Dragi mitologi, dupa ce am discutat in episodul precedent despre sora lui Decebal, presupusa desigur, astazi atingem si subiectul copiilor lui Decebal? A avut Decebal copii? Au fost ei prizonieri la Roma? De unde au aparut aceste teorii si cat adevar este la mijloc? Eu sunt Delmo, istoricul de serviciu, haideti sa analizam impreuna dovezile si scrierile antice. Paradoxal, desi Decebal este un personaj atat de cunoscut, in realitate se stiu foarte putine lucruri certe despre originea, familia si viata sa, in afara de luptele cu romanii. Nu se stie mai nimic despre familia lui Decebal. Datorita scrierilor antice aflam doar ca avea un frate, pe Diegis, un iscusit diplomat, cunoscator al limbii latine si care il reprezenta pe Decebal in raportul cu romanii. Aflam de la istoricul Dio Cassius ca a negociat inclusiv pacea cu imparatul Domitian. Dar ce stim despre copiii lui Decebal?
Nu uitati sa va abonati sa crestem armata oamenilor intregi la cap! Asadar, avem doua versiuni: una pe Columna lui Traian si o scriere antica. Apoi o teorie pe care o vom demonta pas cu pas.
De unde stim despre copiii lui Decebal?
Intr-una din scenele finale de pe Columna lui Traian (CXLVI), vedem cum un grup de soldati romani surprind intr-o padure un grup de daci; fugarii sint ucisi, dar doi baieti sint crutati si legati. Ei au fost considerati odrasle de neam regal, fiii sau nepotii regelui Decebal.
Cat despre marturia antica, aceasta este singura referinta scrisa vreodata – in Historia Augusta (T yr. trig. 10, 8) se afirma ca Regalianus se tragea din regele Decebal:
“(uit Rega/ianus, quod negari non polest, vir in re militari sem per probatus ei Ga//ieno iam ante suspectus, quod dignus videretur imperio, gentis Daciae, Decibali ipsius, ul fertur, adfinis („a fost Regalianus, ceea ce nu se poate nega, un barbat priceput in treburile militare si suspect lui Gallienus inca de mai inainte, deoarece se parea ca era demn de domnie; se spune ca era de neam din Dacia, fiind chiar ruda cu insusi Decebal”).”
Din nefericire, lucrarea este o colectie tarzie de biografii romane, in latina, ale imparatilor romani scrisa de sase autori diferiti, in timpul imparatilor Diocletian si Constantin. Lucrarea sufera de probleme majore in ceea ce priveste sursele, o mare parte a continutului s-a dovedit a fi fictiune pura.
Presupunem ca aceasta teorie a copiilor lui Decebal captivi la Roma pleaca de la unii istorici cu viziuni ciudate, ca sa nu zic mai rau. Unul dintre ei este Dan Otean, invitat si la emisiunile lui Toxin dealtfel. Deci asta spune totul din start. “Cercetarile” lui, cu ghilimelele de rigoare se bazeaza pe scrierile lui Alexandru Busuioceanu, atasat cultural al Romaniei in Spania in perioada celui de-al doilea razboi mondial. O minte luminata a generatiei sale, a ramas cunoscut ca cel ce s-a dedicat promovarii limbii si literaturii romane in Spania, unde a publicat numeroase articole, a tinut conferinte, a efectuat traduceri, s-a remarcat ca profesor universitar.
Dupa Primul Razboi Mondial el incepe sa scrie la Arena de la Iasi, la Luceafarul si Dacia, ultimele doua publicatii conduse de Al. Vlahuta in 1921. Apoi, cu Nichifor Crainic, Cezar Petrescu si Lucian Blaga sunt intemeietorii revistei Gandirea care va avea o influenta cultural-ideologica aparte in Romania interbelica. Intelegeti cam ce aveau aceste publicatii in comun, nu? O reinviere si reinventare a mitologiei romanesti sau o mistificare a istoriei!
Cercetarea lui s-a dus in zona aceea de confuzie intre geti si goti care a fost demult ingropata. Desi a inteles problematica, a continuat sa creada tot felul de bazaconii – cum ca regii Spaniei se trag din capeteniile dacilor si tot asa. Trebuie sa intelegem insa ca era o epoca cand Romania si romanii de pretutindeni incercau sa-si gaseasca sau sa-si inventeze radacini, sa gaseasca argumente, sa-si faca loc in istorie, sa construiasca o noua identitate!
Dan Oltean continua cu aceeasi idee:
“Amintirea regelui dac Decebal o gasim puternic intiparita, in cursul Evului Mediu, la dinastiile regale din Spania, Danemarca si Suedia. Intr-un excelent studiu, Alexandru Busuioceanu a pus in lumina mostenirea getica a regilor Spaniei, incepand din secolul VII si pana in secolul XIII. In contextul revendicarii unor radacini getice de catre regii Spaniei, Danemarcei si Suediei, in Evul Mediu, nu este o surpriza sa descoperim si in Peninsula Italica povesti despre acestia. Amintirea regilor daci a fost puternica si printre locuitorii peninsulei italice din evul mediu. Exista astfel atat la nivelul carturarilor, dar si la nivelul populatiei urbane, povestiri despre moartea unui fiu sau fiice a regelui Daciei pe teritoriul Italiei.”
Ei bine, eu nu le-am gasit atat de clare si puternice!
Aceasta poveste vorbeste despre moartea unui fiu de rege in capitala imperiului care, alergand dupa o pasare, ar fi cazut ranindu-se mortal intr-o sabie curba. Traian amana pedepsirea celor vinovati de nesupravegherea printului, pana la revenirea din razboiul cu dacii, dar cand o face, ea este exemplara. In zona culta, povestea apare atat in biografia Papei Grigore cel Mare, cat si in Divina Comedie, unde Dante prezinta un dialog imaginar intre Traian si mama indurerata.
Am citit varianta din Evul Mediu scrisa de Jacobus de Voragine, in Legenda de Aur din secolul XIII, dar nu am pomenit asa ceva. E doar o poveste despre o vaduva care il implora pe Traian sa ii faca dreptate fiului ei ucis. Apoi Traian e scos din iad pentru faptele lui bune de rugaciunile Papei. Gasiti bibliografie in descriere.
“Sa fie vorba in aceste povestiri si poeme despre moartea fiului regelui Decebal, ostatic la Roma din anul 102, despre care relateaza si episcopul Guevara, preluandu-l pe Plutarh?”, se intreaba istoricul Dan Oltean. “Cert este ca data mortii acestui copil este concordanta la toti autorii medievali: la inceputul unui mare razboi intreprins de Traian. Moartea fiului regelui dac la Roma, cea care a declansat cel de-al doilea razboi dintre daci si romani, a lasat urme adanci in amintirea contemporanilor lui Traian.”
Ei bine, Justitia lui Traian, caci asa este numita treaba asta, e un episod legendar legat de viata lui Traian, bazat pe relatarea lui Dio Cassius despre imparatul Hadrian (Epitome of Book LXVIII, capitolul 10). Legenda, exact cum am descris-o mai sus, a fost popularizata indirect mai tarziu de catre Dante si a ajuns pana in Evul Mediu tarziu.
Uite si traducerea in limba romana, o gasiti si la bibliografie:
“Inalta glorie-n fata-aici imi stete,
a printului roman, valoarea cui
izbinda mare lui Grigorie-i dete.
Eu de-mparatul, de Traian va spui
Si-o vaduva-ntr-un plins amar, si-al gurii,
Si-al ochilor, s-a prins de friul lui.
Vuia tot cimpu-n goana calcaturii
de roibi si-osteni, si-n vint, peste Cezar
stindarde de-aur isi miscau vulturii.
Si biata, ea-ntre-atiti, plingind amar :
„Razbuna-mi, Doamne, dup-a ta putere
pe fiul mort, sa nu pling in zadar!”.
El da raspuns : „Asteapt-acum, muiere,
pe cind ma-ntorc”. Iar ea : „Stapine bune!”,
ca cel [ce] n-are-astimpar in durere,
„Dar daca nu te-ntorci ?” – „O sa-l razbune
urmasul meu !” Iar ea : „Al altui bine
ce-ti este bun, cind uiti pe-al tau?”. Si-i spune
Traian: „Fii mingiiata. Se cuvine
sa fac ce-mi ceri, acum si nu apoi,
dreptatea vrea si mila ma retine!”.
Acel ce-n veci nu vede lucruri noi
aceste vorbe le-a sculptat vazute;
dar nou ni-e noua, caci nu-l vezi la noi.
Pe cind ma desfatam privind placute
imagini de smerenie-atit de mare,
mai dragi stiind de Cine-au fost facute”
Legenda adauga ca Dumnezeu, suparat pe papa, care, cu rugaciunile sale fierbinti, il silise sa scape din iad pe un pagin, il facu sa ramana mut un an, ca sa invete minte sa nu-l mai supere cu astfel de rugaminti. O alta legenda povesteste ca, atunci cind la temelia columnei lui Traian fura regasite ramasitele dreptului imparat, oamenii care il dezgropasera bagara de seama cu uimire ca limba-i ramasese neatinsa: fara indoiala fiindca vorbise totdeauna drept.
Originea legendei a nascut cateva studii, va las iarasi trimiteri daca va plac nebuniile astea, iar episodul a aparut in multe lucrari de arta si poezii. Istoric, faza asta se poate referi la descrierea lui Pliniu cel Tanar sau la Columna lui Traian, unde Traian judeca niste captivi barbari. Originea se afla in exemplul regelui Solomon ca mare judecator. Legenda e prezenta inca din secolul VII in Insulele Britanice si in secolul XII a suferit o mutatie: fiul lui Traian il ucide pe fiul vaduvei. Dupa asta legendele o iau razna, vaduva il adpta pe fiul imparatului si tot asa, dar cam asta este miezul.
Tot Dan Oltean in sprijinul afirmatiilor legate de fiii lui Decebal captivi la Roma vorbeste si despre alte variante populare ale povestii, frecvente mai ales in zona Toscanei secolului XV, unde se relateaza, de aceasta data, despre fiica regelui Daciei, printesa Ilisia sau Eilisa, care ajunsa pe teritoriul Italiei moare in conditii martirice, fiind sanctificata sub numele de Sfanta Uliva. Cu toate acestea, primele legende despre Sfanta Uliva apar in regiunea Palermo in jurul anului 448. Nici macar biserica si specialistii ei nu se pun de acord privitor la aceasta sfanta sau la perioada in care a trait, o diferenta de vreo 500 de ani la mijloc.
Istoricul Dan Oltean incheie acest subiect, in cartea Religia Dacilor, cu urmatoarele cuvinte:
„Toate aceste mituri care apar in povestirile, in cantecele, pe frescele si in reprezentarile din Italia medievala vor trebui investigate cu maxima profunzime pentru a se descoperi advarul despre fiii si fiicele regilor daci ajunsi la Roma si in imperiul roman.”
Din nefericire pentru acesti inventatori de surse istorice, nu exista asa ceva! Ca o fi avut Decebal copii sau nu, e foarte posibil. Doar nu era eunuc! Dar nu exista nicio sursa istorica solida care sa ne arate asa ceva! Deci, copii lasati povestile pe seama povestitorilor! Eu sunt Delmo, nu uitati sa va abonati! Pana data viitoare, cand vom afla mai multe despre Decebal, fie ca zeii sa va aiba in paza si sa va pazeasca de informatii false si nerozi!
Bibliografie:
https://www.academia.edu/30008114/Dante_Alighieri_Divina_Comedie \
The Uses of Hagiography: The Legend of Pope Gregory and the Emperor Trajan in the Middle Ages
https://www.brepolsonline.net/doi/abs/10.1484/J.VIATOR.2.301432?journalCode=viator
https://www.books-express.ro/the-golden-legend/p/shrcm,9780140446487
https://jus.vitaepensiero.it/news-papers-justice-of-traian-between-legend-law-and-art-5417.html
https://www.santiebeati.it/dettaglio/96417
Despre Regalianus – Despre acest personaj, vezi I. I. Russu, Elementele traco-getice in Imperiul Roman si in Byzantium (veacurile III- VIII), Bucuresti, 1976, p. 34- 35; idem, Daco-getii in Imperiul Roman, p. 56. Pentru guvernarea acestuia in provinciile de la Dunare, in jurul anului 260, vezi B. E. Thomasson, Latercu/i praesidum, col. 108, nr. 56 (Pannonia Superior), col. 1 18, nr. 47 (Pannonia Inferior), col. 1 30, nr. 58 (Moesia Superior), col. 1 46, nr. 1 45 (Moesia Inferior).
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.