In jurul comorii acumulate de Adolf Hitler de-a lungul exercitarii puterii sale tiranice asupra vastului teritoriu cucerit de nazisti, s-au elaborat o sumedenie de teorii, de pe urma carora s-a concluzionat un singur lucru cert: tezaurul nu a fost inca descoperit in totalitate.
Vanatorii de comori continua sa studieze cu infrigurare si azi, orice pista care ar putea sa-i conduca la locul sau locurile in care ar putea regasi macar o parte din tezaurul ascuns de cercul restrans de apropiati ai lui Adolf Hitler in momentul prabusirii celui de-al Treilea Reich.
Ipotezele formulate se ramifica si incalcesc in mod spectaculos lucrurile, in functie de scenariul de referinta: comoara ar fi fost in mare graba incarcata in camioane si expediata in puncte diferite pentru a fi ascunsa in locuri dificil de identificat nu numai de catre Aliatii care invadasera germania la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ci chiar si de germani.
Una din cele mai intrigante versiuni in acest context apartine autorilor volumului „Grey Wolf. The Escape of Adolf Hitler” (2011) – Simon Dunstan si Gerrard Williams – care sustin ca Furherul si Eva Braun nu s-ar fi sinucis intr-un buncar otravindu-se cu cianura, asa dupa cum se afirma in documentele oficiale, ci ca Adolf Hitler ar fi reusit sa fuga in mare taina, luand cu el un tezaur de o valoare inestimabila, in Patagonia, in sudul Argentinei, unde si-ar fi petrecut restul vietii, pana in 1962, cand ar fi murit de moarte naturala.
Intr-o nota a editorilor volumului tradus si in limba romana sub titlul „Hitler in Argentina. Viata Furherului dupa al Doilea Razboi Mondial” (Ed. Litera, 2014), se precizeaza ca
„o astfel de perspectiva e atat de cutremuratoare incat justifica ezitarile in ceea ce priveste publicarea operei in sine, dar dupa o indelungata analiza a datelor prezentate de autori s-a ajuns la concluzia ca este posibil ca acestia sa fi identificat un oribil adevar si una din cele mai cumplite inselatorii din intreaga istorie a omenirii…”
Cate felii avea tortul comorii cu pricina?
Chiar daca se accepta ca viabila ipoteza ca Hitler ar fi luat cu el o felie considerabila din faimoasa comoara acumulata, ar fi fost cu neputinta sa transporte tortul intreg in Patagonia, iar documentele oficiale intaresc convingerea multor analisti cu privire la faptul ca bunuri de o valoare inestimabila, aur, bani, bijuterii si multe alte obiecte rare, ar fi fost distribuite in diferite directii, spre a induce in eroare eventualii urmaritori.
Pentru ca lucrurile sa se complice si mai mult, exista chiar doua tipuri de „comori pierdute” ale lui Adolf Hitler, intrucat chiar inainte de incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, mai exact in toamna anului 1939, a disparut fara urma un alt tezaur destinat finantarii celui de-al Treilea Reich.
Este vorba despre celebra nava „Ss Minden”, scufundata in largul coastei meridionale a Islandei de catre crucisetoarele britanice HMS Calypso si HMS Dunedin, a carei incarcatura de lingouri de aur provenind dintr-o filiala a Bancii Dresdner in Brazilia era destinata sa alimenteze trezoreria Wehrmacht-ului.
Misunea esua intrucat comandantul lui Ss Minden prefera sa-si scufunde propria nava decat sa o abandoneze la discretia englezilor: o incarcatura masiva de axplozibil plasata sub linia de plutire a navei trimise rapid comoara pe fundul oceanului, sub privirile consternate ale britanicilor.
Incarcatura de aur fu estimata ulterior de catre analisti la o valoare de circa 110 milioane de euro – un veritabil cantec de sirena pentru cautatorii de relicve subacvatice pretioase, care aprinse imaginatia multora, determinandu-i sa se lanseze in misiuni de cercetare minutioasa a fundalului.
In august 2017, membrii unui echipaj apartinand societatii engleze „Advance Marine Service”, specializata in operatiuni de recuperare a relicvelor de nave transportatoare de comori, identifica in larg, la circa 190 de kilometri de litoralul islandez, resturile navei germane Ss Minden.
Autoritatile islandeze revendicara insa automat proprietatea relicvei si incarcaturii acesteia, scufundate in apele proprii, ceea ce a dat startul unui complicat si controversat incident diplomatic intre Islanda si Marea Britanie, a carui finalitate este asteptata cu mult interes si in prezent.
Comoara de pe fundul Marii Baltice
O alta teorie ce vizeaza capitolul vanatorii tezaurului lui Hitler abordeaza ipoteza existentei unei comori de o valoare impresionanta pe fundul Marii Baltice, in locul in care s-a scufundat nava Wilhelm Gustloff, atacata fiind de un submarin sovietic, in 30 ianuarie 1945.
Nava ar fi purtat o incarcatura speciala, constand in lazi intregi, doldora de aur, bani si obiecte pretioase, preluate din Trezoreria Furherului, pentru a fi transportate la o destinatie necunoscuta.
Cel putin aceasta este opinia lui Phil Sayers, scufundator britanic cu experienta in cadrul „London Hyperbaric Medicine LHM Healthcare”, care sustine ca ar fi obtinut aceasta informatie in mod direct de la unul din putinii supravietuitori ai episodului cu pricina: Rudi Lange.
Acesta din urma era un tanar operator radio pe nava Wilhelm Gustloff in 1945 si sustine ca ar fi fost el insusi martor ocular al incarcarii lazilor pline cu aur pe vas, in portul Gdynia din Polonia.
Lange istoriseste ca expeditia navei Gustloff se transforma intr-unul din cele mai cumplite dezastre inregistrate vreodata de marina germana, in momentul in care fu interceptata si trimisa rapid in abisurile Marii Baltice de catre un submarin sovietic.
Dar si aceasta varianta ramase fara raspuns, intrucat Wilhelm Gustloff este incadrata in categoria relicvelor de razboi internationale in apropierea carora nu se pot efectua imersiuni (mai exact pe o raza de 500 de metri de locul in care a fost scufundata).
O comoara ici, o comoara colo sau firimituri de tezaur
Din cand in cand, informatii privitoare la aparitia pe ici pe colo a cate unui fragment din faimoasa comoara pierduta a lui Hitler, apar publicate in media, provenind ba din Franta, ba din Italia, din Marea Britanie sau chiar din Germania.
Ceea ce este unanim recunoscut insa, vizeaza un „pachet” de 1500 de opere de arta celebre, confiscate de germani in timpul celui de-al Treilea Reich, printre care tablouri semnate de pictori faimosi precum Marc Chagall, Pablo Picasso, Henri Matisse, Henri de Toulouse-Lautrec, Gustave Courbet, Pierre Auguste Renoir si Canaletto.
Una din cele mai consistente operatiuni de recuperare a acestora dateaza din 28 februarie 2012, cand autoritatile germane au descoperit intr-un apartament de lux din Munchen, apartinand octogenarului Cornelius Gurlitt, o veritabila colectie de arta, continand nu mai putin de 1406 picturi purtand semnaturile artistilor de mai sus.
Cornelius Gurlitt era fiul negustorului de arta Hildebrand Gurlitt care, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a declarat autoritatilor ca operele cu pricina ar fi fost distruse complet in timpul bombardamentelor lansate in 1945 asupra orasului Dresda.
Ancheta a fost demarata pur si simplu din intamplare, intrucat Cornelius Gurlitt, aflat in trenul ce circula pe ruta Zurich-Munchen, deveni suspect de evaziune fiscala dupa ce in bagajele sale fu descoperita o suma enorma, dificil de justificat.
In urma perchezitiei domiciliului acestuia, surpriza descoperirii unui numar atat de mare de opere de arta socotite pierdute cu desavarsire a consternat pur si simplu anchetatorii si opinia publica, deopotriva.
Potrivit declaratiilor sefului serviciului vamal din Munchen, Siegfried Kloebe,
„picturile au fost descoperite intr-o incapere special amenajata, in conditii profesionale de depozitare a unor astfel de pretioase opere, ele insele prezentandu-se in optime conditii, 121 inramate si 1285 fara rame”.
Conform procesului verbal intocmit de autoritati in aceste circumstante, rezuta ca o parte din operele respective au fost confiscate de nazisti de la legitimii lor proprietari, in timp ce altele intrau in categoria tablourilor considerate in timpul celui de-al Treilea Reich drept rezultat al unei „arte degenerate”.
Ar fi vorba de anumite tablouri sechestrate de muzeele germane inca incepand din anul 1937, opere contemporane sau abstracte, realizate de artisti socotiti de regimul lui Adolf Hitler ca promotori ai unor caracteristi „deviante” si care „ar putea influenta negativ populatia”.
Au fost necesare trei zile pentru a cataloga si a transporta intreaga colectie intr-un alt loc – destinatie pe care autoritatile germane au tinut sa ramana necunoscuta din motive de siguranta – dar operatiunea a fost socotita un veritabil succes la scara internationala.
„Cand ne regasim dinaintea unor opere considerate pierdute de ani de zile sau distruse cu desavarsire si se realizeaza ca in realitate toate acestea se afla un buna stare, chiar daca unele putin murdare, senzatia de incantare incercata e greu de descris”, afirma Meike Hoffman, experta de arta in cadrul Universitatii din Berlin, care a facut parte din echipa ce a studiat tablourile cu pricina.
Dupa acest surprinzator episod, nu putini au fost cei care s-au grabit sa lanseze ipoteza ca ar fi vorba doar despre „firimituri de tezaur” si ca nu este exclus ca alte obiecte de arta, aur, bani sau documente cu o valoare deosebita, sa se afle inca ascunse in diverse locuri, asteptand sa fie readuse la lumina intr-un fel sau altul.
„Comoara lui Hitler” ramane asadar un subiect controversat si vesnic aflat in atentia celor ce-si dedica timpul si resursele pistelor menite sa-i conduca la descoperirea de tezaure ascunse, dar pe masura trecerii timpului devine tot mai greu de regasit eventuali supravietuitori ai vremurilor in care nazistii se straduira sa puna la adapost ceea ce acumulasera, sau documente utile pentru a facilita astfel de initiative.
Bibliografie:
- Brunzel, Ulrich – „Hitler’s Treasures and Wonder Weapons”, 1997;
- Whetton, Cris – „Hitler’s Fortune”, 2005;
- Edsel, Robert M. – „Rescuing Da Vinci: Hitler and the Nazis Stole Europe’s Great Art: America and Her Allies Recovered it”, 2006;
- Dunstan, Simon & Williams, Gerrard – „Grey Wolf. The Escape of Adolf Hitler”, 2011;
- Cole, H.J. – „The Hunt for Hitler’s Gold”, 2013;
- Hoffman, Meike & Kuhn Nicola – „Il mercante d’arte di Hitler”, 2016.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.