O multime de personaje pitoresti si creaturi mitologice extraordinare au fost imaginate de români pentru a explica cele mai neobisnuite întâmplari din viata de zi cu zi, evenimentele bizare la care au fost martori, tragediile si teama de necunoscut.
Folclorul românesc este bogat în personaje supranaturale cu însusiri dintre cele mai neobisnuite.
Unul dintre aceste personaje este Al din Balta, personificarea unui duh care traieste în ape statute si îi îneaca pe cei care înoata noaptea, punându-le cârcei la mâini si la picioare sau trâgându-i la fund, lasându-i prada pestilor. Al din balta ia înfatisarea unor înecati sau a unor femei cu coada de peste si îi atrage astfel pe oameni înspre apele adânci si primejdioase.
Aceasta fiinta este „Cel din balta”, o creatura diavoleasca ce îi atrage pe oameni sa intre în ape pentru a le lua viata: „Dracul, care traieste în apa – Cel-din-balta, Al-din-balta – Dracul din tau se afla acolo de pe vreme când Dumnezeu a aruncat din cer pe toti Diavolii rasvratiti”.
Iata câteva din credintele pe care satenii din diferite zone ale tarii le aveau despre aceasta fiinta supranaturala considerata a fi vinovata de moartea prin înec:
„Dracii ai din ape sunt ai de-i scot muierile vrajitorese de-i trimit în cutare, ori în cutare loc, la citare slujba. Tot astia sunt ai de fac sa se înnece oamenii, împiedicându-i de picioare când înnoata, sau rastoarna luntrile” „Ei îsi au locuinte în fundul marilor si al apelor si îsi au case si-si gatesc de mâncare facându-si ei focuri acolo. Focul lor nu se stinge de apa ca al nostru. Cel-din-balta porneste câteodata vârticusuri si înneaca pe cei ce le cad în mâna”
În credintele românilor, Cel din balta era o fiinta ascunsa, pe care nimeni nu o putea vedea. Existau însa si unele exceptii:
„Obisnuit, el nu se arata; câte odata însa, spre a însela pe trecatorii de pe maluri, ia înfatisarea celor ce s’au înnecat prin acele locuri” „Când Cel din balta s’apropie de om si cauta sa-l primejduiasca, omul îl simte numaidecât, caci i se pun cârcei, cari îl sgârcesc si astfel îl împiedica de a înota. Atunci omul trebuie sa se grabeasca si sa iasa afara din apa”
Exista si alte superstitii legate de ape, inec, fantani sau trecerea podurilor si apelor: „Când ai sa treci vreo apa mare, fa-ti cruce în margine si roaga-te lui Sfete Neculai, ca el este mai mare peste ape” „La Boboteaza, când se sfintesc apele, Cel din balta nu mai sta acolo” „Tot la fel cu Cel din balta este si Cel din put. Puturile si fântânile necurate se cunosc dupa un huiet; sunt însa si fântâni necurate, cari nu huiesc. Pentru aceasta, nimeni nu trebue sa mearga noaptea la fântâna ca sa scoata apa, caci se poate întâmpla ca Cel din put sa apuce si sa traga de ciutura în jos, la dânsul, si sa astfel sa înnece pe om. Copiii, mai ales, nu trebuie lasati pe la fântâni, caci ei, ca niste nepriceputi, sunt ademeniti cu vorbe dulci si fagaduieli, si astfel sunt trasi în fântâni, unde se înneaca”.
Descântec pentru scoaterea dracului din balta
Pentru a scapa de drac sau a-l scoate din balta, vechii romani au imaginat diverse ritualuri si descantece.
Se ia o vergea de sânger, se merge seara la balta din apropierea unei fântâni. Cu descântatoarea trebuie sa fie si fata care vrea sa cheme pe Dracul. Cu vergeaua se bate balta de 9 ori:
Sa iesi duh necurat si sa te duci la data fetii acestia,
Ca eu nu bat apa aceasta,
Ca bat pa Dracul
Dracu sa bata data me,
Sa mearga-n lume si-n tara,
Noua zeci si noua de hotara,
Pâna unde o gasi data me,
Alinata si asezata,
Si nu-i da stare, nici alinare
Si nu-i da cina, nici hodina,
Numai la mine sa vina.
Sa-si ia gândul de la tata-sau si mama sa,
De la frati si de la surori.
La mine sa nu gândeasca
Pâna nu vine sa ma peteasca.
Cine este Dracul din Balta?
Multi specialisti in folclor si mitologie ca mine cred ca dracul este o divinitate folclorica, din familia demonilor anonimi.
În mitologia populara maramureseana si româneasca dracul este generalizat. La finele veacului trecut a fost atestat în toate regiunile locuite de români. Specialistii subliniaza ca existenta diavolului în folclorul popoarelor nu este numai straveche, ci si generala. Dracul este intalnit ca fiinta malefica, invizibila, în Madagascar, Australia, Marea Caraibilor, în America de Nord, în Patagonia. Dracul mai poate fi întâlnit în mitologia bulgara, în care este denumit „cel cu un picior”, ca si la aromâni. Având în vedere cele tratate mai sus ajungem la concluzia ca dracul este una dintre fiintele mitologice cele mai complexe, în jurul lui brodându-se o adevarata mitologie.
În mitologia din Maramures aceasta temuta fiinta mitologica este poreclita in mod diferit: drac, diavol, uciga-l toaca, satana, michiduta, dar si nichipercea, aghiuta, duca-se pe pustii, n-aiva parte.
Dracul este in folclorul romanesc o fiinta mitologica tabu, având în vedere ca poporul român, mai ales femeile, nu-i pronunta numele, ci îi zic necurat, naiba, ala. Potrivit credintelor populare dracul locuieste în stane de piatra, la case pustii si izolate, la mori pustii, unde apare metamorfozat în flacau si este recunoscut dupa picioarele cu copite de cai. Aparitia lui în aceste locuri este individuala sau în grup, confundându-se cu feciorii veniti în sezatoare. Insa dracul este si ciudat legat de ape. Iata cateva lacasuri bântuite de draci si de care trebuie sa va feriti: ape statatoare, iazuri linistite, în pivnite vechi, precum si în fântâni parasite.
Cel mai des este imaginat în popor ca un „Om mare, negru, cu coarne înjemanate”, „persoana cu sapca rosie, fumând din lulea”, „om în pielea goala, cu par”, dar si „om mare, negru, cu coarne de tap”, „om cu coada lunga ridicata în sus”. Cu o astfel de imagine, l-am întâlnit reprezentat plastic, pe o bâta ciobaneasca din Lapus, aflata în colectiile Muzeului de etnografie si arta populara Baia Mare. Mai este imaginat în forma de „om cu coarne încovoiate si cu par pe trup, cu o copita de cal si una de capra”.
Mai este imaginat în chip de calugar, de baba, de femeie cu aratare ciudata („mamnita”) sau uncheas batrân cu barba rosie. O proprietate esentiala a acestei fiinte mitologice este usurinta cu care se poate metamorfoza în pisica, cal, soarece, iepure, berbec, câine negru, gâsca, tap, capra. În popor mai este imaginat invizibil, luând forma unui singur sau a mai multor vârtejuri de vânt. Dracul e monstrul suprem, are puteri extraordinare si face numai dracii.
Dracul ia graiul si puterea celui pe care îl întâlneste, ucide oameni si copii, schilodeste trecatorii, duce omul pe sus, rataceste pe cei aflati pe drum. Trebuie sa subliniem ca motivul „urmei rele”, de larga circulatie în mitologia maramureseana si româneasca, întâlnita mai ales în legendele despre Fata Padurii, despre tricolici, vârcolaci sau Omu’ noptii, este prezenta si în legendele despre draci.
Motivul înfruntarilor circula frecvent în povestile despre dracul prost. Ele sunt relevante în privinta ingeniozitatii, cu care creatorul anonim trateaza învingerea fortei brutale prin inteligenta, istetime si siretenie. Variantele maramuresene prezinta similitudini cu „Bogdan Viteazul” de Petre Ispirescu.
Potrivit cercetarilor noastre povestile cu aceasta tema circula intens în Tara Lapusului, în Maramuresul Istoric. În folclorul românesc povestile cu aceasta tema circula frecvent în Muntenia si Transilvania. În folclorul universal a fost atestat la albanezi, maghiari, sârbo-croati, francezi.
Cu naratiunea „Copilul ispitit de Satana” suntem în posesia motivului diavolului care ademeneste copiii, pe care îi afecteaza pocindu-i. Si acest motiv este raspândit si a fost atestat în Moldova. (Niculita-Voronca, 1903: 1283).
Dracul se arata celor care îl cheama, celor care umbla cu farmece, apoi celor fricosi si drumetilor singuratici. Vrajitoarele fac farmece cu ajutorul lui. Vrajitoarele clocesc un ou subsioara, din care iese un pui de drac. Credinta a fost atestata si în Bucovina. „Daca poarta cineva un ou subsuoara noua luni, apoi se zice ca din el iese necuratul, care îl serveste pe respectivul.”
Dracul fuge de tamâie si de scuiparea în sân. Ca mijloace preventive calatorii, fetele sau feciorii, când se duc la joc sau în sezatori, poarta în cheptari tamâie si sare. Rezulta ca exorcismul popular, fie ca pastreaza traditia crestina, procedând la citirea de acatiste, rostirea de rugaciuni, slujbe platite preotului, fie ca însarcineaza vrajitoarele pentru efectuarea de farmece traditionale.
„Când esti pe drum sa nu te uiti înapoi pe partea stânga ca vezi pe diavol, ci sa te uiti pe partea dreapta caci vezi pe îngerul pazitor.” (Tecuci). „Când cineva trece un râu pe punte, mai întâi sa-si faca cruce, ca sa piara diavolul dimprejurul acelei punti, apoi sa treaca, ca sa nu-i dea brânci în apa.” (Tecuci).
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.