Lumea asta nu a fost întotdeauna atât de mica si meschina. Cu mii de ani în urma, în timp ce restul oamenilor se rugau zeilor, valyrienii au devenit conducatorii lumii. Prin magie sau vointa pura, ei au stapânit cele mai mari creaturi din istorie. Un cal îi confera omului stapânirea pamântului, o corabie il duce peste mare. Dar dragonii iti pot da pe tava cerul si tot ce se afla sub el.
La apogeul lor, stramosii Targaryenilor au condus lumea cunoscuta. Oricare ar fi partile pe care nu le-au avut, nu merita sa le cunoastem. Capitala lor, Valyria, a facut de rusine orasele magnifice din est, constructiile din ciocane si dalti nu erau pe masura focului dragonilor si vrajitoriei. A fost un oras si un imperiu construit pentru a rezista pâna la sfârsitul timpurilor. Nu a facut-o insa.
Acum patru sute de ani, sfarsitul a cazut asupra Valyriei Muntii s-au deschis ca niste oua sparte. Lacurile si râurile au fiert. Fântâni de foc, cenusa si fum au erupt din maruntaiele pamantului, atât de înalte si atât de fierbinti încât pâna si dragonii au ars în zbor. Pamântul s-a spulberat, iar marea furioasa s-a repezit înauntru. În câteva ore, cel mai mare oras din istorie a devenit istorie.
Dar stramosii Targaryenilor nu au ars si nici nu au sfarsit pe fundul marii cu restul civilizatiei lor.
Cu 12 ani înainte de Sfarsit, în ciuda batjocurilor rivalilor sai, Aenar Targaryen a abandonat capitala cu familia sa. Legendele sustin ca fiica lui a prevazut distrugerea orasului într-un vis. Mai probabil, Aenar s-a lovit de vreo intriga necunoscuta la curte si a ales exilul în locul executiei. El si Casa Targaryen s-au strecurat pe o insula trista, îndepartata, parasita de zei. Cu artele Valyriei acum pierdute în lume, au transformat un avanpost minuscul în Piatra Dragonului, o fortareata potrivita pentru ultimii Stapani ai Dragonilor. Apoi urmasii lui Aenar s-au asezat în el ca intr-un mormânt pentru patria lor pierduta.
Pâna la Aegon.
Când a privit spre est, a vazut trecutul: batrân, obosit, mort. Dar când s-a uitat spre vest, a vazut viitorul: aur în pamânt, bogatii nenumarate si niciun dragon pe cer decât ai lui.
Westeros are râuri puternice, dar niciunul dintre ele nu se compara cu Rhoyne. Se spune ca nu exista un pârâu sau baltoaca în vestul continentului Essos, care sa nu se scurga catre Mama Rhoyne. Fara îndoiala, o exagerare. Pâna când vedem râul. Atat de lat incat un barbat din mijlocul lui nu poate vedea niciun tarm.
Cei mai mari dintre copiii mamei Rhoyne au fost Rhoynarii, o civilizatie la fel de veche si mareata ca Vechiul Ghis. Pescari, comercianti, carturari, lucratori ai lemnului, pietrei si metalului, Rhoynarii si-au ridicat orase elegante de la izvoarele Mamei Rhoyne pâna la gura ei, unul mai frumos decât altul. Timp de multe secole, Rhoynar a trait într-o relativa pace. Când invadatorii coborau de pe dealuri, femeile si barbatii Rhoynar se îmbracau în armuri cu solzi de argint si coifuri in forma de cap de peste, sulite lungi si scuturi din carapace de testoasa. Daca inamicul era prea puternic, se spunea ca maica Rhoyne soptea secretele inamicului copiilor ei, iar vrajitorii Rhoynarilor puteau ridica ziduri de apa ca sa-si înece dusmanii. Orice magie ar fi avut Rhoynarul, nu a fost suficient. Când colonistii valyrieni au sosit pentru prima data, Rhoynar i-a îmbratisat, pentru ca toti oamenii erau bineveniti sa împarta bunatatea Mamei Rhoyne.
Poate ca un popor al apei ar fi trebuit sa fie mai precaut cu strainii care venerau focul si sângele.
Legenda spune ca, într-o zi, valyrienii au prins si macelarit una dintre testoasele uriase. Acestea erau sacre in Rhoynar. Drept urmare, mii de oameni au fost ucisi sau înrobiti, orasele au fost arse, înecate si reconstruite. În aceste razboaie, valyrienii au aparut ca învingatori de cele mai multe ori. Printii oraselor Rhoynar, mândri de independenta lor, au luptat singuri, în timp ce coloniile valyriene se ajutau reciproc. În cele din urma, printii Rhoynar si-au încetat certurile si s-au unit în spatele printului Garin, care a condus cea mai mare armata pe care Essos a vazut-o vreodata împotriva a 100.000 de colonisti valyrieni, 100 de elefanti de razboi si trei lorzi dragoni. Mii au ars, dar alte mii au fost adapostiti în adâncurile râului în timp ce vrajitorii Rhoynar au ridicat trombe de apa enorme împotriva dragonilor dusmanilor.
Arcasii Rhoynar au doborât doi dintre dragoni, în timp ce al treilea a fugit ranit, iar dupa aceea Rhoynar-ul l-a numit pe Garin „cel Mare”. Dar maica Valyria s-a dovedit la fel de grijulie ca si mama Rhoyne. Când Garin cel Mare si-a marsaluit armata împotriva orasului Volantis, trei sute de dragoni valyrieni au coborât din cer. Zeci de mii au ars în timp ce altii s-au repezit în râu. Dar focul ardea atât de fierbinte încât apele fierbeau si se transformau în abur.
Garin cel Mare a fost capturat de viu si a fost pus sa priveasca cum Valyrienii macelaresc toti Royhnarii pâna la ultimul om, atât de multi încât sângele lor a înrosit intregul port al Volantisului si marea cat de departe puteai vedea cu ochii. Apoi l-au fortat pe Garin sa priveasca în timp ce marsaluiau spre propriul sau oras si înrobeau toate femeile si copiii pe care armata lui îi lasase în urma. Cântaretii au sustinut ca Printul Garin a chemat-o pe Mama Rhoyne sa-i blesteme pe valyrieni, iar ea, la rândul ei, a inundat orasul cu ape murdare si o ceata umeda care a facut ca pielea valyrienilor sa se întareasca si sa crape si astfel s-a nascut boala oamenilor de piatra, cunoscuta ca greyscale.
Temându-se de o soarta similara, un alt conducator Rhoynish, Printesa Nymeria, si-a condus propriul popor cu fiecare corabie, barca si pluta pe care le aveau si-au fugit din Essos. În cele din urma, dupa multe greutati, au debarcat în Dorne.
Dar stim cu totii aceasta poveste.
Acum Valyria i-a urmat pe Rhoynari in alta lume, iar fiicele ei au devenit Orase libere, bogate, puternice si mândre. Totusi, Mama Rhoyne curge mai departe, trecând pe lânga ruinele antice si porturile odata pline de viata, maturând toate regatele oamenilor spre mare.
Potrivit legendei, Casa Targaryen a supravietuit Soartei Valyriei datorita lui Daenys Visatoarea, care a prevazut nenorocirea si si-a convins tatal sa fuga din patria lor.
Ar putea fi adevarat.
Targaryenii au fost întotdeauna ceva mai multi. Dar, dupa cum subliniaza maestrul Yandel, în Est, Targaryenii erau una dintre o mie de familii nobile si dinastii, iar în Westeros au devenit regi. Politica, nu profetia, i-ar fi putut atrage pe tarmurile din Westeros.
La est de Westeros se afla Marea Fumeganda, unde nicio nava nu îndrazneste sa navigheze.
Exista unii care jura ca locul este bântuit de demoni si cine poate spune ca gresesc? Caci acolo, cu mii de ani în urma, a avut loc un eveniment cataclismic care a distrus una dintre marile civilizatii, stergand-o din istorie. Detaliile precise despre originile lor sunt pierdute pentru noi, dar se spune ca Valyrienii au fost cândva o comunitate modesta de pastori, care îsi îngrijeau turmele pe o mica peninsula din marele continent de la rasarit. Într-o zi fatidica, într-o zona vulcanica cunoscuta sub numele de Paisprezece Incendii, au facut o descoperire zdrobitoare.
Dragonii.
Erau creaturi monstruoase, solzoase, cu aripi masive, gheare ascutite si respiratie de foc. De asemenea, se spunea ca au o legatura profunda cu magia. În timp, valyrienii au reusit sa îmblânzeasca fiarele. Valorificându-si puterea imensa, ei au înfiintat un oras al minunatiilor, care nu a mai existat vreodata de atunci. Au devenit priceputi in vrajitorie si metalurgie, creând arme neobisnuite din otel valyrian infuzate cu magie.
Mânuind aceste arme calare pe dragonii lor, valyrienii au cucerit tinuturile din jur si s-au extins încet spre vest. La acea vreme, Imperiul Ghiscari domina o mare parte din marele continent estic si a încercat sa opreasca expansiunea Valyriei. Legiunile Ghiscari i-au atacat pe valyrieni de cinci ori, dar nu i-au putut învinge niciodata. În cele din urma, valyrienii au marsaluit spre capitala lor, Vechiul Ghis, si au sters-o de pe fata pamantului, trasformand strazile si cladirile in cenusa cu flacarile dragonilor si stergând poporul Ghiscari si cultura lor din istorie.
La apogeul ei, Valyria, asa cum a ajuns sa fie cunoscuta, a devenit cea mai avansata civilizatie din lumea cunoscuta, cu propria sa limba, zei si cultura. Dominatia valyrienilor s-a extins departe, acoperind cea mai mare parte a continentului. Au fost construite orase mari si drumuri pavate, toate acestea ducând înapoi în Valyria ca centru al lumii vechi.
Aveau sa prospere timp de aproape cinci mii de ani. Dar nu puteau sa o tina asa la nesfarsit. Pentru ca orice imperiu cunoaste si sfarsitul. Un eveniment care a devenit cunoscut doar sub numele de sfarsitul Valryriei a distrus capitala lor, orasele si tinuturile din jur. Peninsula însasi a fost spulberata, devenind ceea ce este acum Marea Fumeganda. Se credea ca fiecare dragon era pierdut, la fel ca vrajile, cunostintele si înregistrarile valyrienilor din istorie. Astfel, puternicul imperiu s-a prabusit.
Ce a cauzat acest cataclism?
Nimeni nu stie sigur.
Unii spun ca a fost o eruptie vulcanica. Altii spun ca vrajitoria valyrienilor a fost dusa prea departe. În orice caz, devastarea poporului valyrian a fost totala, cu exceptia unei mici insule stâncoase din Marea Îngusta.
Piatra Dragonului.
Caci acolo locuiau Targaryeni, ultima dinastie din Vechea Valyrie. Aveau sa stea la pânda înca o suta de ani înainte de a dezlantui furia dragonului pe alt continent. Westeros.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.