Intreaga terminologie traditionala din domeniul astrologiei corespunde nomenclaturii protagonistilor cosmosului antic – o lume fascinanta a cunostintelor ce confera mitologiei semnificatii deosebite, simboluri si caracteristici transmise peste timp, pana in zilele noastre.
Mitologia astrelor: constelatii, semnificatii si interpretari din vremuri apuse
Cu circa 3500 de ani i.e.n., babilonienii creara temeliile unei veritabile religii cosmice, bazate pe stiinta astrelor si miscarilor lor, in masura sa stabileasca legaturi speciale intre om si divinitati, pe portativul unor armonii aparte.
Este acesta contextul in care ia nastere astrologia, considerata stiinta si religie in acelasi timp – studiul sau constituind apanajul sacerdotilor, singurii capabili sa observe bolta si sa interpreteze semnalele universului potrivit unor reguli eterne, la care se raporteaza si civilizatia umana.
Tot babilonienii au fost cei dintai care au atribuit stelelor si planetelor numele unor divinitati, transmitand ulterior acest „prototip” grecilor si romanilor. Acestia, la randul lor, asociara planetele unor zei, atribuindu-le trasaturi distincte si caracteristici ce apartineau divinitatilor Olimpului.
Zeitati planetare si planete divine
Iata si planetele si corespondentele lor greco-romane:
- planeta Mercur: Hermes/Mercur, mesagerul zeilor
- planeta Venus: Afrodita/Venus, zeita frumusetii
- planeta Marte: Ares/Marte, zeul razboiului
- planeta Jupiter: Zeus/Jupiter, parintele zeilor
- planeta Saturn: Cronos/Saturn, zeul timpului
- planeta Neptun: Poseidon/Neptun, zeul marii
- planeta Pluto: Hades/Pluto, zeul infernului
Unul din domeniile in care omul a implicat mai mult inspiratie decat transpiratie este tocmai astrologia: planeta care prezinta cea mai rapida miscare observata de-a lungul timpului, a capatat numele mesagerului zeilor – Hermes/Mercur – tanarul zburator dotat cu sandale innaripate in mitologia greaca.
La randul sau, planeta cea mai stralucitoare a fost botezata cu numele preafrumoasei Afrodita/Venus, in timp ce planeta rosie s-a procopsit cu numele razboinicului Ares/Marte – seniorul indiscutabil al tuturor conflagratiilor.
Planeta situata pe cel mai profund plan ierarhic insa, a dobandit numele parintelui tuturor zeilor – Zeus/Jupiter, iar ultima planeta vizibila cu ochiul liber, cel a zeului timpului si ciclurilor naturale – Cronos/Saturn – suveran al indepartatei Epoci de Aur.
Grecii din antichitate asociau constelatiilor fapte si personaje mitologice, transmitand la randul lor aceasta traditie si romanilor, care o propulsara in vremurile moderne, astfel incat pana si azi numele planetelor si constelatiilor isi pastreaza sonoritatile de odinioara.
Cum incepe astrologia?
Inceputurile astrologiei elene sunt insa invaluite intr-o veritabila nebuloasa: potrivit istoricilor ar fi vorba despre un debut situat undeva in perioada secolului al II-lea i.e.n., cand un refugiat babilonian se propasi pe meleagurile vechii Grecii, punand bazele unei scoli dedicate.
Dar inca din paginile „Iliadei” lui Homer se desprind o serie de aranjamente astrologice indiscutabile, imbratisate cu entuziasm de o serie intreaga de filozofi si ganditori ai vremurilor respective. Se presupune ca ar fi fost chiar filozoful grec Talete primul grec care ar fi prezis o eclipsa de soare si care ar fi definit clar cele patru elemente fundamentale ale naturii: apa, aer, apa si foc – pivoturi de necontestat pentru catalogarea gruparilor zodiacale.
Cititi si despre:
Saptamana astronomiei: totul despre stele, asteroizi, galaxii, planete, quasari si gauri negre
Astrologia si pitagorismul: cum a aparut zodiacul?
In perioada celebrului matematician, filozof si astronom grec Pitagora (580 i.e.n. – 495 i.e.n.), o importanta deosebita fu acordata astrologiei, zodiacul cu constelatiile sale capatand o reprezentare a perceptiei ciclice a vremurilor de catre popoarele antice, ca urmare a unei observari scupuloase a boltei ceresti.
Este contextul in care se ajunse nu numai la cunoasterea ritmurilor si dinamicilor planetare, ci si a regulilor care se afla la baza acestora, stabilindu-se un sistem de corespondenta simbolica intre microcosmos si macrocosmos, care facilita intelegerea realitatii terestre prin prisma prototipurilor ceresti.
Pentru grecii din antichitate, Soarele si Luna, astrele si satelitii lor erau considerate entitati vii, aflate in stransa conexiune cu formele de viata de pe suprafata Pamantului.
Pitagora insusi, sustinea conceptul potrivit caruia corpurile ceresti ar fi fost divine si in acelasi timp asemanatoare sufletului omului; mai mult decat atat: aceste entitati iesite din comun, ar fi produs, cu miscarea lor continua de rotatie si de revolutie, un sunet continuu, imperceptibil pentru urechile noastre, ale muritorilor de rand, asemenea unei simfonii ceresti ce creaza o armonie de-a dreptul magica in univers – „armonia sferelor”.
In conceptia pitagorismica, ar fi tocmai aceasta armonie a sferelor cea care influenteaza in mod hotarator destinele oamenilor, desi Platon nu era tocmai de acord cu o astfel de abordare, socotind ca astrele sunt de fapt o „identificare a zeilor vizibili”.
Purtand aceeasi amprenta a credintei, la randul sau si convingerea lui Aristotel purta semnul dogmelor divinitatilor asociate astrelor, generatoare de legi supreme pentru civilizatia terestra.
Constelatiile si schemele zodiacale: originea horoscopului modern
Omul exceleaza in identificarea unor scheme regulare in general, asadar nu e de mirare ca inca din cele mai vechi timpuri s-a straduit sa catalogheze grupuri de stele atribuidu-le contururi simbolice si denumiri pe masura acestora.
In teorie, o constelatie constituie o grupare de stele care adopta un aspect asemanator unor figuri familiare ochiului uman, fiind acceptate ca asocieri de corpuri ceresti si in mediul academic modern: Uniunea Astronomica Internationala (IAU) sustine principiul impartirii hartii boltei ceresti din acest punct de vedere in 88 de constelatii oficiale, cu margini bine definite, astfel incat fiecare punct stralucitor de pa harta sa apartina unei unice constelatii.
Constelatiile vizibile de la latitudinile septentrionale sunt bazate indeosebi pe cele ale traditiilor Greciei antice, iar denumirile lor amintesc figuri mitologice precum Pegas sau Hercule.
Constelatiile vizibile din emisfera australa au fost botezate in Epoca Luminilor, denumirile lor fiind asociate inventiilor vremurilor respective, cum ar fi de pilda ceasul sau microscopul.
Cele douaspreceze constelatii: semnele zodiacului si originea lor mitologica
Cele douasprezece constelatii care vizeaza ecliptica – traseul pe care Soarele pare sa-l deseneze pe cer in decursul unui an – alcatuiesc zodiacul traditional, dar acestora, inca din antichitate, Ptolemeu adauga o lista cu alte 36, care in prezent se transformara in 38, din pricina subdiviziunii enormei constelatii Nava Argo in trei noi constelatii.
In vremuri ceva mai recente, acestei liste i-au fost aduse noi adaosuri, gratie exploratorilor europeni care au reusit sa observe cerul in calatoriile lor spre emisfera meridionala.
In 1543, Alessandro Piccolomini, fu cel dintai (cu multi ani inainte de Johann Bayer) care a descris stele in functie de luminozitatea lor, asociindu-le unor litere ale alfabetului latin. Volumul sau intitulat „Delle stelle fisse” este considerat si azi primul atlas ceresc modern veritabil. Cele 47 de harti cuprinse in aceasta opera prezinta toate constelatiile Sistemului Ptolemeic cu exceptia celei celei cunoscute sub numele de „Calul Mic” sau „Manzul” (in latina „Equuleus”).
„Uranometria” fu insa titlul abreviat al unui catalog stelar realizat de Johann Bayer mult mai tarziu, in 1603, ca prim atlas complet ce continea descrierea detaliata a intregii sfere ceresti.
Cerul vazut cu ochiul liber – mituri si legende
Intr-un cadru sintetico-descriptiv referitor la miturile si legendele ce vizeaza stelele si constelatiile, se regasesc variante deosebit de interesante atat in cultura grecilor antici cat si in cea romana, chineza sau araba, care au influentat ulterior cultura europeana a vremurilor moderne.
In timp ce Ursa grecilor era un Car pentru romani, chinezii o socoteau un soi de tigaie, egiptenii o vedeau ca pe un hipopotam, iar evreii – un gen de lopata cu ajutorul careia se ventila graul odinioara.
Mitul constelatiei Ursa Mare: nimfa Callisto
In mitologia greaca, Ursa Mare ar fi fost de fapt proiectia cereasca a ninfei Callisto, care-l tulbura pe Zeus cu frumusetea sa neasemuita, starnind gelozia Herei, care o transforma in constelatie, eliberand asupra ei o haita de caini intaratati – constelatia Bourului este deseori substituita cu reprezentarea a doi caini zinuti in zgarda, aflati in imediata vecinatate a constelatiei Cainilor de Vanatoare (la coada Ursei Mari).
Mitul constelatiei Cassiopeia: Pegas, Perseu si Medusa
La randul sau, Cassiopea – vanitoasa regina a Etiopiei, sotie a regelui Cefeu – se lauda ca ar fi fost chiar mai frumoasa decat toate ninfele nereide la un loc, starnind astfel mania acestora, care-i solicitara zeului marilor, Poseidon, sa abata asupra tinuturilor etiopiene un monstru infricosator. Pentru a-l indupleca sa renunte la o astfel de pedeapsa, regina si regele hotarara sa-si sacrifice propria fiinca – pe frumoasa Andromeda, inlantuind-o de o stanca, pentru a fi incredintata monstrului cu pricina. Andromeda fu eliberata insa de Perseu – eroul grec, fiu al lui Zeus – care transforma monstrul in stanca, cu ajutorul capului retezat al Meduzei, care avea darul de a pietrifica orice vietuitoare ce privea direct spre acesta.
Intreaga legenda fu transpusa pe bolta: constelatia Cassiopea e insotita de cea a Andromedei, de constelatia Pegasului – calul inaripat al lui Perseu, constelatia regelui Cefeu si constelatia Perseus, desi nu e usor de identificat pentru un ochi neexperimentat cu astfel de observatii.
Mitul constelatiei Orion: Artemis si scorpionul
Orion este la randul sau o constelatie asociata legendei vanatorului iscusit care se lauda ca este capabil sa vina de hac oricarei vietuitoare, ingamfare pentru care fu pedepsit de Zeus si de fiica acestuia – zeita vanatorii – Artemis/Diana, sa fie muscat de un scorpion ucigas. Hera decise insa sa-l transforme intr-o constelatie pe care o plasa la cealalta extremitate a boltei fata de constelatia scorpionului, pentru a nu se mai apropia niciodata de acesta.
Exemplele sunt numeroase si releva faptul ca miturile si legendele ocupau un rol important in antichitate, intrucat explicau intr-o maniera fantezista, fenomene astronomice si naturale, ca un rezultat al dorintei omului de a domina cauzele si efectele in general – fruct al modului in care omul se raporta la lumea externa si la pericolele acesteia.
Dar dupa cum este de adevarat faptul ca frumusetea stelelor si constelatiilor apartine exclusiv boltei, putandu-se doar oglindi in luciul apelor Pamantului, tot la fel de adevarat este si ca cele mai frumoase povesti ale cerului isi au originea pe Pamant, putandu-se oglindi pe catifeaua boltei, la ceas de noapte linistita, cand omul si vazduhul isi dau mana, lasand loc fanteziei sa creeze lumi feerice de basm.
Bibliografie:
- Vitiello, Valeria – „Mitologia, Costellazioni ed Astrologia”, 2014;
- Balducci, Giovanni – „Pianeti nell’Astrologia e divinità greche”, Centro Studi La Runa, 2015;
- Villa, Patrizia Tamiozzo – „L’astrologia e i miti del mondo antico: un viaggio affascinante nello zodiaco e nella mitologia greca e romana alla scoperta delle affascinanti connessioni che legano il destino dell’uomo alla vita dell’universo”, 2001.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5