Crestinismul este unul dintre fundamentele civilizatiei europene. Cultura greaca si Roma politica sunt alte doua fundamente. Crestinismul s-a aflat in lupta cu cele doua, apoi a dominat societatea.
Victorios in cele din urma prin transformarea lui in religie de stat a Romei universale, crestinismul avea sa devina in mileniul medieval elementul esential al civilizatiei europene.
In primele patru secole ale istoriei sale, crestinismul parcurge un drum dificil, inaintea de a deveni un cult legal si apoi universal, prin transformarea lui in religia imperiului roman. Momentele centrale ale acestui drum au fost legate de contributia apostolului Pavel la transformarea mesajului iudaic intr-un mesaj catre alte neamuri. Deasemenea, introducerea credintei in Hristos in imperiul roman de catre Constantin cel Mare a fost definitorie.
Originea crestinismului
Crestinismul este o religie sincretica. El se naste in spatiul civilizatiei elenistice unde s-au intalnit valorile lumii grecesti cu cele ale popoarelor semitice orientale. Noua religie preia din mitologiile semitice si grecesti idei si simboluri pe care le regasim in doctrina crestina. Hristos insusi prezinta elemente comune cu zei si eroi din mitologiile orientale.
Fundamental pentru crestinism ramane mediul iudaic in care a aparut. Monoteismul iudaic are la baza ideea unui singur Dumnezeu (Yahve), creator si stapan universal, judecator suprem si calauza destinelor poporului sau ales. Este singura religie antica ce cultiva ideea unui zeu unic si national. Prin Moise, Dumnezeu a facut un legamant cu poporul evreu si, prin profeti, anunta trimiterea pe Pamant a unui Mesia, a unsului sau, pentru mantuirea poporului evreu in fata dusmanilor si rautatilor. Venirea lui Mesia inseamna inceputul imparatiei lui Dumnezeu si instaurarea unei paci fara sfarsit pentru poporul sau ales.
Ideea centrala a religiei iudaice este destinul exceptional si privilegiat al poporului evreu. Este o religie nationala ce face din Yahve protectorul destinelor comunitatii lui Israel.
Intrarea acestei lumi sub dominatia Romei au creat in primele secole secte care propovaduiau venirea Mesiei. Iisus insusi isi afirma atasamentul profund fata de legea veche a lui Moise, ce leaga poporul lui Israel de Dumnezeu.
Principalele texte referitoare la persoana si viata Mantuitorului sunt cele patru Evanghelii. In limba greaca, evanghelia inseamna vestea cea buna. Scrise intre anii 70 si 90 de Ioan, Matei, Marcu si Luca. La o generatie departare de evenimentele principale pe care le infatiseaza. Contemporane, daca nu anterioare, sunt faptele apostolilor si epistolele apostolului Pavel, scrise in anii 50-60. Aceste scrieri formeaza Legea Noua, textul principal al Noului Testament.
Trei importanti autori antici mentioneaza existenta adeptilor noii credinte la Roma incepand cu anii 40. Suetonius afirma ca iudeii din Roma au fost expulzati de imparatul Claudius pentru ca urmau invataturile unui anume Chrestos. Tacitus vorbeste despre persecutarea crestinilor de catre imparatul Nero in 64. Plinius cel Tanar, guvernatorul provinciei Pont, il intreaba pe imparatul Traian cum sa se poarte cu crestinii din ce in ce mai numerosi. Niciunul nu mentioneaza existenta lui Iisus, dar atesta ca erau la Roma oameni care credeau in el. Numele lui Iisus apare insa de doua ori la Flavius Josephus, un istoric evreu din secolul I.
Cele patru evanghelii, izvorul central legat de Iisus Hristos, nu-si propun o naratiune detaliata a vietii lui. Nici macar exacta. Ca in cele mai multe texte antice si medievale, ele contin fapte exemplare ale vietii lui Hristos, in vederea desprinderii semnificatiilor lor pentru a exemplifica invatatura crestina. Prezentarea faptelor difera in functie de autori.
Toate evangheliile sunt de acord ca Iisus este cel uns, echivalentul in greaca al ebraicului Mesia. Hristos este Dumnezeu si om in acelasi timp, zamislit de Fecioara Maria prin unirea spirituala cu Duhul Sfant. La 30 de ani este botezat de Ioan Botezatorul, ultimul mare profet. Acesta anunta venirea lui. Evangheliile relateaza evenimentul, punand in lumina semnificatia sa mesianica. Dupa mersul in pustie, el si cei 12 ucenici incep sa-si spuna invatatura. El se adreseaza multimilor umile si tot de aici ii alege pe cei pe care ii vindeca de suferinta. Predicile si Minunile lui Iisus seamana neliniste printre preoti si carturarii farisei, pastorii invataturii traditionale ebraice, si printre saduchei, ce se temeau de urmarile unei rascoale anti-romane, pe care acesta o putea provoca. Iisus se decide sa mearga la Ierusalim, cetatea sfanta a Israelului, si aici conflictul ia amploare. Este arestat de soldatii romani, judecat de preotii farisei, aparatorii legii vechi, si de guvernatorul roman Pilat din Pont. Iisus sustine ca este Mesia cel anuntat de profeti, in vreme ce Pilat il invinuieste ca se crede “regele iudeilor”. In cele din urma este condamnat la crucificare, supliciu aplicat celor ce se revoltau impotriva stapanirii romane.
In vinerea sfanta de dinaintea pastelui evreilor, Iisus este crucificat de romani. Ucenicii si adeptii se imprastie, dar vestea invierii, trei zile mai tarziu, ii intareste in noua credinta. In acest fel, invierea constituie actul fundamental al credintei in Hristos, a ucenicilor lui si a tuturor adeptilor sai de mai tarziu.
Doctrina crestina
In societatea ebraica in care apare, invatatura lui Hristos este revolutionara. Ea se ridica impotriva falselor valori cultivate de elita societatii. In predici, defineste valorile autentice: iubirea pentru Dumnezeu, spiritul de dreptate, milostenia si dragostea pentru aproape. Intentia lui Hristos era aceea de reformare a poporului ales pentru a le restitui valorile morale.
Misiunea lui Hristos nu depaseste cadrul poporului evreu. Vestea cea buna priveste poporul ales. Importanta individului nu era data de bogatie sau locul in societate ci de valoarea lui morala.
Ucenicii au pornit opera de misionariat in tot spatiul mediteraneean. Activitatea lor de evanghelizare se desfasoara in teritoriul in care civilizatia elenistica era stapanitoare: Siria si Asia Mica, in Balcani si la Roma. Remarcabila este activitatea misionara a apostolului Pavel.
Mesajul apostolilor cuprindea valori diferite de cele oficiale din societatea romana. Imparatia lui Dumnezeu ataca valorile sociale si ierarhiile Romei imperiale. Pentru trimisii lui Hristos, puterea si averea, stiinta ori prestigiul social sunt simple vanitati, ce tin de natura corupta si muritoare a omului. Singurele valori crestine sunt cele ale spiritului.
Autoritatea imperiala trebuia si ea respectata. Dar aparea dilema: pe care dintre dumnezei sa-i slujesti? Pe cel pamantean, Cezarul, sau pe cel de sus?
Persecutiile Bisericii si persecutarea crestinilor de romani
Multi imparati, scriitori si oameni publici din Roma vedeau in crestinism o religie odioasa, o superstitie absurda. Pentru ei erau de neinteles ca intruparea lui Hristos sau invierea. Mai grav era ca biserica se adresa sclavilor si saracilor. Aici se afla si marele pericol pentru societatea romana. Insa persecutiile impotriva crestinilor au fost legate, in primul rand, de refuzul lor de a se supune obligatiilor civile si militare cerute de imparat.
Primele persecutii masive impotriva crestinilor au loc in timpul lui Nero. Lor le cad victime si apostolii Petru si Pavel, martirizati la Roma. Din vremea lui Traian dateaza un text referitor la pedepsirea crestinilor pe motiv ca nu participa la sarbatorirea cultului imperial ori ca refuza serviciul militar. Textul a fost reluat de urmasii sai pana in secolul al III-lea. Mari valuri de persecutii au avut loc sub Septimius Sever, Decius si Valerian in cursul secolului al III-lea. Cele mai ample si sangeroase persecutii se desfasoara sub Diocletian si Valeriu. Acesta este efortul de restaurare a imperiului roman, aflat in criza, si de cultivare a imaginii semi-divine a imparatului.
Cu toate aceste persecutii, crestinismul devine in pragul secolului al IV-lea, o forta de temut. Mai intai, crestinii dovedisera pe parcursul a trei veacuri de ostilitate si persecutii, valori morale recunoscute si de cei mai aprigi adversari. Crestinismul devenise in secole de asteptare o religie optimista, ai carei adepti nu-si pierdeau curajul si credinta in fata mortii. Biserica Crestina, in solidaritatea ei, era invidiata de celelalte culte din imperiu. Membrii ei se ingrijeau de orfani, batrani, vaduve, saraci, ori se ocupau de rascumpararea robilor. Biserica devenise pentru toti saracii o speranta intr-o societate aflata intr-o profunda criza. Biserica proclama egalitatea intre membrii ei. O rasturnare totala a valorilor cultivate de toate societatile antice: sclavul apare egalul stapanului sau.
Cititi mai multe despre:
A existat Iisus Hristos, Mantuitorul?
Relicvele lui Iisus Hristos
Invierea lui Iisus Hristos
In ce credeau vechii crestini?
Primii crestini au adoptat mitologia si conceptele din dualismul Zoroastrian. Religia lui Zoroastru credea intr-un singur zeu, Ahura Mazda, iar in opozitie cu acesta era Angra Mainyu, zeul cel rau. Potrivit mitologiei Zoroastriene, aceste doua fiinte erau aproape la fel de egale si erau blocate intr-o batalie cosmica permanenta: bine vs. rau. Angra Mainyu, potrivit mitologiei, s-a revoltat impotriva lui Ahura Mazda si era responsabil pentru tot raul din lume, in timp ce Ahura Mazda era responsabil de toate lucrurile bune. In ziua judecatii de apoi, Zoroastrienii cred ca Ahura Mazda il va invinge pe Angra Mainyu, iar acesta impreuna cu tot raul, vor disparea definitiv. Acest dualism a aranjat scena pentru integrarea conceptului Platonic de „dumnezeu”.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
4
Pingback: Cine este Sfantul Ioan Botezatorul? | Mythologica.ro