Pe valea Muresului, intre Apuseni si Carpatii Meridionali, judetul Hunedoara ocupa o arie privilegiata din punct de vedere geografic, beneficiind de munti, defileuri, coline si depresiuni care-i asigura nenumarate colturi de natura de o frumusete rara.

In plus, alaturi de apele Muresului care-i scalda teritoriul, reteaua hidrografica hunedoreana este imbogatita de prezenta unui segment al Jiului si de un altul, al Crisului Alb – particularitate gratie careia dobandeste toate elementele necesare pentru a gazdui lunci, lacuri si paduri cu flora, fauna si formatiuni geologice din cele mai variate – un veritabil sipet cu valoroase atractii pentru amatorii de drumetii si nu numai.

In orasul resedinta de judet – Deva – se regasesc obiective frecvent incluse pe itinerariile de vacanta ale turistilor, cum ar fi de pilda Cetatea Deva, parcurile orasului, Teatrul de Arta si Teatrul „Kristofferson”, Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din palatul Magna Curia, statuile si monumentele care atesta trecutul glorios al romanilor pe aceste meleaguri.

Dar si in celelalte zone ale Hunedoarei se afla suficiente repere menite sa atraga precum un cantec de sirena calatorul curios sa cunoasca tainele acestor plaiuri, din randurile carora prezentam in cele ce urmeaza zece propuneri ce nadajduim sa va trezeasca interesul:

  1. Calcarele de la Fata Fetii

In Muntii Tarcu, ceva mai sus de Clopotiva, se regaseste o rezervatie naturala de tip botanic, ce se intinde pe o arie de circa 3 hectare, numita „Calcarele de la Fata Fetii” – parte integranta din Geoparcul Dinozaurilor „Tara Hategului”.

Este vorba despre o zona care lasa impresia ca versantii sai golasi ar fi complet lipsiti de vegetatie, asemenea unui tablou arid, desprins parca din filmele SF, dar  la nivelul careia sunt adapostite mai multe specii de plante deosebite, aflate in categoria celor ce fac subiectul unui interes stiintific de exceptie, cum ar fi de pilda albastreaua, crucea voinicului, crinisorul de stanca, omagul galben, precum si incantatoarea floare de colt.

Rama acestui tablou este trasata de padurile bogate in lemn mort si vegetatie nelemnoasa care marginesc abrupturile de calcar”, sublinia Ana Deveanu intr-o descriere detaliata a rezervatiei.

  1. Locul fosilifer cu dinozauri Sanpetru

In sanul depresiunii Hateg, la Sanpetru, se intinde pe o arie de circa 5 hectare, o zona declarata rezervatie naturala care la randul sau face parte din Geoparcul Dinozaurilor „Tara Hategului”: situl fosilifer cu dinozauri Sanpetru.

La nivelul acestei arii au fost descoperite variate repere de natura paleofaunistica reptiliana, in categoria acestora intrand fosile apartinand mai multor specii de dinozauri, crocodili si broaste testoase.

Primele rezultate concrete in acest domeniu de cercetare au fost obtinute inca din anul 1895, de catre tanarul elev pe atunci, baronul transilvanean cu cea mai aventuroasa viata pentru acele vremuri – Franz Nopcsa (1877-1933), care a aprofundat ulterior studiile zonei, incurajat fiind de catre profesorul vienez Eduard Suess.

Din pacate, situatia financiara a baronului intra ulterior intr-un declin vertiginos dupa confiscarea domeniilor din Transilvania, fiind declarat inamic al statului Roman din pricina serviciilor de spionaj pentru Imperiul Austro-Ungar, astfel incat intreaga sa colectie de fosile de la Sanpetru fu vanduta catre British Museum.

  1. Cheile Cernei

Se afla in Muntii Poiana Rusca si constituie o veritabila poarta catre un taram de poveste – o rezervatie naturala de circa doua hectare, la nivelul careia se regasesc unele din cele mai spectaculoase colturi de natura din tara noastra.

Desi zona este dificil de accesat din pricina salbaticiei reliefului, cei sase kilometri ai stramtorii strajuite de versanti abrupti rezerva calatorului anumite segmente pe care le poate strabate la pas, pentru a privi cu rasuflarea taiata sculpturile magnifice in stanca savarsite de apele repezi ale Cernei.

Deasupra cheilor, pe drumul de munte, a fost amenajat in anii ’60 un tunel cu o lungime de aproximativ 60 de metri, cu rol de poarta de acces catre Lunca Cernii, iar in imediata vecinatate a acetuia se afla o parcare de la nivelul careia turistii pot admira privelistea Cheilor.

Din pacate, abisurile prapastioase ale acestui loc minunat sunt intinate frecvent de gunoaiele aruncate de catre cei carora curentii de aer ai inaltimilor le trec lejer dintr-o ureche in alta, neintampinand rezistenta creierului la interiorul craniului.

  1. Magura Uroiului din Simeria

Constituie o rezervatie naturala de tip geologic si acopera o arie de aproximativ 10 hectare, pe teritoriul carora se regasesc dovezi de netagaduit ale unei activitati vulcanice existente in aceasta zona cu milioane de ani in urma (in neogen).

Este vorba despre roci de andezide magmatice cuartifere si cimentari de grohotisuri sub forma de coloane explozive de brese specifice.

Magura Uroiului apartine unui aparat vulcanic central deosebit datorita compozi?iei sale speciale: inainte de a intra in localitatea Simeria, venind dinspre Deva spre nord-est, apare imaginea generala a vulcanului; profilul morfologic, in prim-plan destul de monoton, este intrerupt de forma pozitiva a structurii andezitice din Magura Uroiului, se precizeaza in literatura de specialitate.

Magura Uroiului ofera o priveliste de vis asupra colinelor dacice de odinioara, detinand totodata un fantastic sit arheologic la nivelul teraselor sale inconjuratoare, unde a fost identificata o asezare preistorica, la confluenta Streiului cu Muresul.

  1. Pestera cu Corali

Pe valea Scorotei, in Muntii Valcani, se regaseste o pestera deosebita, declarata rezervatie speologica, ce poate fi vizitata numai in grupuri restranse, de maximum patru persoane, dotate cu echipament de protectie – Pestera cu Corali.

Detinand o singura galerie, cu lungimea totala de circa 80 de metri, pestera prezinta o asa-numa „Sala cu Coralite”, inalta de aproximatov 6 metri, incarcata de formatiuni coralitice, clusterite, stalactite si stalagmite perlate, precum si cruste splendid ornamentate, cu aspect unic.

Culorile si formele coralitelor sunt variate si surprinzatore, acoperind o paleta de nuante ce porneste de la alb translucid pentru a continua pana la rosu-brun – un veritabil spectacol pentru privirile insetate de cunoastere ale vizitatorilor.

  1. Mlastina de la Pesteana sau „Taul fara fund”

Se afla in comuna Densus si constituie una din cele mai interesante zone mlastinoase oligotrofe din tara intrucat adaposteste trei fascinante elemente care o disting in aceasta categorie:

  • S-a format in urma colmatarii subterane a elementelor unui lac preistocenic;
  • La nivelul sau poate fi semnalata prezenta plantei rare cunoscute sub denumirea de „roua cerului”, care atrage ca un magnet insectele cu un fel de tentacule lipicioase dispuse pe extremitatile petalelor pentru a le devora pur si simplu intr-o faza succesiva;
  • Prezenta unei alte plante protejate – „bumbacarita” –ncaracterizata de flori hermafrodite care se autopolenizeaza, producand un fruct bizar, cu aspect rotunjit, acoperit de peri albi, lanosi, precum bumbacul. 
  1. Podul natural de la Grohot

Este o atractie turistica speciala, cu statut de monument al naturii, aflat in Bulzestii de Sus, pe valea Uibarestilor, la circa 15 kilometri de Tebea.

Podul s-a format in urma parbusirii plafonului unei pesteri, descriind o arcada calcaroasa de o frumusete aparte – una din cele mai frumoase punti naturale din intreaga tara.

Peisajul inconjurator este la randul sau cu adevarat incantator, iar apele limpezi ale unui izvor sprintar desavarsesc tabloul, in timp ce drep in fata, se ridica un bloc masiv de piatra, scaldat de paraul Grohot ce-si urmeaza cursul printre chei. 

Frumusetea acestei arcade naturale este concurata pe teritoriul romanesc doar de asa-numitul „Pod al lui Dumnezeu”, aflat in comuna Ponoarele din judetul Mehedinti.

persoanele care doresc sa viziteze zona pot asocia si alte obiective turistice de major interes, incluse in Circuitul Cheilor, pe traseul „Tebea – Bulzestii de Jos – Podul Grohotului – Cheile Uibarestilor – Cheile Ribicioarei – Ribita – Tebea.

  1. Ruinele termelor antice Ad Acuae de la Calan

Constituie un monument istoric ce dateaza din epoca dacica, reprezentat de structurile fragmentate ale unor terme cu bazin sapat in stanca, pe malul stang al Streiului, in incinta unui complex de agrement de la Calan.

Termele „Ad Acuae” sunt descrise in operele lui Ptolemeu si a altor istorici antici, ca bucurandu-se odinioara de o apreciere aparte, indeosebi in randurile categoriilor privilegiate ale societatii romane, astfel incat ansamblul alcatuit dintr-un bazin prevazut cu canal de alimentare si de scurgere a fost numit de catre oamenii din partea locului „Lingura romana”.

Bazinul era adanc de patru metri, cu un perimetru de circa 100 de metri si era alimentat din debitele de ape termale a trei izvoare, cu proprietati terapeutice mult pretuite de romani; apele se revarsau prin canale mai departe, scaldand solul fertil al Luncii Streiului.

Baile Calanului sunt fara indoiala acelea care in vechime s-au numit Ad-aquas. Bazinul, probabil, inca este taiat de atunci in stanc?. Pe aici trecea si drumul ce venea de la Ulpia Traiana. Urmele se vad foarte bine si acum. Ce frumuseti nu vor fi fost aici pe timpul Daciei fericite?”, scria nu fara o unda de nostalgie, istoricul Aron Densusianu.

  1. Cetatea Orastie

In plin centru al orasului Orastie se ridica semete turnurile unei vechi cetati inconjurate cu ziduri masive de aparare, alcatuind un sistem de fortificatii medieval cu adevarat impresionant: Cetatea Orastiei.

Datand inca din anul 1300, constructia fu realizata cu o particulara atentie acordata soliditatii, astfel incat sa poata oferi adapost localnicilor in timpul cumplitelor invazii ale tatarilor si intr-o faza ulterioara, ale ostilor otomane.

Zidurile groase de aproximativ 1,6 metri fura zidite din piatra de rau, fixate cu mortar obtinut din amestecul de var si nisip cu granulatie mare, iar in incinta cetatii, arheologii au scos la lumina vestigiile unei rotonde eclesiastice aflate in subsol, datand cu aproximatie din secolul al XI-lea.

Exista documente care atesta functiile acestei cetati prin bastioanele ei: in unul se pastra praful de pusca, intr-altul era locul de tortura al raufacatorilor, iar altele folosite ca hambare si magazii pentru alimente, un altul avand amenajat si un cuptor de copt paine”, se precizeaza in literatura de specialitate.

  1. Castelul Huniazilor (Castelul Corvinilor)

Dominand orasul Hunedoara, castelul ce a apartinut odinioara regelui maghiar Matei Corvin (1443-1490), se distinge si azi gratie siluetei sale impresionante si stilurilor arhitectonice variate, precum si a introducerii uneor veritabile elemente inovative din punct de vedere strategic si militar.

Sursele documentate, dublate de informatia extrasa pe cale arheologica demonstreaza ca monumentul detinea sobe de caramida pentru spatiile comune (bucatarii, camere de dormit, spatii rezervate soldatilor), completate de sobe cu cahle, resturile acestor instalatii fiind identificate in camera de aur si in sacristia capelei”, se subliniaza in descrierea oficiala a obiectivului.

Locul in sine este invaluit intr-o aura legendara inca din cele mai vechi timpuri, insasi procesul construirii cetatii fiind zugravit cu iscusinta in folclorul local si in hrisoavele ingalbenite de trecerea vremii:

„Spun ca zane trei deodat
Trei cetati au ridicat
Una-n Hunead, cealalta
La Gradiste-n deal inalt
Alta Orlea p-un deal mare,
Pe sub care Streiul trece
Cu suvaitura tare,
Cu pastravi si apa rece.
Cand odata se-ntalnira,
De cetati s-au intrebat,
Ceste doua sus sarira
Si superb au cuvantat:
Nostrele cetati pe mane
Ori ajute ori n-ajute
Domnul, gata le vom pune,
Hinedoara spune iute:
Si eu pest-o saptamana
De-mi ajuta Dumnezeu,
Si-mi va fi cu indemana
Voi fini tot lucrul meu.
Iaca dar c-a ei cetate
Buna fu si azi se vede
Dar cazut-au celelalte
Stand zidiri cu iarba verde.
Doua zane intr-acea ora
Fier cumplit aridicara
Iute dupa Hinedoara
Învartind il aruncara
Care catre munti fugise
De mania celor doua
Si la tara mai sosise.
Fierul muntele în doua
L-au lovit si l-au taiat,
D-ice muntele si noua
Se numeste Retezat.”*

*(Din istoria vicariatului greco-catolic al Hategului, dr. I. Radu, p. 9-10).

 

Bibliografie:

  1. Gruescu, I.S. – „Judetul Hunedoara”, 1970;
  2. Murgu, Mihai – „Imagini Hunedorene”, 1971;
  3. Marza, Ioan – „Hunedoara: monografie”, 1980;
  4. Tic, Miron – „Lumini Hunedorene”, 1989;
  5. Rus, Dumitru – „Legende geografice hunedorene”, 2004;
  6. Nicola, Roxana Gabriela – „Societati culturale hunedorene: (1870-1918)”, 2014;
  7. Moise, Ilie – „Secvente hunedorene”, 2015;

(Visited 11 times, 1 visits today)