Desi Europa este cel mai mic continent al planetei dupa Oceania, mozaicul sau de istorii, culturi si traditii prezinta o varietate deosebita, inimitabila: capitalele tarilor europene constituie destinatii incantatoare din cele mai vechi timpuri pana azi.

 

Europa: Capitale ale Batranului Continent si legendele lor

Dar insasi Batranul Continent detine propria sa legenda, Europa regasindu-se in mitologia greaca ca nume al unei preafrumoase tinere, fiica a regelui fenician Agenor si victima a lui Zeus, care pentru a o seduce, se preschimba intr-un taur, purtand-o in goana pe insula Creta.

Din pricina umilintei, printesa feniciana hotara sa-si puna capat vietii, aruncandu-se de pe o stanca, dar zeita Afrodita o salva si-i prezise un viitor legendar, incredintand-o ca-i va darui lui Zeus patru fii: Minos, Radamant, Sarpedonte si Carnus si ca taramurile nordice vor fi botezate cu numele ei pe vecie, conturandu-se astfel istoria continentului european, care in imaginatia popoarelor antice avea forma unei femei de o eleganta si un rafinament aparte, asa cum apare si in numeroasele opere de arta ale vremurilor de odinioara.

 

Capitale europene faimoase si legendele lor

 

Lista destinatiilor turistice europene cuprinde multe capitale cu nume sonore, care fac parte dintr-o constelatie culturala de exceptie, bucurandu-se la nivel international de o binemeritata faima, desi nu toate prezinta aceeasi vechime din punct de vedere istoric.

 

Legende din Londra

Povestea Londrei de pilda ia nastere in jurul anului 100 i.e.n., timpuri din care se atesta primele evenimente desfasurate in cetatea intemeiata de Brutus din Troia care, potrivit legendarei „Historia Regnum Britanniae” semnate de Goffrey Monmouth, ar fi ucis pe aceste meleaguri doi giganti numiti Gog si Magog – personaje biblice regasite si in profetiile lui Ezechiel (cap. 38, 39) si in Apocalipsa (20, 8-10), ca drept potrivnici ai lui Dumnezeu.

In analele istoriei, primul nume al cetatii cu pricina fu „Noua Troia”, pentru ca mai apoi sa preia denumirea de „Trinovantum” sau „Trinovantes”, pentru ca abia in timpul domniei regelui Lud (aproximativ in anul 73 i.e.n.), asezarea sa imprumute un nume asemanator suveranului sau, respectiv „CaerLuden”, din care ar descinde actuala denumire a capitalei Marii Britanii.

Dupa cucerirea acestui teritoriu de catre romani, cetatea fu transformata in baza militara pentru trupele marelui imperiu aflat in expansiune, fiind denumita „Londinium” – asezare care cunoscu o splendida perioada de dezvoltare in jurul celui de-al II-lea secol al erei noastre, numarand circa 60 de mii de locuitori.

De-a lungul timpului insa, Londra avu parte de nenumarate episoade distructive din cele mai variate, de la molime teribile la incendii devastatoare si de la razboaie civile la bombardamente si atentate teroriste.

In prezent, edificiile impunatoare, centrele financiare, culturale si sportive, spatiile destinate agrementului si spectacolelor, muzicii si altor manifestari artistice de avengura, regasesc la Londra porti larg deschise inovatiei si creativitatii, orasul fiind cunoscut la scara mondiala drept un veritabil leagan cosmopolit, atat pentru artistii di orice domeniu, cat si pentru protagonistii mediului business.

 

Legendele Parisului

Parisul constituie totusi o atractie fara egal in agenda pasionatilor de calatorii si nu numai, capitala franceza avand parte la randul sau de o legenda ancorata in mitologia greaca: Paris (cunoscut si sub numele de Alexandru), era un tanar incantator, fiu al regelui troian Priam si al Hecubei, care cazu victima zeitei discordiei, Eris, fiind desemnat sa daruiasca un mar de aur celei mai frumoase dintre zeitele Olimpului. Cand Paris darui marul Afroditei, care-i promise in schimb drept soata pe frumoasa Elena din Troia (sotia regelui spartan Menelaus), nici nu-si imagina ca gestul sau va conduce la izbucnirea celui mai cumplit razboi al istoriei antice: razboiul troian.

Numele capitalei franceze vine insa din denumirea antica Lutetia Parisiorum, mentionata de Strabon (26 e.n.), Ptolemeu (120 e.n.) si Cezar (40 e.n.) in lucrari descriptive ale teritoriilor Galiei romane, desi studiile dendrocronologice aupra fragmentelor lemnoase regasite in straturile arheologice cele mai profunde ale orasului, dezvaluie o origine amplasata in jurul anului 4 e.n..

In prezent, la Paris se regasesc extrem de putine elemente din perioada antichitatii. Intr-un parc din cartierul latin se pot observa ruinele unui amfiteatru datand din secolul I e.n., in timp ce anumite fragmente sunt pastrate in cadrul Musèe de Cluny ( termele omonime sunt inca vizibile in parte).

Primele catacombe crestine sunt lozalizate insa sub pavajul din fata Catedralei Notre-Dame, Piata Jean-Paul al II-lea.

Celebra expresie „hai sa-ti arat Parisul noaptea” se refera insa la orasul luminilor aflat in perioada sa cea mai infloritoare, respectiv in jurul anului 1889, cand a fost construit celebrul turn Eiffel – simbol de netagaduit al capitalei franceze – sub umbrela a ceea ce cunoastem sub denumirea de „La Belle Epoque”.

Azi, milioane de turisti sunt atrasi de impunatoarele muzee si edificiile epocii medievale franceze, dar si de incantatorul bulevard Champs-Elysees sau de Piata Revolutiei si/sau faimoasa Place de la Bastille, in timp ce viata de noapte a orasului ofera veritabile focuri de artificii in salsa Bal du Moulin Rouje si nu numai.

 

Legendele Atenei

Atena este probabil cea mai inradacinata capitala din universul mitologic, purtand numele zeitei intelepciunii si propunandu-se inca din zorile civilizatiei elene drept una din cele mai importante si mai prospere centre culturale, cu mai bine de 1000 de ani inainte de era actuala.

Leagan al marilor ganditori, filozofi, oratori, matematicieni, astrologi, medici si nu in ultimul rand oameni politici, artisti si personalitati marcante ale istoriei, Atena a daruit lumii intregi suvoaie de intelepciune si inovatie, punandu-si fara indoiala o amprenta puternica pe mediul academic mostenit de epoca moderna.

Aristotel, Arhimede, Platon, Hippocrate, Strabon, Eratostene, Pitagora, Socrate, Homer, Diogene sau Plutarh, pentru a enumera doar cateva din numele sonore ale geniilor ateniene de odinioara, n-au reusit insa sa asigure cetatii lor de bastina o eterna prosperitate.

Vestigiile epocii glorioase a acestui oras legendar fac parte azi din patrimoniul cultural al UNESCO, ca marturie a unei civilizatii infloritoare ce a prosperat intr-un bacin cu o istorie de peste 7000 de ani.

 

Legendele Romei

Roma nu se lasa la randul ei mai prejos, capitala Tarii Cizmei bucurandu-se de o faima ce-si are originile in indepartatele vremuri ale epocii antice, legenda fondarii sale constituind si azi izvor de inspiratie pentru artisti de pe mai toate meridianele lumii. Potrivit acesteia, intemeierea Romei ar fi avut loc in 21 aprilie 753 i.e.n., din ordinul unuia din cei doi gemeni – Romulus si Remus – fii ai preotesei Rhea Silvia si al zeului razboiului, Marte, hraniti in frageda pruncie de o lupoaica.

Ajunsi la varsta maturitatii, cei doi frati se luptara pe colinele muntelui Palatin, scaldate de apele Tibrului, in urma acestei confruntari, Romulus ucigandu-si fratele si hotarand sa puna temeliile marelui oras chiar in aceste locuri, dandu-i propriul sau nume si inscaunandu-se ca prim rege al unei asezari ce avea sa intre in istorie drept faclie purtatoare de victorii pentru un imperiu ale carui vestigii impresioneaza si in zilele noastre.

In mod surprinzator pentru istoria acestei grandioase civilizatii care a purtat timp de secole amprenta unei mitologii politeiste, Roma gazduieste in miezul sau nucleul indiscutabil al catolicismului – Vaticanul – enclava Sfantului Scaun, ca stat suveran, cu celebra sa piata Sfantul Petru, unde milioane de credinciosi s-au perindat de-a lungul vremurilor, pentru a se bucura de binecuvantarea Papei.

 

Legendele Lisabonei

O alta capitala cu o istorie de-a dreptul impresionanta este cea a PortugalieiLisabona – oras intemeiat in negura vremurilor de catre civilizatia feniciana, pentru a suferi ulterior numeroase ocupatii (romani, vizigoti, mauri), cutremure, tsunami si incendii, fara a se ingenunchia in fata vicisitudinilor, ci renascand cumva din propria-i cenusa, asemenea unei pasari Phoenix, hotarata sa reziste peste timp. Numele orasului provine din vechea feniciana, „Alis Ubbo”, insemnand „Golf Incantator, asa cum se mentioneaza in scrierile de odinioara. Maurii insa pronuntau „Al-Ashbouna”, de unde pare sa fi derivat actuala denumire de Lisabona.

Azi, orasul se afla in topul celor mai importante centre urbane europene, gazduind o viata culturala tumultoasa, cu evenimente de mari proportii, de la manifestari sportive de anvergura si pana la expozitii internationale, festivaluri, spectacole si concerte incantatoare.

 

Legende din Sofia, capitala Bulgariei

Sofia, capitala Bulgariei, prezinta dovezi arheologice care-i atesta vechimea impresionanta, de peste 7000 de ani, fiind unul din cele mai vechi orase ale Batranului Continent (pe locul trei in clasament, dupa Atena si Roma). Istoricii sustin ca cele mai indepartate vestigii de pe aceste meleaguri ar data inca din perioada neolitica, pentru ca mai apoi, in timpul expansiunii romane, sa intre in harta maretului lor imperiu, sub numele de cetatea Serdica, pe care mai tarziu, Constantin cel Mare, o socoti un soi de „Roma a sa”, dupa cum dezvaluie documentele vremurilor respective.

Denumirea actuala a orasului a fost preluata in semn de cinstire pentru Biserica bizantina Sf. Sofia, cladita in secolul al VI-lea, in timpul imparatului Iustinian. Partea interesanta a istoriei mostenirii acestei biserici este legata de aspectul sau bizar, intrucat otomanii au adaugat in jurul anului 1400, structurii sale initiale, o serie de minarete, dupa modelul salasurilor lor de cult. Desi biserica a fost reconstruita integrala in secolul XX din pricina cutremurelor suferite de-a lungul timpului, arhitectii au pastrat minaretele, chiar daca turcii nu mai aveau nici o influenta asupra acestui teritoriu.

 

Legendele Bucurestiului, capitala Romaniei

Nici pe departe atat de vechi precum capitala vecinilor nostri de peste Dunare, Bucurestiul detine si el o legenda a sa, care sustine ca ar fi fost intemeiat de catre un cioban pe nume Bucur, coborat cu turmele sale de pe muntele Codrun in cautare de pasuni roditoare prin luncile Dunarii, dar incantat de ceea ce gasi de-a lungul Dambovitei, se stabili in poienile acesteia din urma.

Legenda istoriseste ca ciobanul ar fi avut o fiica incantatoare, pe care tatarii o rapira, incercand s-o poarte cu ei peste Nistru. Dar ciobanul, insotit de oamenii sai, ajunsera din urma talharii si reusira sa o salveze pe frumoasa Ancuta, desi mai degraba fata se salva singura, stiind sa inoate, spre deosebire de tatarii-rapitori, care fura inghititi de apele Nistrului. Odata intorsi la stana de malul Dambovitei, au decis sa cladeasca o casa mare pe colina, imprejmuind-o cu gard inalt, din trunchiuri solide, asemenea imprejmuirii unei cetati. Ancuta isi lua sot si avu copii, inmultind astfel familia baciului care, prin credinta, ospitalitatea si armonia asezarii sale, atrase de-a lungul timpului tot mai multi locuitori in imprejurimi. Bucur construi o bisericuta pentru intreaga comunitate – Biserica lui Bucur – iar Ancuta fu cea dintai hangita a locului, gazduind si ospatand calatori de pe meleaguri mai mult sau mai putin indepartate, obositi de drum si insetati peste masura.

Profesorul Sorin Pantelimon, pasionat de etnografie si floclor, declara nu demult intr-un interviu acordat presei locale:

Este cunoscuta legenda cum ca tatarii au furat-o pe Anca (…). Bucur a trait in perioada de inceput a constituirii statelor romanesti (intre secolele XIII – XIV) – cei care detineau turme obisnuiau sa coboare la ses, catre lunca Dunarii – dar el s-a oprit in lunca Dambovitei, unde a gasit tot ceea ce-i era de trebuinta, exact pe locul in care se afla astazi Bucurestiul”.

 

 

 

 

Bibliografie:

  1. Almas, Dumitru – „Vetre de istorie romaneasca”, Bucuresti, Editura Sport Turism, 1988;
  2. Benevolo, Leonardo – „La città nella storia d’Europa”, 2007;
  3. Giardina, Andrea & Sabbatucci, Giovanni – „I mondi della storia. Ascesa ed egemonia europea nel mondo”, Vol. II, 2008;
  4. Grego, Francesca – „Capitali europee da visitare”, 2018.

 

 

 

(Visited 58 times, 2 visits today)