Mormantul lui Iisus Hristos este fascinatia lumii crestine si unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru trei din cele mai mari religii ale lumii: crestinismul, iudaismul si islamul. Indiferent de convingerile religioase ale neamurilor lumii, mormantul lui Iisus Hristos din Ierusalim a constituit de-a lungul veacurilor unul din cele mai fascinante si mai rascolitoare destinatii, atragand ca un magnet milioane de vizitatori.
Unii strabat mii de kilometri pentru a-si potoli pur si simplu curiozitatea, altii isi inscriu obiectivul in agenda de vacanta, iar cei mai piosi se simt cutremurati numai la gandul ca ar putea pasi pe drumul Golgotei, pe care Iisus fu purtat pe cruce, spre a desavarsi un destin atat de important pentru generatii intregi de crestini.
Detinand o incarcatura spirituala incomensurabila, acest loc atat de plin de semnificatii pentru omenirea intreaga, continua sa starneasca polemici si controverse in randurile oamenilor de stiinta, istoricilor si arheologilor, in ceea ce priveste interpretarea textelor vechi care-l descriu, dar si din pricina anumitor fenomene corelate, pentru care nu s-a gasit inca o explicatie pertinenta din punct de vedere stiintific.
Colina executiilor capitale si capul lui Adam
Locul in care Iisus a fost rastignit pe cruce si unde se afla mormantul acestuia, cunoscut sub denumirea de „Colina Golgotei”, detine el insusi o istorie pe masura rolului care i-a fost destinat: forma stranie, asemanatoare unui craniu, a intarit convingerea multora potrivit careia aici ar fi fost ingropat capul lui Adam.
„Gulgoleth”, in dialectul aramaic inseamna „teasta” – motiv pentru care Golgota a si fost asociata de-a lungul secolelor cu ramasitele capului lui Adam.
In sprijinul acestei afirmatii se profileaza si legenda ce sustine ca in momentul in care Iisus si-ar fi dat ultima suflare pe cruce in acest loc, stanca Golgotei s-ar fi despicat pur si simplu, descoperindu-se astfel craniul lui Adam, deasupra caruia s-ar fi scurs picaturi din sangele lui Hristos.
„In anul 325, spaturile facute din porunca Elenei, mama imparatului Constantin cel Mare, au permis sa se afla locul ingroparii lui Iisus. Construirea primei bazilici (…) a facut astfel incat stanca sa se pastreze intacta”, scrie Arina Avram in lucrarea sa intitulata sugestiv „Mari minuni, mari mistere – 100 de martori si faptuitori de miracole din intreaga lume”.
„Buricul Pamantului” – nucleul din onfalo
Azi, mormantul lui Iisus se prezinta precum un ansamblu de repere care sunt conservate cu sfintenie precum relicve istorice si religioase deopotriva, de o importanta covarsitoare pentru mai toate popoarele lumii – chiar si acelea ce imbratiseaza o alta forma de credinta decat cea crestina, dar si pentru ateii sau oamenii de stiinta interesati sa studieze anumite aspecte istorice legate de existenta si moartea lui Iisus.
Practic, altarul inglobeaza asa-zisa „camera mortuara” – un soi de nisa prevazuta cu o arcada sub bolta careia trupul lui Iisus ar fi fost depus dupa ce si-ar fi dat ultima suflare.
La partea superioara a acestei nise se afla vesnic aprinse o multime de candele din argint, apartinand celor patru tipuri de confesiuni crestine, in timp ce in centrul bisericii se regaseste o cupola de dimensiuni mari, cunoscuta sub denumirea de „onfalo”.
Acesta ar corespunde, potrivit convingerilor credinciosilor, a ceea ce am putea chema „buricul pamantului”, desi nu putine sunt locurile bizare de pe Terra, care concureaza pentru atribuirea unei astfel de caracteristici.
Misterul Luminii din Sambata Mare
Lumina care se coboara de peste doua milenii asupra Sfantului Mormant constituie un subiect si un fenomen atat de controversat, incat ar putea fi plasat in topul celor mai mari mistere ale planetei de-a lungul existentei omului pe suprafata acesteia.
In timp ce unii socotesc ca ar fi vorba doar despre o inventie a sacerdotilor menita sa intareasca si sa asigure perpetuarea credintei crestine in randurile populatiei, altii descriu fenomenul drept cea mai graitoare dovada a existentei puterii divine si o manifestare fara egal a acesteia pentru omenire in general.
Pentru a nu ne abate de la fapte, este firesc sa precizam ca in practica, in noaptea din Sambata Mare, inainte de Pasti, deasupra mormantului lui Iisus se aprinde spontan o lumina „cazuta din cer”, a carei veridicitate a fost in repetate randuri verificata de echipe intregi de specialisti, pentru a elimina posibilitatea unei inselatorii.
„In fiecare an, autoritatile israeliene controleaza cu strictete, in cel mai mic detaliu, intreaga zona, ispectionand toate ungherele lacasului si efectuand chiar si perchezitie corporala arhiereilor ce patrund in cripta, pentru a se asigura ca nu se introduc obiecte straine si ca focul nu poate fi generat de o alta sursa in afara celei naturale”, precizeaza Martin Biddle, semnatar al volumului „La Chiesa del Santo Sepolcro a Gerusalemme” (2000).
Pana in prezent nu a fost elaborata o teorie bazata pe elemente stiintifice, care sa explice in detaliu aparitia acesteia, astfel incat fenomenul a fost catalogat oficial in categoria „minunilor autentice”.
Marturii consemnate in documente istorice
In paginile „Itinerarium Regis Ricardi” – document ce dateaza din perioada celei de-a treia cruciade (1189-1192), se istoriseste o intamplare care a avut darul de a cutremura opiniile neincrezatoare ale sultanului Salah al-Din – el insusi vizitator al mormantului lui Iisus – hotarat sa destrame odata pentru totdeauna valul de mister asociat focului din noaptea de Sambata Mare.
Nu mica-i fu mirarea cand stinse cu propriile sale maini candelele aprinse de la lumina pogorata din cer, iar acestea se reaprinsera spontan, ca pentru a-l invita sa-si vada de trteaba si lase lucrurile asa cum sunt.
La randul sau, Ioan al VI-lea Cantacuzino, descria fenomenul intr-un mod cat se poate de clar, fara a pune catusi de putin la indoiala, veridicitatea acestuia:
„La ceasul in care crestini se aduna in acel loc, cantand imnul Invierii lui Hristos, o Lumina din Cer se pogoara si aprinde cele trei candele aflate la Moramant” (1360).
Si juristul arab Ahmed ibn al-Kassa preciza in secolul al X-lea, in scrierile sale, cu privire la aceasta lumina tainca, faptul ca lumanarile aprinse in acel moment si in acel loc, „nu te ard cand iti treci mana prin flacara lor”, acesta fiind motivul pentru care crestinii-i si dedica un imn cunoscut sub denumirea de „Lumina Lina”.
Primele surse ce mentioneaza referiri la mormantul lui Iisus
Legendele care de-a lungul secolelor au fost asociate evenimentelor ce au avut loc in momentul inmormantarii lui Iisus sunt extrem de numeroase, dar primele referiri concrete la acel dramatic episod se regasesc desigur in Evangheliile sinoptice, scrise de Matei, Marcu si Luca.
In paginile acestora se precizeaza faptul ca mormantul – proprietatea unui om bogat, pe numele sau Iosif din Arimateea – era sapat in piatra si inchis cu ajutorul unei lespezi masive, pana in momentul in care fu descoperita disparitia trupului lipsit de suflare al lui Iisus, in duminica Pastelui.
Mormantul ramase astfel pana in anul 135 e.n., cand imparatul roman Hadrian porunci distrugerea Ierusalimului din pricina unei revolte, intentionand ca in acest mod sa reuseasca sa impuna cultul politeist roman si sa stinga flacara spiritualitatii crestine care se propaga in timp si spatiu mai rapid si mai puternic decat se asteptase.
In ciuda acestei masuri, memoria locurilor socotite sfinte de catre populatia crestina nu disparu catusi de putin – aceasta vie credinta mostenita din generatie in generatie, ii ingadui imparatului Constantin si mamei acestuia, Elena, sa rastoarne ulterior situatia, demoland la randul lor edificiile pagane si inlocuindu-le cu cel dintai lacas sfant, ctitorit deasupra mormantului lui Iisus.
De-a lungul timpului, opera fu deteriorata si reconstruita in numeroase randuri, fie din pricina incendiilor si razboaielor de cucerire, fie pur si simplu din dorinta de a perfectiona, de a desavarsi o lucrare de o importanta enorma pentru intreaga spiritualitate crestina si nu numai.
Ce a mai ramas azi din autenticele elemente ale mormantului?
Ceea ce se poate vedea insa azi in cadrul complexului arhitectonic dedicat mormantului lui Iisus cuprinde putine elemente autentice, salvate dupa distrugerea aproape totala din anul 1009 – opera a califului Al-Hakim bi-Amr Allah: un fragment din lespedea de piatra care acoperea intrarea mormantului si platoul de roca pe care fu depus trupul lipsit de suflare al lui Iisus.
Istorisirile pelegrinilor si artele minore bizantine dezvaluie insa ca aceste repere au constituit vesnic obiectul unui enorm interes manifestat de mai toate popoarele lumii, nu numai de catre crestinii a caror veneratie pentru acest loc nu cunostea margini.
Scrierile evanghelistilor, Lumina Sfanta si relicvele unor vremuri menite sa intre in istorie ca prag despartitor intre doua gigantice era, face astfel incat locul cu pricina sa continue sa atraga ca un magnet milioane de vizitatori din cele mai indepartate colturi ale lumii, nu putini din acestia nadajduind sa gaseasca aici pace, armonie si o profunda mangaiere sufleteasca – nepretuite nestemate pentru toti cei macinati de tulburari, suferinte si neajunsuri.
Vizitatorii istorisesc adesea ca in momentul in care s-au aflat in imediata vecinatate a mormantului lui Iisus, au fost coplesiti de un sentiment dificil de descris, asemanator a ceea ce ne-am obisnuit sa denumim „fericire pana la lacrimi” – afirmand ca se percepe totodata cu putere, senzatia ca mormantul in sine ar fi „viu”.
In cadrul lucrarilor de restaurare a mormantului, efectuate de o echipa de specialisti condusi de inginerul-chimist Antonia Maropoulou in perioada 2017-2018, au fost remarcate o serie de fenomene cel putin bizare in acest loc, printre care, dupa cum declara experta, s-a numarat si defectarea, in repetate randuri, a aparaturi destinate masurarii rezonantei magnetice a cavitatii pietrei sfintei.
„Incercand sa exploram cavitatea formatiunii din piatra, aparatele au cedat pur si simplu, ca si cum intregul mormant al lui Hristos ar fi fost viu… Exista fenomene naturale care pot perturba campurile electromagnetice si in acest caz ne-am confruntat tocmai cu unul din acestea”, declara specialista subliniind faptul ca nu detine o explicatie rationala pentru modul in care s-a comportat sofisticata sa aparatura.
Bibliografie:
- Corbo, Virgilio Canio – „Il Santo Sepolcro di Gerusalemme: aspetti archeologici dalle origini al periodo crociato”, 1981;
- Grillo, Margherita – „Oiyamah: la tomba vuota: storia del Santo Sepolcro”, 1999;
- Biddle, Martin – „La Chiesa del Santo Sepolcro a Gerusalemme”, 2000;
- Price, Robert M. – „The Empty Tomb: Jesus Beyond The Grave”, 2009;
- Jacobovici, Simcha & Tabor, James D. – „La tomba perduta di Gesù”, 2013;
- Avram, Arina – „Mari minuni, mari mistere – 100 de martori si faptuitori de miracole din intreaga lume”, 2014.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5
3.5
FOARTE INPRESIONANT DOMNUL NOSTRU ISUS HRISTOS A SUFERIT MUL PREA MULT PENTRU A NA E ERTA PACATELE SI NOI IL URAM ASTAZI VAI DE EI CAND VOR AJUNGE LA ZIUA JUDECATI.