Cu radacini adnc infiripate in latina clasica, termenul „tara” defineste in limba romana, inca din cele mai vechi timpuri, un teritoriu, o regiune sau un tinut, populate de comunitati organizate pe baza propriilor reguli de convietuire.

Terra”, in latina (si in italiana moderna), inseamna „pamant” sau „zona de uscat” pentru navigatorii marilor si oceanelor; termenul a fost transmis de-a lungul veacurilor si populatiei aflate in spatiul carpato-dunareano-pontic, fiind adoptat pentru denumirea unor arii locuite de vorbitori ale aceleiasi limbi sau dialect, cu traditii si origini comune.

 

Cate tari sunt intr-o tara – Romania si totalitatea „tarilor” sale interioare

Perioada cea mai timpurie a tinuturilor romanesti traditionale a fost marcata de aparitia unor astfel de regiuni constituite imediat dupa destramarea Imperiului Roman si retragerea ostilor acestora din teritoriile ocupate, cu o marcanta consolidare a pseudo-autonomiei si a caracteristicilor proprii in perioada Evului Mediu timpuriu.

Este vorba despre ceea ce istoricii denumesc in lucrarile lor de specialitate „Romanii populare”, identificandu-le si la nivelul documentelor intocmite de cronicari sub denumitrea de „vlahii”, indiferent ca era vorba despre un cnezat – ca forma de organizare mini-statala condusa de un cneaz – sau ca ar fi avut de-a face cu anumite comunitati rurale de dimensiuni ceva mai reduse, dar care prezentau aspecte caracteristice de limba, port, obiceiuri si traditii.

Micile „tari” de odinioara, a caror denumire s-a pastrat intacta pana azi, pentru a delimita anumite zone, nu fac altceva decat sa sublinieze identitatea romaneasca si continuitatea neamului nostru pe aceste plaiuri, precum si modul in care acesta a tinut aprins peste veacuri focul viu al propriei specificitati cultural-nationale.

Romanul, in tara sa, este precum

inima in organism, in masura in care pompeaza sangele din care ea insasi se hraneste”, afirma Ioan-Aurel Pop (2016) – „fenomen sufletesc natural si perpetuu, din care se impartasesc toti romanii, oriunde s-ar afla”, subliniind faptul ca „tot ce are pret in viata acestui neam este venit de la sat, sau macar trecut prin sat, nimic reusind sa se inchege intre aceste hotare fara de el” – o exprimare  ce ar putea fi extrapolata la nivelul conceptului de „tara in tara”.

 

Cate „tari” alcatuiau odinioara teritoriul populat de romani

Atata in zona Transilvaniei, cat si in cea a Moldovei si a Tarii Romanesti, au existat in trecut o serie intreaga de astfel de teritorii cu titlul de „tari”, asociate unor subregiuni romanesti, care imprumutau de regula numele cursurilor mai importante de apa ce le strabateau sau a unor munti, dealuri sau vai, recunoscute pe scara larga.

Un catalog complet al acestora e dificil de intocmit cu exactitate, dar atestarile istorice confirma existenta uni lung sir de astfel de tinuturi:

  • Tara Almajului,
  • Tara Barsei,
  • Tara Bihariei,
  • Tara Buzaului,
  • Tara Calatei,
  • Tara Chioarului,
  • Tara Codrului,
  • Tara Crisurilor,
  • Tara Dornelor,
  • Tara Fagarasului,
  • Tara Giurgeului,
  • Tara Hategului,
  • Tara Halmagiului,
  • Tara Lapusului,
  • Tara Lovistei,
  • Tara Maramuresului,
  • Tara Mocanilor,
  • Tara Motilor,
  • Tara Nasaudului,
  • Tara Oasului,
  • Tara Oltului,
  • Tara Severinului,
  • Tara Vrancei
  • Tara Zarandului.

 

Concomitent au existat insa si alte asemenea zone etnografice distincte, fara sa adopte denumirea de „tara”, cum ar fi de pilda

  • Baraganul,
  • Tinutul  Momarlanilor,
  • Marginimea Sibiului,
  • Sasimea,
  • Tinutul Secuiesc,
  • Vlasca,
  • Vlasia,
  • Bugeacul Basarabean
  • sau Bucovina, pentru a enumera doar cateva al caror nume s-a transmis pana azi.

Din aceasta perspectiva putem vorbi, in ciuda diversitatilor de tot felul, despre o unitate a constiintelor (…) care au contribuit la crearea unui mediu cultural, cu aceleasi preocupari si cu aceleasi valori” – Ioan-Aurel Pop („Identitate romaneasca”, 2016).

 

Romania largita si teritoriile pierdute

De-a lungul timpului, asa cum s-a intamplat cu mai toate statele care au avut de suportat tavalugul repetitiv al invaziilor, apoi valurile retragerilor, schimbarile politice, sociale, istorice, inflorirea si declinul marilor puteri din imediata lor vecinatate, si Romania s-a confruntat cu fenomenul „elasticizarii” granitelor.

In anumite momente ale istoriei, tara noastra prezenta un contur mult mai larg decat azi, incluzand arii intinse, populate de romani, de jur imprejurul actualei sale forme, spre toate punctele cardinale.

  • La Vest – Crisana, ca regiune istorica deosebit de bogata in zacaminte de aur provenind din Muntii apuseni, prezenta o suprafata aproximativ dubla fata de ceea ce vine recunosct azi drept teritoriu romanesc, cu o ampla extindere in Ungaria, identificata in prezent sub forma comitatului Hajdu-Bihar (Biharia). Crisana a fost impartita intre Romania si Ungaria in 1919, cu trasarea actualei frontiere de catre Comisia Geografica Internationala „Lord”, in scopul integrarii caii ferate Halmeu-Moravita in zona de interes a aliatilor Frantei – Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia, actiune contestata de guvernul de la Budapesta, care se resemneaza cu decizia, recunoscand frontiera abia odata cu Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920; o situatie asemanatoare se inregistreaza si in Banat, regiune careia-i revenea o buna parte din teritoriul situat in Serbia si un coltisor in Ungaria si care a fost faramitata pe criterii etnice intre cele trei state interesate;
  • La Nord – Maramuresul isi intindea fasia de pamant destul de adanc in teritoriul Ucrainei de azi, unde se regasesc si in prezent romani, indeosebi in raioanele Rahau si Teceu. Maramuresul a fost sectionat in 1920, cedandu-se o parte Cehoslovaciei, pentru a fi preluata ulterior de Ucraina, cu frontiera Romaniei trasata de-a lungul cursului apelor Tisei. Si Bucovina a avut parte de o soarta asemanatoare, fiind inghitita partial de fosta URSS – felie de tort suculent, adjudecata ulterior tot de Ucraina, la fel ca si Tinutul Herta;
  • La Est – Basarabia si Moldova (partial), doua din nestematele cele mai de pret ale Romaniei de odinioara, au fost pierdute cu desavarsire odata cu viclesugurile camataresti ale lui Gaspard Louis conte de Langeron – abil negociator aflat in slujba intereselor tarului in perioada razboiului ruso-turc (1806-1812), de pe urma caruia rusii ar fi ravnit la „ambele tari romanesti” – Tara Romaneasca si Moldova, deopotriva. Ambitiile lui Napoleon au palmuit insa cu prmptitudine pretentiile initiale ale tarului, care s-a ales „doar” cu partea rasariteana a Moldovei, Basarabia si Bugeacul, respectiv teritoriile dintre Nistru si Prut. Ca si cum nu ar fi fost suficient, in 1944, povestea insangerarii Basarabiei se repeta cu si mai multa cruzime, sovieticii straduindu-se din rasputeri sa elimine cu desavarsire orice strop de identitate romaneasca din teritoriul ocupat;
  • La Sud – Dobrogea, minunata Scythia Minor de odinioara, se intindea dincolo de Dunare, pana la Bazargic, dar invaziile repetate ale hunilor, avarilor si bulgarilor au facut astfel incat Bizantul sa renunte cu destula usurinta la aceasta fasie problematica, marcata de elemente multinationale, dificil de gestionat. Stapanirea indelungata a turcilor a complicat si mai mult chestiunea contururilor dobrogene, dar dupa Unirea Principatelor Romanesti din 1859, tensiunile din zona s-au accentuat, turcii au fost siliti de rusi sa se retraga, iar teritoriul dobrogean a fost impartit intre Romania si Bulgaria.

Creionarea unei granite extinse, in functie de populatiile romanesti existente dincolo de actuala frontiera ar constitui desigur, o sarcina complicata si generatoare de polemici, dar azi, in componenta Romaniei se regasesc cu limpezime noua provincii traditionale: Ardeal, Banat, Bucovina, Crisana, Dobrogea, Maramures, Moldova, Muntenia si Oltenia.

 

Marturii literare din „tarile” tarii noastre

Daca primul model al identitatii romanesti statea sub semnul Binelui, in timp ce cel de-al doilea facea din Adevar valoarea centrala, pentru modelul specificitatii romanesti valoarea cardinala o constituie Destinul (…), ca afirmare a romanitatii prin creatie si cultura in eternitate”, scrie Ioan-Aurel Pop in volumul intitulat „Identitatea romaneasca” (2016).

Bogatul tezaur folcloric, cultural si traditional al poporului nostru inglobeaza nenumarate legende si istorisiri din timpuri de mult apuse, cu referire la personaje mai mult sau mai putin fantastice, regasite in teritorii romanesti denumite „tari”.

Astfel, Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), in volumul sau intitulat „Legende sau Basme nationale in versuri”(1858), transpune in rime de o minunata alcatuire poetica, balade din „Tara Barsei” si din „Tara Zarandului”, aducand in prim-plan tematica formarii unor cursuri importante de ape pe teritoriul romanesc, respectiv al raului Barsei si al celor trei Crisuri (Alb, Negru si Repede).

Tara Motilor” este la randul sau descrisa cu lux de amanunte si ilustratii semnificative in volumul „Bijuterii spirituale din Tara Motilor”, semnat de Romulus si Ioan Felea (2001), iar „Tara Vrancei” beneficiaza de o abordare similara in paginile volumului „Traditii si credinte populare din Tara Vrancei” (2007), scris de Ion Cherciu.

Tara Fagarasului” isi oglindeste caracteristicile in volului lui Antal Lukacs, intitulat „Tara Fagarasului in evul mediu” (1999), iar „Tara Bihariei” in paginile semnate de Maria Bocse, „Tara Bihariei: structuri traditionale ale culturii populare” (1999).

Istoria Tarii Maramuresului este relatata cu maiestrie in opera intitulata „Tara Maramuresului in veacul al XIV-lea”(1997), de catre Radu Popa, iar in 2011 vine publicat si volumul „Tara Maramuresului”, sub semnatura autorului Timur Vasile Chis.

Toate operele dedicate acestor teritorii denumite „tari” isi regasesc numitorul comun in referintele cu privire la radacinile poporului nostru, in limba scrisa si vorbita, in traditii si repere folcloristice, dar si in dinamicile sociale care au marcat evolutia natiunii nostre, istorisite ca evenimente cruciale care au avut loc intr-un spatiu marcat de similituni etnice cu origini bine determinate, geto-daco-romane, in aria Carpato-Dunareano-Pontica.

Una din cele mai de pret marturii literare in acest context este cea cuprinsa in monumentala opera eminesciana si indeosebi in „Doina” rascolitoare, care rasuna peste veacuri in sufletele romanilor de pretutindeni, cu aceeasi intensitate de odinioara:

De la Nistru pan’ la Tisa

Tot romanul plansu-mi-s-a (…)

Vai de biet roman saracu

Ca-ndarat tot da ca racul

Fara tihna-i masa lui

Si-i strain in tara lui (…)”.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Pascu, Stefan – „Faurirea statului national unitar roman”, vol I, 1983;
  2. Rusu, Valeriu – „Tratat de dialectologie romaneasca”, 1984;
  3. Josan, Nicolae – „Destinul geografic al poporului roman”, 2002;
  4. Cotoi, Calin – „Primordialism cultural si geopolitica romaneasca. Lecturi in oglinda”, 2011;
  5. Pop, Ioan-Aurel– „Identitate romaneasca”, 2016.

 

 

(Visited 169 times, 1 visits today)