Category: Ritualuri

Ioan Botezatorul, care este considerat un precursor al crestinismului, a folosit botezul ca ritual central al miscarii sale mesianice. Crestinii considera ca Isus a instituit sacramentul botezului. Cele mai vechi botezuri crestine au fost facute, în mod normal, prin scufundarea completa in apa, desi au fost folosite si alte moduri, cum ar fi turnarea apei. Pâna în secolele al III-lea si al IV-lea, botezul a implicat si ungerea cu mir, exorcisme, punerea mâinilor in cap si recitarea unui crez. În Occident, Afuzia, adica turnarea apei pe cap, a devenit modul normal de botezare între secolele al XII-lea si al XIV-lea, desi scufundarea era practicata înca în secolul al XVI-lea. În secolul al XVI-lea, Martin Luther a pastrat botezul ca sacrament, dar reformatorul elvetian Huldrych Zwingli a considerat ca botezul si cina Domnului sunt simbolice. Anabaptistii (precum cei din comunitatea amish) au negat validitatea botezului copiilor, care era practica normala când a început miscarea lor si au practicat în schimb botezul credinciosului adult. Mai multe grupuri legate de anabaptism, în special baptistii, au practicat în curând botezul prin scufundare ca dupa exemplul biblic.   Botezul la evrei Desi termenul „botez” nu este folosit pentru a descrie ritualurile evreiesti, ritualurile de purificare din legea si traditia evreiasca Halakha, numite tvilah, au o oarecare similitudine cu botezul, iar cele doua au fost legate. Tvilah este actul de scufundare în apa naturala, numit...

Pe intreg cuprinsul Romaniei, colindatul constituie o traditie de iarna care cunoaste o raspandire impresionanta si o diversitate ampla, ca parte din ritualurile sarbatoressti care antreneaza pe deplin comunitatea. In constientul colectiv neprimirea colindatorilor este echivalenta cu un pacat mare, astfel incat gazdelor le revine datoria crestineasca de a deschide larg portile celor ce le ureaza sanatate, noroc si camari imbelsugate pentru anul ce urmeaza. In lucrarea sa intitulata „Cararuia varului nestins: insemnari, eseuri si studii de psihologie sociala clinica, etnografie romaneasca si sociologia vietii cotidiene rurale” (2012), Corneliu Dragomir amintea o credinta adanc inradacinata in traditia romaneasca: „Pentru a-i scapa de pacate, Dumnezeu a lasat colindele pe pamant ca in fiecare an, de Craciun, numele celui Nou Nascut sa aline durerile oamenilor si astfel acestia sa se abata din calea rautatilor”. Dar in panoplia colindelor romanesti se distinge cu precadere o tipologie aparte de uratori, grupati in cete, care se opresc din casa in casa pentru a da glas urarilor in versuri atat de dragi poporului nostru din cele mai vechi timpuri. Este vorba despre asa-numitul „colindat in cete fecioresti” – o manifestare ce se concretizeaza intr-un element importantd in categoria celor ce definesc identitatea folcloristica si traditionala romaneasca, inclus inca din 2013 in lista patrimoniului imaterial al UNESCO.   Caracteristicile colindatului in cete fecioresti Principalele caracteristici ale acestei forme de colindat sunt legate indeosebi de faptul ca...