Moartea lui Iisus

In ultima parte vom incerca sa aflam cauzele mortii lui Iisus si vom descoperi ultimul suspect. Acesta a fost în centrul actiunii  la fiecare pas si multi experti cred ca el e, în primul rand, responsabil pentru moartea lui lisus. Pentru a examina dovezile, trebuie sa ne întoarcem la începutul saptamanii de Paste.

Ca sute de alti pelerini, lisus a venit la lerusalim. lntrarea sa în oras e deja o legenda. A patruns în lerusalim calare pe un magar. Aparent, un eveniment banal. Dar exista si întelesuri ascunse. Actiunea lui lisus e una provocatoare. De pe vremea lui Moise, scripturile evreilor au prezis sosirea unui mare Mesia, un lider puternic, numit de Dumnezeu, care va aduce vremuri de aur, înfrangerea raului si un nou regat al Domnului pe pamant. Unul dintre profeti, Zaharia, a prezis ca Mesia va intra în lerusalim calare pe magar.
Exact cum a facut lisus. Se pare ca multe povesti evreiesti se adeveresc si ca lisus e în mijlocul lor. Profetia care pare îndeplinita intentionat e cea legata de adevaratul rege al poporului lui lsrael, acel Mesia care vine în sfarsit, unealta Domnului pentru mantuirea lsraelului. lisus pare sa spuna ca de Paste va arata ca e adevaratul Mesia. E vorba de perceptia sa fata de cine e în planul Domnului. Cel din urma suspect e însusi lisus. Sunt multe dovezi care sugereaza ca fiecare gest al sau era bine planificat si ca stia care vor fi consecintele. Desi era una controversata, sosirea sa în lerusalim nu era de ajuns pentru uciderea lui lisus. Dar el nu s-a oprit aici. A marit miza.
Ani de zile, cei ce schimbau bani si vanzatorii de animale si pasari de sacrificiu se adunau în curtea templului. Pastele era cea mai aglomerata si mai productiva perioada a anului. Oamenii plateau si taxa anuala catre templu, pe care toti evreii din lume o plateau la templul din lerusalim.
Dar rata de schimb era îngrozitoare. Declarand ca templul e o casa de rugaciune, nu o casa a hotilor, lisus a dus la îndeplinire cea mai provocatoare actiune din aceasta saptamana extraordinara. A fost un atac asupra activitatii comerciale a celor ce schimbau bani, dar si un atac simbolic asupra însusi templului. Cred ca putem fi siguri ca lisus cunostea riscurile pe care si le asuma, ca stia care sunt potentialele consecinte. Stia ce înseamna sa sustii distrugerea templului si formarea unui nou regat, Regatul Domnului. Stia ca exista riscul sa fie arestat, judecat, condamnat si ucis. Considerarea lui lisus complice la propria soarta e tot mai plauzibila, pe masura ce aceste zile dramatice trec. Dupa lupta cu negusttorii din templu, lisus putea pleca din lerusalim. Ar fi evitat orice necaz. Dar a ales sa ramana în oras si sa sarbatoreasca Pastele cu discipolii sai.
Sunt semne clare la cina cea de taina ca lisus stia ca soarta îi e pecetluita. El si discipolii sai stateau laolalta, iar lisus a spus ca painea e trupul sau frant, iar vinul e sangele sau varsat. lisus parea sa-si prezica propria moarte. Si facea tot ce-i statea în puteri pentru a apropia sfarsitul. Urmatoarea sa actiune sustine foarte clar aceasta idee. lisus îl identifica pe cel care îl va trada, luda lscarioteanul, unul dintre adeptii sai. Într-una dintre Evanghelii, lisus îi spune lui luda: ”Fa ce ai de facut, dar fa-o repede.” Asezandu-se mereu în calea pericolului, putem spune ca lisus trecea printr-o criza.
Dar trebuie sa ne amintim ca el credea ca are o misiune dumnezeiasca. În mai multe capitole din Evanghelie se spune ca familia lui lisus îl considera nebun. Stim ca unii dintre cei ce-i auzeau învataturile spuneau ca e dement, ca n-are sens sa fie ascultat. Cand esti judecat, în pericol sa mori din cauza viziunilor tale, trebuie sa-ti pui întrebarea: ”Poate am facut o greseala groaznica.” Sunt sigur ca lisus si-a pus întrebarea asta de multe ori de-a lungul vietii. Si ca de fiecare data raspunsul a fost acelasi: ”Nu, pare o nebunie, dar asta trebuie sa fac.” Exista un ultim incident din acea noapte care confirma ca lisus era constient de ce face. Dupa cina cea de taina, el si discipolii sai s-au dus în gradina Ghetsemani, la marginea orasului. Evangheliile spun ca acolo, pentru prima oara, lisus a început sa se îndoiasca de destinul sau.
Evenimentul e descris ca fiind agonia lui lisus. L-a întrebat pe Dumnezeu daca poate fi crutat de soarta cruda care-l astepta. Atunci e evidenta complicitatea lui lisus în propria moarte.

Conform Evangheliei dupa Luca, lisus transpira cu sange si picaturi din propriul sange îi cad în fata. Savantii au presupus mereu ca acest detaliu e inventat de scriitor, un artificiu literar pentru a exprima teama lui lisus. Dar expertii judiciari spun ca acest eveniment putea avea loc, oferindu-ne cea mai buna dovada ca lisus stia ce-l asteapta. Medicii se refera la faptul ca toate glandele sudoripare sunt alimentate de mici vase de sange. În situatii de stres, capilarele se sparg si sangele se amesteca cu transpiratia. Numele medical e hematohidroza, transpiratie cu sange. Daca citesti Evanghelia dupa Luca si descoperi ca lisus a transpirat cu sange, nu e nici o surpriza. Relatia dintre minte si corp e cunoscuta de multa vreme. Cand stresul e imens, poate lua diverse forme. Starea lui era una foarte rara, dar e stimulata de stres. Gasindu-se în gradina, gata sa fie dus la proces, stresul era imens. Într-o forma sau alta trebuie sa se exteriorizeze. si a luat forma extrem de rara a transpiratiei cu sange. ldeea ca lisus e complice la propria moarte pare controversata, dar faptele o sustin. În multe ocazii, lisus a avut sansa
sa plece din lerusalim. Dar de fiecare data a refuzat sa accepte o soarta usoara. Niciodata de-a lungul acestei saptamani nu a încercat sa scape. A ramas pe loc.

Tradarea lui Iisus – sarutul lui Iuda

luda l-a tradat cu un sarut si a început jocul final. Iuda l-a tradat preotilor pentru 40 de arginti.Tot ce facuse, începand cu acea prima zi, la portile lerusalimului, fiecare pas parea sa fie îndeplinirea unui destin. Cazul contra lui lisus e puternic. Dar oricat de mult s-a pus în pericol, nu si-a luat viata.

Asta au facut-o altii. Sa recapitulam dovezile. Primul suspect, Caiafa, îl voia pe lisus mort. Îl considera o amenintare pentru puterea sa religioasa si pentru stilul sau de viata privilegiat. A organizat un fals proces si l-a condamnat pentru blasfemie. Caiafa e evident vinovat. El trebuie condamnat. El a luat decizia. Cred ca el a f?cut-o. Pilat a fost nestiutorul din aceasta crima. El nu-l considera pe lisus o amenintare. L-a declarat nevinovat. Dar el detinea puterea suprema. El a ordonat executarea lui lisus. Desigur, cel care l-a condamnat si a cerut executarea e Pilat, guvernatorul roman, nu e nicio îndoiala. Pilat trebuie sa-si asume responsabilitatea. Ultimul suspect e lisus. Stia exact ce face si de ce. L-a provocat intentionat pe Caiafa prin actiunile sale. N-a încercat sa scape si a refuzat sa se apere la proces. lisus a reusit sa-si îndeplineasca scopul: împlinirea destinului. Cred ca lisus însusi e responsabil pentru crucificarea sa, pentru ca a crezut cu pasiune ca e vointa Domnului sa moara pe cruce.
Cine e responsabil pentru moartea lui lisus? E clar, din dovezile contra celor trei suspecti. E clar, dar nu e deloc simplu. Toti sunt vinova?i.
Într-un fel, toti trei, dar situatia e diferita pentru fiecare. Pilat e vinovat. Are mainile patate cu sangele lui si stie asta. Caiafa e vinovat. E un politician viclean care trimite un nevinovat la moarte. N-as spune ca lisus e vinovat în acelasi sens. El e credincios destinului sau, chiar daca îi aduce moartea.  Este credincios zeului sau, nebuniei sale, viziunilor sale. Pilat din Pont l-a ucis pe lisus, dar a fost ajutat. A fost ajutat de Caiafa, de preotii templului, care l-au acuzat pe lisus. Caiafa trebuie sa dea socoteala. Pilat a fost ajutat si de lisus, care si-a asumat riscuri mari raspandindu-si mesajul si a suferit consecintele.

Moartea pe cruce

Romanii erau maestrii crucificarilor. Executia publica a lui lisus trebuia sa fie o lectie pentru lerusalim. Conform Evangheliilor, mama lui lisus a fost adusa sa-si vada fiul. Discipolii se raspandisera, temandu-se pentru propria viata. Ei ar fi putut urma. Dupa sase ore pe cruce, lisus a fost declarat mort.
Un capitol al vietii lui lisus se încheiase, dar povestea nu se terminase.

Ce ne spune istoria despre cei trei suspecti?
Pilat a fost rechemat la Roma, pentru a fi judecat pentru tratamentul brutal aplicat evreilor, dar împaratul Tiberiu a murit si Pilat n-a mai fost judecat.
Se crede ca s-a sinucis în anul 37, la putin timp dupa crucificare. Caiafa a fost înlocuit la scurt timp dupa moartea lui lisus si a dus o viata linistita la ferma sa de langa Galileea. E îngropat la Talpiot, în lerusalim.
lisus va ramane insa mereu o figura importanta în istoria lumii si în religie.

Pana la urma, nu putem decat specula asupra adevarului. In lipsa izvoarelor scrise, a dovezilor arheologice, dincolo de valentele religioase pe care le-a capatat mai tarziu moartea acestui lider carsmatic, putem spune cu siguranta ca drama sa a intrecut cu mult hotarele religiozitatii. A devenit o drama umana, universal inteleseasa. Poate din cauza aceasta a rezonat in constiintele atator credinciosi din lumea intreaga. Nu stim daca toate acestea sunt adevarate, nu stim daca Iisus s-a lasat crucificat constient pentru a demonstra lupta prin pasivitate (precum Gandhi, Buddha si multi altii) sau chiar daca a stiut ce miscare va naste moartea lui.

Un lucru stim cu siguranta, moartea sa, departe de a fi supranaturala sau divina, a pus crestinismul pe harta si l-a transformat intr-o religie cu milioane de adepti de-a lungul timpului.

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 701 times, 1 visits today)

2 thoughts on “Moartea lui Iisus”

  1. Pingback: Invierea lui Iisus si Pastele: adevar si legenda? - Mythologica.ro

  2. Pingback: Iisus n-a inviat niciodata – iata ce spune stiinta | Mythologica.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.