Lupul este sinonim cu salbaticia, iar lupoaica este sinonima cu desfraul. Dar limbajul simbolurilor interpreteaza aceste animale intr-o maniera, desigur, mult mai complexa. Caci, la fel ca alti vectori simbolici, animalele respective pot fi valorizate pozitiv sau negativ. Simbolismul lupului apare ca pozitiv daca se tine seama ca vede noaptea. Atunci devine un simbol al luminii, solar, erou razboinic, stramos mitic. Este sensul pe care i-l dau nordicii si grecii, care este atribuit lui Belenos, respectiv Apollo Lykaios.
Lupul in lumea simbolurilor
Creatorul dinastiilor chineze si mongole este lupul albastru ceresc. Puterea si zelul sau in lupta fac din el o alegorie pe care popoarele turce au adus-o pana la istoria contemporana, daca ne gandim ca Mustafa Kemal, care si-a spus singur Ataturk, adica Tatal turcilor, a fost poreclit de partizanii sai lupul cenusiu.
Poporul turc care, strans in jurul acestuia, isi ducea lupta pentru recastigarea identitatii sale amenintata de decaderea imperiului otoman, reconstituia astfel o foarte veche imagine; cea a stramosului mitic Gingis Han, lup albastru, cratofanie a luminii uraniene (trasnet), si a carui unire cu caprioara alba sau aramie, reprezentand pamantul, plasa la originea acestui popor hierogamia cer-pamant.
Popoarele din preria nord-americana par sa fi interpretat in acelasi fel semnificatia simbolica a acestui animal: “Eu sunt lupul singuratic; eu bantui prin multe locuri”, spune un cantec de lupta al indienilor din prerie.
China cunoaste si ea un lup ceresc (Steaua Sirius) care este paznicul Palatului ceresc (Ursa Mare). Acest caracter polar se regaseste in faptul ca lupul a fost atribuit nordului. Trebuie totusi observat ca rolul de paznic lasa locul aspectului de animal feroce. In anumite regiuni ale Japoniei, este invocat ca protector impotriva altor animale salbatice. El evoca ideea de forta prost stapanita, care se cheltuieste cu furie, dar fara discernamant.
Lupoaica lui Romulus si Remus este nu solara si cereasca ci pamanteana, ba chiar htoniana. Astfel, si intr-un caz si in celalalt, acest animal ramane asociat cu ideea fecunditatii. La turci, aceasta credinta a fost pastrata la nivelul credintelor populare pana azi. Ea este foarte puternica printre bezoarzi, apreciati de iakutii din Siberia; in Anatolia, adica la cealalta extremitate a intinderii geografice a popoarelor altaice, mai exista femei sterpe care invoca lupul pentru a avea copii. In Kamceatka, la sarbatoarea anuala din octombrie, se intocmeste din fan o imagine a lupului care se pastreaza un an, pentru ca lupul sa se insoare cu fetele din sat; de la samoiezi a fost culeasa o legenda ce prezinta o femeie care traieste intr-o pestera cu un lup.
Lupul bun si lupul rau
Aspectul htonian sau infernal al simbolului constituie cealalta fata a sa, de importanta majora. Ea pare sa ramana dominanta in folclorul european cum o dovedeste, de pilda, povestea Scufitei Rosii. Va aparea inca in mitologia greco-latina: lupoaica Mormolyke, doica lui Acheron, cu care sunt amenintati copiii, exact ca in zilele noastre, cand e evocat lupul cel rau. Hades, stapanul infernului, imbraca o haina din blana de lup, urechile de lup ale zeului mortii la etrusci, si mai este dupa Diodor din Sicilia Osiris inviat sub forma unui lup pentru a-si ajuta sotia si fiul sa-l invinga pe fratele sau cel rau.
Este si una din formele date lui Zeus (Lykaios) caruia i se aduceau drept sacrificii fiinte omenesti, pe vremea practicilor magice in agricultura, cu scopul de a scapa de seceta si a pune capat catastrofelor naturale de tot felul; atunci Zeus trimitea ploaie, fertiliza ogoarele si mana vanturile.
In imaginile din Evul Mediu european, vrajitorii cel mai adesea se preschimbau in lupi pentru a se duce la sabat, pe cand vrajitoarele purtau la aceeasi ocazii jartiere din blana de lup. In Spania, pe lup calareste vrajitorul. Credinta in licantropi sau varcolaci este atestata in Europa din vremea antichitatii; Vergilius o mentioneaza deja. In Franta, lumea incepe sa se indoiasca de existenta lor abia in vremea lui Ludovic al XIV-lea. Este una din componentele credintelor europene, unul din aspectele pe care le imbraca spiritele padurii.
Lupii ca animale fantastice din mitologie
Acest simbolism al devoratorului tine si de cel al gurii de fiara, imagine initiatica si arhetipala, legata de fenomenul alternantei zi-noapte, moarte-viata. Gura devoreaza si scuipa inapoi, este initiatoare, capatand, in functie de fauna locala, infatisarea animalului celui mai vorace: in cazul acesta, al lupului, in altele, al jaguarului, al crocodilului etc. Mitologia scandinava il infatiseaza pe lup ca pe un mancator de astre, care poate fi apropiat de lupul ce mananca prepelita, despre care se vorbeste in Rig Veda. Daca prepelita este un simbol al luminii, botul lupului reprezinta noaptea, pestera, infernul, faza de pralaya cosmica. Eliberarea din gura lupului inseamna aurora, lumina initiatica ce urmeaza coborarii in infern, kalpa.
Fenrir, lupul urias, este unul din dusmanii cei mai neimpacati al zeilor. Numai magia piticilor poate sa-l opreasca din goana sa datorita unei panglici fantastice pe care nimeni n-o poate rupe sau taia. In mitologia egipteana, Anubis, marele psihopomp, este numit Impu, cel care are forma unui caine salbatic. Este cinstit la Kynopolis ca zeu al infernului.
Gura monstruoasa a lupului pe care Marie Bonaparte, in autoanaliza sa, o pomeneste ca fiinta asociata cu spaimele din copilarie ce au urmat mortii mamei ei, aminteste de povestile lui Perrault: “Bunico, ce dinti mari ai!”. Exista deci, remarca G. Durant, o convergenta intre muscatura caninilor si spaima de timpul distrugator. Cronos apare aici cu chipul lui Anubis, al monstrului devorand timpul omenesc, sau atacand pana si astrele care masoara timpul.
Am vorbit despre caracterul initiatic al acestei simbolistici. Mai trebuie spus ca ii da atat lupului cat si cainelui un rol psihopomp.
Un mit al algonquinilor il prezinta ca pe un frate al demiurgului Menebuch, marele iepure, domnind la apus peste regatul mortilor. Aceeasi functie psihopompan era recunoscuta in Europa cum dovedeste un bocet romanesc: “Si-ti va mai iesi/ Lupul inainte/ Ca sa te inspaimante/ Sa nu te spaimanti,/ Frate bun sa-l prinzi,/ Ca lupul mai stie/ Seama codrilor/ Si a potecilor/ Si el te va scoate/ La drumul de plai/ La un fecior de crai,/ Sa te duci in Rai (C. Brailoiu – Mitologia popular romaneasca).
Sa mai notam, pentru a conchide, ca acest lup infernal, si mai ales lupoaica, incarnare a dorintei sexuale, constituie un obstacol pe drumul pelerinului musulman ce merge spre Mecca, si mai mult inca, pe drumul Damascului, unde capata dimensiunile fiarei din Apocalipsa.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Lupul si Lupoaica sunt animale care se împerecheaza pe viata. Fidelitatea acestor animale este legendara. În Carpati, LupuL era considerat un animal de sacrificiu, un totem care-l reprezenta pe D’Ochius, totem care a înlocuit un alt totem, al Ursului care îl reprezsenta pe Uranus. Lupoaica nu simbolizeaza desfrâul decât în cultura romanilor unde femeile desfrânate populau lupanarele conduse de o femeie care se numea Apolonia … Mitul a fost preluat din cultul lui Apolon (Dionysos) – Zeul Alb, care a fost un demn urmas al africanului Osiris (Liber pater, Bâchus), motiv pentru care a si fost ucis de sciti. Apolon împreuna cu amanta sa AFRODITA (TÂRFA DIO), Neptun si Ares (alt amant al Afroditei) au întemeiat TROIA, cuvânt care în limba latina însemna târfa. În limba româna termenul pentru o femeie desfrânata este CATEA. Stiti care este diferenta între nunta unei femei si nunta unei catele?
Si cam ce dovezi aveti in sprijinul celor sustinute?
5
4.5
Pingback: Licantropia si varcolacii | Mythologica.ro
1
Pingback: Cerberul, cainele cu trei capete ce pazeste iadul in mitologia greaca | Mythologica.ro
Pingback: Sfantul Andrei si Ziua Lupului | Mythologica.ro