Obiectul magic si zoomorfismul – psihologia mitologiei animale
Noi, oamenii civilizatiei industriale si ai productiei in serie a speciilor, am uitat ce insemna animalul pentru civilizatiile antice si de aceea ni se pare atat de ciudata divinizarea sa in cadrul religiilor numite panteiste.
Zoomorfismul si antropomorfismul sunt despartite nu numai de timp, ci si de mentalitati si traditii diferite in credintele orientale si greco-occidentale, carora istoricii religiilor le acorda in general prea putina atentie. Si totusi, este vorba despre o distinctie foarte importanta, chiar in sfera credintelor asa-numite animiste. Animalul i-a servit omului nu numai in existenta practica, dar inca din era cavernelor, i-a dat posibilitatea artistului-mag sa creeze acele capodopere care constituie enigma paleoliticului superior. “Capela Sixtina” de la Altamira si toate imaginile rupestre ale lumii preistorice, pe langa valoarea lor artistica intrinseca, transmit un mesaj religios, asa cum scrie pe buna dreptate Andre Leroi-Gourhan in lucrarea sa despre Religiile preistoriei: “Artistul exercita prin intermediul formelor, o functie simbolica … acest mesaj se leaga de nevoia, atat fizica cat si psihica, de a asigura dominatia individului si a grupului sociale asupra universului, de a realiza includerea omului, prin intermediul simbolurilor, in mediul nesigur si aleatoriu care il inconjoara.”
Animalele-simboluri
In vreme ce animalele sunt reprezentate cu un realism si o acuitate extraordinare in aceste picturi rupestre, oamenii sunt redusi la trasaturi schematice si, uneori, la simple linii. Asta ne face sa credem ca omul cavernelor acorda o atentie cu totul speciala “obiectului magic” al vanatorii: aproape un presentiment al sensului mitologic pe care animalele respective aveau sa-l dobandeasca ulterior in neolitic si, mai apoi, in civilizatiile evoluate.
Atributele animalului, dorit sau admirat, s-au preschimbat in simboluri totemice, ale clanului si, astfel, s-au perpetuat pana in epocile tarzii. Odata cu aparitia civilizatiei agricultorilor si pastorilor, asistam la nasterea unei mitologii bine diferentiate, datorate la randul sau fenomenului de domesticire a animalelor.
Divinitatea se manifesta preponderent sub forma animala cu precadere in Egipt; particularitatea mitologiei egiptene consta tocmai in aceasta “obsesie” a animalelor, care se va transmite, fara intrerupere, pana in epoca Cleopatrei, aducand confuzie in randul vizitatorilor Tarii Nilului. Oare de ce anumite animale au dominat una sau alta din civilizatiile trecutului, nu doar mitologic ci si civilizator?
Zoomorfirmul anticilor, mai ales cel al egiptenilor si indienilor, a modelat nu doar miturile de fertilitate agricola, ci si simbolurile cele mai abstracte ale supranaturalului, imbinate cu rituri de inmormantare, mumificare sau chiar de inventare a scrisului. Civilizatiile “Semilunei Roditoare” pe Nil, Tigru si Eufrat se raporteaza la aceste elemente.
Asa cum vaca reprezinta abundenta, hrana, dar si Mama-Natura, suverana a lumii in India, la fel taurul devine simbol al fortei, al energiei sexuale. In schimb, la popoarele indo-europene, cel care personifica forta este calul, folosit in razboaie si in migratii. Putem asadar intelege modul in care simbolurile mai complexe ale civilizatiilor culte au luat nastere privind in trecut.
In vremurile arhaice, raportul om-animal tinea de conceptia vietii si a realitatii. Astfel, e normala transformarea Taurului in Soarele-Apis sau al Regelui uman si divin. Asta s-a petrecut si in cazul civilizatiilor nordice, unde Dyaus-Cerul era numit Marele Taur, alaturi de Indra, rege al zeilor in India. In mod similar, Aditi, mama zeilor a devenit Vaca protectoare a fertilitatii terestre si celeste. La fel, zeita cosmica Nut a egiptenilor poate fi considerata arhetipul cel mai vechi al teogoniilor primordiale.
Cu cat inaintam in trecutul indepartat, cu atat constatam ca omul este mai legat de animal. Asta nu explica doar civilizatiile “primitive”, ci si omul modern. Atunci cand stramosii nostri indepartati si-au dat seama ca nu pot domestici anumite animale (tigrul si leul, ursul si sarpele, crocodilul si vulturul) au facut in mod inconstient deosebirea intre simboluri sacre si profane. Fiarele salbatice au devenit simbol al liberatii, al alegoriilor supranaturale, de la teologiile societatilor organizate pana la heraldica.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.