Cum au schimbat vikingii istoria
Ceea ce te impresioneaza poate in primul rand in aventuroasa “roire” a oamenilor nordului, sau a normanzilor, este extraordina lor dispersare ca si multitudinea actiunilor desfasurate simultan in regiuni atat de vaste si diferite, in atatea tari si mari cum nu s-a intamplat cu niciun popor inainte de aparitia lor pe mult batatorita scena a istoriei omenirii. Astfel, vikingii au ramas in istorie.
Pornind de pe meleagurile mohorate, putin roditoare ale patriei lor, vikingii din fiordurile Norvegiei, din podisurile si lacurile Suediei, de pe coastele nisipoase ale Danemarcei, ei au impanzit, ca pirati sau negustori, ca pelerini sau cruciati, ca mercenari sau cuceritori, ca descoperitori de pamanturi sau intemeitori de state, schimbandu-si rolul dupa imprejurari.
Intr-o goana neostenita dupa castig si prada, adesea si dupa cuceriri teritoriale, tarmurile apuse ale Atlanticului si cele ale Mediteranei, malurile Marii Albe, ca si ale Balticei, au coborat sub numele de varegi pe vaile marilor fluvii ale Rusiei, ajungand prin Marea Neagra pana in Bosfor, unde dadeau mana cu cei care veneau dinspre Marea Egee, sau patrunzand prin Caspica pana in vecinatatea Indiei.
Corabieri neinfricati, vestiti, vikingii, atrasi parca de mirajul necunoscutului, nu s-au multumit in cutreierarile lor indraznete sa se instaleze in indepartata Islanda, ci aventurandu-se tot mai departe, au atins cu jumatate de mileniu inainte de Columb tarmurile de nord-est ale Americii.
Cine erau vikingii si cum traiau vikingii?
Precumpanirea stirilor legendare cu vikingii asupra izvoarelor istorice cu privire la inceputurile societatii si expansiunii normande ingreuneaza fara indoiala riguroasa lor reconstituire stiintifica.
Legendele eroice ale normanzilor, atat creatiile geniului popular, cat si cele de origine culta, s-au nascut de obicei in jurul unor fapte si personaje reale. Din aceste plasmuiri anevoie se poate distinge adevarul de elementul mitic, fabulos, mai ales ca izvoarele propriuzise (marturii arheologice, cronici, documente) lumineaza slab trecutul indepartat si cetos al vikingilor.
Expeditiile, invaziile si cuceririle normanzilor desfasurate intre sfasitul veacului al VIII-lea si veacul al XI-lea au alcatuit ultimul val apusean al miscarilor de popoare. Spre deosebire de marile migratii care marcheaza prabusirea Imperiului Roman si inceputul feudalismului, acest puternic val intarziat s-a abatut asupra unor tari aproape deplin feudalizate.
Cutezatoarele cete vikinge, in drumurile si atacurile lor n-au facut numai ocolul Europei ci, urcand cursul fluviilor, patrundeau adanc in interiorul continentelor, semanand groaza si moartea, jefuind si pustiind tot ce le cadea in cale.
Vreme indelungata ele au format un teribil cosmar pentru popoarele din vestul Europei, un flagel pe care nu-l va egala decat primejdia turceasca ce va apasa la randul ei secole intregi asupra Europei rasaritene si centrale. Dar rolul jucat de vikingi in istoria universala ofera si aspecte pozitive.
Vikingii, stapanii marilor si cei mai cruzi razboinici
Necesitatea apararii in fata pradalnicilor normanzi a silit populatia din tarile apusene in urma slabirii autoritatii centrale sa se grupeze tot mai mult in jurul marilor proprietari din provincii favorizand cresterea puterii lor si grabind astfel procesul inchegarii oranduirii feudale.
Pe de alta parte, lupta de aparare in fata atacurilor varege a contribuit intr-o oarecare masura la strangerea fortelor triburilor slave de rasarit si la formarea statului feudal al Rusiei kievene.
O contributie vadita au avut scandinavii in legaturile comerciale internationale din Evul Mediu timpuriu in mijlocirea schimburilor de pe coastele Marii Nordului si ale Balticei dar si ca intermediari ai negotului dintre Europa nordica, rasaritul rusesc, Bizant si califatul arab.
Totusi, rolul lor in aceasta privinta, desi seamana in oarecare masura cu acela al arabilor, iar mai tarziu cu al italienilor din Mediterana si in Orient, sau cu cel al hansei germanice in insusi nordul Europei, este exagerat sa credem ca marile cantitati de bani descoperite in site-urile arheologice vikinge ar proveni din comert. Mai deagraba, e vorba de prada. In realitate, aceste relatii erau anemice. Pana la urma, erau doar pirati sau neguratori dupa ocazie.
Insa rolul de navigatori nu poate fi contestat. Imensitatea spatiilor strabatute de ei, in conditiile vremii, nu poate fi comparat decat cu expeditiile fenicienilor, jur imprejurul Africii si cu ale malaiezilor pe uriasele intinderi ale Pacificului si Oceanului Indian.
Plecand de pe litoralul dantelat al Scandinaviei sau de pe tarmurile joase ale Iutlandei si ale insulelor din apropiere, barcile lungi si repezi ale vikingilor au despicat cu acelasi curaj si cutezanta valurile albastre ale Mediteranei, ca si cele verzi si reci ale marilor nordice si polare infruntand naprasnice furtuni si viclene aisberguri in apele Groenlandei. Rezultatul cel mai semnificativ al acestor colindari maritime a fost prima descoperire, fie si lipsita de urmari de seama, a Americii.
Normanzii s-au dovedit nu numai pradatori cruzi si lacomi, pe mare si pe uscat, ostasi viteji, negustori iscusiti si navigatori temerari. Ei au fost si conducatori de state si organizatori priceputi. In teritoriile cucerite au contribuit la cristalizarea si desavarsirea unor formatiuni politice sau chiar a unor state.
Astfel au infiintat puternicul ducat al Normandiei franceze, regatul Italiei meridionale si al Siciliei, principatul cruciat al Antiohiei. Spirijiniti pe ultimele doua formatiuni politice teritoriale, ei au devenit in repetate randuri dusmani temuti ai Imperiului Bizantin, ravnind la cucerirea Constantinopolului.
Prin cotropirea Angliei in anul 1066, normanzii francizati au dat forma definitiva feudalismului in aceasta tara, dupa ce ea suferise mai mult ca oricare alta urgia navalilor mai vechi, daneze. Ramura varega a normanzilor a jucat fara indoiala un anumit rol si in formarea cnezatelor rusesti. Dar aparitia acestora, contrar faimoasei teorii normande, n-a fost opera unor cuceritori straini, varegii, ci rodul prealabilei dezvoltari interne, economice, sociale si politice a slavilor rasariteni.
Privind contributiile de seama ale normanzilor, se insiruie si creatia lor literara, una dintre cele mai viguroase din literatura universala. Stravechile povestiri si canturi nordice, personificarile mitologice ale fenomenelor naturii sau oglindirile evenimentelor istorice, redau sugestiv sobrietatea peisajului si atmosfera epica, adesea tragica, in care a evoluat marea expansiune normanda.
Vikingii vor continua sa ne spuna povestile lor dincolo de aura legendara.
Cititi mai multe despre:
Samanismul la nordici si marile profetii
Simboluri nordice vikinge explicate
Ragnarok – sfarsitul lumii in mitologia nordica
Arme magice in mitologia nordica
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Cum adica Rusia kiewiana a aparut ca reactie de aparare in fata vikingilor, cand chiar vikingii au intemeiat-o? De Rurik si de dinastia lui varega (vikinga) ati auzit?
Adica Rusia nu a fost intemeiata de vikingi. O dinastie conducatoare, un aflux de invadatori, un popor cuceritor etc trebuie sa se suprapuna sau sa supuna ceva existent (traditii, cutume, istorie).
Pingback: Vikingii | Lupul Dacic
5
Pingback: Serialul Vikingii explicat: Ragnar, Lagertha, Bjorn, Ivar, Rollo intre mit si istorie | Mythologica.ro
Pingback: Erau vikingii tatuati? | Mythologica.ro
Pingback: The Last Kingdom serialul Netflix vs cartile Ultimul Regat | Mythologica.ro
Pingback: Cum luptau vikingii? Tactici, strategii, arme si lupte navale | Mythologica.ro
Pingback: Tyr, cel mai venerat zeu al nordicilor si germanicilor | Mythologica.ro