Influentele Evului Mediu romanesc, bune sau rele, au definit in mare parte societatea romaneasca de astazi. In Evul Mediu, romanii si Romania au devenit o natiune condusa de aceleasi idealuri, avand aceleasi sperante, aceeasi religie si valori cultural-morale.
Incercam sa adunam aici o arhiva cu cele mai interesante articole marca Mythologica legate de viata romanilor de rand din Evul Mediu. Dar si informatii pretioase despre domnitorii romani ai Evului Mediu.
Socotiti neinsemnati si in mod paradoxal, ridicol de inzestrati cu toate cele de trebuinta in comparatie cu putina lor importanta pe harta lumii, romanii au fost incoltiti din cele mai vechi timpuri de catre cotropitorii de tot soiul.
Marile puteri se considerau indreptatite sa-si exercite din plin presiunile asupra teritoriilor romanesti, stabilind dupa bunul lor plac cine si cand trebuie sa dobandeasca sceptrul domniei pe aceste meleaguri, pentru a le servi cat mai bine interesele si a le plati tributuri cu adevarat apasatoare, care sa le indestuleze camarile vistieriilor, deja doldora de tezaure nepretuite fara numar.
Este vorba pe de o parte de conflictele dintre Tara Romaneasca si Moldova, despre care se aminteste doar in treacat in volumele dedicate de carturari istoriei romanilor, ca si cum acest capitol ar constitui o pata rusinoasa pe obrazul neamului, iar pe de alta parte, de luptele generate de neinspiratele aliante politice externe, din pricina carora romanii au platit in repetate randuri un pret extrem de piperat, ca urmare a pozitiei teritoriului lor intre marile puteri ale Batranului Continent.
Indeosebi istoriografia comunista, dintr-un soi de patriotism de mucava, a evitat orice referire la momentele de confruntare armata dintre moldoveni si munteni in perioada Evului Mediu, ca si cum astfel s-ar fi putut sterge cu buretele din anale, pricinile de cearta dintre domnitorii celor doua teritorii.
Istoria poporului nostru este marcata de evenimente si figuri de seama care au devinit reprezentative pentru natiune, fiind studiate indelung la scoala, dar nu putini sunt voievozii si domnitorii uitati sau evitati de carturari, al caror nume si-a pierdut sonoritatea de-a lungul timpului.
Astfel de personaje ce au dobandit ca domnitori romanila un moment dat tronul Tarii Romanesti, tronul Moldovei sau al Transilvaniei, au contribuit totusi la arhitectura neamului nostru, influentand evenimentele din perioadele respective prin deciziile pe care le-au adoptat si prin transformarile pe care le-au atras, cu sau fara vadita intentie.
Manualele scolare au dedicat o atentie deosebita marilor conducatori ai neamului nostru si marilor sai tradatori, punandu-se accent pe domnitorii si voievozii ce au purtat batalii semnificative pentru libertatea romanilor si paza granitelor lor, sau pentru cei ce, dimpotriva, au vandut tara si au intrat in istoria neamului pentru lipsa lor de demnitate si patriotism.
Cei ce nu sunt regasiti insa in volumele traditionale de istorie disponibile pe bancile scolii, au avut totusi si ei un rol special in modul de desfasurare al unor actiuni si in crearea unor conjuncturi ce a condus la formarea Romaniei asa cum o cunoastem noi azi.
Exista un numitor comun ceva mai putin cunoscut, care marca urcarea domnitorilor romani pe tron odinioara, asociat momentului in care isi faceau cruce fagaduind sa apere hotarele tarii si interesele neamului.
Este vorba despre o promisiune care era dublata de rugaciunea nerostita, de a avea parte de o moarte naturala si nu de una violenta, atat de frecvent inregistrata in randurile celor ce apucau fraiele tarii.
“Vrasmasul” imbraca, metaforic vorbind, atat straiele necuratului, cat si straiele oricui se opunea domniei respective si uneltea impotriva stapanirii – ambele fiind desori impletite atat de strans, incat nu se mai stia unde sfarseste facatura diavoleasca si unde incepe rautatea omeneasca.
In orice caz, numarul domnitorilor care au murit de batranete este extrem de redus, mortile violente – fie in batalii, fie din pricina comploturilor tradatorilor sau rivalilor la tron – predominand peisajul crepusculului vietii majoritatii celor ce isi adjudecau domnia.
Zece ore de bautura cu doisprezece feluri de mancare, excese si comploturi. Un fel de Urzeala Tronurilor cu multa bautura. Cam asa s-ar rezuma mesele voievozilor romani din Evul Mediu. Dar nici pranzurile de saisprezece ore cu sute de talgere nu erau excluse.
Universul culinar al omului a constituit inca din zorii civilizatiei un domeniu de maxim interes, pornind de la necesitatea de a supravieti si continuand cu diversificarea gamei alimentare pana la dobandirea unor fineturi extreme in domeniu.
Delicatesurile regasite pe mesele celor instariti, cu fiecare etapa de evolutie a omenirii, s-au inscris pe o curba ascendenta, cunoscand variatii si particularitati specifice fiecarei perioade si fiecarei zone populate in parte.
Evul Mediuconstituie insa o era in care sectorul alimentar accesibil omului a inregistrat cu adevarat o dinamica expoziva, gratie diversificarii metodelor de preparare a alimentelor, accesului la retete si la ingrediente din cele mai surprinzatore, provenite din cele mai indepartate colturi ale lumii si interesului manifestat de patura instarita a societatii pentru moda introducerii in meniul propriilor festinuri a unor elemente surpinzatoare, menite sa starneasca apetitul oaspetilor de seama.
Nici domnitorii romani nu faceau exceptie de la aceasta regula, desi pe meleagurile nostre, randuielile bisericesti si credinta ortodoxa impanantenita de secole isi punea amprenta puternic asupra traditiilor si regulilor de ospatare a familiilor de seama.
Straiele si modul in care isi purtau oamenii podoaba capilara odinioara, prezentau anumite particularitati, in functie de zona geografica a asezarilor, de influentele culturilor aflate in imediata lor vecinatate si nu in ultimul rand… de moda.
Daca pentru omul de rand, care nu-si vedea capul de probleme, tunsoarea constituia o chestiune nesemnificativa, viata de la curtile domnitorilor romanise desfasura sub semnul unor activitati complet diferite, in randurile carora se inscria si interesul pentru propriul aspect – tinuta, vesmintele si tunsoarea incluse.
In perioada medievala incipienta, cei dintai nu detineau mijloacele necesare pentru a-si procura oglinzi – obiecte pretioase care patrunsera treptat in asezamintele familiilor instarite gratie legaturilor comerciale ale elitei locale cu negustorii din tinuturile orientale si occidentale.
Oamenii isi oglindeau chipul in ciubarul cu apa sau, cand aveau ocazia, in suprafata tavilor de argint comercializate prin targuri – act pentru care negustorii cereau un pret pe masura, in functie de durata utilizarii obiectului respectiv: pentru un tuns, in preajma anului 1280, fiind percepute sume care variau de la cativa creitari la un taler – in functie de succesul cu care se soldau negocierile.
Se spune ca suma viciilor este mereu aceeasi dar, cu cat privim mai profund peste umar, in trecutul indepartat al romanilor, descoperim cat de variate erau metehnele oamenilor, indiferent de segmentul social de apartenenta.
Intr-un context european care a marcat trecerea de la epoca sclavagista la capitalism, si Evul Mediu romanesc a prezentat caracteristici similare din punct de vedere al minimei atentii acordate igienei, hranei sanatoase sau bunei organizari a aglomerarilor urbane, in folosul cetatenilor si al natiunii in general.
Apucaturile rele nu erau neaparat asociate obscurantismului sau ignorantei extreme, ci isi faceau simtita prezenta si la curtile boieresti sau domnesti, intarind astfel dictonul potrivit caruia deprinderile rele sunt mai usor de cultivat decat cele laudabile.
Inca din timpuri stravechi, oricat de promitatoare ar fi fost momentele de dobandire a sceptrului, orice domnitor cu scaun la cap acorda o atentie aparte chestiunii depozitarii in siguranta a unor comori pretioase, menite sa se transforme in resurse inestimabile la vremuri de restriste.
Este firesc sa se regaseasca asadar referinte istorice cu privire la astfel de veritabile tezaure, ascunse in cele mai neasteptate locuri, in functie de imaginatia creativa a domnitorului insusi si a sfatuitorilor sai de incredere.
Existau la vremea aceea mestesugari inzestrati cu un talent deosebit in prelucrarea metalelor pretioase, nu numai pentru batutul monedelor, ci si pentru zamislirea unor „podoabe realizate cu o sensibilitate artistica remarcabila si cu o abilitate tehnica desavarsita, in indepartatele inceputuri ale istoriei pamantului romanesc”, dupa cum subliniaza Mihai Mihalcu in volumul sau intitulat „Valori medievale romanesti” (1984).
Ametistele din Valea Rosie, aurul nativ de la Cavnic, cuartul, calcitul si calcopirita de la Baia Sprie si Baiut, dar si sideritele, granatele, chihlimbarele si hematitele romanesti impodobeau cu generozitate obiectele de podoaba destinate familiilor domnesti, coroanele, sceptrele, sfesnicele si jiltul domnitorului, dar si odaile private de la curte, mobilierul si straiele scumpe ale domnitelor.
Evul Mediu este considerat inca o perioada istorica de „intuneric” in ceea ce priveste activitatea medicala – un salt in gol surprinzator dupa era civilizatiei greco-romane, in care arta tamaduirii si studiul bolilor si al corpului uman erau bine reprezentate.
In mod paradoxal, cele mai potrivite abordari medicale erau imprumutate din epoca civilizatiilor antice si din textele care au supravietuit caderii Imperiului Roman, regasite in arhivele vechilor manastiri.
Dar este de o incontestabila valoare matricea inovativa medievala in domeniul medical atunci cand vorbim despre infiintarea primelor Universitati, despre introducerea anesteziei sau a anumitor metode chirurgice utilizate chiar si de medicina moderna a vremurilor actuale, cum ar fi de pilda adoptarea pozitiei numite „Trendelenburg” sau „anti-shock” pentru operatia de hernie, plasand pacientul culcat, cu picioarele mai sus decat capul.
Cui nu-i place o legenda buna? Acestea sunt extrem de populare in multe cazuri si au devenit deja subiect de conversatie. Unele zboara fara retinere pe internet, iar altele devin adevarate legende urbane. Desi nu sunt deloc adevarate. Astazi vom vorbi de personaje, locuri si istorii din timpurile Evului Mediu.
Evul Mediu este o perioada foarte controversata in istoria Europei. A inceput in secolul al V-lea si a durat pana in secolul al XVI-lea. Deci o gramada de timp. Evului Mediu i-a urmat perioada numita Iluminism. Mileniul precedent a fost criticat si condamnat, la fel cum astazi condamnam actiunile din timpul erei victoriene. Insa Evul Mediu a dat si unele dintre cele mai frumoase si interesante legende urbane. Si unele dintre cele mai longevive.
Cetatile medievale ale Romaniei atrag mereu turisti. Romani sau straini. Dar se stiu foarte putine despre acestea, despre istoria lor, despre legende si ce au lasat in urma.
Vom incerca sa vorbim de cat mai multe dintre acestea. Deja celebre, distruse sau uitate. Redescoperite sau reamenajate cu fonduri europene, cetatile medievale romanesti raman o parte importanta din istoria noastra. Din Tara Romaneasca, in Moldova si Transilvania, de la Carpati la Marea Neagra.
Inainte de a incepe trebuie sa intelegem ca rolul acestor cetati era de aparare in acele timpuri. Fiecare localitate mai mare sau oras construia din nevoie acest tip de fortificatie. Ele existau fie independente (Rasnov, Fagaras, Deva, Aiud, Cetatuia de pe Straja), fie se intindeau pe o arie mai mare, inconjurand cu ziduri si turnuri un oras intreg (Brasov, Cluj, Timisoara, Oradea, Bistrita)
Controversata chestiune ce vizeaza presupusa existenta in vremuri medievale, a unui personaj supranumit de catre cercetatori „Printul Negru de la Curtea de Arges”, tinde sa capete noi valente, odata cu analizarea aprofundata a rezultatelor unor teste moderne.
Acestea atesta in buna parte legatura pe care o are enigmaticul mormant cu numarul 10 de la Arges, cu traditia istorica a zonei respective si cu perspectiva acesteia asupra aparitiei Tarii Romanesti, asociata descalecarii lui Negru Voda (sau Radu Negru), cu „potop de norod” din Muntii Fagarasului, spre albia raului Arges, in jurul anului 1290.
Semnele de intrebare ce plutesc asupra presupusei existente a „Printului Negru” sunt legate mai mult de neconcordanta unor date ce se regasesc la nivelul scrierilor istorice: potrivit credintei locale, Negru Voda ar fi fost ingropat la biserica domneasca Sfantul Nicolae, dar daca acesta a trait in anul 1920, cand se presupune ca ar fi avut loc descalecarea, e dificil de explicat cum de apare mentionat in sursele istorice disponibile abia incepand de pe la jumatatea secolului al XVI-lea.
Cele trei mari state medievale romanesti au fost Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania.
Cum au luat fiinta? Cine a fost intemeietorul acestor state? Cum au rezistat vechile populatii romanesti marilor invazii si imperiilor vecine?
Ce formatii politice au aparut inaintea statelor medievale romanesti si cum erau conduse acestea?
Vechile populatii romanesti (proto-romane) erau amestecate cu cele slave (numite “schei”). Acestia din urma erau uneori la fel de numerosi. De la slavi ne-au ramas multe denumiri, dar si limba slavona ca limba liturgica in biserici.
Micile cnezate romanesti care s-au format au fost vasale puterilor vecine. Insa, conducerea si patura lor sociala era formata din mai multe populatii.
Proto-romanii s-au confruntat cu ungurii, Galitia, tatarii si bulgarii. Imperiul Otoman, Regatul Ungariei si Regatul Poloniei erau marile puteri ale acelor timpuri.
Cu radacini adnc infiripate in latina clasica, termenul „tara” defineste in limba romana, inca din cele mai vechi timpuri, un teritoriu, o regiune sau un tinut, populate de comunitati organizate pe baza propriilor reguli de convietuire.
„Terra”, in latina (si in italiana moderna), inseamna „pamant” sau „zona de uscat” pentru navigatorii marilor si oceanelor; termenul a fost transmis de-a lungul veacurilor si populatiei aflate in spatiul carpato-dunareano-pontic, fiind adoptat pentru denumirea unor arii locuite de vorbitori ale aceleiasi limbi sau dialect, cu traditii si origini comune.
Este vorba despre ceea ce istoricii denumesc in lucrarile lor de specialitate „Romanii populare”, identificandu-le si la nivelul documentelor intocmite de cronicari sub denumitrea de „vlahii”, indiferent ca era vorba despre un cnezat – ca forma de organizare mini-statala condusa de un cneaz – sau ca ar fi avut de-a face cu anumite comunitati rurale de dimensiuni ceva mai reduse, dar care prezentau aspecte caracteristice de limba, port, obiceiuri si traditii.
Nasterea poporului roman constituie si in zilele nostre subiect de polemici in randurile istoricilor, atat din punct de vedere al perioadei de formare, cat si in ceea ce priveste detaliile legate de plamadirea sa efectiva.
Totul se datoreaza insa surselor de informare, respectiv tipul de documente din care au fost extrase datele corespunzatore, avand in vedere ca inca din perioada timpurie, marile puteri situate in vecinatatea teritoriilor populate de romani nu aveau nici un interes sa le confirme existenta si sa le recunoasca identitatea ca de sine statatoare.
Asa se face ca o serie intreaga de hrisoave din vechime sustin ca arii intinse din Transilvania, din Oas sau din Baragan si din tinutul Moldovei si al Munteniei, mai cu seama in zonele muntoase, dificil de cartografiat, ar fi fost complet pustii, mentionandu-se doar prezenta familiilor minoritatilor – fie ele de origine maghiara sau germanica, fie proveniti din zona estica – tatari, slavi sau nomazi.
In realitate populatia de limba romana, cu traditii si identitate proprie exista pe meleagurile noastre din vremuri vechi, dar pasnica si gospodara din fire, se concentra asupra traiului de zi cu zi, asupra cultivarii terenurilor, albinaritului si cresterii animalelor, ignorand cu desavarsire uneltirile din jurul sau, hrisoavele inaltilor demnitari pusi pe capatuiala si sforile trase de principalii pioni ai scenei politice din vremurile respective.
Istoria e foarte interesanta. Mai ales istoria noastra. Chiar daca v-a plictisit sau amuzat la scoala. Este foarte important cum o prezentam si cum o intelegem.
Lupta antiotomana incepuse. Tarile Romane erau deja angrenate. Obligatiile materiale fata de Poarta sporisera. Exista o amenintare reala de transformare in pasalacuri a Tarilor Romane. Aparusera noi raporturi de forte si de interese intre marile puteri la Dunare si in sud-estul Europei.
Formarea statelor medievale romanesti este rezultatul evolutiei societatii romanesti din primele secole ale mileniului I si un reflex de aparare fata de pericolul extern
PREMISELE CONSTITUIRII STATELOR MEDIEVALE SI FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI
Factorii care au favorizat formarea statelor medievale romanesti
Interni:
cresterea demografica
viata economica prospera
dezvoltarea drumurilor comerciale ce strabateau spatiul romanesc
accentuarea procesului de diferentiere sociala in cadrul comunitatilor si desprinderea elementelor conducatoare
Externi:
cumanii si tatarii au stopat expansiunea Ungariei la est si sud de Carpati
Ungaria si Polonia urmareau stapanirea zonei si eliminarea dominatiei tatarilor
Stingerea dinastiei Arpadienilor si criza dinastica din Ungaria
Fanariotismul a reprezentat un sistem social, economic, politic si cultural impus de catre Poarta in secolul al XVIII-lea.
Cuvantul “fanariot” provine de la cartierul Fanar din Constantinopol. De aici erau originari cei mai multi dintre domnitorii Tarilor Romane in secolului al XVIII-lea. Pana in 1774, ei erau descendentii unor familii de origine romana, albaneza sau greceasca. Asa apare Racovita, Ghica, Mavrocordat, Callimachi. Spre sfarsitul epocii fanariote se constata preponderenta grecilor la tronul Principatelor: Ispsilanti, Mavrogheni, Caragea etc.
O data cu instaurarea regimului turco-fanariot, Principatele au fost complet integrate structurilor politice si militare otomane. Au incetat sa mai desfasoare o politica externa proprie.
Principala trasatura a epocii este noul caracter al regimului dominatiei otomane. Acesta era mult mai apasator din punct de vedere politic si economic. Domnitorii au devenit functionari in cadrul administratiei sultanului. Aveau rangul de pasa cu doua tuiuri (tuiul era un steag otoman din cozi lungi albe de cal pe o lance cu semiluna – insemn al puterii otomane). Erau numiti sau revocati in functie de interesele Portii si de sumele de bani puse in joc.
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
(Visited 2,437 times, 1 visits today)
7 thoughts on “Societate, cultura si religie in Evul Mediu romanesc”
Pingback: Poreclele domnitorilor si voievozilor romani: calugari, ologi si draci | Mythologica.ro
Pingback: Bolile romanilor din Evul Mediu: ciuma, lepra, sifilisul, frigurile rele si deochiul | Mythologica.ro
5
Pingback: Coruptia in Evul Mediu: plocoane, bacsisuri, peschesuri si spaga | Mythologica.ro
Pingback: Cat costa un tron in Evul Mediu? | Mythologica.ro
Pingback: Cum era viata cavalerilor in Evul Mediu? | Mythologica.ro
Pingback: Cum era viata unui calau in Evul Mediu: indatoriri, abilitati si mituri | Mythologica.ro