La sfarsitul antichitatii, ideea romana de stat dispare aproape cu totul in occident. Valorile politice romane – statul ca institutie publica, magistratura, cetateanul, relatia publica dintre suveran si supusi – sunt uitate vreme de aproape un mileniu. Relatia dintre rege si supusii sai devine una personala si privata, nu publica. Este in principal, opera lui Carol cel Mare, care, constient de fragilitatea raporturilor sale publice cu dregatorii din imperiu, a stabilit intre el si demnitarii sai relatii personale feudo-vasalice. Suveranul dispare in spatele suzeranului. Aceasta situatie se perpetueaza in statele nascute din imperiul carolingian.

Marile mutatii din societatea apuseana din secolele XII-XIII, in principal nasterea unei economii de schimb si a vietii urbane, ca si inceputurile laicizarii treptate a culturii, constituie fundamentul procesului lent de reconstructie politica, cunoscut sub numele de centralizare politica a statului. Pe parcursul catorva secole, regele recupereaza atributele puterii sale suverane, vasalii se transforma in supusi, iar relatiile personale dintre suzeran si vasali sunt inlocuite treptat de cele publice dintre suveran si supusi.

Monarhia feudala si marile state desprinse din Imperiul lui Carol cel Mare: Franta, Germania, Italia

Cum era vazut regele in statul medieval?

Tratatul de la Verdun din 843 consacra juridic faramitarea Imperiului lui Carol cel Mare. Institutiile create ori generalizate de el sunt preluate de cele trei state desprinse din Imperiu: Franta, Germania si Italia. In secolul urmator, regalitatile occidentale si-au definitivat trasaturile. Pentru mai multe secole, autoritatea regala in Franta este numai nominala. Adevaratii actori ai scenei politice sunt marii vasali ai regelui. Aceasta este etapa monarhiei feudale sau senioriale din evolutia statului medieval.

In 987 marii vasali il aleg in fruntea regatului francez pe Hugo Capet. Noul rege era titularul comitetului de Paris, unul dintre micile principate teritoriale din Franta. El avea sa puna bazele dinastiei capetiene (987-1328) si tot din el descind toate celelalte dinastii ce-au urmat la tronul Frantei.

Situat in centrul regatului, intre Sena si Loara, comitatul de Paris avea un teritoriu restrans in jurul celor doua orase importante ale sale, Paris si Orleans. El a fost pentru doua secole domeniul regal, de unde primii Capetieni si-au adunat modestele lor resurse. Acestea proveneau din obligatiile economice ale taranilor de pe domeniu si din “ajutoarele” datorate de micii vasali ai contelui de Paris. Resursele regale sunt exclusiv feudale, nu publice. In comaparatie cu cele ale marilor sai vasali, veniturile regelui erau mult mai reduse.

Domeniul era guvernat cu ajutorul unor administratori regali, numiti prepoziti. Acestia aveau o autoritate larga: faceau justitie in numele regelui, luau ajutoarele de la micii vasali si colectau obligatiile taranilor. Singura institutie cu care regele conduce regatul este “curtea regelui”, curia regis. La ea trebuiau sa participe toti vasalii din regat in virtutea faptului ca regele era suzeran suprem, caruia i se datora “sfat si ajutor”. In practica insa la curtea regelui vin numai micii vasali de pe domeniul regal.

Regalitatea capetiana inregistreaza doua importante castiguri. In teorie, succesiunea la tron avea la baza principiul electiv. Cu timpul insa, prin asocierea la tron a fiului de catre regele-tata, in practica se impune succesiunea ereditara. In secolul al XIII-lea, caracterul ereditar al succesiunii la tron in cadrul dinastiei capetienilor devine un fapt de constiinta, astfel ca regii nu-si mai asociaza fiii la tron. Al doilea castig al regalitatii este recunoasterea caracterului ei sacru. Incoronarea regelui se incheia cu ungerea lui cu mir in biserica din Reims. Regele devenea astfel o persoana sacra, “unsul lui Dumnezeu”, iar puterea lui era considerata de origine divina.

Marii vasali ai regelui si principatele din Franta

In veacul al X-lea, in Franta se cristalizeaza marile principate teritoriale. Printre cele mai insemnate, prin intindere si forta militara, se afla ducatele Normandia, Bretania, Burgundia si Aquitania si comitatele Flandra, Champagne, Anjou, Poitou si Toulouse. Aproape toate erau mai intinse decat domeniul regal si aveau resurse superioare.

Ca vasali regali, ducii si contii detineau feudele lor de la rege, caruia ii datorau, de fapt, “sfat si ajutor”. Pana catre 1200 ei au sfidat autoritatea suzeranului lor, iar regele nu putea sa ii aduca la ascultare. Pe de alta parte, Capetienii nu puteau uita ca ei datorau tronul marilor vasali ai regatului.

Mai grav pentru rege este ca ducele de Normandia, unul din cei mai mari pricipi teritoriali din Franta, devine in 1066, regele Angliei. In urma acestui act, regele englez detine, ca feuda, si ducatul Normandiei de la regele Frantei. Un secol mai tarziu, feudele regilor englezi, pe continent, sunt mai numeroase: Normandiei i se adauga ducatele Aquitaniei si Bretaniei, ca si comitatele de Anjou si Poitou. Domeniul regilor englezi in Franta cuprindea aproape doua treimi din suprafata regatului. In caz de conflict, vasalul englez putea sa aduca si toate resursele sale contra regelui Frantei.

A fost nevoie de patru secole de eforturi diplomatice si militare pentru ca regii Frantei sa recupereze de la vasalii englezi teritoriile detinute de ei pe continent. Punctul culminant al acestor eforturi l-a constituit Razboiul de O Suta de Ani ( 1337-1453). In urma lui, englezii sunt alungati din Franta, care poate sa-si desavarseasca astfel unitatea teritoriala.

 

Cititi mai multe despre:

 

Cele mai interesante legende urbane medievale

Cavaleri, Codul cavalerilor si ordine cavaleresti

Intemeierea statelor medievale romanesti

Legendele si cetatile medievale romanesti

 

 

Wilhelm Cuceritorul si Marea Carta a Libertatilor

Franta ofera modelul clasic al evolutiei monarhiei feudale. Dar situatia nu se repeta in Occident.

In Anglia, victoria lui Wilhelm Cuceritorul in 1066 a insemnat supunerea tuturor marilor feudali autoritatii regale. Om politic abil, Wilhelm a evitat crearea unor principate teritoriale ca in Franta, si a transferat in regatul sau, institutia vasalitatii de pe continent. In virtutea ei, feudalii englezi ii presteaza regelui, in practica, “sfat si ajutor”. Urmasii sai, mai ales Henric al II-lea (1154-1189), isi consolideaza pozitiile. Acesta uniformizeaza legislatia, prin elaborarea unui “drept comun” (common law). Lui ii sunt supusi toti locuitorii Angliei, cu exceptia clerului. Acest drept comun este aplicat de judecatori regali. Dar abuzurile urmasilor au provocat reactia marilor vasali laici si ecleziastici. Ioan fara Tara este obligat in 1215 sa accepte Magna Charta Libertatum (Marea Carta a Libertatilor) ce duce la slabirea puterii regale.

In Germania, autoritatea regelui a fost puternica la inceput. Inca din secolul al X-lea, Otto I supune puterii sale pe marii duci. Insa luarea titului imperial de catre Otto in 962 a avut urmari grave pentru autoritatea centrala in Germania in secolele urmatoare. Resursele regelui au fost risipite in intreprinderi straine de interesele societatii germane, pentru cucerirea oraselor italiene si in lungile conflicte dintre imparati si papi. Dupa mijlocul secolului al XIII-lea, Germania se faramiteaza in zeci de principate laice si ecleziastice, aproape independente. in vreme ce monarhul are numai o autoritate nominala. De acum inainte, pe scena politica germana se vor confrunta principii teritoriali si ligile urbane.

In cele peste trei secole de carmuire a Frantei de catre regii Capetieni are loc procesul de elaborare a unor institutii centrale si provinciale ale regalitatii. Crearea lor urmeaza afirmarea puterii centrale si transformarea treptata a regelui din suzeran suprem in suveran. La capatul acestei perioade se putea afirma ca in Franta “regele este imparat in regatul sau”. Cu alte cuvinte, regele dispune, potrivit dreptului roman renascut, de toate prerogativele pe care le detine imparatul: militare, legislative, judecatoresti si administrative.

Balivii si senesalii conduc teritoriile franceze

In primele doua secole institutiile Capetienilor erau rudimentare. Aveau la  baza structurile feudale. Regele era reprezentat de prepoziti ce chemau la oaste vasalii regali.

O etapa noua apare cu Filip al II-lea August (1180-1223), primul mare rege al Frantei medievale. Filip introduce pe domeniul sau functionari regali ce controleaza activitatea prepozitilor. Ei se numesc balivi, iar teritoriul controlat se cheama balivat. Dupa ce a alipit domeniului regal teritoriile confiscate de la vasalul sau englez, regele Filip al II-lea a numit si aici agenti ai autoritatii sale denumiti senesali. Balivii si senesalii sunt primii functionari care exercita autoritatea regala in provinciile statului.

Are loc crearea unor institutii centrale specializate necesare afirmarii puterii regelui. Acestea se desprind din vechea curte regala feudala pentru a raspunde problemelor diverse din secolul XIII. Asa apar principalele institutii ale regelui: Consilul Regal, Parlamentul si Curtea de Conturi. Membrii lor erau recrutati la inceput dintre clerici, principalii stiutori de carte. In secolul al XIV-lea, cei mai multi dintre ei erau “legisti“, functionari laici cu formatie juridica solida ce au devenit princpalii agenti ai centralizarii franceze.

Consiliul Regal avea atributiile unui adevarat guvern, ai carui membrii se ocupau de problemele interne si externe. Parlamentul avea rolul unei Curti Superioare de Justitie. Curtea de Conturi se ocupa de adunarea veniturilor regale.

Monarhia starilor generale, Adunarile reprezentative: clerul, nobilimea si orasenii

Progresele acestor institutii au dat regelui Frantei, catre 1300, o autoritate la care inaintasii sai nu puteau sa aspire. Regele este comandantul armatei, formanta din vasali,  judecator suprem, da ordonante pentru buna administrare a regatului si bate moneda.

Autoritatea regelui este recunoscuta de toti vasalii acum. Insa autoritatea este inca fragila si contestata. Veniturile proveneau exclusiv de pe domeniile sale. Armata era feudala, din vasali obligati la ajutor militar timp de 40 de zile. Astfel, regele este obligat sa colaboreze cu reprezentantii “tarii politice” in guvernarea regatului. “Tara politica” era formata din cele trei ordine sau stari: cler, nobili si oraseni. Reprezentantii sai formeaza o aristocratie privilegiata, ce vorbeste in numele intregului regat. Intruniti in adunari reprezentative, membrii ei voteaza “ajutoare extraodinare”, banesti pentru rege. Insa adunarile starilor sunt si factor de control si limitare a autoritatii regale. Monarhia starilor s-a nascut din interesele celor doua parti. In Franta ele s-au numit starile generale. Inceputurile ei urca in secolul al XIV-lea. In cursul Razboiului de o Suta de Ani, starile incearca sa subordoneze regalitatea in momentele de criza. Intre rege si stari vor aparea desigur conflicte. La sfarsitul razboiului, autoritatea si prestigiul regelui ies consolidate si ultima tentativa a starilor generale de a controla regalitatea esueaza. Cu aceasta se incheie etapa monarhiei starilor in Franta si incepe etapa monarhiei absolute.

Serifii fac legea in Anglia si nasterea Parlamentului britanic

In Anglia, administratia locala apare inca din secolul al XII-lea. Institutia ei de baza este comitatul, in frunte cu un serif, cu atributii judiciare, militare, fiscale si administrative. In vremea lui Henric al II-lea Plantagenet, regele dispunea si de o armata proprie. Era platita din taxele de la vasali. Asa apare Anglia in secolul al XII-lea drept cel mai solid regat din Occident.

Criza generata de Ioan fara Tara a condus la ivirea unei institutii care sa controleze autoritatea regala. Magna Charta a fost primul pas in aceasta directie. Apoi s-a nascut Adunarea reprezentativa numita Parlamant (1265). Acesta era format din Camera Lorzilor, cu marea nobilime, si Camera Comunelor, cu orasele si mica nobilime. Asa se nastea si in Anglia monarhia starilor. Parlamentul voteaza ajutoare extraordinare pentru rege, dar este si organ de garantare a privilegiilor starilor in fata abuzurilor autoritatii centrale.

Principatele din Spania si lupta cu arabii

In Spania, in secolele XI-XII, se constituie in toiul luptelor impotriva arabilor, principalele regate: Castilia, Aragon si Portugalia. In secolul XIII, in aceste regate se formeaza cortesurile, adunari reprezentative cu 3-4 “brate” (ordine). In urmatoarele doua secole, cortesurile subordoneaza regalitatile spaniole, care intra intr-o lunga perioada de eclipsa a autoritatii lor.

 

 

 

 

(Visited 156 times, 1 visits today)