Celebra versiune cinematografica a romanului „Ingeri si Demoni”, semnat de Dan Brown, pivoteaza in jurul unui complot pus la cale cu scopul de a distruge Vaticanul utilizand o fiola cu antimaterie, furata din laboratorul CERN.
Ingeri si demoni – mituri, legende, izvor de inspiratie pentru artisti
Este o abordare moderna a unui mit familiar, care plaseaza fortele binelui si cele ale raului in tabere adverse, confruntandu-se cu incrancenare pentru a stabili reguli la nivel planetar, cu consecinte pentru alte lumi, la care omul ajunge deocamdata doar cu puterea imaginatiei.
Referindu-ne la productia cinematografica in cauza, oamenii de stiinta apreciaza insa ca o cantitate de antimaterie similara cu cea regasita in scenariul filmului este cu neputinta de obtinut utilizand tehnologiile de care omenirea dispune in prezent.
In volumul lui Dan Brown, pe care se bazeaza si productia Sony Pictures, un sfert de gram de antimaterie ar fi capabil sa produca un dezastru comparabil cu cel rezultat in urma detonarii a 5 mii de tone de dinamita, distugand totul pe o raza de aproximativ 850 de metri.
„Evaluarea e corecta”, sustine Dr. Boris Kayser de la Fermi Lab, Illinois (SUA), subliniind insa ca „e improbabil ca antimateria sa poata fi utilizata pe post de bomba, cata vreme ar fi necesare miliarde de ani pentru a produce cantitatea utilizata in film”.
Ei bine, lasand de-o parte conotatiile metaforice, se poate spune ca atunci cand materia si antimateria vin in contact, se anuleaza reciproc, iar masa lor se „topeste”, transformandu-se intr-o forma de energie aparte.
Dar de ce ar tine cu tot dinadinsul cineva anume sa distruga Vaticanul in acest mod – o gaselnita care sugereaza ca antimateria ar fi instrumentul utilizat de fortele raului pentru a elimina din peisaj materia plamadita de Creator?!?
Ei bine, aici incepem sa pasim in taramul unei istorii care-si are originile in negurile timpurilor, in vremuri in care ingerii si demonii s-au inrolat in tabere adverse, declarandu-si razboi pe vecie…
Mitologia angelica – un argument fara varsta
Ori de cate ori vine vorba despre mitologie in general, gandul ne poarta automat la cea orientata pe vectorul culturii antice greco-romane, ori pe cel nordic, al vikingilor, daca nu in contexte bine determinate, ce vizeaza traditiile chineze sau indiane, uitandu-se cu desavarsire ca si lumea crestina a dezvoltat propria sa matrice de mituri.
Aceasta a servit de-a lungul timpului drept izvor de inspiratie pentru nenumarate opere literare, cinematografice, picturale, sculpturale, muzicale si nu numai, la nivelul carora se oglindeste viziunea crestina ce abunda in elemente simbolice specifice acestei religii, aflate la baza unui rezervor gigantic de legende.
Temele biblico-evanghelice abordeaza frecvent subiecte ce orbiteaza in jurul ingerilor, demonilor, personificarii mortii, apocalipsei, miracolelor, sfintilor, crucii, Graalului, vietii de dupa moarte, infernului sau paradisului, pentru a enumera doar cateva dintre acestea.
Partea cea mai interesanta insa legata de acest subiect, constituie faptul ca in timp ce demonii, sub o forma sau alta, se regasesc in toate culturile si religiile lumii, ingerii, ca fapturi luminoase si inzestrate cu aripi, avand darul de a ocroti omul ca urmare a unei porunci divine, apar doar in culturile monoteiste.
Un motiv temeinic pentru a alimenta mituri si legende aparte, cu o componenta unica, ce are darul de a le distinge din noianul de istorii transmise de-a lungul timpului pe cale orala sau desprinse din hrisoave fara varsta, pastrate cu sfintenie in lacasuri de cult sau biblioteci private.
S-ar putea spune in concluzie, nu fara o doza consistenta de ironie, ca demonii par sa se bucure de ceva mai multa popularitate in randul locuitorilor planetei noastre decat ingerii, pornind din negurile vremii si pana in ziua de azi.
Tinand cont insa de faptul ca la originile sale, diavolul ar fi fost tot un inger, fie el si cazut intre timp, impreuna cu cohorta sa de slujitori, se contureaza in mod firesc ideea ca e mult mai usor de tesut intrigi atribuite unui personaj negativ, decat sa se atinga in mod necuviincios un subiect considerat pur si just in tot ceea ce savarseste, fiind intruchiparea perfectiunii absolute, asa cum o doreste Cel de Sus.
Simbolism, termeni, influente si credinte transmise peste timp
Ingerii si misiunile lor
Termenul de inger provine din limba greaca – „anghelos” – semnificatia reala a acestui cuvant este insa „mesager”, dar in mitologia elena era atribuit cu precadere personajului Hermes – solul zeilor Olimpului si uneori zeitei vanatorii, Artemis, ca o referinta la legaturile sale cu lumea mortilor.
Totusi, nu se poate identifica vreo influenta greco-romana asupra traditiilor si miturilor religioase crestine care sa vizeze bogatul tezaur de istorisiri, scrieri si legende bazate pe existenta si modul de actiune al ingerilor.
Mai degraba se remarca prezenta unor figuri analoage in arii geografice aflate in imediata vecinatate a zonei originare Bibliei: babilonienii aveau mesagerii lor divini numiti „sukkal” (sau sukol), dar si „ingeri-pazitori” (Shedu si Iamassu), in timp ce in Mesopotamia regasim termenul de „karibu” (cel ce se roaga), ca entitate ce intermediaza legaturile dintre oameni si zei, in scopul dobandirii unor favoruri pentru cei dintai.
O analogie ceva mai interesanta se regaseste totusi intr-o analiza atenta a perceptelor zoroastrismului – veche religie monoteista a popoarelor situate in Asia Centrala, Iran si Azerbaidjan, care prezinta un pivot central bazat pe lupta continua dintre bine si rau.
Pentru apartenentii credintei zoroastriste, unicul zeu era Ahura Mazda, inconjurat de o serie intreaga de figuri secundare, printre care si Spiritul Raului, Angra Mainyu, care complota impotriva lui Dumnezeu, atragand de partea sa o multime de entitati ceresti (Daeva, termen ce ar prezenta anumite valente care amintesc de Diavol, desi acest ultim termen deriva din grecul „diabolos”, care inseamna „dezbinare”, „cel ce dezbina” sau „calomniator, acuzator”). Alte figuri ceresti, ramasera insa credincioase zeului suprem, prefigurandu-se astfel mitul formarii celor doua tabere adverse – ingeri si demoni.
Revenind insa la Biblie, in Capitolul Genezei (III, 24), regasim un pragraf in care se mentioneaza termenul de „heruvimi”, ca slujitori ai Domnului:
„Astfel a izgonit El pe Adam; si la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”
Tot in Biblie regasim si descrierea unei organizari ceresti, potrivit careia se atribuia fiecareia dintre cele 70 de popoare, un Principe Ingeresc inaripat – Israelul avea doi astfel de principi, Mihail si Gavril, dar era unicul popor care se putea raporta in mod direct la Dumnezeu.
Ingerii insa, asa cum sunt ei si in ziua de azi mentionati in textele religioase crestine, prezinta o ierarhie bine determinata, descrisa in Sfanta Scriptura ca „oaste cereasca” (Luca, 2, 13) si „legiuni de ingeri” (Matei, 26, 53).
Bazandu-se pe textele sacre, Sfantul Dionisie Aeropagitul elabora in secolul al V-lea tratatul intitulat „Despre numirile dumnezeiesti” si tratatele despre ierarhii, potrivit carora, in imediata vecinatate a lui Dumnezeu s-ar afla trei categorii de structuri importante:
- Tronurile,
- Heruvimii
- Serafimii
- Stapaniile,
- Domniile
- Puterile,
- Incepatorii,
- Arhangheli
- Ingeri.
Fiecare din aceste „cete ingeresti” este caracterizata atat prin rangul atribuit de Creator, cat si prin sarcinile si misiunile ce le revin apartenentilor sai, urmarindu-se implinirea vointei lui Dumnezeu.
Potrivit scrierilor biblice, ingerii pazitori sunt cei ce ajuta necontenit oamenii vrednici, calauzindu-le pasii pe drumul placut privirii Celui de Sus, indeplinind totodata si rolul de mijlocitori pentru rugaciunile celor credinciosi.
De la ingerii luminii la ingerii cazuti
Ne-am obisnuit sa ne referim la ingeri atunci cand ne imaginam fapturi diafane, inaripate, luminoase, pure si de o bunatate fara margini, dar la o lectura mai atenta a textelor in care sunt descrise actiunile lor, se remarca o veritabila incrancenare in modul de a se raporta al acestora la cele lumesti, in contextul executarii unor ordine indiscutabile, venite de sus (la propriu si la figurat).
Se poate spune ca ingerii prin definitie, raportandu-se la originile lor din mitul antic, reprezinta azi un simbol sacru al principalelor trei religii monoteiste din lume, in masura sa alimenteze artele figurative si lumea literara intr-un mod aparte, capabil sa dezvolte o mitologie paralela cu dogmele oficiale.
In antiteza cu ingerii luminosi insa, se regasesc asa-numitii „ingeri cazuti” sau demoni, care sunt protagonistii indiscutabili ai nenumarate opere artistice faimoase.
Ori de cate ori ne raportam la subiectul „ingeri si demoni”, gandul ne poarta fara indoiala la celebra „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri, la „Florile Raului” semnate de Baudelaire sau la „Paradisul Pierdut” al lui Milton, opere care creeaza propriul lor „ambient fantastico-religios”, ce in imaginatia colectiva a fost deja asimilat asemenea unei extensii a perceptelor credintei oficiale.
Tema revoltei izbucnite in ceruri in negura timpurilor este reluata si in volumul „Revolta Ingerilor” de Anatole France, in care de fapt se prefigureaza ideea confruntarii rationamentului logic, de bun simt, cu superstitiile si cohorta lor de consecinte absurde, sustinand teoria dobandirii unei puteri nemasurate prin cunoastere, pentru a invinge prostia, credulitatea si falsele credinte.
In ziua de azi, ca o alternativa la filonul super-uzat al vampirilor-demoni, se apeleaza in arta la un nou soi de protagonism, cu caracter metaforic, in care omul apare ghidat de entitati misterioase in mai toate actiunile sale, traindu-si viata de fapt asemenea unei marionete ale carei sfori sunt trase cu abilitate de altcineva…
Dar asta nu-l impiedica pe Diavol sa ramana o prezenta constanta in cultura oamenilor in ziua de azi, reusind sa razbata vesnic la liman, dupa inversunatele polemici pe marginea marelui semn de intrebare ridicat in lumea oamenilor de stiinta si nu numai: „Exista viata dupa moarte?”
Ba dimpotriva, sub o forma sau alta, Diavolul este poate mai prezent printre noi decat in Evul Mediu: razboiul din Libia si din oricare alta parte a lumii, drogurile artificiale produse pe scara larga, bolile fara leac, puternicul Satana yankee sau un ex-sovietic mefistofelic ce construieste centrale nucleare fara masuri de siguranta adecvate – depinde de punctul de vedere al fiecaruia – sectele, ritualurile sataniste, magia, lumea oculta si multe alte piese ce fac parte dintr-un puzzle urias, a carui forma variaza de la o zi la alta…
In concluzie s-ar putea spune ca Diavolul, dar si Ingerii care-l combat fara odihna, fac parte – fie ca vrem sau nu sa acceptam ideea – din viata noastra cotidiana, asemenea unor realitati interpretabile, dar de care omul se apropie inca in varful picioarelor, asemenea unui copil neinstruit dar istet, care se apropie de o sursa de curent electric, stiind ca desi acesta nu se vede, il poate tranti la pamant cat ai clipi din ochi…
Bibliografie:
- Crispino, Anna Maria, Giovannini, Fabio & Zatterin, Marco – „Il libro del Diavolo. Le origini, la cultura, l’immagine”, 1986;
- Steenhuysen, Julie – „Angeli e Demoni, scenziati spiegano la verita su antimateria”, 2009;
- Pace, Maria – „Angeli e Demoni: Storia, miti e leggende”, 2011;
- Menzinger, Carlo – „La mitologia angelica, un numero di IF sulla fantascienza sociologica”, 2013;
- Biblia, Geneza (III, 24), Sfanta Evanghelie dupa Luca (2, 13) si (Matei, 26, 53).
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5