Oltenia si Muntenia reprezinta teritorii romanesti care au zamislit de-a lungul timpului, o larga paleta de resurse folcloristice, mituri si legende, condimentate cu justa doza de sare si piper pentru a-i incanta pana in zilele noastre pe toti cei ce vin in contact cu ele.

Din perspectiva etnologilor si a cercetarilor dedicate universului mirific al mitologiei si legendelor populare din aceste zone romanesti, exista insa o serie intreaga de elemente distinctive in raport cu segmentul similar din alte regiuni ale tarii, care dau o nota originala zestrei culturale a acestora.

 

Datini si obiceiuri oltenesti si muntenesti

In Oltenia s-a nascut nemurirea, am putea spune! Si o gramada de legende, mai mult sau mai putin adevarate:

  • Jidovii, uriasii din legende, s-au nascut aici
  • tot aici s-a nascut si legenda Dragobetelui,
  • povestile cu haiduci,
  • peripetiile lui Gruia si Novac,
  • legendele despre Pestera Muierii.
  • aici s-a nascut Iancu Jianu si haiducul Ionita, zis Turbatul,
  • legenda lacului Sf. Ana sau a baltii Craiovita, aceasta fiind fata unui imparat,
  • legenda ciumei din vremea lui Caragea, cand turcii au pustiit Craiova

Este vorba indeosebi despre eroii unei perioade specifice anumitor evenimente istorice in care de pilda, pe frontispiciul fluxului de povestiri originare din aceste zone se aflau eroi mult indragiti de oamenii de rand: haiducii.

Mult mai vechi sunt insa legendele referitoare la fiinte gigantice ce ar fi trait in vremuri de mult apuse pe aceste meleaguri, asa numitii „uriasi”, frecvent regasiti in povestile si basmele oltenesti si muntenesti, fara a ne limita insa la acestea.

Ceea ce confera un farmec aparte tuturor relatarilor si scrierilor mai vechi sau mai noi cuprinzand miturile si legendele locale, este constituit insa din particularitatile ce tin de etnolingvistica specifica, respectiv de relatia dintre modul de exprimare al locuitorilor acestor zone si aspectele culturale reflectate in vocabularul corespunzator.

 

 

Cititi mai multe despre:

 

Legenda haiducilor din Romania: Haiducii lui Sapte-Cai

Mituri si legende din Dobrogea: comori scufundate, pirati, daci si romani

Cele mai ciudate obiceiuri romanesti si cele mai bizare ritualuri

Cele mai ciudate sarbatori romanesti

 

 

Mituri locale din timpuri stravechi: giganti si fecioare

Nu putine sunt legendele si povestile nascute pe plaiuri oltenesti si muntenesti, ce tin ascultatorul cu sufletul la gura ori de cate ori sunt istorisite de batranii satelor la gura sobei, sorbind indelung din cana cu vin rosu fiert cu scortisoara.

Cele mai de demult istorisesc despre fapturi impresionante, care ar fi trait odinioara alaturi de oamenii locului in imediata vecinatate a asezarilor acestora – uneori mai bune, alteori mai capricioase sau mai rautacioase, asa cum le sade bine unor personaje de basm de talia lor.

Ar fi vorba despre uriasii mentionati si de catre juristul si istoricul roman Nicolae Densusianu (1846-1911) in lucrarea sa intitulata Dacia preistorica (publicata postum, in 1913), in care-i numeste „giganti”, descriindu-i drept locuitori cu fire apriga, impunatori si razboinici, din care ar fi descins si neamul dacilor.

Anumite scrieri ale istoricilor Greciei antice amintesc la randul lor despre  un soi de vietuitoare bipede de dimensiuni gigantice ce ar fi trait pe meleagurile noastre in timpuri stravechi si care deveneau agresive dupa ce consumau cantitati insemnate de vin aspru, ciondanindu-se intre ei si distrugand asezarile oamenilor de la poalele muntilor.

Dar cele mai vechi mentiuni despre acesti giganti se regasesc in paginile Vechiului Testament si in profetiile apocaliptice ale lui Ioan Teologul, unde se aminteste ca gigantii ar fi fost fiinte de o cruzime deosebita, „cu voci tunatoare” si „mai iuti decat vulturii”, care ar fi trait candva in zona ce corespunde azi fagasului raului Olt si zonei de dealuri muntenesti ale Carpatilor Meridionali.

Batranii din satele oltenesti mai povestesc si astazi despre uriasi care ar fi fost ferecati in vremurile de demult de puterea divina a lui Dumnezeu pe fundul unui lac, din care razbat noaptea o  multime de zgomote stranii, asemenea unor batai puternice intr-o poarta de fier, caci gigantii ar fi nemuritori si se straduiesc de veacuri sa iasa din nou la suprafata, fara sanse de izbanda.

 

Cele mai la indemana atestari ale existentei unor astfel de personaje impresionante se afla insa chiar in inima  Bucurestiului, mai exact in incinta Parcului Carol, sub forma unor statui de peste trei metri inaltime, amplasate la o distanta de circa 50 de metri una de alta, reprezntand doi tineri uriasi care, potrivit legendei, ar fi fost gemeni, indragostiti nebuneste de o preafrumoasa fata – statuile celor doi sunt din piatra, iar cea a tinerei este sculptata in marmura, aceasta din urma aflandu-se azi expusa in Parcul Herastrau (Fecioara adormita).

Legenda istoriseste ca cei doi giganti gemeni ar fi fost impieriti din pricina unei vraji care nu le ingaduia sa iubeasca aceeasi fecioara, in timp ce aceasta ar fi fost transformata intr-o cascada.

Pentru a pastra peste timp memoria acestor fapte, in anul 1906, cele trei sculpturi, realizate de Filip Marin, Dumitru Paciurea si Frederic Storck, au fost amplasate dinaintea pesterii artificiale ce se afla in fata fostului Palat al Artelor, complet distrus in urma cutremurului din 1940, ansamblul fiind cunoscut sub denumirea de „Grota cu Giganti”.

 

Folclor oltenesc si muntenesc din epoci ceva mai recente: haiducii si ispravile lor

In vremuri ceva mai apropiate insa, Oltenia si Muntenia au constituit leagan pentru un alt gen de istorii, continand fapte si intamplari mai putin fanteziste, confirmate de cronicari si istorici, deopotriva.

Eroii acestora erau faimosii haiduci – personaje care abunda in folclorul romanesc, savarsind ispravi din cele mai spectaculoase, multe din acestea constituind chiar izvor de inspiratie pentru romane sau productii cinematografice care s-au bucurat la vremea lor de un succes rasunator – „Haiducii lui Sapte Cai”, „Andri Popa”, „Iancu Jianu Haiducul”, „Pintea” sau „Hanul Ancutei”, pentru a enumera doar cateva din acestea.

Istoriile si legendele cu haiduci aprind si azi imaginatia pasionatilor genului, care nu prididesc in a sustine veridicitatea faptelor acestora prin atestari istorice de netagaduit.

 

Povestea haiducului Iancu Jianu

Una dintre cele mai populare astfel de figuri este cea a lui Iancu Jianu, nascut intr-o familie instarita, in 1787, care si-a orientat actiunile impotriva cotropitorilor otomani, in fruntea catorva cete de haiduci, ce se inmultira in mare graba, formand o armata alcatuita din circa 3000 de viteji, inzestrati cu trei tunuri.

Faimoase sunt bataliile lor de la Craiova, Vidin, Plevna si Turnu Magurele, in care au reusit sa destabilizeze complet ostile turcesti, demonstrand o incarcenare deosebita, insuflata de un patriotism fara margini, ce a servit drept pilda contemporanilor sai si generatiilor urmatoare, deopotriva.

Iancu avea un caracter generos, plin de compasiune pentru cei sarmani, ajutandu-i cu milostenie si contribuind la ctitoria lacasurilor de cult si de utilitate publica, indeosebi in Craiova si Caracal. Nu e de mirare asadar ca boierii locali nu prea il aveau la inima, complotand impotriva lui, condamnandu-l cu viclesug la moarte.

Dar, potrivit obiceiurolor stravechi ale pamantului, fu iertat de pedeapsa cu conditia ca o fecioara de vita nobila sa-l ia de sot – salvarea lui Iancu fu Sultana Galasescu, prin binecuvantarea lui Caragea Voda, casatorie care-l cuminti pentru o buna bucata de vreme, asa cum demonstreaza o serie intreaga de documente istorice de arhiva.

Dupa cum precizeaza insa coordonatoarea Muzeului Romanatiului din Caracal, Dana Roxana Nicula, in scrierile sale,

Iancu Jianu s-a apropiat de cei multi si obiditi, situandu-se deasupra intereselor clasei din care provenea, sustinand doleantele celor saraci prin mijloace care sfidau legea si autoritatea”.

Iancu moare in 1842 din pricina unei boli pulmonare, fiind inmormantat in incinta bisericii Adormirea Maicii Domnului din Caracal, ctitorie a familiei sale.

 

Legenda haiducului Pintea

La randul sau, haiducul Pintea provenea de asemenea dintr-o familie instarita: nascut in 1670 in Magoaja, ia calea haiduciei in tinerete, cu sprijinul taranimii iobage. Scolit si destoinic in ale limbilor straine si tehnicilor militare, Pintea este descris de catre istoricul Nicolae Densusianu drept unul din cei mai insemnati romani din secolul al XVII-lea, ales de principele Francisc Rakoczi al II-lea pentru a deveni capitan al ostilor sale.

Spre nordul Dambovitei, in regiunea culoarului Rucar-Bran, atestarile istorice semnaleaza un alt haiduc de seama, cunoscut sub numele de Stanciu Bratu de la Rucar. Acesta prada convoaiele familiilor de boieri si ale negutatorilor bogati alaturi de ceata sa de voinici, pentru a ajuta taranii saraci din zona Vaii lui Ivan, la poalele masivului Piatra Craiului.

 

Legenda haiducului Andri Popa

Andri Popa insa a fost haiducul care a purtat o aura romantica speciala in zestrea culturala a romanilor din zona Oltului, fiind considerat unic in istorie, prin ardoarea cu care elibera roabele furate de otomani din tara, pentru a le transforma in cadanele seraiului pasei lor.

Documentele istorice mentioneaza ca Andri Popa ar fi eliberat nu mai putin de 500 de astfel de tinere luate in robie de turci, ajutandu-le sa-si intemeieze familii in tara si sa „le aseze la casele lor, fiind nespus de frumoase si de vrednice”.

Legenda istoriseste ca nici poterele vremii, nici turcii si nici autoritatile austro-ungare nu au reusit vreodata sa descopere ascunzatoarea lui Andri Popa – un catun bine ascuns de privirile curiosilor, undeva intr-o vale strajuita de paduri si dealuri protectoare, in vecinatatea Craiovei.

Astfel de personaje, care au existat cu adevarat, entuziasmeaza si stimuleaza folcloristii, etnologii si istoricii deopotriva, in explorarea a doua bazine culturale romanesti, extrem de fascinante si de cuprinzatoare.

 

Povestea Oltului – intre mit si adevar istoric

Socotit frate cu Muresul, Oltul izvoraste din Hasmasul Mare, intrand in legenda ca „suvoi de ape tumultoase si neimblanzite”, cum este descris de cronicarii vremurilor de demult.

In folclorul popular, povestea sa e plina de farmec, istorisind faptul ca numele sau ar fi fost imprumutat de la fiul unui rege nespus de bogat, din Carpatii Rasariteni, avand un frate geaman – Mures – de care se deosebea insa din pricina firii sale nabadaioase. Mures era linistit, tacut si cumpatat, in timp ce Olt era artagos, trufas si plin de ranchiuna.

Cei doi nu reuseau asadar sa se inteleaga prea bine, astfel incat, crescand, fura despartiti de parintii lor si crescuti in doua turnuri diferite din apropierea cetatii lor de bastina. Devenind voinici falnici si viteji, fura trimisi de regina mama in cautarea tatalui lor pornit la razboi, dar cei doi frati nu reusira sa se inteleaga nici de data aceasta, Olt pornindu-si cautarile spre miaza-zi, iar Mures spre miaza-noapte.

Coplesita de intristare, regina mama inalta rugaciuni fierbinti pentru ca cei doi fii ai sai sa se reintalneasca, astfel incat Dumnezeu hotara sa-i transforme in rauri nemuritoare, care-si unesc suvoaiele abia in matca Dunarii, dupa ce Muresul se varsa mai intai in Tisa, pe meleaguri maghiare, in timp ce Oltul, cu apele sale tumultoase, se repede direct in Dunare, langa Turnu Magurele.

Aproape ca nu exista roman care sa nu cunoasca aceasta legenda – muzeograful Aurelia Grosu afirmand ca povestea

pare a avea si un sambure de adevar reprezentat de faptul ca, in vreme ce Muresul este vazut ca un rau linistit, ce curge lin spre campie, cuminte si cu speranta ca, dupa multe cotituri isi va gasi fratele geaman, Oltul cel iute si nabadaios se izbeste navalnic in roca muntilor, ii rascoleste tumultos, spumega si se insangereaza la Turnu Rosu”.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Barlea, Ovidiu – „Mica enciclopedie a povestilor romanesti”, 1976;
  2. Pospai, Mircea – „Locuri si legende in nordul Olteniei”, 1987;
  3. Cosma, Ela – „Ideea de intemeiere in cultura populara romaneasca”, 2000;
  4. Badescu, Ilie, Cucu Oancea, Ozana & Sisestean, Gheorghe – „Tratat de sociologie rurala”, 2011.

 

 

 

 

(Visited 444 times, 2 visits today)