In cadrul obiceiurilor sarbgtorilor de iarna, exista un ritual specific – cel al jocului cerbului. Aceasta practica veche este atestata in Transilvania (Hateg mai ales), dar exista si cateva relatari din Moldova.

Acest joc dramatic este descris de culegatorii de folclor fiind legat de obiceiul purtarii mastilor animale. Acest obicei a fost prima oara mentionat de Dimitrie Cantemir, dar pana in zilele noastre o parte dintre regiuni l-au pierdut cu desavarsire.

In celelalte parti ale tarii sunt mai comune obiceiurile legate de capra (turca sau brezaia). Cerbul are aceleasi origini, dar constituie un semn particular de
concretizare a stravechilor practici magice.

Semnalarea jocului cerbului la alte popoare, la cele vecine mai ales, unde ne-am astepta sa-l aflam, ne este necunoscuta pentru epocile mai apropiate de noi. Nici macar la popoarele sud-estice nu-l stim mentionat.

Insasi aparitia sa destul de sporadica si pe teritoriul nostru este intrucatva ciudata, daca ne gandim la numeroasele variante ale colindei cerbului culese din diferite provincii romanesti, unele chiar si in zilele noastre, si din campia Baraganului. Surprinde faptul ca nici in Transilvania si Moldova cerbul (ca joc dramatic) nu este general cunoscut. El apare in zone limitate intre localitatile Falticeni, Roman, Iasi si, sporadic, mai la sud pe granita cu Prutul.

Caracteristici privitoare la originea acestei practici:

  • in aceste zone apar destul de des biserici ale cultului catolic propriu-zis si altele legate de greco-catolicism.
  • semnalarea mai frecventa in Transilvania a jocului cerbului,
  • prezenta unor ardelenisme certe in graiul si chiar in textul care insoteste acest obicei in Moldova,
  • asemamarea izbitoare a mastii caprei in teritoriul unde este cunoscut cerbul cu turca

Spre deosebire de alte jocuri dramatice din Moldova, cerbul are numai aceasta, denumire, suplimentata, prin faptul ca, in unele variante i se spune si Jenica, iar in altele Valeru sau Valerica (in cele mai multe). Conservat numai in practicile folclorice ale unui grup de populatie compact, se pare dislocat candva, jocul cerbului nu prezinta diverse tipuri de variante.

El apare peste tot ca un teatru-alai, ceea ce  pare sa indice faptul ca, a intrat si s-a consolidat, in practicile folclorice locale, de aproximativ patru-cinci secole, cand acest proces pare sa fi lust proportii. Alaiul cerbului se compune din 10-12 personaje (uneori si mai multe), iar mastile respective nu prezinta o simbolistica prea diferita.
Conducatorul alaiului este unul din ursari (cel mai adesea), dar poatefi si un personaj anume:

  • dragomanul,
  • gentalsul,
  • comoraful,
  • ofiterul,
  • capitanul

Cerbul este jucat cu schimbul, de unde, adesea, si existenta a doi jucatori ai cerbului. Nelipsit apare fluierarul, in unele locuri numit triscar. Fluierul este element unic.

Ciobanul (sau ciobanii) pot insoti alaiul.

Traditia ne arata ca toti imblanzitorii de fiare erau considerati candva, ursari.
Aceeasi traditie le mai atribuie si alte intelesuri : ei sunt magicieni, pot pune puterea supranaturala pe care o au sa “lege” sau “sa dezlege”, sa descante, sa vindece. In alte zone, ursarii sunt inlocuiti cu harapii. Asocierea altor personaje: caldararii, mosneagul, baba, arnautii, burghezul confirma teza continuitatii transformarilor la care jocurile dramatice au fost supuse.

Intr-o singura varianta apare si un alt animal: lupul. Dar materialul arata limpede ca, este vorba de o inventie tarzie, in spiritul grupurilor de varsta tinere.

Se pare ca este vorba despre impacarea unor traditii mai vechi:

  • intrarea cerbului in casa colindata, 
  • imbolnavirea acestuia,
  • insanatosirea lui,
  • jocul ciobanasului (expresie a bucuriei de care este cuprins stapanul cerbului)

Elementele distinctive sunt:

  • muzica sprijinita pe un ritm variat sustinut de tobe (impresionant sugestiv pentru varsta straveche a practicii),
  • costumatia personajelor, cu multe amanunte care se arata a proveni din trecutul indepartat – pantaloni albastri, stransi pe corp (cu genunchiere de blana) ; flanele rosii ; curele batute in nasturi metalici stralucitori ; haine bine stranse din care atarna naframe inflorate; manusi (albe adesea); fesuri (dar de fapt coifuri de irozi) de care sunt prinse obrazare croite din piele, in timpul jocului lasate pe fata; opinci si zgarda cu clopotei sau zurgalai drept vipusca la pantaloni (sau, in alte parti, prinse in diagonala), pe piept); in mana doba (adica toba) si ciocanel (betisor). Ciobanul poarta cojoc, itari, caciula, opinci si bita.
  • masca cerbului este si ea unitar construita, capul deosebindu-se de cel al caprei (de la jocul cu acelasi nume) prin coarnele ramificate pe care le are si prin mai putine podoabe. Corpul este sugerat prin tesaturi (macat sau cerga) impodobite in batiste, panglici, clopotei, zurgalai. El se apropie de pozitia patrupeda.

Iata si versurile:

“Foaie verde de-un graunte,
Vin cu cerbul de la munte,

Numa-n coate si-n genunche
foi de fag,
Sai, cerbule peste prag

Si-am zis verde grau marunt,
Cu Valeru la pamant
Sa s -auda rumagand
Foaie verde si una,
Sus, Valeru, nu to dar

La stejarul cel cu ghinda
Se uita cerbu -n oglinda”

De cele mai multe ori insa sunt strigate cantece de lume, cantece de dragoste, potrivite cu varsta uratorilor si placute intregului auditoriu. Prea multe strigaturi ar apropia insa jocul cerbului de jocul caprei.

Momentul urmator cuprinde imbolnavirea cerbului, aproape intotdeauna de deochi. Unul dintre ursari trece de indata la rostirea descantecului, facand loc momentului, care este si cel mai consistent, al insanatosirii cerbului. Acesta este partea cea mai plina de poezie a textului literar de la jocul cerbului. Imagini de o rara frumusete sporesc farmecul, neatins de alte practici similare, sporit, desigur, de varsta straveche a incantatiei folosite. Aducind in genul dramatic traditii milenare de declamatie, descantecul cerbului atinge o deosebita valoare.

“Mai, de unde fi leacul?
De la astia patru?

De te scap in mana lor
Te-or duce la abator
Sa faca din carnea ta rasol,
Iar din pielicica ta
Fac tiganii foi din ea,
Sa o scoata la vinzare,
Ca is multe parale,
Sus, Jenica, nu te da !”

Se pare ca a existat o adevarata intrecere intre ciobani si ursari in ce priveste priceperea puterii magice. Ursarii au castigat runda si toate materialele ii au in centru pe acestia.

Iata descantecul:

“Te-am gasit intr-o padure,
Incurcat in fragi si mure;
Incurcat inspinat de coarne agatat

Noi, raul de pe pielea ta
Cu vesca tobei l-om lua
Si-n fundul marii l-om arunca.
Iar tu o sa ram’ curat luminat,
Ca argintul strecurat.

Moroi, moroi,
Papadi, papadi (adica strigoi)
In padure nascui,
In padure crescui
Ca al nimanui.
Si-apucai pe o carare,
Pe o poteca
Neumblata,
Necalcata,
Numai de furnici
Piscata

Si de babe
Fermecata.
Si tu to tipai,
Te vaicarai,
De julituri,
De bataturi.
Si nimeni nu te-auzea,
Numai Maica Precista.
Ea din cer s-a pogorit
Si la tine a venit

Mai, ursare, ursaras,
Adu-mi tu un cutitas
Cu manunchiu auriu
Si cu stricneaua de argint,
Sa iau sange cerbului
De la ulna gatului,
Din crestetul capului
Si din sfarcul nasului

Sa te duci, batu-te-ar vina,
La copila cu pricina
Si cu ciocul s-o ciocnesti,
Cu aripa s-o palesti”

Cerbul se fortifica asadar de indata, prin puterea magia a cuvantului umanizat. Frumusetea si tineretea lui inving, de parc -ar fi un flacau ca toti flacaii.

Desi exista mai multe jocuri dramatice cu masti de animal, precum cele cu berbeci, lupi sau boi, acest joc al cerbului ramane un nelipsit episod al folclorului romanesc. Iar celelalte jocuri sunt structurate pe varianta jocului cerbului.

Insusi jocut caprei (indiscutabil stravechi si in care isi gaseste originea) prezinta elemente similare pe o arie care are in centrul sau perimetrul de raspandire a cerbului in Moldova.

Unii specialisti cred ca originea poate fi din Transilvania. Altii cred ca este mentinerea unor deosebit de vechi practici acolo unde populatia s-a putut retine in afara unor influente, pe care sa le recepteze de la grupurile demografice cu practici ritualice diferite.

Totodata, daca acest obicei ar fi o supravietuire a unei practici locale stravechi, candva mult mai generalizata, el ar trebui sa apara si in alte localitati din Moldova la fel ca jocul tapului sau al boului prezent in toate judetele.

 

CERBUL din satul Buznea, comuna Targu-Frumos, judetul Bacau,
Culegatori.: Adascalitei Vasile yi Eftimie Tanty, studenta, 24 decembrie 1967

 

Personajele :

Cerbul. Corpul acestuia este realizat din piei de iepure cusute pe un sac. Capul are coarne ramificate, bot cu falca de jos mobila. Ornamente numeroase ii dau stralucire : hurmuz (margele), oglinzi, panglici etc

Ursarii. In total sunt 6. In costumele for domina culoarea albastra.
Au sadelci cu clopotei. Pe cap poarta comanace sau fesuri, ornate cu panglici, canafi, hurmuz. In timpul jocului, poarta pe fata masti, care sunt fixate de
fesuri confectionate din piele de oaie, lasandu-le liberi numai ochii. Cand nu joaca, intorc fesurile cu fata spre spate. In picioare poarta opinci. La genunchi au bucati de blana care ii protejeazg in timpul jocului, cand ingenuncheaza de nenumarate ori. Bat ritmul in tobe, pe care le poarta in mana, cu un ciocanas mic.

Capitanul. Poarta costum national.

Ofiterii. In numar de doi. Ca si capitanul, poarta costume nationale ca arnautii la alte jocuri.

Ciobanul. Are o masa, hazlie. Poarta haine vechi, din blana de oaie. In mana duce o caraitoare, pe care o foloseste facand mult zgomot; are si bata. Poarta palarie. La brau ii atirng clopotei. Se aseamana cu mosneagul din alte alaiuri.

Baba. Poarta haine femeiesti asa cum obisnuiesc batranele.

Fluierarul. Se imbraca in haine de toate zilele.

La intrarea in casa ursarii striga in ritmul muzicii si propriilor tobe :

“Foaie verde si-un dudau,
Mare-i dealul la Bacau,
Dar mai mare-i dorul meu.
Dorul meu dumitale
Merge singur pe-o carare.
Pe cararea lucioasa
Nimerii la alta casa

Und’ barbatu nu-i acasa.
Si barbatu-i la chirie,
Ha-i-ar numele sai-i vie ;
Ha-i-ar boii si tanjala,
Pe barbat sa-l ieie boala ;
Ha-i-ar boii protapul,
Pe barbat sa -l ieie dracul
Verde foaie grau marunt,
Hai, ursarii la pamint,
Sa s-auda rumagand

[Cerbul se imbolnaveste cade la pamint. Un ursar ii descanta ]

Mai, de trei ani de zile
De cand umblu dupa tine,

Ca sa te gasesc pe tine, mai
Mai, eu pe tine te-am gasit,
Lantu-n coarne ti l-am pus
Si-n sat la fete te-am adus.

Fetele cand te-au vazut
Tu pe loc ai si cazut, mai
Dar ce ai tu, mai lncornoratule
Si speriatule, mai?
Mai, marui, marui,
In padure te gasii.

Si-acolo te gasii
Pe-o carare neumblata,
Numai de furnici piscata
Si de babe fermecata, mai
Mai, tu acolo stateai
Si te zvarcoleai.
De numele tau auzea
Decat Maica Precista
Si sfanta Dumineca, mai
Mai, ea din cer s-a pogorat
Si ti-a luat de pe trup
Par de lup ;
Din copite,
Par de vice ;
De pe schinare
Funduri de caldare ;
Din cornice,
Perdelute.
Si te-a lasat
Curat si luminat,
Ca Maica Doinnului ce te-a ‘ant, mai
Dar ce ai tu, mai Incornoratule
Si speriatule, mai ?
Mai, la fantana cea din vale
Scotea apa-o rata mare.
Scotea apa si plangea
Ca tare s-ar mdrita,
Sus, Valeru, nu te da

Mai, ca-i ia maica-sa avere
Covatica cea cu pere
Si coliba de la dine,
Care-ar sa se piarza maine, mai !
Mai, uit’-te tu bine la mine,
Daca ma cunosti pe mine, mai
Eu sunt eu
Si iarasi eu
Si ma chiama cum stiu eu.
Si mai am trei frati ai mei:
Stoica, Matei si Lascarache,
Si cu mine se fac patru.
Si de nu ti-o fi leacul
De la astia patru,
Sa stii ca tot te is dracu, mai
Pa, uit’-te bine-n cureaua mea,
Trei cutite-nfipte-n ea.
Unul rade, unul plange,
Unul spune c-ar bea sange, mai
Mai ursare, ursaras,
Ada iute -un cutitas
Sa iau sange cerbului

De la vina gatului,
Din crestetul capului
Si din sfarcul nasului
Si-alta foaie de dulici,
Vin’ la tata, und’ te duci ?
Asa, tatuc-asa
Dar ce ai tu, mai incornoratule
Si speriatule, mai ?
Sunt doi harhari de jidani
Care-aveau baniti cu bani,
Vreau pe mine sa ma prinda
Si pe tine sa te vanda, mai
Sa te duca la abator,
Sa faca din carnita ta rasol
Si din cornitele tale cuiere,
Sa puie hainele-n ele, mai
Dar ce ai tu, mai incornoratule
Si speriatule, mai ?
Mai si din coada, da din trup,
Ca sa nu te dau la lup, mai
Ma, ca lupul de te-a minca
Va fi vai de pielea ta,
Sus, Valere, nu te da, mai
Ma, dar ce ai tu mai incornoratule
Si speriatule, mai ?
Dar sa iasa
Gospodarii d’acasa
Multumiti,
Vrai tu, mai ?
Dar s-ajungem noi la televiz’or,
Vrai tu, mai?

[Cerbul clampaneste afirmativ. Toti ursarii striga pe o melodie vioaie :]

Ma, sa minte ce ti-am spus,
Sa mai sai o datii-n sus
Si cu trisca sa mi-o zici,
Ca ne ducem de p-aici
Si-alta foaie de ovas,
Toti ursarii sar pe jos

[Ursarii se dau la o parte si fac loc ciobanului, al carui joc urmeaza. Ciobanul joaca si ursarii striga :]

Hei, saracul ciobanas,
Cum mananca sara cas,
Dimineata urda dulce,
Ma saruta si se duce.
Numai cand m-oi duce eu

Sa-i ajute Dumnezeu
Tot aici si iar aici,
S-o rupt ata la opinci

Si fundul la bernevici
Si ma costa-un leu si cinci
Si c-un bat o dat aici

[Un singur ursar bate in toba o singura data.]

Hei, nu-mi place urda dulce
Si-mi place casul sarat,
Sa ma duc sara prin sat,
La fimeia cu barbat
Hei, m-a prins si m-a legat
Si ma-ntreaba ce-am catat ?
Gurita de sarutat,
Ochisori de dezmierdat.
Hei, nu to da nici tu, nici tu,
Ca baiatu sare-acu
Hei, baiatu-i tinerel
Si copila-i ca si el”

 

 

 

 

(Visited 32 times, 1 visits today)