Religiile popoarelor africane

Populatiile animiste africane

 

Populatiile tribale africane de rasa negroida numara sute de milioane de oameni si se întind la sud de Sahara, din Senegal (de la Oceanul Atlantic) pana la Marea Rosie si de la Lacul Ciad pana în Africa de Sud. De la Ecuator pana în Africa de sud se întind triburile BANTU, cele mai omogene din punct de vedere lingvistic. Religiile popoarelor africane sunt foarte importante in analiza religiei universale

Religia animista a acestor populatii este în regres sub tripla influenta a propagandei musulmane, a evanghelizarii crestine si a civilizatiei laice occidentale. Totusi, aceste triburi reprezinta populatia animista cea mai numeroasa din lume. Diferitele triburi au deosebiri importante si-n credintele si practicile lor religioase dar trasaturile comune sunt destul de numeroase ca sa se poata zugravi un tablou general, schematic, dar destul de exact.

Marele Zeu si spiritele popoarelor africane

 

Credinta în existenta unui Zeu suprem creator este general raspandita în Africa. El este numit Cel ce face, Cel viu, Cel foarte mare, Cel ce este în înalt, Puternicul. Nu este niciodata reprezentat de un idol, nici asociat la ceremonii magice. Ideea pe care africanii si-o fac despre el este mareata: i se atribuie atotputernicia, atotstiinta, judecata. Populatia EWE din Africa de vest spune despre acest zeu, numit Mawu: “Ochiul lui Mawu domina toate lucrurile. Nimic nu îi este ascuns. Fie ca esti în casa, în apa, fie sub umbra deasa a unui copac, peste tot Mawu este deasupra ta. Sau :”Nimeni nu ma vede! Cugeta, tu esti înaintea ochiului lui Mawu, candva îti va da plata”.

Iata un text din Zambia:”Nyambe, nimeni nu poate izbavi pe cineva din mana lui, Nyambe este un duh, el trece pe unde nu este drum.”

Un proverb malgas spune: ”Nu te gandi la trecerea vaii, caci Zeul e deasupra capului tau.”

În regiunea Nilului de sus se canta: “La început, cand Dendit a creat lucrurile, a creat soarele, iar soarele se naste,  moare si revine. A creat luna, iar luna se naste, moare si revine. Si a creat stelele, iar stelele se nasc, mor si revin. A creat omul, iar omul se naste, moare si nu mai revine.”

Zeul suprem este considerat drept si binevoitor. Toate aceste credinte sunt pozitive. Din nefericire, desi credinta în Dumnezeu este generala, cultul sau este aproape inexistent în prezent. Acest regres este explicat în diferite feluri, de la trib la trib.

Unii spun ca dupa ce a fost jignit de oameni, Marele Zeu s-a retras din lume si a devenit inaccesibil. Altii spun ca este prea maret pentru a fi invocat de simpli muritori si ca numai prezicatorii foarte puternici pot sa se apropie de el. În alte parti, se pretinde cu nerusinare ca, fiind bun Marele Zeu nu face rau oamenilor si este deci mai important sa stii sa  îmbunezi duhurile rele care pot deveni primejdioase. Unii cred ca decedatii sunt în legatura cu el si ca te poti apropia de el prin mijlocirea lor.

Despre duhuri, atat cele bune, cat si cele rele, se crede ca locuiesc în aceste obiecte naturale care au o înfatisare putin ciudata, fie copaci, fie munti sau stanci. Duhurile acestea sunt uneori invocate. Se încearca fie captarea  puterii lor presupuse, fie invers îndepartarea influentei lor raufacatoare. Africanul nu se adreseaza elementelor naturale însesi, ci duhurilor din ele. Daca este  cazul, se atribuie duhurilor si o forma corporala.

Moartea si lumea cealalta – dualitate – viata din vis in religiile africane

 

Mai ales mortii fac obiectul unui cult. Dualitatea suflet-trup se întelege de la sine. De pilda, în vis, corpul ramane inert în coliba, dar sufletul are senzatia ca se misca în dreapta si în stanga, în diverse activitati. Aceasta, “viata din vis” este privita ca parte a realitatii fizice. Iata unui malgas, relatata de un misionar :”Într-o seara, un barbat, fiindu-i sete a dat fuga la ulcior, I-a ridicat capacul si a baut cu înghitituri  lungi. Revenind langa sotia lui a gasit-o moarta, spre marea lui durere. Totul a fost pregatit pentru înmormantare, dar, cand sa ridice trupul spaima i-a cuprins pe toti: femeia a înviat! S-a aflat repede dezlegarea tainei.

Sufletul femeii îi fusese sete si intrase în ulcior, seara trecuta, în clipa care bea apa barbatul ei, grabindu-se mai putin sa bea decat barbatul, sufletul femeii a fost închis în ulcior. În timpul ceremoniei de înmormantare, unul din cei de fata a vrut sa bea apa, a ridicat capacul ulciorului si a eliberat sufletul femeii închise acolo. Sufletul a revenit în trupul femeii care a înviat”.

Pentru africani, moartea este separarea dintre suflet si trup. Viata de apoi este privita ca o prelungire a vietii prezente. Un prunc care moare, n-a realizat nimic important în lumea acesta si va avea o viata de apoi neînsemnata pe lumea cealalta. Un sclav va fi sclav si pe lumea cealalta. În schimb, oamenii liberi, mai cu seama sefii, vor avea o mare putere pe lumea cealalta. Dupa caracterul moral pe care l-au avut pe acest taram, vor fi binefacatori si raufacatori, iar în cazul din urma cei vii vor avea motive sa se teama.

Cat despre lumea cealalta, ideile sunt felurite. Cateodata, se crede ca mortul ramane prezent în craniul sau care este, atunci, pastrat cu grija, de pilda, într-o coliba speciala. Dupa altii, sufletul bantuie în împrejurimile mormantului, care este lasat întredeschis, pentru ca sufletul sa poata iesi si intra. Se mai crede ca sufletul îsi alege o locuinta vremelnica într-un animal, de preferinta salbatic. Adesea se stabileste o legatura între un stramos decedat si unul din urmasii sai la care se descopera o asemanare.

Mai cu seama malgasii, dar si alte populatii cred ca sufletul unui mort poate sa posede un om viu, ceea ce se manifesta printr-o boala, mai ales mentala. Aceasta situatie da prilej unei ceremonii numita BILO. Într-o atmosfera de mare emotie, bolnavul anunta ca mortul a pus stapanire pe el. Bolnavul este îmbracat cu un vesmant special, i se îndeplinesc poruncile, se aduc jertfele pe care le cere el, i se aplica remediile cerute de el însusi. Ritualul “tromba”, practicat în alte parti are trasaturi asemanatoare, dar este mai complex.

Ceremoniile funebre in religiile africane

 

Copiii si sclavii sunt îngropati fara mare ceremonie. Criminalii sunt arsi si aruncati la fiare. Dimpotriva, cei respectati din pricina varstei lor, sefii. Primesc mari onoruri în caz de deces. Se recurge la exorcisme (scoaterea demonilor) si descantece  precedate de cercetari prin ghicit. Cateodata, se transporta cadavrul din coliba în coliba, cu strigate si muzica instrumentala. Mortul este întrebat, pentru a afla daca nu i-a cauzat careva decesul prin vraji. Se crede va trupul mort se clatina într-un chip semnificativ, cand se apropie de coliba celui care I-a facut vrajile ucigase. Mortul este îngropat, uneori sezand, cateodata ghemuit în pozitia unui fatus, ceea ce presupune ideea de înviere.

Doliul este marcat de o slujba solemna care poate avea loc la sfarsitul lunii si dupa un an. Se aduc raposatului ofrande în hrana si vesminte si este însarcinat sa duca mesaje raposatilor mai vechi. În unele etnii este practicat canibalismul în ideea ca oamenii ca oamenii vii îi pot însusi astfel energia vitala a raposatului. Acest obicei a fost parasit, dar unii vrajitori pretind ca înghit prin practici ocult sufletul cuiva. Cel vrajit ar urma sa moara la putina vreme. În Madagascar se practica “întoarcerea mortilor de partea cealalta”. Dupa o sedere de cativa ani într-un mormant provizoriu, cadavrul este dezgropat, învelit într-un giulgiu nou si depus într-un mormant definitiv. Fara acest transfer raposatul ar fi nemultumit si ar putea pricinui necazuri celor vii.

Practicile religioase in Africa

 

Initierea este un obicei foarte general, cu un ritual variabil de la o populatie la alta. Se practica, de regula, în momentul pubertatii pentru tinerii de ambele sexe. Scopul este sa le schimbe personalitatea si sa-i faca sa treaca de la adolescenta la viata adulta. Adesea, cateva grupuri de varsta trec prin initiere simultan. Ea dureaza mai multe zile si comporta probe foarte dureroase, de pilda, tatuaje, taieturi, chiar si mutilari, exercitii de suportare a durerii. Circumcizia este obisnuita. Tinerii sunt învatati, uneori, limba initiatilor si le se da un nume nou. Totul se petrece în cel mai mare secret, într-o zona a junglei neinitiatilor. Cei initiati promit sa nu divulge tainele, de aceea raman neclaritati în privinta naturii exacte a ceremoniilor si a desfasurarii lor. La anumite etnii, se ajunge la înfiintarea de societati secrete care raspandesc teroarea în  jurul lor.

Cuvantul “tabu” provine din Oceania, însa denumeste notiunea de “interzis”, destul de raspandita si în Africa. Este vorba de ceva sacru, care de aceea nu trebuie atins, nici amintit, nici chiar privit, fiindca duhurile s-ar razbuna. Exista astfel locuri interzise, alimente interzise, gesturi interzise . interdictiile sacre variaza dupa trib, ginta, sex, varsta celor afectati de “tabu” si nimeni nu trebuia sa se ocupe de ei, ca sa nu-si atraga nenorocirea asupra sa. Erau lasati sa moara.

Fetisismul predomina religia africana. Fetisul este un obiect caruia i se atribuie putere magica supranaturala. El este, în general, fabricat de un ghicitor care foloseste în acest scop dinti de animale salbatice, smocuri de par, vegetale speciale, pietre etc. unele fetisuri sunt proprietatea personala a unui individ, altele apartin întregului sat. li se atribuie o eficienta specifica. Un anumit fetis asigura sanatatea sau vindeca de boala, altul asigura vanatoarea reusita sau izbanda în razboi, altul aduce ploaia , altul produce fertilitate. Daca fetisul nu-si face efectul scontat, este uneori pedepsit. Parasirea fetisurilor sau arderea lor este un semn al convertirii lor la o religie superioara, dar misionarii care vor sa le pastreze din interes etnografic îsi compromit lucrarea fiindca sunt banuiti ca vor sa le foloseasca în scop magic.

Religiile popoarelor africane

Vrajitorii in religiile din Africa

 

Ghicitorul ocupa un loc important în societatea africana. Exista ghicitori în serviciul comunitatii care lucreaza public. Ei sunt consultati pentru a regasi un obiect pierdut, pentru a reusi într-o lucrare, pentru a vindeca o boala, a descoperi un vinovat, a afla cauzele unui nenorocit. Ei confectioneaza fetisuri si stau în fruntea ceremoniilor religioase: adeseori ei prescriu natura jertfelor care trebuie aduse.

Exista, însa si descantatorii sau vrajitorii care lucreaza în taina. Ei sunt detestati si s-ar dori pedepsirea lor, dar sunt temuti pentru puterea lor de a se razbuna. Ei folosesc mijloace oculte ca sa faca rau aproapelui lor, sa-i faca farmece, sa-l otraveasca, sa-l îmbolnaveasca sau sa-l omoare. Se crede ca ei se pot întalni cu duhurile rele în vazduh sau ca se pot preface în animale salbatice. Ei seamana teroarea în jurul lor.

Cultul in religiile africane

 

În centrul cultului se afla sacrificiile. Adesea sunt sacrificate animale de talie mica, mai ales pui (de gaina), dar si capre, oi sau chiar boi. Animalul jertfit (victima) reprezinta un mijloc de ispasire a unei greseli sau vinovatii si este mancat de cel ce aduce jertfa si de familia lui. Se acorda o plata ghicitorului. Acest obicei universal raspandit, face ca africanii sa se intereseze mult mai mult decat noi fata de ritualul Leviticului. Într-un fel, aceasta îi pregateste ca sa primeasca mesajul Evangheliei.

Alaturi de sacrificii, se observa importanta dansului, executat fie de dansatori care au aceasta slujba, fie de toti participantii la actul de cult. Ei se împopoteaza cu coarne, cu piei de animale si îsi manjesc trupurile în culori tipatoare. Uneori, un dansator despre care se considera ca o anumita divinitate, poarta o masca. Dansatorii se învartesc, cateodata, din ce în ce mai repede, pana cad în extaz sau îsi pierd cunostinta. Aceste “masti” au adesea valoare artistica, dar cam multe elemente ale animismului, sunt destinate sa semene frica. Prin natura sa, africanul este vesel, primitor, calduros , însa religia lui face sa apese asupra sa un val aparent de spaima, tristete,cruzime uneori. Insa asta nu schimba imaginea Africii.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 1,545 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Religiile popoarelor africane”

  1. Pingback: Vechii Berberi, Lorzii desertului si ai Vrajitoriei | Mythologica.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.