Controversata chestiune ce vizeaza presupusa existenta in vremuri medievale, a unui personaj supranumit de catre cercetatori „Printul Negru de la Curtea de Arges”, tinde sa capete noi valente, odata cu analizarea aprofundata a rezultatelor unor teste moderne.
Acestea atesta in buna parte legatura pe care o are enigmaticul mormant cu numarul 10 de la Arges, cu traditia istorica a zonei respective si cu perspectiva acesteia asupra aparitiei Tarii Romanesti, asociata descalecarii lui Negru Voda (sau Radu Negru), cu „potop de norod” din Muntii Fagarasului, spre albia raului Arges, in jurul anului 1290.
Printul Negru de la Curtea de Arges: enigmaticul mormant cu numarul 10
Chiar daca informatiile care se desprind din izvoarele istorice cu privire la acest context provin din preluarea unor scrieri trunchiate, copiate din vechile cronici a caror versiune originala s-a pierdut in negurile timpurilor, in ambient academic veridicitatea acestora nu pare sa fie pusa la indoiala.
Semnele de intrebare ce plutesc asupra presupusei existente a „Printului Negru” sunt legate mai mult de neconcordanta unor date ce se regasesc la nivelul scrierilor istorice: potrivit credintei locale, Negru Voda ar fi fost ingropat la biserica domneasca Sfantul Nicolae, dar daca acesta a trait in anul 1920, cand se presupune ca ar fi avut loc descalecarea, e dificil de explicat cum de apare mentionat in sursele istorice disponibile abia incepand de pe la jumatatea secolului al XVI-lea.
Pe de alta parte, pasionatii de arheologie si istorie, admit faptul ca daca inainte de aceasta perioada Negru Voda ar fi trait pe meleagurile argesene si ar fi ctitorit asezari si lacasuri de cult, asa cum reiese din folclorul local, atunci el ar fi fost inlaturat sau pur si simplu urmat la domnie de catre Basarab I Voievod, socotit sub aspect documentar drept adevaratul intemeietor al Tarii Romanesti.
Citeste mai mult despre:
Istoria medievala a Tarilor Romanesti
CUM S-AU FORMAT TARILE ROMANE? MITURI SI LEGENDE
La Curtea de Arges, misterul care invaluie asa-numitul „mormant numarul 10”, nu desemneaza catusi de putin rolul de atacant al unei echipe de fotbal medieval, ci starneste interesul cercetatorilor din pricina atentiei cu care a fost ascuns si a detaliilor care-l consacra drept loc de vesnica odihna pentru un personaj de seama al vremurilor de odinioara.
Identitatea acestuia creeaza polemici in randurile oamenilor de stiinta, tentati sa-l atribuie fie tocmai controversatului personaj Negru Voda, fie unuia din reprezentantii familiei Basarabilor, cu rang inalt, mai exact fiului sau unui nepot al lui Basarab I Voievod.
„Un obstacol ce sta in calea atribuirii lui Negru Voda a mormantului neprofanat de la Arges, il reprezinta prezenta scutului cu fascii pe nasturii celui decedat, scut pus de specialisti pe seama Basarabilor”, mentioneaza Dan Cernovodeanu in volumul „Evolutia armeriilor tarilor romane de la aparitia lor si pana in zilele noastre (sec. XIII-XX)”, (2005).
Acesta este unul din motivele pentru care o parte din cercetatorii ce studiaza argumentul sustin ca mormantul ar apartine unuia di membrii familiei domnesti care devenise indezirabil din pricini politico-eclesiastice.
Pe de o parte, se remarca sarguinta cu care s-a urmarit ascunderea locului de veci al defunctului, iar pe de alta parte, nu poate trece neobservata multimea detaliilor care-i confirma rangul inalt – de la straie si podoabe, la insasi punctul ales pentru a fi inmormantat.
In baza probelor obtinute cu ajutorul analizei ADN-ului ramasitelor acestuia, dar si cu ajutorul testului cu Carbon 14, specialistii au reusit sa stabileasca o serie de amanunte interesante, cum ar fi de pilda varsta aproximativa a decedatului – circa 40 de ani, inaltimea – in jur de 1,70 metri si culoarea inchisa a tenului, a parului si a ochilor.
Se presupune ca subiectul ar fi murit intre anii 1340 si 1350, putin inainte de construirea Bisericii Arges II, inmormantat fiind cu mare grija in Biserica Arges I si ascuns sub numeroase straturi de pietris, pentru a nu fi vizibil sub nici o forma din noua biserica.
De ce atatea eforturi pentru a masca mormantul?
In opinia istoricilor si analistilor perioadei medievale romanesti, explicatiile legate de motivele pentru care s-a incercat ascunderea cu multa grija a mormantului, ar putea fi asociate a doua chestiuni de importanta majora in Evul Mediu: originea nelegitima si apartenenta religioasa.
Astfel, se presupune ca barbatul inmormantat la Arges ar fi in realitate un fiu nelegitim al lui Basarab I Voievod, pe care familia domneasca l-a acceptat ca membru oficial, dar fara prea mult entuziasm – ingaduindu-i anumite privilegii si un statut demn de obarsia sa, fara sa fie implicat direct in chestiunile organizatorice si de guvernare, motiv pentru care, odata decedat, era de preferat sa fie uitat cu desavarsire.
In al doilea rand, in perioada respectiva, acerba rivalitate din Valahia dintre Biserica Catolica si Patriarhia Bizantina, s-a soldat cu victoria celei de pe urma, in conditiile in care indiciile ramasitelor pamantesti ale nobilului ingropat in mormantul 10 la Biserica Domneasca de la Curtea de Arges, dezvaluie confesiunea sa catolica – un alt detaliu care ar fi putut justifica ascunderea locului de veci, pentru a pune stavila eventualelor polemici generate de noul cadru ecleziastic.
Alte aspecte care creeaza perplexitati
Similitudinile dintre aspectul ramasitelor pamantesti regasite la nivelul mormantului cu numarul 10 de la Arges si cele ale lui Eduard de Woodstock – ramas in istorie sub denumirea de „Printul Negru al Angliei” – au contribuit la atribuirea patalamalei de „Print Negru” si pentru personajul inmormantat pe meleaguri argesene.
Multiple sunt motivele care se afla la baza acestei corespondente:
- Edward Printul Negru, in ciuda reputatiei sale de mare comandant militar din timpul Razboiului de 100 de ani, era pe cat de temerar pe atat de crud si a sfarsit prin a muri in 1376, fara sa urce pe tron, bolnav si decazut; Printul Negru de la Arges pare sa fi intrat la randul sau in dizgratie dintr-un motiv sau altul, pricini pentru care contemporanii acestuia au cautat sa scunda cu orice pret dovezile existentei sale si a legaturii de sange cu familia domneasca;
- Podoabele care au fost regasite la nivelul celor doua morminte prezinta similitudini considerabile, indeosebi inelul, paftaua si ornamentele din aur ale tunicilor, care par sa detina elemente surprinzator de asemanatoare, atat din punct de vedere al pretiozitatii lor, cat si al decoratiunilor si inscriptiilor invaluite inca in mister, dar care ofera informatii certe vizand fabricarea lor intre anii 1330-1340;
- Segmentul temporal de referinta pentru vietile celor doi ar putea coincide, perioada lor de maturitate fiind plasata cu aproximatie de specialisti in jurul anilor 1340-1350 – doi reprezentanti de seama ai familiilor domnesti din cele doua tari, contemporani si asemanatori din multe puncte de vedere, fara sa fie neaparat inruditi; de mentionat ca analiza ADN-ului prelevat la Arges a confirmat originile germanice din partea mamei pentru osemintele valahe;
- Edward de Woodstock s-a pricopsit cu supranumele de „Print Negru” din pricina armurii sale speciale pe care o purta in lupta, realizata din porunca tatalui sau neagra ca smoala, pentru a fi mai usor de identificat in timpul bataliilor, iar trupul misteriosului nobil roman de la Arges si-a adjudecat denumirea de „Printul Negru al Valahiei”, din pricina inelului similar cu cel al contemporanului sau de origini engleze, considerat o podoaba de cruciat de traditie occidentala; Ambele inele poarta inscriptia „Iesus autem transiens per medi”, intr-o traducere aproximativa insemnand „Isus mergea, trecand prin mijlocul lor”, cel de la Arges prezentand in plus alte patru initiale: „AL WA” – a caror semnificatie ramane inca invaluita in mister;
- Cei doi beneficiaza chiar si dupa secole de aceeasi aura enigmatica si din pricina metamorfozei dramatice care le-a marcat sfarsitul vietii, neavand parte nici de glorie, nici de onoruri deosebite post-mortem.
Barbarie si nobilitate – caracteristici antagonice ale perioadei medievale
Istoria consacra perioada Evului Mediu drept o epoca in care spiritul nobil si idealurile marete s-au impletit in mod paradoxal cu cele mai abominabile acte de barbarie, torturi si obscurantism.
In lumina acestor caracteristici antagonice ale vremii respective, familiile de sange albastru urmau si ele dinamicile de viata corelate unei continue pendulari intre viata si moarte, temeri si interese, incercand sa faca fata cu brio presiunilor exercitate de conjuncturile geo-politice specifice, de Biserica si de aliantele mai mult sau mai putin inspirate, care in loc sa le acorde sprijin, se dovedeau nu de putine ori, dezastruoase.
Domnitorii, regii si voievozii se straduiau sa-si intareasca linia de succesiune si sa intemeieze dinastii, dar erau la randul lor oameni cu calitati si cu defecte deopotriva, multi din ei dobandind pe parcursul vietii fii nelegitimi, boli venerice sau suferinte grave din pricina unor obiceiuri alimentare excesive, indeosebi a meselor copioase si a suvoaielor de vin cu care le acompaniau.
Nu e de mirare asadar ca din cand in cand, descoperirile arheologice dezvaluie secretele unor acte trecute sub tacere sau a unor morminte pe care nobilii de odinioara ar fi vrut sa le ascunda, din pricini lesne de inteles – versiune interpretativa care se potriveste precum o manusa pe profilul cercetarilor de la Curtea de Arges.
Cazul mormantului cu numarul 10 ar putea fi doar unul din acestea, pentru care nu se detin documente autentice lamuritoare, dar in istoria romanilor exista situatii asemanatoare pe deplin elucidate, care atesta existenta fiilor nelegitimi ai altor domnitori de seama, precum Stefan cel Mare (Petru Rares), Bogdan al III-lea (Alexandru Lapusneanu) sau Patrascu cel Bun (Mihai Viteazul), pentru acestia din urma existand marturii cronicaresti si numeroase alte atestari din pricina faptului ca au urmat la tron si au scris la randul lor importante pagini de istorie pentru neamul romanesc.
Bibliografie:
- Chihaia, Pavel – „De la „Negru Voda” la Neagoe Basarab: interferente literar-artistice in cultura romaneasca a evului de mijloc”, 1976;
- Serban, Constantin & Moisescu, Nicolae – „Curtea de Arges in documente”, 1980;
- Bratianu, George Ioan – „Traditia istorica despre intemeierea statelor romanesti”, 1991;
- Nicolae Iorga – „Istoria bisericii romanesti si a vietii religioase a Romanilor”, Vol. II, 1995;
- Rus, Dumitru – „Locuri si legende geografice romanesti”, 2001;
- Mazilu, Dan Joria – „Voievodul dincolo de sala tronului: scene din viata privata”, 2003;
- Radvan, Laurentiu – „Orasele din Tarile Romane in Evul Mediu”, 2008.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
Pingback: Cum se tundeau romanii in Evul Mediu? | Mythologica.ro
Pingback: Cum luptau romanii in Evul Mediu: Top 10 cele mai importante batalii ale domnitorilor romani | Mythologica.ro