Tocmai ma intorsesem de la Paris de ziua Romaniei. Era 1 decembrie si voiam sa arat delegatiei pe care o insoteam minunile patriei. Cei cinsprezece parizieni erau entuziasmati sa vada Micul Paris. Am ajuns pe aeroport si nimic nu parea a indica ca e o zi importanta pentru romani. Doarr traficul enervant…
Prima oara i-am dus sa vada parada militara. N-au fost prea impresionati. Anul trecut de ziua Frantei, Sarkozy a scos aproape tot arsenalul pe strada, la noi a fost mai criza…
Nici Bucurestiul nu i-a dat peste cap. In pana de idei, am sunat un prieten din Ardeal si i-am explicat impasul. Mi-a spus ca daca vreau sa le arat francezilor adevaratul pamant romanesc si felul in care sarbatorim noi sa mergem prin Ardeal spre Tara Oasului.
Convins de asta si cu putin ajutor, am refacut traseul autocarului si ne-am indreptat spre Sibiu-Alba Iulia. Pana la Sibiu nu ai fi zis ca e sarbatoare nationala in tara asta. Totul era amortit si lipsit de sens.
Din Sibiu a inceput sa apara culoarea tricolorului la fiecare poarta, apoi spre Alba au vazut sateni in costume populare. Am mers spre Albac si Arieseni apoi spre Maramures pana in Tara Oasului. Aici, francezii au ramas fara cuvinte. Autocarul a oprit in preajma unei vechi biserici maramuresene din lemn. Foarte piosi, desi atei sau de alte religii, francezii s-au indreptat tacuti si uimiti spre portile mari sculptate, spre acoperisurile din sindrila de brad.
Pe dealul Muncelu, printre varfuri de brad, la biserica lui Pintea haiducul (caci aici se gaseste si astazi expusa camasa acestuia) au inteles francezii ce inseamna sa fii roman. Un grup de dansatori si interpreti de prin partea locului ne-a tinut un concer ad-hoc si ne-a invitat la masa. Vazand costumele populare, jocurile, traditia, ospitalitatea, dar mai ales frumusetea peisajului au trait si simtit romaneste.
Si la intoarcere m-am intrebat – nu stim prea multe despre tara noastra. Dar avem eroii nostri nescrisi, dar cantati in balade vechi. Avem si locuri vechi in care s-a pus tara la cale, traditii si mai vechi, obiceiuri frumoase si locuri de vis.
Atunci m-am hotarat sa incep aceasta serie cu locuri si eroi din balade romanesti. Lumea l-a uitat pe Avram Iancul, pe Horia, Closca si Crisan, pe Pintea haiducul. Stim mai multe despre Robin Hood decat despre ai nostri. Si cum bunicul spunea ca cel mai mare sacrilegiu adus culturii nationale e uitarea, haideti sa purcedem pe acest drum sinuos, dar placut si plin de recompense.
Haideti sa descoperim impreuna basmele, eroii populari, vechile Tari Romanesti, snoavele si cronicile lasate.
Vom vorbi despre oameni din popor, fie domnitori sau haiduci, legende sau mituri.
Cine a fost haiducul Pintea Viteazul?
Nevoile si durerea, lipsa banilor si asuprirea ii faceau in trecut pe oameni sa ia calea codrilor si sa imbratiseze armele. Haiducii au furat de la bogati si au dat la saraci. Unii dintre ei au ramas in legenda.
Tara Maramuresului are un trecut zbuciumat si plin de legende. Miturile locului pleaca, de cele mai multe ori de la realitate. Cum a reusit un “bandit“, dupa cum il socoteau autoritatile, sa intre in constiinta oamenilor din Maramures ca un om binecuvantat, iubit si respectat? Ne spun chiar oamenii din timpul lui Pintea, prin cantecele pline de jale si multumire in acelasi timp pe care le-au lasat urmasilor, sa aiba si acestia o speranta, sa-l aiba pe Pintea! Jalea venea de la autoritati, de la grofi, bucuria venea de la Pintea, de la Haiduc. “Hai, Hai!… cat ii Maramurasu/Nu-i ca Pintea Viteazu/Nu-i ca Pintea Haiducu!…/Pe bogati ii prinde-n cleste/Pe saraci bine-i pazeste…”, cantau plini de recunostinta maramuresenii din Tara Lapusului de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea.
Cine au fost haiducii?
Omul cantat in Maramures, Cluj, Satu Mare si Bistrita era nimeni altul decat Pintea Grigore, cunoscut drept Pintea Haiducul ori Viteazul. El s-a nascut in comuna Magoaja, judetul Cluj, in anul 1670. “De unde-i Pintea de felii/Din Magoaja de la Ardeli”. Moartea neagra l-a smuls de pe pamantul mult iubit in anul 1703. Pe langa cantecele si baladele elogioase la adresa haiducului, istoria ne ofera si informatii concrete din arhivele celor patru judete in care Pintea a impartit dreptate celor multi si saraci. In lucrarea “Documente inedite referitoare la Pintea Viteazul in arhivele maramusesene”, Coloman Oszoczki prezinta informatii culese din mai multe surse, menite sa contureze imaginea celui care “pe saraci bine i-a pazit”. Potrivit lui Oszoczki, aparitia haiducilor a fost precedata de ocuparea judetului Maramures de armata austriaca in anul 1685. Noua oranduire era una de asuprire a romanilor din zona, multi dintre acestia ajungand iobagi. Pe langa darile enorme, in bani sau produse, taranii erau obligati si la efectuarea de munci in folosul nobililor, asa-zisele “robote”. Strigatul de disperare al taranilor asupriti lua uneori forme reale. Nesupunerea la lucru, fuga si haiducia constituiau modalitati de a spune NU, de a respinge regimul plin de nedreptati adus de autoritatile austriece si ungare pe pamantul romanesc.
In biserica din Budesti se afla o camasa de zale si un coif pe care le-ar fi purtat Pintea sau pe care le-ar fi luat in lupta de la tatari, iar la muzeul din Baia Mare sunt expuse armele si harnasamentul pe care le folosea.
Toponimele din aceste regiuni sunt marturii ale traseelor si popasurilor ale cetei de haiduci a lui Pintea: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fantana lui Pintea, Satra Pintii, Vârfu Pintii si Pestera lui Pintea. Exista numeroase legende care vorbesc despre galbenii si comorile ascunse in pesterile din diverse regiuni.
Codru-i frate cu romanul
Potrivit stirilor istorice, primele aparitii ale lui Pintea sunt semnalate in Baia Sprie in anul 1694. In lucrarea sa, Oszoczki vorbeste de o scrisoare datata la Turda la 16 septembrie 1695, pe care Nicolae Bethlen i-ar fi adresat-o judelui orasului Baia Mare, prin care il informa de actiunea de jefuire intreprinsa de Pintea si inca 35 de oameni asupra unor negustori greci in Muntii Maramuresului. Potrivit documentelor din secolul al XVII-lea, haiducii lui Pintea erau puternic sprijiniti de locuitorii satelor maramuresene, in special de cei din Mara si Hoteni, din fosta plasa Sugatag. Una dintre cele mai de seama actiuni ale lui Pintea si ale oamenilor sai este descrisa de judele orasului Baia Sprie la 21 iulie 1698. In descrierea inaintata judelui din Baia Mare, omul afirma ca haiducii lui Pintea au atacat castelul din Rona, din judetul Maramures. Aici, ei au omorat 250 de oameni si au luat cu ei 150 de cai si foarte multe lucruri de valoare. Destinatia banilor luati de la bogati erau saracii. Intr-o legenda din zona Nasaudului, care circula pe la 1898, se spune ca Pintea ar fi platit orasului Bistrita darile comunelor Telciu si Branchis si i-ar fi pedepsit pe trimisii autoritatilor in acelasi mod in care acestia ii chinuiau pe tarani.
Moartea unui erou
In anul 1701, Pintea Haiducul se alatura rascoalei conduse de principele ardelean Francisc Raksoczi al II-lea. Motivatia haiducului o reprezenta dorinta de a elibera populatia romana de sub nedreptul jug habsburgic. La 14 august 1703, la asediul orasului Baia Mare, Pintea Haiducul, asupritorul bogatilor si sprijinitorul saracilor, a fost ucis. Legenda spune ca a fost tradat de un alt haiduc pentru 500 de taleri, bani promisi de imparatul Leopold I al Imperiului Habsburgic. Istoria il indica pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur in Magistratura orasului Baia Mare, ca fiind cel care l-a impuscat mortal pe viteazul haiduc.
Potrivit unei scrisori-document aflate la Arhivele Nationale ale judetului Maramures, la data de 2 ianuarie 1700, Pintea Haiducul a fost prins si inchis la Satu Mare. In aceeasi scrisoare, capitanul Satmarului ii cere judelui orasului Baia Mare informatii despre activitatile lui Pintea si ale haiducilor sai. Inchis in beciurile de la Satu Mare, Pintea il obliga pe baronul Fredericus de Lowenburg, capitanul Satmarului, sa accepte o intelegere in patru puncte. Capitanul il gratia pe Pintea, ii promitea anumite sume de bani pentru intretinerea cetelor de haiduci, se interzicea oricui sa le spuna haiducilor talhari. In schimb, Pintea trebuia sa renunte la orice acte ce ar fi putut provoca dezordine. Un baron si un haiduc…
„De-un viteaz asa falos,
Si la inima milos,
De-un viteaz asa de mare,
La sarmani da ajutoare”
“”Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal nazdravan. Apoi, oamenii imparatului o vrut sa-l prinda. El o stat calare pe cal, sus, pe Piatra Gutaiului. Calul o stat intr-un picior de dînapoi, ca s-amu se vede in piatra urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odata o zburat calu de pa Gutai, cu Pintea calare, colo, pa Varfu-Pchietrii de-aiciuca, ca gandu o zburat pa Piatra Sapantii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime.”
Cautand nemurirea prin codri doar cu luceferii tovarasi si susurul izvorului drept alean, mereu pe fuga, fara casa si fara averi, haiducii au reprezentat acei eroi nemuritori ai romanilor.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Nici nu mai stiu de cand nu am citit ceva
despre Maramures, scris atat de bine. Sanatate!
Pingback: Cum se drogau romanii in Micul Paris in perioada antebelica | Mythologica.ro
Poza este cu Adrian Pintea,regretatul actor,in rolul lui Iancu Jianu… nicidecum cu Pintea Haiducul 🙂
Nu a zis nimeni ca actorul l-a jucat pe Pintea!