In ciuda memorabilelor sale expeditii gratie carora harta lumii a fost completata cu un continent plin de surprize spetaculoase, navigatorul italian Cristofor Columb pare sa se fi nascut sub semnul unei stele generatoare de dispute.

Concentrandu-se mai mult pe descoperirile sale, istoria i-a rezervat un loc aparte in panoplia stralucitelor personaje care s-au aventurat dincolo de granitele cunoscute ale lumii, plasand intr-un plan secundar aspectele legate de viata personala a acestuia.

Dintr-o anumita perspectiva, Columb nu fu altceva decat personificarea activa si teatrala a mintii si sufletului european si in special a individului mediteranean, pentru vremurile sale: un fanatic religios, obsesionat de convertire, de cucerire sau de exterminare a tuturor „necredinciosilor”; un soi de cavaler cruciat, aflat la vanatoare de faima personala si bogatie, care se astepta ca lumea imensa si misterioasa pe care o descoperi sa i se astearna la picioare, fie de bunavoie, fie silita…”, scria istoricul american David E. Stannard in lucrarea sa intitulata „American Holocaust: The Conquest of the New World” (1992).

Dupa mai bine de un mileniu si jumatate, parerile sunt impartite in ceea ce priveste data si locul sau de nastere, viata i-a fost presarata cu o multime de provocari, frustari si evenimente iesite din comun, iar pentru ca ciclul sa fie complet, pana si ramasitele sale pamantesti sunt disputate intre Spania, Republica Dominicana si Haiti.

Spania si Republica Dominicana au construit pentru faimosul descoperitor al Americii, doua mausolee, unul la Sevilla si unul in Caraibe, pe insula Hispaniola, dar cum aceasta din urma este impartita intre Hiaiti si Republica Dominicana, lucrurile devin si mai complicate.

Numele lui Cristofor Columb este insa legat puternic de insula Hispaniola intrucat in anul 1493, in cadrul celei de-a doua expeditii efectuate, a pus temeliile primei colonii spaniole din Lumea Noua in aceste teritorii – insasi numele insulei deriva din faptul ca navigatorul italian remarca o serie intreaga de similitudini intre peisajele insulei si plaiurile spaniole.

 

Ce sustin documentele oficiale cu privire la moartea lui Cristofor Columb?

 

Dupa cum insusi Columb afirma in corespondenta sa, pasiunea pentru mare il impinse sa navigheze inca de la varsta de 14 ani, demonstrand nu numai abilitati deosebite ca navigator, ci si o intuitie aparte, care-l determina sa nutreasca o profunda convingere ca dincolo de Ocean va afla fie un nou drum spre Indii, fie „o intindere de uscat necunoscuta inca”.

Oricat de intitiv ar fi fost insa Columb in momentul in care formula aceasta ipoteza, nu-si imagina catusi de putin ca el insusi avea sa devina cel ce va da startul colonozarii europene a Americii si ca importanta descoperirilor sale va conduce chiar la adoptarea numelui de „Columbia” a unei intregi tari din teritoriile sudamericane.

Cele patru expeditii pe care le intreprinse peste Ocean avura darul de a-i asigura o viata plina de neprevazut, de-a lungul careia fu iubit, urat, aprobat, contestat, acuzat, ridicat in slavi, recompensat si pedepsit, in functie de evenimentele istorice si de episoadele in care s-a remarcat drept protagonist.

Potrivit datelor oficiale, in 20 mai 1506, Cristofor Columb a incetat din viata din pricina unui atac de cord, la Valladolid, in Spania, dar adevarul este ca starea sa de sanatate era compromisa grav de o patologie ceva mai veche: sindromul Reiter sau artrita reactiva, din pricina careia suferea cumplit.

Intr-o publicatie de specialitate din februarie 2007, cercetatorul spaniol Antonio Rodriguez Cuartero, profesor in cadrul Universitatii din Granada, sustine ca descrierea simptomelor acestei boli se regasesc in paginile jurnalelor personale ale lui Columb si in cronicile contemporanilor sai.

In ultimii trei ani de viata, Cristofor Columb acuza dureri abdominale, umflaturi la nivelul genunchilor, lipsa de forta si conjunctivita – o serie de semnale care indica prezenta patologiei cu pricina – culminand cu atacul de cord din primavara anului 1506.

Se ipotizeaza ca funerariile ar fi avut loc in biserica Santa Maria de la Antigua, pentru ca trupul sau lipsit de viata sa fie inmormantat initial in incinta manastirii San Francesco, dar acesta fu doar startul catre o calatorie post-mortem, la fel de surprinzatoare precum cele ce le-a savarsit in timpul vietii.

E dificil de apreciat daca ilustrul explorator a efectuat calatorii mai fascinante in timpul vietii sau postum, avand in vedere intortochiatul traseu pe care ramasitele sale pamantesti l-a urmat de-a lungul vremurilor, dar cert este ca reputatia sa eroica si calitatile incontestabile ca navigator sunt celebrate pana in ziua de azi”, scria Marino Ruggero in volumul sau intitulat sugestiv „Omul care depasi frontierele lumii” (2010). 

 

De cate ori au fost mutate ramasitele pamantesti ale lui Cristofor Columb dintr-un loc intr-altul?

 

Primul transfer al ramasitelor pamantesti ale lui Cristofor Columb a fost efectuat in anul 1518, la Sevilla, pentru a fi depuse intr-una din criptele manastirii La Cartuja, unde fu ingropat ulterior si fiul sau, Diego.

In anul 1902, in catedrala manastirii a fost inserat un splendid cenotaf realizat special in memoria lui Cristofor Columb, intr-un gest simbolic, menit sa-i onoreze memoria – monument sprijinit de patru statui cu rol de piloni de sustinere, reproducand in marime naturala reprezentantii celor patru foste regate spaniole: Aragon, Castilia, Leon si Navarra.

Dar in 1537, urmandu-se indicatiile inscrise in testamentul lui Diego, se realizeaza un nou transfer al osemintelor, in insula Hispaniola, sub forma unei „reuniuni de familie post-mortem”, ce includea nu numai ramasitele pamantesti ale lui Cristofor Columb, ci si cele ale sotiei si ale fratilor sai – Bartolomeu si Giacomo, in catedrala din Santo Domingo.

In 1586, Santo Domingo fu jefuita de Francis Drake si oamenii sai, prilej cu care se ipotizeaza ca ramasitele pamantesti ale lui Cristofor Columb ar fi fost transportate in Anglia, la porunca reginei Elisabeta I, care ar fi insistat sa se imposeseze in acest mod lugubru, de unul din cele mai importante simboluri ale dominatiei spaniole in America.

Ulterior insa, arhivescovul Francisco Pio sustinu ca reusi sa ascunda ramasitele pamantesti ale lui Columb cu putin inainte ca William Penn sa ocupe orasul, dar nu este limpede daca era vorba despre Cristofor Columb insusi sau despre cei doi nepoti ai sai, Cristobal Columb al II-le a si Luis Columb.

Pentru ca lucrurile sa se complice si mai mult, in cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, fu descoperita intr-o nisa a catedralei o caseta din plumb continand presupusele oseminte ascunse; in momentul in care insula fu cedata francezilor, in 1795, caseta cu pricina fu transferata la catedrala din Havana, pentru ca mai apoi, in 1898, dupa victoria repurtata  de SUA in razboiul hispano-american, sa faca in mod spectaculos calea intoarsa la Sevilla, intr-un catafalc mult mai elaborat.

Ca o curiozitate suplimentara, in cadrul Bibliotecii Universitare din Pavia, Italia, se afla depozitate intr-un recipient special, cateva mici oase despre care se sutine ca ar fi apartinut tocmai scheletului lui Cristofor Columb, donate fiind institutiei cu pricina in 1880, de catre nuntiul apostolic din Havana – reprezentantul diplomatic permanent al Sfantului Scaun in Cuba.

 

Disputa privitoare la „adevaratul mormant” al lui Cristofor Columb

 

In anul 1877, in timpul lucrarilor de restaurare a catedralei din Santo Domingo, fu descoperita de catre calugarul capucin Rocco de Cesinali, intriganta caseta din plumb ascunsa intr-o nisa, al carei continut consista intr-un numar de 13 fragmente de oase mari si 28 de oase mici; deasupra acestora se afla o inscriptie mentionand: „Om ales si ilustru – Don Cristoval Colon – Descoperitorul Americii – Prim Amiral”.

In prezent, aceste ramasite odihnesc la Farul lui Columb, in Santo Domingo – o constructie masiva, inalta de 210 metri, cu sapte etaje, cenusie si cu aspect cel putin ciudat pentru un monument funerar, care nu are nici in clin nici in maneca cu un far, ci functioneaza ca muzeu si mausoleu totodata, reprezentand un obiectiv turistic important in Republica Dominicana.

In ciuda acestui impozant edificiu dominican ridicat in memoria celebrului navigator, caseta si continutul sau sunt considerate un fals, adevaratele ramasite ale lui Columb fiind revendicate de Sevilla.

In anul 2002, profesorii spanioli Marcial Castro si Sergio Algarrada au incercat sa rezolve enigma adevaratului loc de inmormantare al lui Cristofor Columb, intentia lor fiind aceea de a preleva si analiza, cu ajutorul laboratoarelor de specialitate ale Universitatii din Granada, probe de ADN de la ambele catedrale, pentru a le compara cu cele ale celui de-al doilea fiu al exploratorului – Fernando, nascut din casatoria cu Beatriz Enriquez de Arana – a carui identitate este neindoielnica.

Dar in timp ce autoritatile andaluze au solicitat oficial autorizatia catedralei din Sevilla pentru exhumarea presupuselor ramasite trupesti ale lui Columb, autoritatile din Republica Dominicana nu au imbratisat ideea cu prea mult entuziasm, multumindu-se sa ramana cu bratele incrucisate, astfel incat intregul proiect a esuat inca inainte de a fi demarat cu adevarat.

Universitatea din Granada a continuat insa cercetarile, analizand ramasitele gazduite in catedrala din Sevilla si stabilind in anul 2003, ca nu coincid cu cele ale unei persoane avand caracteristicile fizice ale lui Columb si nici cele referitoare la varsta in momentul mortii acestuia.

Analizele ADN-ului au evidentiat in schimb o corespondenta cu cel al fratelui sau, Giacomo, rezultand ca au avut aceeasi mama – aceasta proba, alaturi de studiile antropologice si istorice, au incurajat cercetatorii sa ipotizeze ca adevaratul mormant al lui Cristofor Columb ar fi cel din Sevilla.

Avand in vedere ca ramasitele aflate la Santo Domingo nu au putut fi examinate, semnele de intrebare legate de identitatea celui carora le apartin raman inca fara un raspuns clar.

 

 

Bibliografie:

  1. Canala, Michele Giuseppe – „Cristoforo Colombo e le sue ceneri”, 1892;
  2. Heers, Jacques – „Christophe Colomb”, 1991;
  3. Stannard, David E. – „American Holocaust: The Conquest of the New World”, 1992;
  4. Almagia, Roberto – „Cristoforo Colombo visto da un geografo”, 1992;
  5. Taviani, Paolo Emilio – „Cristoforo Colombo”, 1996;
  6. Ruggero, Marino – „L’uomo che supero i confini del mondo”, 2010;
  7. Granzotto, Gianni – „Cristoforo Colombo”, 2010.

 

(Visited 34 times, 1 visits today)