Oamenii isi desfasoara activitatile zilnice navigand, metaforic vorbind, intr-un ocean de informatii generate si distribuite – cu sau fara intentii ascunse – de mincinosi patologici sau ocazionali, de institutii, organizatii si/sau nenumarate alte entitati.
Ce sunt stirile false?
De la Facebook si Instagram pana in epoca lui Hitler si Evul Mediu, stirile false au fost mereu la indemana autoritatilor. Unele au fost pornite deliberat, altele au fost puse pe baza isteriei in masa.
Chiar daca avem internetul astazi si putem verifica orice informatie la orice moment, istoria se repeta. De la faraonii Egiptului antic pana la imparatii Romei antice, dar si in cazul Inchizitiei din Evul Mediu, in cazul domnitorilor romani sau al lui Hitler, motivele si abordarile au fost mereu aceleasi.
Stirile false, celebrele deja “fake news”, calatoresc azi cu o viteza uimitoare gratie tehnologiilor noi, dar nici in trecut nu dormeau pe o ureche, demonstrandu-se mult mai dinamice decat s-ar putea crede si atragand o serie intreaga de comportamente specifice, care au contribuit la lansarea unor trenduri, au modificat curbele financiare la bursa sau au stimulat anumite servicii si productia anumitor marfuri, in mod spectaculos.
In mod mai mult sau mai putin constient, comportamentele generate de raspandirea stirilor false au transformat lumea, istoria si viata cotidiana a populatiei, punandu-si amprenta de chipul de azi al intregii planete.
Stirile false si internetul
Frenetica activitate din Universul Web a contribuit in ultimul deceniu la propagarea fara precedent a unor informatii cu un grad discutabil de veridicitate, a caror corespondenta cu realitatea este tot mai greu de stabilit.
De la gossip la politica si din sectorul financiar la cel medical, spectrul „fake news” se abate tot mai des asupra noastra, invitandu-ne tacit la filtrarea informatiilor prin prisma propriilor mecanisme selective, unde bunul simt elementar si rationamentul logic reusesc din cand in cand sa distinga adevarul de minciuna.
Amploarea fenomenului nu este catusi de putin de neglijat, dezinformarea actionand precum o mana din umbra care ne dicteaza ceea ce avem de facut si ne influenteaza deciziile in scopuri mai mult sau mai putin comprensibile.
„…este un monstru nevazut care actioneaza insidios si implacabil la nivel de inginerie sociala, intr-o maniera cu neputinta de controlat, de supravegheat; o caracatita virtuala care determina nasterea de raspunsuri si reactii in ambient real, luand prizonieri cu nemiluita si zvarlindu-i intr-un vartej emotional din care nu mai izbutesc sa iasa cu nici un chip…”, remarca fostul secretar de stat american din timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Bill Clinton, Madeleine Korbel Albright.
Atata vreme cat un produs de „igienizare informationala” inca nu a fost inventat, ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi sa stabileasca gradul de autenticitate a continuturilor pe care le acceseaza si sa adopte un comportament anume, asumandu-si asadar si responsabilitatea pentru consecintele faptelor sale.
Istoria se repeta – dezinformarea in vremurile de demult
Daca in ziua de azi e mult mai simplu sa ne impotmolim in panza de paianjen a informatiilor false, in vremurile antice, raspandirea unor zvonuri cu rol propagandistic sau a unor neadevaruri al caror scop era de a infuenta opinia publica, se realiza pe cai mai rudimentare, dar sigure.
Un mare strateg egipteam din secolul al XIII-lea i.e.n., faraonul Ramses al II-lea, s-a straduit din rasputeri sa zugraveasca batalia de la Kadesh (1274 i.e.n.) precum o victorie rasunatoare in palmaresul personal, in cida faptului ca deznodamantul acestei confruntari s-a materializat intr-un scor de egalitate.
Pentru Ramses era important insa ca informatia sa fie perceputa peste ani ca un succes egiptean care sa constituie o marturie in plus pentru stralucitoarea civilizatie la carma careia s-a aflat.
Raspandirea de informatii denaturate a functionat si timpul imparatului roman Octavianus Augustus, care nu a precupetit niciun efort in a-l portretiza pe Marc Antoniu drept un personaj vicios – alcoolic, afemeiat si manipulat de Cleopatra – in scopul declansarii unui val de indignare in randurile populatiei – lucru care l-a impins in cele din urma pe Marc Antonio la disperatul gest al sinuciderii.
Ce alte informatii false se serveau pe tava in Evul Mediu?
Cea mai ampla campanie de dezinformare din epoca medievala ar putea fi socotita cea de denigrare a cavalerilor templieri, in scopul sustragerii bogatiilor acumulate de Ordinul acestora si a destramarii unei retele extrem de bine pusa la punct de calugari-razboinici, care constituiau o amenintare la adresa puterii regelui Frantei si chiar a Papei insusi.
Intr-o alta ordine de idei, informatiile false se utilizau in Evul Mediu mai frecvent decat s-ar putea imagina azi: e suficient sa se arunce o privire asupra obscurelor activitati ale Inchizitiei pentru a remarca acea cruzime fara margini indreptata deseori asupra unor persoane nevinovate, in numele unor percepte religioase interpretate dupa bunul sau plac, spre a-si justifica politicile violente si practicile sangeroase iesite din comun.
Si in teritoriile romanesti se utiliza frecvent metoda raspandirii informatiilor „din gura in gura” – societatea feudala autohtona fiind impanzita cu stiri distribuite din porunca voievozilor sub faimosul indemn cu valoare de postulat: „sa se dea sfoara-n tara si toti crainicii, heralzii si predicatorii sa spuie poporului pohta ce-am pohtit...”, fara temeri cu privire la reproducerea fidela a poruncii cu pricina – lucru care nu garanta insa intotdeauna rezultate pe masura.
In Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania deopotriva, „zvonurile, minciunile, exagerarile si barfele erau la ordinea zilei”, sustine profesorul francez Jean Verdon in lucrarea sa intitulata „Information et desinformation au Moyen Age” (2010).
Dar lucrurile nu se opreau aici: reputatul academician Razvan Theodorescu descria intr-una din lucrarile sale dedicate domniei lui Constantin Brancoveanu (1654-1714), cum insusi domnitorul Tarii Romanesti ar fi dispus
„sa fie pictate chipuri de Basarabi medievali care nu erau inruditi cu familia sa, amplasandu-le in resedinta personala, pentru a propaga ideea unor descendenti ilustri din trecut, din vremea Intemeietorului tarii” (2006).
Cum se vindeau gogosi in timpul Celui de-al III-lea Reich?
Pentru a ne apropia intrucatva de vremurile noastre moderne, maestrul informatiilor in salsa fake-news din timpul Celui de-al III-lea Reich era chiar ministrul de propaganda al acestuia, Joseph Goebbels (1897-1945).
Statul german cheltuia intre un sfert si o jumatate de miliard de dolari anual pentru finantarea matricei birocratice cu care Goebbels guverna un sector important al Reich-ului in timp ce americanii investeau abia 26 de milioane in sectorul omolog de dincolo de Ocean.
Rezultatele acestor eforturi financiare considerabile condusera la construirea unei masinarii impecabile de fabricat informatii false fara numar, precum cele ce au alimentat de pilda campania impotriva „stiintelor ebraice, masonice si bolsevice” sau cea de propavaduire a „rasei pure” si a „superioritatii ariene”…
Inainte de atacul asupra Poloniei (1939), regimul nazist lansa o alta campanie mediatica in scopul pregatirii opiniei publice pentru acceptarea razboiului, justificandu-l prin prisma unor inchipuite „atrocitati poloneze” care ar fi culminat cu atacarea postului de radio german de la Gleiwitz.
Stirea fu preluata rapid de catre toate mijloacele de informare desi atacul cu pricina fu pus in scena chiar de catre fortele SS, care implicara in aceasta actiune trupe ce purtau uniforme poloneze pentru inducerea in eroare a observatorilor.
In ziua urmatoare, Hitler anunta oficial decizia sa de a ataca Polonia.
Partea fascinanta a acestui mecanism de dezinformare consta insa in modul in care era perceput de catre entitatile externe: un sondaj efectuat la vremea respectiva releva ca circa 58% din ascultatorii britanici se declarau atrasi peste masura de stirile sosite din Germania, intrucat le socoteau „versiuni atat de fanteziste incat deveneau pana la urma distractive”.
Fake-news in epoca moderna: „ati mintit poporul cu televizorul”
Nicicand in istoria omenirii cuvintele nu au fost utilizate cu mai multa eficienta pe post de arme precum in epoca moderna, intarind conceptul exprimat candva de scriitorul britanic George Orwell (1903-1950), potrivit caruia „e suficient sa repeti de cateva ori o minciuna pentru a o face sa fie perceputa ca posibil adevar”.
Stirile false constituie frecvent un instrument de manipulare a electoratului in campaniile politicinienilor, a consumatorilor in jungla achizitiilor de bunuri de larg consum, in domeniul financiar-bancar, in relatiile diplomatice dintre state, in sectorul petrolier si farmaceutic si in mai toate domeniile de activitate in care mintile machiavelice ale profitorilor identifica avantaje considerabile.
Unul din cele mai false spectacole de pe scena globala se desfasoara chiar sub ochii nostri de mai bine de o jumatate de veac, acumuland din ce in ce mai multe jocuri de interese care apasa pe umerii maselor – un trend care nu da catusi de putin semne de slabiciune pe masura trecerii timpului, ba dimpotriva:
- Avalansa stirilor false din perioada alegerilor prezidentiale din SUA, cu prilejul carora Donald Traump si-a adjudecat fotoliul de la Casa Alba;
- Vechicularea unor zvonuri contradictorii in intervalul in care s-a adoptat acordul privind Brexitul – ultima frontiera din procesul retragerii Regatului Unit din blocul Uniunii Europeane;
- Speculatiile prezente in mass-media franceza cu privire la profilele candidatilor la presedintia tarii;
- Asa-numitele „adevaruri alternative” servite pe o tava de aur populatiei in slujba mizelor electorale din perioadele campaniilor politice de pe mai toate meridianele lumii;
- Asocierea dezinformarii la populism si alimentarea reciproca a celor doua nise;
- Manipularea, rasismul, extremismul, pirateria online, conturile off-shore, discursurile cu continut instigator, conspiratiile si libertatea de exprimare gresit inteleasa – toate beneficiaza azi de un teren fertil in mediul informatic, constituind acte care nu pot sa nu atraga consecinte pe masura.
Totul tinde sa infirme incarcatura de adevar continuta in zicala „minciuna are picioare scurte” si sa infesteze oceanul informational cu o multime de otravuri a caror sursa e tot mai dificil de indentificat.
„Exista circumstante in care o informatie pseudo-neutra poate genera focuri de artificii, valuri de ura greu de stavilit, pe fondul pornirilor rasiste, misogine, sexiste dar chiar si conservatoare, care dicteaza fara drept de apel anumite dinamici specifice. Acesta constituie un nou episod din seria conflagratiilor hibride prin care se construiesc fara odihna mesaje trucate, artificiale”, concluziona Ionut Codreanu intr-un material dedicat analizei stirilor false, propagandei si „post-adevarului”.
Bibliografie:
- Levinson, Paul – „Fake News in Real Context”, 2016;
- Dice, Mark – „The True Story of Fake News: How Mainstream Media Manipulates Millions”, 2017;
- Social Media Working Group for Emergency Services and Disaster Management – „Countering False Information on Social Media in Disasters and Emergencies”, 2018;
- Guigi, Guido – „Fake News building: I Disastri del Global Warming”, 2018;
- Dalkir, Kimiz & Katz, Rebecca – „Navigating Fake News, Alternative Facts and Misinformation in a Post Truth World”, 2020.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
4.5