De mii de ani, armatele lumii intregi si-au pregatit formatiuni de lupta cu rolul de trupe de elita, alcatuite din soldati extrem de bine antrenati, pentru a fi trimisi in misiuni din cele mai periculoase, iar antichitatea nu a facut exceptie la acest capitol.

In general, credem ca fortele speciale de elita sau comandourile au fost inventate in lumea moderna. Armata SUA, celebrii infanteristi ai marinei Navy Seals sau poate britanicii de la serviciile speciale SAS, fortele speciale israeliene, cele rusesti ale fostului KGB si multe altele au setat standardele in confruntarile armate moderne. Insa in ciuda echipamentului tactico-militar si al fortei de foc, modele sunt mult mai vechi si se inspira din Antichitate.

Rolul comandourilor speciale a cantarit greu in nenumarate randuri, in balanta victoriilor repurtate de o natiune sau alta antrenate intr-un conflict armat – fenomen care s-a perpetuat de-a lungul istoriei pana in zilele noastre.

Operatiunile secrete nu constituie prin definitie semnul distinctiv al razboiului epocii moderne, ci sunt adanc inradacinate in vechime, cand agerimea mintii si factorul surpriza puteau decide in mod indiscutabil soarta unei batalii sau a unei intregi campanii militare, schimband in mod radical istoria.

 

Cititi si despre FORTELE SPECIALE ALE LUMII ANTICE: SPIONI-POSTASI, NEMURITORI SI BATALIOANE SACRE DE LUPTATORI HOMOSEXUALI

Rangerii Egiptului Antic – legiunea de Medjay

Initial alcatuind un clan nomad de cercetasi nubieni, razboinicii Medjay devenira treptat cei mai pretuiti soldati din garda faraonului insusi.

Servind drept forta paramilitara speciala insarcinata sa protejeze cu pretul vietii familia suveranului si proprietatile acestuia, legiunea de Medjay era socotita cea mai desavarsita resursa de lupta a Egiptului Antic. 

 

Cititi mai multe despre TOP 6 ARMATE LEGENDARE DE MERCENARI IN ISTORIE

 

Razboiul si iubirea sub aceeasi platosa de lupta

Una din cele mai faimoase unitati de elita ale Greciei antice era alcatuita din soldatii gay ai „Batalionului Sacru” din Teba anului 378 i.e.n. – armata legendara, alcatuita din 150 de cupluri de acelasi sex, selectionate din randurile celor mai priceputi razboinici.

Potrivit traditiei, recrutii cei mai tineri erau combinati pe criterii romantice cu luptatorii mai vechi si mai experimentati, formandu-se nuclee strans unite, ai caror membri se dovedeau motivati nu numai sa lupte cu vitejie impotriva dusmanului, ci si sa se protejeze reciproc pana la ultima suflare.

 

Nemuritorii persani si regula substituirii imediate

Purtand o denumire pe cat de sugestiva pe atat de fascinanta, „Nemuritorii” erau soldatii persani care alcatuiau o forta permanenta de infanterie, numarand zece mii de barbati puternici si priceputi in manuirea armelor.

Erau destinati sa-si dea viata pentru Imparat fara cea mai mica ezitare si erau rasplatiti cu o deosebita consideratie, echipament vistuos, hrana consistenta si obiecte scumpe de podoaba.

De indata ce unul din membri acestor trupe cadea in lupta, era inlocuit spontan cu un altul, astfel incat efectivul sa numere vesnic zece mii de soldati, derutand inamicul si sugerandu-i ca ar detine secretul imortalitatii – o regula care le-a si atras denumirea pastrata de-a lungul secolelor.

 

Compania de cavaleristi Hetairoi

Alexandru cel Mare poate ca nu ar fi reusit sa devina atat de mare daca nu ar fi dispus de faimoasa si devotata sa companie de cavaleristi Hetairoi, alcatuita in exclusivitate din membrii nobilimii macedonene si neintrecuta in asalturi-surpiza de nestavilit.

Acesti bravi calareti pareau sa rasara din pamant si atacau cu o viteza uimitoare flancurile vulnerabile ale inamicului, spulberand in cele patru vanturi masivele armate persane.

 

Garda Pretorienilor in slujba Imparatului Romei

Pretorienii compuneau redutabila garda de corp a Imparatului Romei, bagand frica-n oase oricui ar fi incercat sa arunce macar o privire ceva mai indrazneata suveranului, cu staturile lor impunatoare si infatisarile dure si impasibile, asemenea unor masinarii concepute pentru a ucide.

Razboinici de temut, pretorienii proveneau de regula din randurile populatiilor straine sau mai exact, erau alesi pe spranceana din crema legionarilor care se remarcau pe campul de lupta, dovedindu-si eficienta, darzenia si loialitatea fata de Imparat.

O parte din efectivele pretorienilor era compusa din fosti gladiatori faimosi, care reusisera sa-si recastige libertatea in arena si erau dispusi sa accepte un astfel de rol in garda suveranului roman.

 

Vikingii Berserkr – formidabilii luptatori nordici

Faima de care se bucurau acesti salbatici razboinici se datora indeosebi faptului ca se aruncau in lupta cu o frenezie cutremuratoare, far armuri si fara scuturi, aflandu-se mai mereu sub efectul unor droguri puternice, care le sporea setea de sange pe campul de lupta.

Puternici precum ursii salbatici, purtau piei de animale si venerau zeul Odin, practicand ritualuri din cele mai ciudate, frenetice si salbatice inainte de batalie, in cadrul carora consumau substante halucinogene si isi auto-induceau o stare de euforie care-i ajuta sa nu simta durerea daca erau raniti.

Din pricina comportamentului lor imprevizibil, luptatorii berserkr erau utilizati doar in misiuni cvasi-imposibile, acolo unde unitatile clasice de soldati vikingi nu puteau fi sacrificate.

 

Varegii – navigatori si razboinici de temut

Cronicarii vremurilor de mult apuse remarcau in scrierile lor o alta populatie vikinga, ce a migrat in teritoriile nordice ale Rusiei exercitand in aparenta activitati comerciale, dar manate in realitate de un spirit pirateresc iesit din comun, atat pe mare cat si la nivelul cursurilor de apa dulce ce alcatuiau complexul sistem de rauri din Rusia europeana, pana la Marea Caspica si la Constantinopol: Varegii.

La fel de priceputi in ale navigatiei cat si in manuirea armelor, varegii acceptau deseori sa lupte ca formatiuni de mercenari pentru cei dispusi sa plateasca din abundenta acest gen de servicii.

 

Corpul bizantin de elita Tagma

Imparatul bizantin Constantin al V-lea a dispus formarea unui corp de elita pe masura inaltelor sale standarde, ca efectiv ce se distingea de coloana vertebrala a puternicei sale armate, utilizat ca garda de corp – Tagma.

Numele provine din greaca veche, insemnand a pune lucrurile in ordine – expresie cat se poate de graitoare in contextul protectiei Imparatului insusi, atat pe timp de razboi cat si in vreme de pace.

Informatiile referitoare la efectivele tagmatilor sunt destul de contradictorii, anumite texte arabe din vechime mentionand cu aproximatie 24 de mii de soldati, desi istoricii moderni pun la indoiala aceasta varianta, apreciind ca doar  un numar de 1000-1500 de soldati iscusiti ar fi format efectiv corpul de elita.

 

Kheshig – garzile imparatilor mongoli

Alesi cu multa bagare de seama de catre imparatul insusi, barbatii ce intrau in componenta garzii sale personale erau cunoscuti sub denumirea de Kheshig – un termen a carui semnificatie era tocmai de „preferat” sau „binecuvantat”, in functie de context.

Ginghis Han de pilda, detinea cei mai vajnici luptatori Kheshig in garda sa personala, impartita in doua turnuri: echipa de zi – Torguud si cea de noapte – Khevtuul.

Fiecare din acesti soldati mongoli beneficia de increderea deplina a conducatorului lor si era gata sa se sacrifice la un simplu gest al acestuia.

Calareti neintrecuti, luptatorii Kheshig detineau si abilitati deosebite ca cercetasi, fiind in masura sa se strecoare pe nebagate de seama in teritoriile inamice, pentru a studia terenul si a observa comportamentul celor ce urmau sa fie atacati.

 

Jaguarii civilizatiei aztecilor

Cei mai iscusiti luptatori ai Imperiului Aztec  din teritoriile Americii Centrale, se intorceau din lupta cu cat mai multi prizonieri capturati pentru a fi sacrificati pe altarele zeilor, castingandu-si astfel aprecierea conationalilor si dobandind totodata onoruri si acces la cea mai ravnita pozitie – cea de razboinic Jaguar.

Invesmantati in piei de animale si inarmati cu arcuri, pumnale si toporisti, Jaguarii nu au fost doar redutabili luptatori ai armatei aztece, ci au actionat si in rolul de „politisti”, deseori dobandind chiar functii administrative si multiple privilegii, asemenea nobililor locali, de la dreptul de a detine proprietati la cel de a fi remunerati sau de a avea acces la un templu exclusivist si un numar insemnat de concubine.

 

Luptatorii din umbra ai Japoniei de odinioara: Ninja

ninja

Legendarii luptatori din umbra ai Japoniei, celebrii Ninja ar putea constitui un echivalent potrivit pentru unitatile de forte speciale ale lumii moderne – maestri ai operatiunilor secrete, specializati in infiltrare, sabotaj, camuflaj si nu in ultimul rand, in asasinare.

Luptatorii Ninja si-au adjudecat un rol important timpul razboaielor japoneze din vechime, intrand in slujba diferitelor factiuni locale pe post de agenti secreti, instruiti sa se deghizeze in calugari, negustori sau orice altceva le-ar fi putut ascunde adevarata indeletnicire, iar la nevoie sa se faca una cu pamantul.

Nu exista trupe de elita in intreaga istorie a omenirii care sa se fi apropiat catusi de putin de abilitatea cu care Ninja manuiau un lung sir de arme din cele mai iesite din comun, de la cele cu care erau dotati de regula soldatii clasici si pana la otravuri sau pulberi explozive. 

In mainile lor orice obiect putea deveni o arma letala, iar agilitatea cu care se miscau constituia un avantaj extrem de important in misiuni din cele mai periculoase.

Nu intamplator aura de mister cu care erau inconjurati s-a pastrat nealterata pana in zilele noastre, servind drept izvor de inspiratie pentru filme si romane captivante, menite sa ne tina cu sufletul la gura.

 

De ce era nevoie de trupe de elita in antichitate?

Misiunile incredintate fortelor speciale puteau sa schimbe soarta unei intregi natiuni intr-un interval extrem de scurt – de eficienta actiunilor lor depindea deznodamantul unor confruntari de amploare si nu de putine ori, contribuiau chiar la evitarea unor batalii sangeroase, repurtand o victorie anticipata tocmai prin interventiile lor surprizantoare.

Uciderea unui lider, de pilda, demoraliza fara indoiala o intreaga ostire, incendierea proviziilor pecetluia soarta celor surprinsi pe picior gresit, iar misiunile de spionaj asigurau dobandirea de informatii pretioase atat in perioadele de razboi cat si pe timp de pace.

 

Multe din tacticile utilizate in prezent de catre trupele specializate in astfel de actiuni sunt inspirate din anticile strategii ale razboinicilor de elita de odinioara, cu aceeasi eficienta ca in trecut – lucru care spune multe despre ingeniozitatea si periculozitatea mintii umane intr-un domeniu in care numarul nu reprezinta neaparat si in orice circumstanta, un avantaj.

 

 

Bibliografie:

  1. Black, Jeremy – „Elite Fighting Forces: From the Ancient World to the SAS”, 2011;
  2. Thompson, Leroy – „Secret Tehniques Of The Elite Forces”, 2005;
  3. Bingham, Sandra – „I pretoriani. Storia delle forze d’elite dell’antica Roma”, 2015;
  4. Bonura, Stefania – „Alla scoperta dei secreti dell’antico Egitto”, 2018;
  5. Fiennes, Ranulph – „The Elite: The Story of Special Forces – From Ancient Sparta to the War on Terror Export”, 2019.

 

 

(Visited 95 times, 1 visits today)