Alexandru cel Mare este o istorie in sine. Cucerirea Orientului facand din acest personaj un erou al timpului sau si un cuceritor al idealurilor. Visul sau de a uni lumi diferite, popoare indepartate, limbi si obiceiuri straine, este unul din idealurile antice neatins inca pana astazi.
În 336, mostenitorul tronului macedonean are 20 de ani. “Frumos ca un zeu”, spun contemporanii, acesta mosteneste de la mama sa un temperament exaltat si poate fi foarte violent. Dar acest razboinic, deprins de la o varsta frageda cu toate exercitiile fizice si militare, a primit învatatura lui Aristotel si se putea mandri cu o vasta cultura. Este convins de originea sa divina si nu viseaza decat sa realizeze înaltele destine carora crede ca le este promis. Herakles si Ahile sunt modelele sale si vrea, ca si ei, sa-si înscrie numele in panteonul eroilor.
Lumea lui Alexandru cel Mare
Aceste fantasme homerice nu l-au impiedicat pe Alexandru sa fie, in acelasi timp conducator genial de osti si un suveran puternic. Odata cu moartea lui Filip, toti cei pe care acesta ii reduse la tacere au crezut ca e momentul sa “ridice capul”. Pretendentii la tronul Macedoniei sunt masacrati odata cu aliatii lor. Nobilii revoltati sunt pedepsiti exemplar.
În timpul verii lui 336, acela pe care Demostene il botezase “Tinerelul” coboara în Grecia peninsulara pentru a aduce la ordine cetatile rebele si Teba, asediata, rasa de pe fata pamantului si cu supravietuitorii redusi la sclavie, atrage atentia asupra pretului platit încercarii de a rezista hegemonului Greciei. Ca si tatal sau, el nu se arata binevoitor decat fata de Atena, din respect pentru civilizatia sa si pentru “mortii sai celebri”.
Dar Orientul il atrage irezistibil pe succesorul lui Filip. Încredintand destinele Macedoniei lui Antipater, întalneste în Asia Mica trupele pe care acesta le lasase acolo. În fruntea unei armate de 40 000 de luptatori – din care 12 000 de infanteristi de elita ai falangei macedonene – începe lupta împotriva persilor, primul act al unei epopei care, în opt ani, va face din el unul dintre cei mai mari cuceritori ai istoriei umanitatii , cat si stapanul unui Imperiu care se întindea de la Dunare la Indus si de la Marea Arai pana în valea Nilului.
Odata ajuns în Asia, în apropierea vechii cetati a Troiei, unde celebreaza amintirea eroilor Iliadei, zdrobeste un prim corp de armata persan pe malurile Granicusului si elibereaza cetatile grecesti de pe litoralul Asiei Mici . Este revansa luata asupra “pacii lui Antalcidas”, chiar daca nu toti grecii din Asia s-au aratat entuziasti în a-si schimba stapanul. La Gordion, în Frigia, Alexandru viziteaza oracolul care a promis posesiunea Asiei celui care va fi capabil sa deznoade nodul foarte încurcat ce lega jugul de carul regelui Gordias; el il taie cu sabia – de aici expresia “nodul Gordian”. Dupa care, seaman deruta la Issos, în randurile armatei Marelui Rege, capturand bagajele si familia sa. Rupand cu traditiile razboinice ale epocii, fostul elev al lui Aristotel îi trateaza familia cu respect. Refuzand enorma rascumparare pe care i-o ofera regele, Alexandru viseaza doar l a cucerirea Imperiul ahemenid. În cateva luni, cucereste litoralul sirian si palestinian, apoi patrunde în Egipt, unde este primit ca eliberator si unde va întemeia un oras nou, Alexandria, promisa unor destine exceptionale.
Împingand cuceririle pana dincolo de Nil, atinge oaza Siwa, unde se gaseste celebrul sanctuar al lui Amon, pe care grecii îl asimilau lui Zeus. Dupa legenda, aici primeste confirmarea destinului sau divin si promisiunea unei monarhii universale.
Macedoneanul se îndreapta atunci spre zonele continentale ale Imperiului persan, spre marile capitale istorice ale popoarelor din Orient.
Zdrobitoarea victorie de la Arbela in 331, ii deschide drumul spre Mesopotamia, unde cucereste Babilonul si Susa, apoi drumul spre platoul iranian, veritabil sanctuar al puterii ahemenide, cu Persepolis si Ecbatana. Îl urmareste pe Darius al III-lea, care fuge disperat spre est, dar, cand reuseste sa-l ajunga, nu mai gaseste decat corpul neinsufletit al Marelui Rege pe care satrapii din escorta l-au asasinat pentru a castiga favorurile cuceritorului (ei vor fi, de fapt, executati). De atunci, Alexandru poate purta coroana descendentului lui Cirus cel Mare. Nu mai este, deja, un european, un sef de razboi barbar care a asimilat cultura greaca, ci un suveran asiatic. El impune prostemarea in fata sa si adopta costumul si eticheta de la curtea ahemenida. Grecii din armata sa accepta cu greu aceasta orientalizare a regelui Macedoniei. Multi protesteaza si pentru a frange aceasta rezistenta, Alexandru nu ezita a-l executa pe cel mai bun general al sau, Parmenion, vechi soldat, care conducea armatele tatalui sau.
Urmarindu-si visul, mostenitorul tronului persan viseaza sa-si întinda puterea pana la limitele cunoscute ale Pamantului, pana in India, care facea parte din Imperiu ahemenid. Pentru aceasta, dupa ce a supus Bactriana si Sogdiana (329-327), atingand Samarkandul si pregatind diplomatic campania, el ia, în 327, comanda unei imense armate, care cuprinde aproximativ 120.000 de persoane (cu tot cu femei si copii), dar din care doar o treime este greceasca si macedoneana. Aceasta armata este foarte diferita de cea pe care a adus-o cu el din Grecia, cu sapte ani înainte.
Pentru a se adapta tehnicilor adversarilor sai, Alexandru a facut inovatii : a împartit falanga în unitati mai mobile si a înmultit corpurile de cavalerie încorporandu-i în ele pe sogdieni si pe persi. Va efectua astfel o serie de campanii stralucite, trecand Indusul, cucerind regatul Taxila, luptandu-se victorios cu regele Poros, pentru ca, în sfarsit, sa trebuiasca sa poposeasca pe tarmul raului Hyphasos, soldatii sai epuizati, refuzand sa-l urmeze într-un nou mars spre Gange.
Dupa ce a ridicat, ca si “stramosul” sau, Herakles, 12 altare zeilor din Olimp în jurul unei coloane purtand inscriptia: “Aici s-a oprit Alexandru”, macedoneanul a dat semnalul de întoarcere în toamna lui 326. Armata sa coboara lndusul, cu o flota de 800 de nave, apoi se retrage spre vest, o parte pe mare, o parte pe uscat. În decembrie 325, supravietuitorii ajung în Carmania, în inima Imperiului. Departe de a se bucura în pace de cuceririle sale, Alexandru desfasoara aici o activitate neîntrerupta, primind ambasadori venind din zone foarte îndepartate, urmandu-si opera sa de fuzionare a grecilor si persilor, pregatindu-se, se pare, sa înceapa o campanie în Arabia. Se gaseste în Babilon, cand, manat de oboseala si bolnav, probabil, de malarie, moare pe 13 iunie 323, în varsta de 33 de ani.
Alexandru cel Mare lasa a fost una dintre cele mai importante personalitati ale Antichitatii. Campaniile sale sunt memorate astazi, iar tehnicile sale de lupta studiate in cele mai bune academii. Peste toate acestea sunt insa de invidiat cutezanta sa, ambitia, viziunea asupra lumii.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Harun al-Rashid, sultanul celor O mie si una de nopti - Mythologica.ro
Pingback: Armata lui Alexandru cel Mare – caracteristici si particularitati | Mythologica.ro
Pingback: Descoperirea mormantului lui Alexandru cel Mare | Mythologica.ro