Desi ne-am obisnuit sa asociem fortele speciale cu filmele care surprind moderne operatiuni militare deosebite, ambientate in cele mai stranii colturi ale lumii, luptatorii de elita antrenati pentru a face fata oricaror situatii, au existat inca din cele mai vechi timpuri.
In vremurile noastre, orice stat al lumii cu o armata proprie, detine si unitati militare de tipul formatiunilor dedicate operatiunilor speciale organizate in spatele liniilor inamice, dar odinioara numai civilizatiile infloritoare, cu lideri militari importanti, acordau atentie acestui aspect strategic in perspectiva pregatirilor de razboi.
Fortele speciale ale lumii antice – atacul-fulger
Primele referiri la o astfel de unitate de elita, alcatuita din luptatori neinfricati, pentru care armele si tehnicile de lupta nu aveau secrete, se regasesc chiar in Biblia ebraica (Tanah), in pasajele care istorisesc viata regelui David si care coincid cu mentiunile Vechiului Testament, in ceea ce priveste „fortele speciale ale lui David”.
Este vorba despre un grup format din 37 de barbati extrem de bine pregatiti in arta atacurilor neasteptate, carora le revenea sarcina de a lupta cot-la-cot cu regele lor in cele mai aprige batalii, sustinandu-l si protejandu-l deopotriva, fara cea mai mica ezitare.
Soldatii speciali ai regelui David se antrenau continuu inca din frageda copilarie si erau alesi „pe spranceana”, din randurile celor mai abili luptatori: pentru a obtine un loc in grupul celor 37, acestia ar fi fost dispusi la orice sacrificiu – privilegiul de a lupta alaturi de un barbat care vorbeste cu Dumnezeu, intrecea desigur, orice imaginatie.
Madjay, mercenarii unui regat disparut: Nubia
Odinioara, Nubia era un regat independent, cunoscut sub numele de „Regatul din Kush” – sediul unei antice civilizatii tribale care a constituit un soi de fasie intermediara intre bazinul mediteranean si Africa.
Din punct de vedere etimologic, termenul „Nubia” isi are originile in cuvantul egiptean antic „Nwb”, care insemna „aur” – ca simbol al unei regiuni din care se extragea cea mai mare parte a pretiosului metal pana in primele secole ale erei crestine.
Cu timpul, populatia tribale medjai, care vietuia in aceasta zona, a fost subjugata de Egiptul Antic, parte din aceasta transformandu-se intr-o grupare de mercenari nemilosi, care au evoluat succesiv intr-o forta paramilitara de elita, utilizata cu precadere pe post de exploratori in taramuri necunoscute ale desertului, dar si ca protectie pentru familia si bunurile faraonului.
Membrii acestei unitati speciale erau silentiosi si eficienti si se dedicau in totalitate misiunii lor de a proteja tot ceea ce apartinea suveranului, deschizandu-i drumul catre orice destinatie, oricat de dificil ar fi fost traseul de parcurs.
Cu timpul s-au stins la fel de tacut, precum modul lor de a actiona, dar manuscrisele egiptene mentioneaza inca temeritatea lor fara seaman si devotamentul fata de familia regala.
Hypaspistai – scuturile lui Alexandru cel Mare
Se numeau „Hypaspitai” cei mai viteji luptatori ai lui Alexandru cel Mare si erau garzile sale de elita, adevarate scuturi umane in bataliile cele mai crancene.
Alesi cu mare grija din randurile armatei regelui Filip al II-lea al Macedoniei – tatal lui Alexandru cel Mare – acesti soldati faceau parte din trupele versatile, de o eficienta ireprosabila atat in aparare cat si in atac si erau deseori utilizati in veritabile actiuni de comando, care implicau incursiuni nocturne sau asaltul-surpriza al zidurilor inamicilor.
Mobilitatea lor constituia o arma tactica ale carei rezultate s-au demonstrat hotaratoare in batalia de la Cheronea (338 i.e.n.), cand au asaltat pe timp de noapte fortificatiile terenurilor accidentate ale aliantei armatelor Atenei, Tebei si minoritatilor grecesti (poleis).
Ultimii hypaspitai au servit, potrivit documentelor istorice, succesorilor lui Alexandru cel Mare – Diadohii – generali rivali care au instituit o epoca turbulenta, razboindu-se intre ei si faramitand regulile, strategiile si tacticile utilizate cu inteligenta de predecesorul lor si odata cu acestea, si trupele de elita macedonene.
Dar armata Macedoniei Antice detinea si o alta formula secreta in materie de trupe de elita, cunoscuta sub numele de „Companion Cavalry” sau „Hertairoi” – prima formatiune de cavalerie grea din istorie si cea mai mare din intreaga lume antica.
Hartairoi era utilizata asemenea unui „ciocan pneumatic” in tactica de razboi a lui Alexandru cel Mare, atacand precum un val de nestavilit, din spatele infanteriei ce bloca inamicul pe loc.
Din randurile cavaleriei grele de hartairoi, erau reclutati abilii „prodromoi” – cei ce alcatuiau o formatiune de cavalerie usoara, careia-i reveneau misiunile fulger si cele de cercetare.
Speculatores: spionii-postas ai Imperiului Roman
Speculatores erau curierii militari ai lui Iulius Cezar, special pregatiti pentru misiuni de spionaj in spatele liniilor inamice – primii „agenti 007” ai istoriei, carora le revenea sarcina de a culege informatii din tabara rivala, oarecum asemanatori modernelor task-force din zilele noastre.
Speculatores erau autorizati insa si sa efectueze arestari sau chiar executii in anumite situatii: prima relatare care mentioneaza o astfel de conjunctura se regaseste in Evanghelia dupa Marcu – este vorba despre agentul roman care se prezinta la temnita lui Ioan Botezatorul cu ordinul de executie al acestuia.
Speculatores erau organizati in subordinea unui centurion, devenind succesiv garzile de corp ale imparatului, mesageri si/sau asasini de culise, care actionau la ordinul suvearnului, potrivit intereselor acestuia.
Speculatores erau dublati de exploratores – agenti instruiti sa avanseze adanc in teritorii necunoscute inca de romani, atat pe timp de noapte cat si la lumina zilei, demonstrand nu numai agilitate si iscusinta in lupta, ci si abilitati comunicative, inteligenta tactica, siretenie si ingeniozitate – calitati care-i ajutau sa se strecoare neobservati in multime, pentru a afla cat mai multe lucruri despre inamic.
Intr-un limbaj ceva mai modern, speculatores ar putea fi considerati drept „siguranta interna”, iar exploratores „siguranta externa” a Imperiului Roman.
Cu timpul, rolul lor fu preluat de pretorieni, care fura organizati sub forma de garda personala a imparatului, dar care avea sarcina de a proteja toti pretorii, consulii si generalii, devenind un instrument strategic aflat in mainile suveranului, gata de a innabusi orice tentativa de complot sau rebeliune inca din fasa, conditionand intregul aparat politic al vremii.
Batavi – cand surpriza vine de sub apa
Batavi erau luptatori originari din triburile germanice ale antichitatii, utilizati de armata romana ca trupe auxiliare super-specializate, cu abilitati iesite din comun.
Batavii erau luptatori extrem de disciplinati si abili inotatori, in masura sa traverseze distante impresionante prin apa, purtand sub armuri arme din cele mai variate si antrenandu-si caii sa inoate la fel de bine alaturi de ei, luand prin surprindere inamicul relaxat de pe malul celalalt al unui curs important de apa.
Dupa indelungatul efort al inotului, batavi erau capabili sa lanseze atacuri fulgeratoare, demonstrand o rezistenta iesita din comun si o energie de nestavilit in lupta, in ciuda istovitoarelor solicitari la care-si supuneau corpul.
Nemuritorii-melophori – cei zece mii de luptatori persani
Legenda celor zece mii de nemuritori isi are originile intr-o reala organizare a armatei persane din perioada cuprinsa intre secolele al VI-lea i.e.n. si al IV-lea i.e.n., cu influente considerabile dobandite din mostenirea civilizatiei asiriene de odinioara.
Este vorba despre corpul cel mai devotat si mai combativ al lui Cyrus cel Batran, format din zece mii de soldati impunatori, cunoscuti si sub numele de „melophori”, din pricina marului de aur sau de argint care impodobea extremitatea posterioara a lancilor cu care erau inarmati.
Istoria celor zece mii de melophori s-a transmis peste veacuri, bucurandu-se de un succes fara margini in randurile publicului de pe toate meridianele lumii, inspirand romane si productii cinematografice impresionante, ba chiar alimentand teoria potrivit careia celebrul gigant Apple si-ar fi imprumutat faimosul logo din istoria persana a celor mai impozanti razboinici ai tuturor timpurilor.
Nemuritorii erau echpati cu armuri din metale pretioase, impodobite cu nestemate, iar armele si scuturile lor erau de asemenea, ornamentate cu aleasa pricepere de cei mai iscusiti mesteri ai vremii.
Gurile rele spuneau insa ca opulenta lor depasea priceperea in lupta, motiv pentru care persii au fost infranti de armatele lui Alexandru cel Mare, dar aspectul stralucitor al armurilor ornamentate cu aur ale celor zece mii de melophori pare sa fi avut un efect electrizant asupra cuceritorului lor, care decise sa-i pastreze ca forte auxiliare.
Acelasi efect impunator era exercitat si asupra inamicului, statura impresionanta si echipamentul luxos al unui corp de zece mii de ostasi falnici fiind cat se poate de intimidatorii: arma secreta a melophorilor era superioritatea numerica si atacul de tip monolitic, precum si demoralizarea adversarilor gratie imaginii lor de gigantic tavalug strivitor.
In realitate, apelativul de „nemuritori” nu li se potrivea catusi de putin: erau soldatii cei mai sacrificati, fiind rapid inlocuiti cu luptatorii cei mai masivi din alte corpuri – schimbul se efectua instantaneu, astfel incat inamicul nu realiza pierderile adversarilor sai, ci avea impresia ca numarul acestora nu se diminueaza cu nici un chip in batalie.
Este strategia gratie careia Xerxes a reusit sa infranga vitejii spartani in legendara batalie de la Termopile, desi adevaratul motiv care a deschis drum persilor in Grecia a fost tot un act de tradare, din partea unui localnic, care a dezvaluit inamicului trecatoarea secreta ce ducea in spatele pozitiilor grecesti.
Batalionul sacru – cuplurile gay ale Tebei in actiune
Poate ca cea mai originala unitate militara a lumii antice a fost cea cunoscuta drept „batalionul sacru” – un corp al armatei din antica Teba, alcatuit din circa 150 de cupluri de soldati gay – preferatii comandantului Gorgidas (378 i.e.n.), care-i alegea pe spranceana din randurile adulatorilor zeului Eros.
Legaturile afective profunde care unea aceste cupluri, le determina sa lupte cu o indarjire fara seaman pentru a-si apara partenerul de viata si camaradul de batalie deopotriva, distingandu-se pe campul de lupta prin modul lor de actiune spate-in-spate, atacand in cerc, care le asigura protectie din toate unghiurile.
In manuscrisele antice ale lui Plutarh, batalionul sacru este descris drept:
„o formatiune militara intretinuta de catre toti membrii orasului, mizand pe vitejia fara margini a 150 de cupluri de indragostiti-razboinici, in masura sa apere comunitatea cu ajutorul unei tactici de lupta nemaivazute, formand perechi ce actioneaza ca un singur tot prevazut cu opt membre”.
La randul sau, Platon (385-370 i.e.n.), sustinea in lucrarea sa Symposium:
„cea mai buna solutie de guvernare a unui oras sau de conducere a unei armate ar fi cea constituita din iubiti – ei stiu sa-si infraneze pornirile care duc la dezonoare si se sustin in cresterea valorica reciproca, iar pe campul de lupta, chiar aflati in inferioritate, ar fi dificil de infrant – nu ar parasi locul de lupta si nu ar depune armele cu nici un chip”.
Timp de secole, formatiunea Batalionului Sacru a fost considerata un model de conduita ostaseasca, fiind preferati in lupta pentru pregatirea lor ireprosabila in arta razboiului si a tacticilor de lupta, demonstrandu-se extrem de disciplinati si nu in ultimul rand, cei mai curati soldati ai antichitatii – calitate care a avea darul de a tine la distanta multe boli frecvent dobandite de soldati pe timp de razboi.
Batalionul sacru fu spulberat insa de regele Filip al II-lea al Macedoniei, in batalia de la Cheronea, unde toti membrii corpului teban luptara cu inversunare, intr-o ultima batalie sangeroasa, de pe urma careia nu mai ramase nici unul in viata.
Potrivit scrierilor antice, privind indelung locul in care cavaleria sa ucise toti acesti luptatori de elita, regele Filip al II-lea al Macedoniei exclama plin de admiratie pentru soldatii rapusi: „blestemati cei ce sustin ca acesti viteji ar fi vinovati de fapte rusinoase!”
In secolul al XIX-lea (1818), in vecinatatea Cheroneei, arheologii descoperira groapa comuna in care au zacut timp de secole trupurile a 254 de soldati tebani din Batalionul Sacru, care si-au dat viata in aceasta confruntare istorica, aliniati pe doua randuri, alaturi de un leu sculptat in piatra monumentala (replica a polyandreionului din Thespini), in onoarea curajului demonstrat in batalie.
Alte forte speciale din lumea antica
Fortele speciale ale lumii antice nu se rezumau insa la cele mai sus enumerate – scrierile pastrate in arhivele istoriei mentioneaza multe alte forme de unitati de razboi cu un caracter particular, cum ar fi de pilda cea cunoscuta sub numele de „Garda Varangiana”, alcatuita din mercenari vikingi, care purtau masti si piei de animale, inspaimantandu-si adversarii cu aspectul lor salbatic sau cea numita „Berserkr” – a ferocilor razboinici scandinavi care se inchinau zeului Odin – cea mai temuta populatie de vikingi, care luptau fara armuri, cu bustul gol sau cel mult acoperit cu blanuri de animale.
In aceeasi categorie speciala ar putea fi incadrati si preotii shaolin de odinioara, care studiau artele matiale si puteau tine piept la nevoie, unei companii intregi de soldati obisnuiti – legendele spun ca acest gen de sacerdoti exista si in zilele noastre, dar dat fiind ca religia lor de apartenenta este una cu caracter pasnic, ce nu incurajeaza confruntarile si luptele de niciun fel, cu timpul, discretia si modestia lor a facut ca uitarea sa se astearna peste povestea abilitatilor lor razboinice.
Razboinicii Ninja: mit si istorie
Chiar daca in zilele nostre cultura pop tinde sa exagereze lucrurile, si faimosii Ninja erau socotiti fara indoiala, un soi de forte speciale japoneze: adaptabilitatea lor la mediu si abilitatile letale de care dadeau dovada, i-ar putea inscrie in topul celor mai temute formatiuni de lupta ale tuturor timpurilor.
Ninja erau utilizati cu precadere in afara campului traditional de lupta – trimisi fiind cu discretie sa indeplineasca misiuni secrete de spionaj sau asasinate fulgeratoare, supranumiti fiind „razboinicii din umbra”.
Razboinicii azteci: vulturi si jaguari
Despre razboinicii azteci s-au pastrat putine informatii peste secole, dar tablitele inscriptionate cu istorii din vremurile in care civilizatia lor cunostea o infloritoare dezvoltare, mentioneaza existenta unor trupe de elita cunoscute sub numele de „Razboinicii Vulturi” si „Razboinicii Jaguar”, in functie de echipamentul specific. Membrii acestor formatiuni trebuiau sa treaca o multime de teste dificile pentru a fi admisi in randurile luptatorilor de elita, la finalul carora deveneau veritabile masinarii de razboi, antrenate in special sa captureze prizonieri si nu sa ucida fara rost. Prizonierii erau transformati in sclavi sau erau sacrificati zeitatilor, in cadrul unor ceremonii somptuoase.
Desi poate parea paradoxal, in zilele noastre multe din tacticile de lupta adoptate de fortele de elita moderne, sunt imprumutate sau inspirate din trecut, tocmai de la neinfricatii razboinici ai lumii antice, ale caror abilitati de lupta au constituit de-a lungul secolelor o sursa nesecata de cunostinte specifice, de pe urma carora orice soldat din era tehnologica ar avea numai de castigat.
Bibliografie:
- Plutarh – „Delle vite de gli hvomini illvstri greci, et romani”, partea a II-a, traducere de M. Francesco Sansovino, 1563;
- De Leva, Giuseppe – „Storia de’ Popoli Antichi”, Vol I, pag. 430-439, 1856;
- Connah, Graham & Faccia, Milvia – „Africa dimenticata”, 2009;
- Rosulescu, Vladimir – „Trupe de elita – Nemuritorii”, 2010.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
2
5
Pingback: Cele mai bizare tactici de lupta in antichitate | Mythologica.ro
Pingback: Top 6 armate legendare de mercenari in istorie | Mythologica.ro
Pingback: Top 11 comandouri speciale din lumea antica | Mythologica.ro
Pingback: Armata lui Alexandru cel Mare – caracteristici si particularitati | Mythologica.ro