Definitiile Mitului
Înainte de a defini termenul “mitologie” este nevoie sa definim întelesul cuvântului “mit“. Cuvântul în sine vine din grecescul “mythos”, care însemna initial “discurs”, dar care mai târziu a ajuns sa însemne “fabula” sau “legenda”. În acest articol, termenul “mit” va fi definit ca o poveste de origine uitata sau vaga, în principiu de natura religioasa sau supernaturala, care încearca sa explice sau sa rationalizeze unul sau mai multe aspecte ale lumii sau ale unei societati.
Mai mult decât atât, în contextul acestui articol, toate miturile sunt, la un moment dat, considerate a fi adevarate de oamenii din societatile care le utilizau sau le dadeau nastere. Definitia noastra se distinge astfel în mod clar de folosirea cuvantului “mit” în vorbirea de zi cu zi care, practic, se refera la orice poveste ireala sau imaginara.
Un mit este, de asemenea, diferit de o alegorie sau de o parabola de pilda, care este o poveste nascocita în mod deliberat pentru a ilustra un sens moral, dar care nu a fost inca considerate adevarata de nimeni.
Unele mituri descriu un eveniment istoric real, dar care a fost înfrumusetat si remodelat de diversi povestitori-de-a lungul timpului, astfel încât este imposibil de spus ce s-a întâmplat cu adevarat. Din acest punct de vedere miturile au un caracter legendar si istoric.
Ce este mitologia?
Pentru scopurile noastre mitologia are doua semnificatii înrudite. În primul rând se refera la o colectie de mituri care formeaza împreuna un sistem mitologic. Astfel, se poate vorbi de “Mitologie egipteana”, “Mitologie indiana”, “Mitologia maori” sau “mitologia greaca”. În acest sens, se descrie un sistem de mituri care au fost utilizate de catre o societate in mod special la un anumit moment din istoria omenirii. Este de asemenea posibil sa grupam mitologiile în alte moduri. De exemplu, le putem grupa pe criterii geografice, si astfel vom avea mitologie oceanica, orientala sau africana.
Un al doilea sens al mitologiei este studiul academic al miturilor si sistemelor de mituri în general.
Tipurile de mituri individuale si scopul mitologiei
În linii mari, miturile despre care vorbim si mitologiile pe care le implica cauta sa rationalizeze si sa explice universul si tot ce este în jur. Astfel, ele au o functie similara ca stiinta, teologia, religia si istoria în societatile moderne. Sistemele de mituri au oferit un cadru cosmologic si istorice pentru societatile care au nu aveau cunostinte mai sofisticate furnizate de stiinta moderna si de investigatia istorica.
Miturile creatiei ofera o explicatie a originii universului în toata complexitatea sa. Ele sunt o parte importanta a celor mai multe sisteme mitologice. Miturile creatiei invoca adesea zei primari si animale, lupte titanice între fortele opuse sau decesul si/sau dezmembrarea acestor zei sau animale care ar fi mijloacele prin care s-au creat universul si componentele sale.
De obicei ele incearca sa explice formarea universului, dar cauta, de asemenea, sa explice si fenomenele naturale de zi cu zi. Scarabeul egiptean, zeul Khepri , invartea mingea soarelui pe cer în fiecare zi oferind astfel o explicatie a cresterii soarelui în fiecare zi, progresul sau pe cer si felul in care dispare seara. În mod similar, maorii din Noua Zeelanda atribuie roua de dimineata lacrimilor zeului Rangi (Cerul) pentru zeita pamantului de la a fost separat. Aceste mituri apartin de obicei naturii.
Mituri sunt folosite de multe ori pentru a explica institutiile si practicile umane. De exemplu, eroul grec Pelops a fost creditat cu reputatia de a fi început Jocurile Olimpice pornind de la Poseidon care l-a ajutat sa câstige mâna Hippodameiei într-o cursa de care. Astfle de mituri incearca sa explice cum au aparut sau s-au format diverse institutii prin puterea mitului.
O alta clasa de mituri sunt cele teogonice. Acestea îsi propun sa delimiteze relatiile dintre diferitele zeitati si alte personaje mitice si fiinte care sunt mentionate în mituri existente anterior. Miturile teogonice sunt astfel secundare ca scop. Ele sunt folosite pentru a intari sau sublinia un cadru pentru un sistem existent de mituri. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este Teogonia lui Hesiod.
Nu ar trebui sa ne gandim ca functiile miturilor prezentate mai sus sunt delimitate sau se exclud reciproc. De exemplu, miturile creatiei prin natura lor sunt, de obicei, teogonice. Miturile pot servit in mai multe scopuri. Miturile si sistemele de mituri au fost create de oameni din mai multe motive cu mii de ani in urma. Ele sunt un produs superb al umanitatii si o resursa bogata, inepuizabila si inestimabila din care omenirea poate beneficia si invata. Natura lor fantastica si ireala pentru ochii nostri moderni nu ar trebui sa ne împiedice sa ne bucuram de ele, sa le reinventam si sa le intelegem.
Toti oamenii au miturile mostenite in subconstientul colectiv al umanitatii si reprezinta fiecare persoana in mod individual într-o anumita masura.
Carl Gustav Jung a sugerat ca miturile sunt expresia subconstientului colectiv al umanitatii. Subconstientul, la fel ca organismul uman, ar trebui sa aiba mai mult sau mai putin aceeasi structura pentru toti oamenii. Potrivit lui Jung, acest lucru ar putea explica asemanarile exceptionale între mituri si motive mitologice din culture foarte diferite ca areal geografic, limba sau religie. Scriitorul român si etnologul Romulus Vulcanescu a vazut mitul ca “un raspuns episodic sau complex la o intrebare interesanta”. Astfel, sistemul mitic al unui popor care inregistreaza propriul sau concept despre viata poate fi aplicat in întreaga lume.
Exista multe astfel de întrebari interesante la care oamenii încearca sa dea raspunsuri in toate culturile si mitologiile lumii. Aceste întrebari se refera la început si sfârsit. De unde a venit planeta Pamânt? Cum a aparut omul în aceasta lume? Cum s-a dezvoltat societatea pâna la acest stadiu? Ce este dincolo de moarte? Când se va termina totul?
Am putea spune ca astfel de întrebari pot fi gasite în toate culturile care au dat nastere la o serie de mituri universale. Acestea se referala crearea lumii, la crearea omenirii, la mania zeilor si încercarea de a distruge rasa umana, mitul eroului civilizator, mitul eternei reîntoarceri, si, de asemenea, eshatologia Acest ultim-mentionat termen, reprezinta o parte a filosofiei, futurologie si teologie care este specializata în studiul evenimentelor finale din istoria omenirii, destinul final al omenirii, mentionat ca si sfârsitul lumii. Potrivit Dictionarului Oxford, escatologia este definite ca avand legatura cu ultimele patru lucruri: moartea, judecata, cerul si iadul. Exista o mare varietate de mituri in acest sens; geneza lor fiind un fenomen spiritual permanent.
Mitologie romaneasca
Fiecare popor, fiecare epoca culturala a impus propriile sale mituri. Spiritualitatea romaneasca în sine a aratat, de asemenea, asta în mai multe mituri. Astfel de mituri sunt înscrise în categoria “miturilor esentiale din România”, din care exista patru care au fost permanent si efervescent hranite si care au fost punctele de plecare pentru multi scriitori nationali.
În conformitate cu criticul literar roman, George Calinescu, aceste mituri includ: “Traian si Dochia”, “Miorita”, “Manastirea de Arges” si “Zburatorul” (care este un fel de demon care ia forma unui tânar chipes si viziteaza fetele tinere, în somn, un fel de “incubus”). Aceste mituri portretizeaza problemele fundamentale de la nasterea poporului român, situatia cosmica a omului, problema creatiei si cum am putea spune în termeni moderni, de cultura si problema de sexualitate. Basmele românesti, obiceiurile si superstitiile abunda în personaje mitice si situatii, legate atât de bine cat si de rau. Probabil ca nu ar putea fi altfel, pentru ca dualitatea pare a fi baza existentei în sine. Mitologia româneasca, desi sincretica, este o mitologie coerenta si unitara de suprapunere pe un spatiu sacru. Geografia sacra a mitologiei românesti cuprinde doua domenii: “Acest Taram”, care este spatiul cunoscut, si “celalalt tarâm”, aceste doua lumi fiind delimitate de o frontier magica.
Acest spatiu metaforic numit este populat de un numar mare de caractere metaforice. Iata câteva dintre ele, dupa o clasificare facuta de Victor Kernbach: zeitati sincretice (Dumnezeu, Hristos), semi-zei (Sburatorul / Incubus, Craciun, doamna Craciun); stramosi arhetipali (gigantii, vechii Barbati, Vechiul Adam, tinerete fara batranete), caractere calendaristice (Paparuda, Baba Dochia, Batranul Mos Inghet etc); zane bune, precum si zâne rele, eroi arhetipali (Fat-Frumos), demoni (Catelul Pamantului, zmeul, Muma Padurii), cei initiati, sufletele sfintite, monstri, animale dotate cu puteri supranaturale (oaia, pasarea maiastra , ariciul, albina).
Acestea sunt doar câteva dintre creaturile mitice care pot fi gasite în folclorul românesc. Ele au stârnit imaginatia oamenilor de secole, fiind o parte din povestile lor, temeri si superstitii. Multe dintre ele pot fi, de asemenea, gasite în culturile altor oameni si popoare, care astfel confirma perspectiva lui Jung asupra subconstientului colectiv. Ele au fost, de asemenea, un mijloc prin care oamenii au încercat sa explice ei însisi anumite comportamente ciudate sau fenomene reale sau bizare.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.