Acesta este celebrul Grim Reaper, Malach HaMavet sau Ingerul Mortii la vechii iudei. In intreaga lume, mitologiile si folclorul si-au imaginat Moartea sub forma unei aparitii fantomatice, invesmantata in negru.
Multi nu se gandesc la ea, prea multi o ignora, insa Ea este mereu acolo. O preocupare morbida, poate, sa vorbesti despre Moarte. Mai mult decat atat, daca este sa ne luam dupa antici, e de rau augur sa o invoci. Unii au facut din ea o noua casa, o alta intelegere, mai adanca, mai inteleapta.
Si iata spusele lor: “Moartea e sigura, inlocuind atat cantecul de sirena al Paradisului, cat si groaza Iadului. Viata pe acest pamant, cu tot misterul, frumusetea si durerea ei, trebuie traite cu atat mai intens: ne impiedicam si apoi ne ridicam, sunt tristi, increzatori, nesiguri, simtim singuratatea si bucuria si dragostea. Nu exista nimic mai mult, dar nu vreau nimic mai mult.”– Christopher Hitchens, The Portable Atheist
Mark Twain, George Orwell, Franz Kafka, William Faulkner, Shakespeare, Marcel Proust, Hemingway, Aldous Huxley, Voltaire, George Bernard Shaw, toti au scris despre asta. Si Moartea e Nimicul, iar despre nihilism au scris destui.
Toate aceste legende devin vii, uneori infricosatoare, caci sunt nascute tocmai in adancul subconsientului uman colectiv. Cu cat o astfel de legenda prinde radacini, cu atat ea devine atotcuprinzatoare in mintea noastra. Ea este rodul spiritului, al superstitiei si magiei.
Iudaismul are un astfel de inger al mortii. El poarta sufletele celor morti. Deasemenea, tot el adduce moartea copiilor Egiptului in Cartea Exodului.
In religia islamica, Azrial devine numele Ingerului mortii. El trage sufletul omului afara din trup, pe gura si apoi il va da unor alti 2 ingeri de lumina care-l vor duce in primul cer (din cele 7).
Cum iudaismul a devenit religie-trunchi pentru firavele mladite care s-au ridicat apoi putem crede ca aceste credinte deriva din cultul lui Isis si Anubis care insoteau mortii si ii protejau in ultima lor calatorie.
Deasemenea, putem mentiona aparitii ca acestea si intr-o alta religie inrudita precum zoroastrismul, de acolo inspirandu-se crestinii in aparitiile cu aura si aripioare desigur.
Dar ce este atat de fascinat la aceste fiinte care fac trecerea viata-moarte?
Fie ca sunt condusi de ingeri buni si intelepti ca Vohu Manah sau de demoni precum Visareza in zoroastrism, sau fiinte inspaimantatoare ca Nakir si Munkar in islamism, de zeite precum Hel sau Ran la nordici, fie creaturi psihopompe precum corbii sau bufnitele, mesageri sau spirite caluzitoare, aceste creaturi ale mortii au reprezentat temerile cele mai ascunse ale omenirii de-a lungul timpului.
Deasemenea, moartea apare portretizata sub forma Calaretului fara Cap.
In Midrash ni se spune ca insusi Dumnezeu l-a creat pe ingerul mortii in prima zi si i-a dat 12 aripi si putere nemarginita asupra oamenilor cu sabia sa. Iudeii se rugau sa fie paziti de distrugatorul „satan ha-mashhit”.
In Tora aflam pe de alta parte ca exista 6 ingeri ai mortii cate unul pentru fiecare categorie.
Daca ingerul nu vine poate ca sarutul Domnului,”bi-neshikah”, ca in cazul lui Moise isi face datoria.
Foarte ciudat este faptul ca adesea Satan a fost asociat cu moartea. Chiar se spune in Heb. 2:14 ca el detine putere asupra ei. Deci este Satan un inger al mortii pe care istoria l-a demonizat? Deasemenea se fac referiri la Bestia care isi vindeca ranile sau la sarpele isi regenereaza capetele.
In final, ca si un arhetip jungian, aceste creaturi – hotare leaga subconstientul de constient intr-o maniera viabila. Omul nu poate nici acum intelege moartea, sfarsitul, neantul. Insa personificarea, oarecum umanizarea Mortii ar putea fi cheia rezolvarii misterului.
Pana la urma asta inseamna frica de moarte.
Viata este Moarte si Moartea este Viata. Trecerea este doar o Etapa din Marele Ciclu. Stramosii nostri intuiau asta mult mai bine. In societatile arhaice predominant patrilineare era usor de inteles de ce moartea ar fi luar infatisarea unui mesager-barbat.
Psihicul omului primitiv asociza viata cu agricultura – seminta – apa – Femeia – nasterea. Eliade este recomandabil in acest sens.
In multe culturi considerate astazi rudimentare, in ziua recoltei vom intalni un snop de grau proaspat taiat alaturi de instrumentul care a facut-o. Ce metafora superb de simpla la adresa Vietii.
Viata ajunge la un sfarsit ca si fructul, adica atunci cand s-a copt. Cand a daruit ce a fost mai bun. Aceasta este explicatia unui primitiv. Consideratii duale la fel ca in gandirea hindusa. Binele este Rau si Viata este Moarte. Un continuu echilibru si o intelegere deplina a Naturii-Mama.
Iata ce ne lipseste in prezent.
„Daca n-ar fi moartea, omul n-ar filosofa” conchide undeva Schopenhauer.
Cum stam pana la urma in fata mortii? Ce semnifica ea? Cine a incercat sa o explice?
Moartea in Antichitate
Fascinatia privitoare la fenomenul mortii si mai ales la ce se intampla dupa moarte cu sufletul se intinde mult timp inapoi in istoria umanitatii. De-a lungul evurilor, oamenii au dezvoltat o adevarata obsesie in legatura cu moartea si cu lumea de dincolo. In vremurile trecute, s-au creat adevarate culte in jurul zeitatilor care patronau moartea sau care o simbolizau. Faimosii Anubis, Osiris in Egipt, Hades si Thanatos in Grecia s-au bucurat de respect si adoratie. Chiar si in prezent, La Santa Muerte, o personificare a mortii inca este reverata in Mexic si in alte tari din America Centrala. Dintre toate fenomenele inerente omului, moartea parea cea mai inspaimantatoare, cea mai dificila incercare, ultima frontiera.
In secolul al XV-lea apare si acea figura scheletica inarmata cu o coasa portretizata peste tot. A mai fost numita si Ingerul Mortii (Malach HaMavet), Diavolul Mortii sau Ingerul Intunericului si al Luminii de folclorul rabinic si talmudic. Mai este numit si Abaddon (Distrugatorul) ca inger al abisului sau ca arhanghelul Samael.
Moartea simbolica si ritualul de initiere
Caci Moartea are mai multe intelesuri. Ea elibereaza de durere si grija, dar nu este un scop in sine, ea deschide calea domniei si dominatiei spiritului, vietii celei adevarate: mors ianua vitae (moartea, poarta a vietii). In sens ezoteric, ea simbolizeaza schimbarea profunda pe care sufera omul prin initiere. Profanul trebuie sa moara ca sa renasca in viata superioara pe care i-o confera Initierea. Daca nu va muri pentru starea lui de nedesavarsire, nu va izbuti sa faca niciun pas inainte pe calea initierii. Tot astfel, in alchimie, subiectul ce va da materia pietrei filosofale, inchis in fundul unui vas si lipsit de orice legatura cu lumea din afara, trebuie sa moara si sa putrezeasca. Astfel, cea dea treisprezecea lama a tarotului simbolizeaza Moartea in sensul ei initiatic, de innoire si de renastere. Dupa Spanzuratul mistic, ce se ofera pe de-a intregul si care-si recapata puterea atingand Pamantul, Moartea ne reaminteste ca trebuie mers mai departe si ca ea este conditia insasi a progresului vietii.
Rituri funerare
Cu riturile funerare a inceput propriu-zis cultura umana, ca si constiinta de comunitate proprie, de ginta, de etnie. Mircea Eliade a aratat ca in toate societatile traditionale moartea nu este considerata sfarsitul absolut al existentei umane, „ci doar un Iritual de trecere catre un nou mod de a fi; se putea spune ca moartea constituie cea din urma experienta initiatica, datorita careia omul dobandea o noua existenta, pur spirituala”.
Moartea ca asteptare
In Orient idealul cel mai inalt este de muri asa de total de nu a mai fi nevoie sa renasti. Asta este moartea suprema. Asadar, Exista Moarte?
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.