Unul din cele mai indragite obiceiuri adanc inradacinate in traditia romanilor, cu infinite variante, modulatii, accesorii de recuzita, costumatii si componenta de grup este Plugusorul – o forma unica si spectaculoasa de a ura semenilor lor toate cele bune pentru Noul An.

Stravechie manifestare a entuziasmului corelat trecerii peste an, Plugusorul isi are originile in vremuri de mult apuse, imbracand straiele folcloristice ale unei veritabile ode inchinate concomitent naturii, transformarilor firesti asociate anotimpurilor anului, lucrarilor agrare care se afla la baza prosperitatii gospodariilor si nadejdii oamenilor in vremuri mai bune, aducatoare de bucurii si impliniri.

Este vorba despre un obicei cu puternice semnificatii pentru romani, transpus intr-o poezie populara aparte, fiind socotita un soi de profetie benefica pentru toti cei ce primesc cetele de uratori si le rasplatesc cum se cuvine pentru „zisul de bine”, „trasul la buhai”, „sunatul din talanga” si „pocnitul din bici” – cele patru repere esentiale pentru un Plugusor ca la carte.

Comori nepretuite de simtiri duioase de idei inalte de notite istorice de crezari superstitioase de datini stramosesti si mai cu seama de frumuseti poetice pline de originalitate si fara seaman in literaturile straine poeziile noastre poporale compun o avere nationala demna de a fi scoasa la lumina ca un titlu de glorie pentru natia romana”, remarca pe drept cuvant Vasile Alecsandri.

 

Esenta urarilor Plugusorului ca datina si ritual

Pielea buhaiului si fasia din par de cal a acestuia, talangile si biciul constituie elemente legate strans de viata rurala a agricultorilor si crescatorilor de animale, pentru care calul si vitele reprezinta o evidenta garantie a bunastarii celui ce le detine, le pune la treaba cu pricepere si le asigura hrana si adapost, asemenea unor instrumente pretioase cu ajutorul carora camarile sale se indestuleaza.

Ca datina din vechime si totodata ca element folcloristic agrar, Plugusorul combina in mod iscusit o forma particulara de colind traditional cu o doza considerabila de detalii teatrale si spirituale.

Insusi titlul plugusorului indica apartenenta sa la o categorie de colinde ce plaseaza intr-un plan primordial muncile agricole, ca activitate esentiala pentru obtinerea hranei de zi cu zi pe plaiurile noastre stramosesti.

Plugul este unealta agricola care brazdeaza pamantul pentru a insamanta viitoarea recolta, dar alaturi de acesta, colindatorii releva importanta covarsitoare a manifestarilor firesti ale naturii in anotimpul rece.

Astfel, uratorii nu numai ca nu manifesta ingrijorare sau nemultumire pentru ca „iarna-i grea” si „omatu-i mare”, ci interpreteaza aceste semne precum o garantie pentru un nou an care se anunta imbelsugat si pentru care trebuie platit pretul nametilor si frigului la trecerea pragului peste an: „…Semne bune anul are/ Semne bune, de belsug / Pentru brazda de sub plug...”.

Dar lucrurile se proiecteaza de-a lungul istorisirii obtinerii roadelor pamantului intr-o epoca indepartata, a tiparului mitic de intemeiere a neamului, respectiv pe timpul lui „Badica Traian”, vremuri in care toate popoarele antice adoptau ritualuri corelate ciclurilor agricole: „S-a sculat mai An / Badica Traian…”.

Totul este condimentat insa cu ingrediente umoristice, intrucat la nivelul cetelor de uratori se regasesc deseori personaje ridicole sau ironizate din pricina anumitor metehne: betivanul, mosul garbovit si morocanos, babele carcotase cu neg in barba, nebunul satului cu nadragii petitici sau animale reprezentate dupa tipic carnavalesc, plin de culori si accesorii vesele.

 

Transmiterea Plugusorului din generatie in generatie

Versurile Plugusorului au suferit putine modificari de-a lungul timpului, mai mult pentru a condimenta textul cu anumite elemente caracteristice zonelor colindate, transmitandu-se neschimbat de sute de ani, din generatie in generatie in repertoriul uratorilor, ca pentru a demonstra cat de indragit este pe meleagurile noastre.

Doar in timpul dictaturii ceausiste s-au inregistrat modificari la nivelul versurilor, spre a introduce laude si omagieri pentru familia Ceausescu si pentru Partidul Comunist, dar totul a revenit la normal odata cu sfarsitul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu: Plugusorul isi recapata in totalitate rolul sau prevestitor de prosperitate pentru familiile celor colindati.

In multe regiuni ale tarii, intreaga noapte de Anul Nou rasuna urarile Plugusorului pe ulitele satelor, dar in anumite zone ale Munteniei si Olteniei, acest colind aparte imbraca forme deosebit de complexe, cu grupuri numeroase de membri si multiple instrumente muzicale adaugate celor de baza, printre care se pot remarca viorile, tambalul, fluierele, tobele sau cobzele (Plugusorul cu Taraf).

Femeile rareori se identifica la nivelul cetelor respective, Plugusorul constituind o forma unica de colind, rezervata cu precadere barbatilor tineri, proaspat insurati, aflati in plina putere a tineretii:

Noi avem bordeie mici,
Bune pe plugari voinici,
Veltucite si lipite
Si cu stuh acoperite
Dar cate paie’s la noi
Atati bani fie la voi!…

 

Plugusorul Copiilor si „Iesitul cu Semanatul”

Pornind din zona Bucovinei si a Moldovei si extinzandu-se treptat catre regiunile centrale ale tari, dar si in cele din sud si sud-est, ajungand pana in Dobrogea, o varianta mult indragita de romani se bucura si in prezent de un succes aparte: Plugusorul Copiilor si Iesitul cu Semanatul.

Este vorba despre cete de copii care se formeaza in dimineata zilei de 1 ianuarie pentru a colinda din casa in casa, indeosebi in zonele rurale, cu versuri relativ similare Plugusorului barbatilor tineri, dar cu o considerabila doza suplimentara de priza la public, datorata cu precadere varstei fragede a uratorilor.

Costumele traditionale romanesti in varianta miniaturala, impodobirea instrumentelor specifice cu panglici colorate, clopoteii, servetele tesute in culori vii special pentru cei mici si bradutul decorat cu hartie creponata multicolora si cu nuci invelite in poleiala, imbogatesc recuzita intr-o maniera extrem de atragatoare si de vesele, deopotriva.

Strigaturile, pocnetele din bici, buhaiul celor mici si clinchetul clopoteilor rasuna in acest caz pe un portativ plin de gingasia si prospetimea celor ce se afla inca la inceputurile aventurilor lor de viata:

„Aho! Aho!
Parinti, bunici,
Ascultati ce zic aici:
Am venit la colindat
Si-avem multe de urat.
Stam aici, cu mic, cu mare,
Sa va facem o urare.
Fericire, sanatate,
De iubire s-aveti parte!
Langa brad, pe langa foc,
Sa va umple de noroc!
Manati mai flacai,
Si sunati din zurgalai! Hai! Hai!”

Aceasta forma de uratura este inlocuita in anumite zone ale tarii de „Iesitul cu Semanatul” – un termen legat pe de o parte de practica micilor uratori de a arunca in ploaie asupra gazdelor colindate seminte de grau, porumb si mai nou, de orez, ca semn prevestitor de bunastare si prosperitate pentru anul care vine.

In schimbul urarilor de bine, gazdele-i rasplatesc pe colindatori cu bani, fructe, nuci, colaci, dulciuri si turtite, in functie de traditiile culinare ale zonei respective.

Iesitul cu Semanatul se practica indeosebi in Muntenia si Oltenia, dar si in anumite asezari moldovenesti, iar semnificatia sa imprumuta si alte conotatii arhaice in comparatie cu Plugusorul traditional, aducand in prim-plan si conceptul fertilitatii.

Semanatul se deosebeste de Plugusor si din pricina componentei grupurilor de uratori: in acest caz cetele sunt formate atat din fete cat si din baieti, fetele detinand traistutele cu boabe de grau, din care presara in gospodariile gazdelor semnul belsugului.

Versurile semanatului includ in mod firesc, urari de spor si bunastare, cu belsug obtinut din roadele pamantului: „… Sa creasca papusoiul, graul, canepa, malaiul, orzul si usturoiul / S-aveti spor si sanatate, ca-i mai buna decat toate…”.

 

Superstitii si credinte impamantenite din strabuni

Nimic dar nu poate fi mai interesant decat a studia caracterul acestui popor in cuprinsul cantecelor sale caci ele cuprind toate pornirile inimii si toate razele geniului sau”, dupa cum remarca acelasi Vasile Alecsandri.

Potrivit unor credinte impamantenite din batrani, daca cel dintai „semnator” care bate la usa gazdelor va fi un baiat, in acea gospodarie se va naste un prunc de parte barbateasca, iar daca „semanatorul” va fi o fata, atunci pruncul va fi de parte femeiasca.

Superstitiile legate de aceasta datina ii determina pe cei colindati sa adune cu meticulozitate intr-un saculet semintele aruncate de uratori in propria curte sau in casa, pentru a nu irosi beneficiile urarilor. 

In anumite gospodarii de pe la sate, capul familiei arunca o parte din boabele astfel culese, in staulul oilor, pe tarla sau in grajdurile cu animale, nutrind convingerea ca astfel acestea se vor inmulti si pamantul va rodi cu mult mai mult belsug in acest mod.

Femeile pastreaza in casa la randul lor o parte din seminte, socotind ca acestea ar avea darul de a apara toti membri familiei de boli si de neajunsuri timp de un an de zile, pana la urmatorul „semanat”.

O alta superstitie este legata de faptul ca gazdele nu pot sa refuze primitul cu semanatul, intrucat si-ar atrage in acest mod necazuri, saracie si probleme de sanatate in noul an. Acelasi lucru s-ar intampla si daca nu rasplatesc uratorii cu dulciuri, fructe si bani.

Daca gazda se demonstreaza zgarcita, uratorii au in repertoriu versuri menite sa-i deschida gura pungii: „…Daca gazda-i saracuta / Manca zeama-n tartacuta / Dar daca ne omeneste / Spor in casa dobandeste…”.

Atat Plugusorul cat si Semanatul se incheie cu aceeasi formula de salut, de o caldura aparte, revarsata „dintr-o inchipuire stralucita si din adancurile unei inimi simtitoare, ca taina a sufletului cantata cu duiosie in melodii armonioase, de necrezuta frumusete pentru o poezie improvizata”, dupa cum remarca Vasile Alecsandri odinioara:

„De urat, am mai ura
Dar ne-i ca vom insera
Pe la curtea dumneavostra,
Departe de casa noastra…”.

 

 

Bibliografie:

  1. Gusti, Dimitrie – „Sociologie Romaneasca”, Vol II, 1937;
  2. Stahl, Henri H. – „Eseuri critice despre cultura populara romaneasca”, 1983;
  3. Milosescu, Pantelimon – „Datinile stramosesti de Craciun si Anul Nou”, 1990;
  4. Ghinoiu, Ion – „Obiceiuri populare de peste an”, 1997;
  5. Pop, Mihai & Zane, Rodica – „Obiceiuri traditionale romanesti”, 1999;
  6. Burada, Teodor T. – „Puncte extreme ale spatiului etnic romanesc”, 2003.

 

 

(Visited 79 times, 1 visits today)