In antichitate se spunea: „Nimeni nu-i atat de batran incat sa n-aiba dreptul sa mai spere macar la o zi”
Ne-am obisnuit sa ascultam discursuri despre cat suntem de norocosi sa traim intr-o epoca atat de stralucitoare din perspectiva progreselor stiintifice, tehnologice si informatice, care ne permit sa nazuim la o longevitate remarcabila.
Convingerea ca in zorii civilizatiei umane indivizii erau batrani la 35 de ani nu este insa pe deplin justificata, intrucat specialistii apreciaza ca pana si in indepartata epoca preistorica, existau situatii in care oamenii atingeau varste de invidiat.
Mituri legate de speranta de viata – cat de longevivi erau oamenii in trecut?
Potrivit statisticilor oficiale regasite la nivelul Enciclopediei Populatiei Terrei, speranta medie de viata a omului preistoric era estimata a se situa in intervalul cuprins intre 20 si 35 de ani, in Suedia anilor 1750 era de 36 de ani, iar in SUA anilor 1900 de 48 de ani.
In momentul de fata se estimeaza ca valorile varstelor respective sa creasca pana in anul 2030 la 79 de ani pentru barbati si 83 de ani pentru femei.
S-ar putea spune ca pe masura trecerii timpului, odata cu imbunatatirea conditiilor de viata, ar fi avansat si pragul sperantei de viata al omului, dar lucrurile nu sunt nici pe departe atat de simple.
Toate aceste statistici au fost intocmite pe baza informatiilor legate de probabilitatea ca un om sa traiasca anumiti ani din momentul in care s-a nascut si nu reflecta varsta la care se presupune sa ajunga o persoana adulta intr-un anumit context social.
Conditiile de igiena net imbunatatite, paleta variata de antibiotice, utilizarea pe scara larga a vaccinurilor precum si posibilitatea de a avea la indemana, aproape oriunde si oricand, apa potabila controlata din punct de vedere calitativ, constituie fara indoiala pasi gigantici realizati in acest context.
Dar adevarul este ca medicina moderna si eforturile muncii de cercetare stiintifica au ajutat intr-o masura considerabila la reducerea mortalitatii infantile si la combaterea anumitor patologii care in trecut faceau ravagii, ceea ce nu inseamna totusi ca stramosii nostri nu puteau sa atinga varste venerabile.
Ce spune Biblia despre Matusalem?
In Psalmul 89 (9, 10, 11) se precizeaza ca:
„…toate zilele noastre s-au imputinat si in mania Ta ne-am stins. Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; Iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia osteneala si durere”.
Afirmatia apare azi mai credibila decat oricand – realitatea o confirma – cu toate performantele inregistrate in sectorul medical si in cel al asigurarii unor conditii de viata net superioare celor din trecutul indepartat al omenirii.
Dar pana si in acest psalm se intrevede un aspect interesant referitor la varsta omului primitiv, intrucat se spune ca „zilele noastre s-au imputinat”, lasand sa se inteleaga ca inainte oamenii traiau mult mai mult, fara suferinte si boli chinuitoare care sa-i copleseasca dupa 80 de ani.
In „Geneza” (5:5-27 si 9-29), se precizeaza ca oamenii puteau atinge varste impresionante, de sute de ani, iar in vorbirea noastra curenta utilizam frecvent expresia „varsta matusalemica”, referindu-ne tocmai la un astfel de personaj Biblic, pe numele sau Metusala, care ar fi trait 969 de ani.
O serie intreaga de specialisti in materie sustin ca relatarile corespunzatoare din Vechiul Testament sunt perfect intemeiate, tinand cont de confruntarile anumitor informatii si dovezi indirecte, de natura istorica, stiintifica si cronologica, dar parerile sunt impartite.
Alti studiosi sustin ca in zorii civilizatiei umane, timpul s-ar fi masurat in mod diferit, lansand ipoteza echivalentei unui an cu o luna, desi nu exista amanunte care sa demonstreze valabilitatea acestei teorii, ba dimpotriva: daca ar fi sa-i acordam credibilitate, ar rezulta ca anumite personaje biblice ar fi avut copii deja la frageda varsta de 5 ani…
„Nu trebuie sa dam ascultare celor ce pretind ca pe atunci anii se socoteau altminteri decat in zilele noastre, ca anii erau atat de scurti, incat zece de-ai lor faceau cat unul de-ai nostri”, ne povatuieste Sfantul Augustin.
Analistii sustin ca omul detine in realitate un potential impresionant de a trai, de a se regenera si autovindeca, dar ca procesul de imbatranire cu care se confrunta in prezent ar constitui rezultatul propriei sale imperfectiuni comportamentale, care s-a accentuat in mod exponential fata de omanii care au trait inainte de Potop, erodandu-i capitalul biologic.
Cum mureau oamenii in trecut?
In urma studiilor aprofundate asupra corespondentei dintre tipurile de societate omeneasca si patologiile preponderente in cadrul acestora, s-a putut remarca modul in care omenirea a inlocuit anumite forme de moarte cu altele:
- In societatea primitiva, cand activitatile principale ale omului erau vanatoarea si incropirea unui adapost, cea mai mare parte a cauzelor mortii era corelata ranilor;
- In perioada in care omul s-a dedicat cu precadere agriculturii, moartea se prezenta sub semnul bolilor infectioase;
- In epoca industriala au aparut precum ciupercile dupa ploaie bolile cardiovasculare;
- In epoca moderna, a ceea ce ne-am obisnuit sa denumim „high technology”, cancerul secera vieti mai mult decat oricand;
- Iar in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, se presupune ca omul va muri la senectute, din pricina fragilitatii dobandite in urma procesului de imbatranire.
Arheologii si antropologii se confrunta cu o veritabila provocare in ceea ce priveste dezvaluirea unor informatii viabile asupra varstei populatiilor stravechi, in mare parte din pricina numarului extrem de redus de artefacte antice si a dificultatilor ce tin de determinarea varstei acestora.
Totusi, concluzia acestora este ca inaintasii nostri nu mureau cu totii inainte de a implini varsta de 35 de ani, ci se bucurau in anumite cazuri, de vieti indelungate, fara prea mari probleme de sanatate.
Mitul tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte
In lucrarea sa intitulata „Pour vivre deus cents ans. Essai sur le mytke de la longevite” (1999), Lucian Boia afirma ca:
„boala, batranetea si chiar moartea, sunt de acum resimtite ca nedreptati” si ca „potentialul stiintific si tehnologic inalt de care dispune lumea azi este orientat – in sfarsit! – catre refacerea conditiei biologice a omului”.
Acest adevar de necontestat tinde sa apropie omul modern de esenta mitului „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte”, desi laboratoarele de specialitate inca nu au reusit sa descopere elixirul care sa asigure pe deplin atingerea acestui deziderat.
Dar autorul sustine ipoteza potrivit careia
„suntem pe cale sa descifram codul genetic al fiintei omenesti, astfel incat niciodata sansele luptei impotriva bolilor nu s-au dovedit mai promitatoare, in timp ce speranta de viata creste pretutindeni in lume…”.
Pentru generatiile urmatoare asadar, marea aventura a cuceririi universului vietii indelungate la standarde calitative net superioare va constitui un obiectiv prioritar, desi este mult prea curand pentru a jalona pragul ce marcheaza limita dintre realele perspective in acest context si impulsurile mitice corelate.
Mai mult decat atat: autorul remarca faptul ca ambitiile omenesti legate de acest argument ar fi dublate un atù incontestabil, de natura spirituala, care-l impinge pe om inca din timpuri stravechi, sa creada in viata de dupa moarte – un stimul cu adevarat spectaculos pentru a… investi resurse suplimentare de oroice fel in viata pamanteasca si trupeasca – „unul din cele mai tenace mituri ale omenirii”.
Cum atingi pubertatea la 21 de ani in viitor?
Cata vreme omul se raporteaza la longevitate stabilindu-si o prelungire limitata a vietii, avem de-a face cu un concept ce se indeparteaza de viziunea mitica a nemuririi efective, dar care propune o abordare diferita a chestiunii, sugerand un soi de „redistribuire” a pragurilor de varsta pentru om.
Ar fi vorba asadar de o extindere a varstelor astfel:
- extinderea perioadei copilariei pana la varste la care azi se presupune ca debuteaza pubertatea,
- mutarea adolescentei catre pragul varstei de 21 de ani,
- mutarea tineretii efective catre 35 de ani,
- mutarea „florii varstei” spre 45-50 de ani
- adaugarea unei perioade de maturitate pronuntata ce si-ar adjudeca un interval cuprins intre 55 si 70 de ani,
- instalarea unui tip de „batranete lejera”, urmata de „batranetea accentuata”, fara a ca aceste praguri sa fie batute in cuie.
„Esti batran pana la o suta de ani, dupa aceea esti diferit”, scria Lucian Boia, amintind despre lucrarile reputatului medic german Christoph Wilhelm Hufeland (1762-1836), specialist in geriatrie si longevitate,care aducea in prim-plan cazurile unor persoane aflate la senectute, carora „le-au crescut dinti noi, alt par si care au inceput o viata noua ce putea sa mai dureze 20-30 de ani”, manifestand o forma fizica demna de invidiat.
Dar pana la realizarea unui astfel de obiectiv, omului de rand nu-i ramane altceva de facut decat sa recurga la o metoda infailibila pe care a avut-o si o are permanent la indemana si anume la… cumpatare.
„Cumpatarea se afla la indemana tuturor. Odata generalizata, ea va schimba fata lumii”, scria odinioara Alvise Luigi Cornaro (1467-1566), adaugand nu fara o doza considerabila de nostalgie: „….oamenii ar deveni asemeni Parintilor Bisericii care traiau sute de ani, ar face minuni, ar fi sanatosi, multumiti si veseli la fel ca ei, pe cand acum cea mai mare parte dintre ei sunt bolnavi, tristi si plictisiti… Ce frumoasa si agreabila ar fi lumea cu un asemenea mod de viata!”.
O astfel de invitatie la valorificarea sederii noastre pe pamant nu poate fi trecuta cu vederea, nici macar de cei mai putin increzatori in potentialul de longevitate al omului, mai cu seama avand in vedere ca din timpuri imemorabile si pana acum, cumpatarea nu a facut vreun rau nimanui…
Bibliografie:
- Alessano, Lucio – „Considerazioni su la durata della vita umana”, 1837;
- Boia, Lucian – „Pour vivre deus cents ans. Essai sur le mytke de la longevite”, 1999;
- Trevathan, Wenda – „Ancient Bodies, Modern Lives”, 2010;
- Vitale, Marco – „Longevità: una rivoluzione silenziosa”, 2011;
- Shetty, Kaup – „Longevity: Myths and Facts”, 2017;
- Pistoresi, Marco – „I segreti della longevità: essere centenari, ora è possibile”, 2018.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5
5