Saptamana mitologiei romane

Roma antica, republica Roma, Imperiul Roman, Roma senatului, a legiunilor, a comerciantilor, gladiatorilor, vanzatorilor de sclavi, Roma, imperiul tuturor religiilor, locul nasterii crestinismului.

Avem atat de multe lucruri, idei si concepte care vin din Roma antica incat nu stim de unde am putea incepe. Bune si rele deopotriva, unele mostenite de la greci, altele furate, aduse de peste mari si tari, ca si mirodeniile si animalele exotice de la curtea cezarului.

Dar, de departe, cea mai importanta este religia si mitologia romana.

Mitologia si zeii romanilor

Zeii romani si Mitologia romana reprezinta cel mai interesant univers mitologic. Aaturi de cultul familial si al celui pus în slujba unor colectivitati mai largi (gens-ul, curia, colegiul), s-a constituit, odata cu perioada monarhica, un cult civic, care a urmat o evolutie constanta sub impulsul preotilor si al autoritatilor publice.

În perioada monarhica, regele este acela care, ca preot suprem, conduce cultul civic. Dupa disparitia institutiei regale, se creeaza o noua demnitate, cea de “rege al sacrificiilor” al carui rol este de a-si asuma unele din functiile religioase ale suveranilor detronati. Paralel s-au constituit colegii sacerdotale care-si împart marile manifestari religioase.

ROMA: ORIGINI SI INCEPUTURI

ROMA, CEA CARE VA REALIZA PRIMA UNIFICARE A UNEI PARTI DIN SPATIUL EUROPEAN, PRINDE CONTUR INTR-O PENINSULA LTALICA CARE, LA RANDUL EI, NU ESTE ÎN SECOLUL AL VLLL-LEA DECAT UN PUZZLE HETEROCLIT DE POPOARE SUPUSE INFLUENTEI GRECESTI SI FENICIENE IN SICILIA SI IN ITALIA MERIDIONALA. DIN ACEST MOZAIC SE NASC ETRUSCII, INSTALATI IN TOSCANA, ALIATI CU CARTAGINEZII ÎMPOTRIVA GRECILOR SI PURTATORI AI UNEI CIVILIZATII ORIGINALE. ORGANIZATI ÎN CETATI-STATECONDUSE MAI INTAI DE REGI, APOI DE O ARISTOCRATIE A MARILOR PROPRIETARI, SI-AU CONSTRUIT O CULTURA IN CARE INFLUENTA GREACA SE AMESTECA CU VECHEA ZESTRE MEDITERANEANA SI CU ELEMENTE IMPRUMUTATE DIN ORIENT.

DIVINATIA SI ASTROLOGIA IN ROMA ANTICA

Divinatia – cuvânt de provenienta latina (divinatio, -onis). Folosit pentru prima data în jurul secolului al XIV-lea. Divinatia se defineste ca ansamblul de practici specificare care au ca scop final aflarea viitorului. Divinatia si astrologia in Roma antica era folosita pentru a intelege vointa zeilor.

Înca de pe vremea aceea s-a realizat o distinctie clara între formele divinatorii. Astfel exista divinatia naturala, prin care se întelege orice informatie primita direct de la zei, prin intermediul viselor si a profetiilor. si divinatia experimentala sau artificiala, prin care se întelege informatia primita prin interpretarea semnelor primite de la zei (zborul pasarilor, fulgere, cutremure, etc) si de asemenea prin actiunile voluntare a oamenilor (aruncarea zarurilor). Cicero este cel care delimiteaza aceste forme. În tratatul sau, De divinatione, acesta analizeaza formele divinatorii regasite în cadrul imperiului roman. În afara de Cicero, Platon, Tacitus ofera informttii despre apetitul romanilor pentru divinatii.

EDUCATIA SI SCLAVIA IN ROMA ANTICA

educatia in roma antica

Epoca romana a fost cu adevarat impresionanta. Lumea romana si-a influentat vecinii, dusmanii si statele cucerite. In timpul Republicii tarzii si a Imperiului timpuriu, nevoia pentru o educatie buna era probabil cel mai mare deziderat in Roma antica. Nici macar clasele de jos nu erau analfabete. Dovada stau inscriptiile de pe zidurile din Pompei, desi nu exista sistem de scoli publice gratuit. Exista marturii ale lui Horatiu, Pliniu cel Tanar si Martial despre eforturile facute de parinti pentru a obtine copiilor o buna educatie.

RELIGIA IN ROMA ANTICA SI IMPERIUL ROMAN

ÎN PRIMELE SECOLE ALE REPUBLICII, RELIGIA IN ROMA ANTICA SI IMPERIUL ROMAN,  ADICA ANSAMBLUL DE RITURI SI CREDINTE CARE ÎMPODOBEAU VIATA CETATII, DAR SI VIATA DIFERITELOR COMUNITATI ÎN CARE INDIVIDUL SE AFLA INTEGRAT -, S-A CONSTITUIT DIN CONTOPIREA ELEMENTELOR PROPRII POPOARELOR ITALICE CU ÎMPRUMUTURI PRELUATE TIMPURIU DE LA ETRUSCI SI DE LA CETATILE GRECESTI DIN SUDUL PENINSULEI. 

Altfel spus, se pare ca nu a evoluat de la un animism primitiv si vag pentru a ajunge, sub influenta elenismului, la un politeism de zeitati personale, ci, dimpotriva, înca din vremurile arhaice exista o gîndire teologica, care organiza riturile si asimila cel putin pe unii zei cu persoane.
În orice caz, ceea ce caracterizeaza fenomenul religios roman este, în primul rand, infinita extensie a numarului de divinitati. Nu exista niciun eveniment al vietii umane, niciun fenomen natural, care sa nu se afle sub patronajul uneia dintre ele.

Varro a numarat mai mult de 30.000 de zei avand legatura cu Religia in Roma antica si Imperiul Roman. Flora prezida tot ceea ce înfloreste, Fons, apele ce ies la suprafata, Tellus, fecunditatea recoltelor (împreuna cu Ceres), Janus este zeul usii, dar mai existau, de asemenea, un zeu al pragului.

CADEREA ROMEI

caderea Romei

Caderea Romei a schimbat harta lumii. Coruptie, divizare, invaziile au fost principalele motive pentru caderea maretului oras. iata povestea Cetatii Eterne.

Roma n-a fost construita intr-o zi, asa-i? Si nici nu a cazut intr-o singura zi. Pentru a explica toate acestea, vom face o cercetare in privinta caderii treptate a Romei. Apogeul caderii a fost jefuirea Romei din 476. Cunoscuta anticilor ca Cetatea Eterna, Roma a cazut prada intrigilor interne, dar si invaziilor din exterior. Un cumul de factori au condus la caderea ei.

Coruptia interna este de mult dovedita un fapt real si istoric in Roma. Societatea se baza pe ea. De vreme ce Imperiul Roman a crescut foarte mult, a devenit greu sa guvernezi si sa fii in control. Violentele au inceput sa inlocuiasca legile si ordinea. In loc de imparati, generali si politicieni alesi pe baza meritelor, pozitiile de putere erau platite, vandute si cumparate. Sau, adesea, erau castigate prin violenta, mita si coruptie ce ar rivaliza cu ultimele noastre filme.

IUS OSCULI IN ROMA ANTICA: SARUTUL CARE

CONDAMNA LA MOARTE

In Roma antica existau o serie de legi care in ziua de astazi ar putea parea absurde, dar care la vremea respectiva erau hotaratoare pentru dreptul de viata si de moarte al cetatenilor – printre acestea se numara si „ius osculi”.

Este vorba despre o lege menita sa „mentina echilibrul si armonia in familia romana, aparand virtutile femeilor oneste si drepturile barbatilor care intemeiaza un nucleu familial”.

„Ius osculi” sau „dreptul la sarutul pe buze” constituia in esenta, dreptul sotului, al tatalui si al fratelui unei femei casatorite, de a-si saruta direct pe buze sotia, respectiv fiica sau sora, intr-un gest care nu avea nici in clin nici in maneca cu sentimentele afectuoase.

Exista multe moduri in care se poate fi sarutata o femeie: pe obraz, in semn de salut sau de multumire, pe frunte, in semn de ocrotire, sarutul circumstantial, sarutul afectuos, sarutul pasional sau erotic – toate aceste forme existau si in vremuri vechi, in Roma antica.

ETRUSCII – ISTORIA UNUI POPOR NECUNOSCUT

În momentul cand, dupa traditie, are loc nasterea Romei (adica la mijlocul secolului al VIII -lea, în 753 i.e.n.), Italia se prezinta ca un puzzle heteroclit de popoare ale caror originin raman si astazi putin cunoscute.

În afara de etrusci si de grupurile înca numeroase de popoare mediteraneene, precum ligurii în nord-vest si în Sardinia, elimii si sicanii în Sicilia, toate instalate de multa vreme, peninsula este ocupata din plin de populatii de limba indo-europeana, grupate global sub numele de “italice”latinii în campia centrala, umbrienii, sabinii, samnitii, pelignii, marsii in centru, oscii, volscii, lucanii, messapii, iapygii si bruttii în sud, picenienii si venetii in nordul Apeninilor.

S-a crezut multa vreme ca au venit, in valuri succesive, în mileniul al II-lea din diverse teritorii urmand calea terestra septentrionala sau cea maritima. Dar aceasta interpretare “invazionista” este astazi foarte controversata, ca de altfel toate tezele relative la indo-europeni. Numerosi specialisti (P. de Francisci si M. Pallottino, in special) cred ca asimilarea populatiilor italice s-a facut prin contacte pasnice, în timp, si nu prin sosirea brutala de grupuri etnice indo-europene, deja puternic organizate si diferentiate. Aceeasi situatie va fi si pentru etrusci, ca si pentru celtii instalati în campia Padului.

CEI MAI SANGEROSI GENERALI ROMANI DIN ISTORIE

cei mai sangerosi generali romani

Insasi ideea unei Europe unite, pusa in practica dupa Al Doilea Razboi Mondial de Konrad Adenauer si Robert Schumann are la baza arealul civilizat in prima instanta de catre romani.

Insa pretul civilizarii si al stabilitatii regionale a fost unul platit cu sange, atat de soldatul roman, cat si de barbarul cucerit.

Pe langa razboaiele duse, romanii trebuiau sa faca fata numeroaselor revolte din provincii, cat si razboaielor civile ce izbucneau atat intre factiuni ale patricienilor (optimates si populares) cat si intre patricieni si plebei. Din aceste lupte, generalii romani victoriosi primeau laudele, festivitatile de triumphus, precum si influenta politica si sociala. Unii dintre acestia s-au remarcat atat prin tenacitate, prin cruzime si prin numarul de victime lasate pe campul de batalie.

POLITIA SECRETA DIN ROMA ANTICA. FORTELE SPECIALE SI TRUPELE DE ELITA ALE IMPERIULUI ROMAN. TRADARI, CONSPIRATII POLITICE SI ASASINARILE IMPARATILOR ROMANI.

In egala masura serviciu secret al Imperiului Roman, forte speciale si administratori urbani, Garda Pretoriana din Roma antica era una dintre cele mai faimoase unitati militare antice ale lumii. Acesti soldati alesi pe spranceana au devenit cunoscuti mai ales datorita faptului ca erau aparatori jurati ai conducatorului roman, dar erau folositi si pentru alte servicii in folosul Imperiului Roman. Garzile au luptat alaturi de legiunile romane in campanii, au inabusit revolte, au pacificat teritorii si au servit ca forta de securitate in cazul spectacolelor de gladiatori si a curselor de care. Odata ce influenta lor a crescut, au jucat si un rol semnificativ in intrigile, schemele si inselatoriile pe care s-a ridicat Imperiul Roman. Exista o gramada de povesti despre aceste trupe care au protejat, dar si-au si ucis imparatul.

Imperiul Roman acoperea o arie vasta si, cand a cazut, oamenii sai erau in pericol de a-si pierde civilizatia. Explorand mostenirea Imperiului Roman vom intelege felul in care cetatenii lui au fost afectati si cum intreaga lume s-a schimbat.

La apogeul sau, la inceputurile celui de-al doilea secol, Imperiul Roman era puternic si se intindea pe o arie imensa. Totusi, era slabit si a inceput sa se destrame in vest dupa invazia triburilor germanice ca gotii, vandalii, francii si anglo-saxonii in secolul al V-lea. In partile estice ale Imperiului Roman, o noua cultura s-a dezvoltat in Constantinopol, un important si mare oras din Imperiul Roman. Societatea din aceasta zona includea influente de la romani si de la greci. Deasemenea, includea si influente de la religia crestina dominanta.

Suntem in Roma, anul 80 dupa Christos.
Imaginati-va noul construit Colosseum in toata splendoarea lui.
Un barbat care a aparut in jocurile inaugurale ale Colosseumului a fost un gladiator pe nume Verus. Lupta sa a fost atat de impresionanta, incat a fost imortalizata de unul din cei mai mari poeti ai Romei antice. Cuvintele si faptele lui Verus din acest articol-documentar se bazeaza pe ultimele dovezi istorice legate de gladiatori.
Acesta este Verus. Iar aceasta e povestea lui.
Colosseum – Arena romana a mortii
Multi gladiatori proveneau de la marginile lmperiului Roman, din tari ca Moesia, la framantata frontiera romana din Balcani.

Intr-o zi de primavara, romanii ne-au atacat satul. Femeile si copiii au fugit. Noi am ramas si am luptat, dar nu aveam sanse de izbanda.
Asa am ajuns sclav.
A durat 50 de zile pana am ajuns în Italia. Am fost vanduti toti la o licitatie. Eu inca eram puternic si am ajuns intr-o cariera de la marginea Romei. Noi ii ziceam “hruba”. La miezul zilei simteai ca te coci de viu. Aveam o zicala: “In hruba nu exista oase batrane.” Lucram in fiecare zi de la rasarit pana la apus, dar n-au reusit sa ma franga.

Dacii si romanii: jurnal de razboi

Getii sunt pomeniti în cele mai vechi izvoare doar la sud de Dunare. Istoricul si politicianul grec Tucidide (cca 460-395) ne spune ca „[Sitalkes, regele tracilor odrizi] a chemat apoi pe getii de dincolo de Haemus si celelalte neamuri care locuiesc între fluviul Istros si Pontul Euxin, mai multe spre mare; getii si locuitorii de prin acele parti sunt vecini cu scitii, au acelasi port si sunt toti arcasi calari“.

La drept vorbind, cu foarte rare exceptii, izvoarele nu ne spun prea multe despre geti. Numele de „geti“ ?i alte câteva lucruri le stim doar de la autorii greci, printre ei numarandu-se si Herodot. Se pare ca getii ar fi locuit de la Varna de astazi in Bulgaria spre nord pana la gurile Dunarii, iar spre vest de-a lungul Dunrii pana in Bulgaria de azi in dreptul localitatii Zimnicea din Teleorman. In secolele urmatoare, izvoarele ne arata ca getii traiau pe ambele maluri ale fluviului.

Tot ce a fost atribuit getilor (izvoare antice, descoperiri arheologice diverse) a devenit si dacic. Dar si invers. Acest lucru nu a fost neaparat de bun augur, deoarece, în realitate, getii au avut lumea si cultura lor, iar dacii, un neam aparut pe scena istoriei la cinci secole distanta dupa prima mentiune a getilor, au avut propria identitate.

E drept, în sec I î.Chr., odata cu ascensiunea si ridicarea acelui mare rege trac, Burebista, arheologii au constatat o fuziune culturala nord-tracica. Arheologic, s-ar putea vorbi în aproape cele doua veacuri ce s-au scurs între domnia lui Burebista si razboaiele lui Decebal cu Traian despre o cultura geto-dacica. Dar doar atunci…

Primul autor care-i pomeneste pe daci este însusi Iulius Caesar, pe la anul 50 î.Chr. – este drept, doar ca reper într-o localizare geografica: „Padurea Hercinica începe în Tara helvetilor, nemetilor si rauracilor si, mergând paralel cu Dunarea, ajunge la granitele dacilor si anartilor“.

Si Strabon, si alti autori ne spun ca dacii erau doar unul dintre triburile getice de la nordul Dunarii, unul dintre triburile foarte active în luptele cu romanii ce au urmat anexarii Macedoniei.

Trogus Pompeius îi numeste pe daci o ramura a getilor. Pe de alta parte, poetul Ovidiu, exilat de Augustus la Tomis, oras grecesc, scrie doar despre getii cei teribili care locuiau pe?acolo, fara sa aiba habar de „daci“.

Astfel, putem observa ca, pâna în veacul I d.Chr., tracii care locuiau între Dunare si Carpati erau numiti geti (laolalta cu cei din Dobrogea), vechiul nume cunoscut înca din vremea lui Herodot, în timp ce tracii din nord-vest si cei din Transilvania au început sa fie cunoscuti ca daci. Însa în veacul I d.Chr., autorii greci si latini deopotriva, care au scris dupa marile razboaie dacice ale lui Domitian si Traian contra lui Decebal, petrecute între anii 86 si 106, au impus definitiv numele de daci ca etnonim colectiv pentru toate triburile getice de la nordul Dunarii.

Dacii au facut parte dintr-o alianta militara ce va ataca trupele romane imperiale in 112, 109 si 75 i. Hr. Pana la acele contacte, societatea dacilor se divizase in doua clase distincte: aristocratia si proletariatul. Prima era formata din nobili si preoti. A doua era formata din armata, tarani si artizani, mestesugari.

Printre ocupatiile de rand, principale erau agricultura si cresterea vitelor. Dacii lucrau si in mine de argint, fier si aur in Transilvania. Dacia avea un comert infloritor in acea perioada, lucru atestat de cantitatea mare de monede gasite aici.

 

 

 

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 2,253 times, 1 visits today)

3 thoughts on “Saptamana mitologiei romane”

  1. Am întrebare pentru dl. Stanculescu. Din exprimarea dvs. “Dacii ocupasera pamanturile de la sud de Dunare si nord de Muntii Carpati” se întelege cumva ca au fost si ei migratori la rândul lor. Întrebarea mea este: exprimarea este nefericita sau aveti niste dovezi care sa dovedeasca ocuparea de catre daci a zonelor respective si cam în ce perioada s-a petrecut asta?

    1. Catalin Stanculescu

      Doar intr-un roman fictiv s-ar fi putut intampla asa ceva. A fost o scapare a editorului si ne cerem scuze. Textul a fost inserat dintr-un articol mai vechi necorectat intr-o prezentare a Mitologiei saptamanii romane. Am corectat textul original si ne cerem scuze pentru confuzie inca o data.

      Getii sunt pomeniti în cele mai vechi izvoare doar la sud de Dunare. Istoricul si politicianul grec Tucidide (cca 460-395) ne spune ca „[Sitalkes, regele tracilor odrizi] a chemat apoi pe getii de dincolo de Haemus si celelalte neamuri care locuiesc între fluviul Istros si Pontul Euxin, mai multe spre mare; getii si locuitorii de prin acele parti sunt vecini cu scitii, au acelasi port si sunt toti arcasi calari“.

      La drept vorbind, cu foarte rare exceptii, izvoarele nu ne spun prea multe despre geti. Numele de „geti“ ?i alte câteva lucruri le stim doar de la autorii greci, printre ei numarandu-se si Herodot. Se pare ca getii ar fi locuit de la Varna de astazi in Bulgaria spre nord pana la gurile Dunarii, iar spre vest de-a lungul Dunrii pana in Bulgaria de azi in dreptul localitatii Zimnicea din Teleorman. In secolele urmatoare, izvoarele ne arata ca getii traiau pe ambele maluri ale fluviului.

      Tot ce a fost atribuit getilor (izvoare antice, descoperiri arheologice diverse) a devenit si dacic. Dar si invers. Acest lucru nu a fost neaparat de bun augur, deoarece, în realitate, getii au avut lumea si cultura lor, iar dacii, un neam aparut pe scena istoriei la cinci secole distanta dupa prima mentiune a getilor, au avut propria identitate.

      E drept, în sec I î.Chr., odata cu ascensiunea si ridicarea acelui mare rege trac, Burebista, arheologii au constatat o fuziune culturala nord-tracica. Arheologic, s-ar putea vorbi în aproape cele doua veacuri ce s-au scurs între domnia lui Burebista si razboaiele lui Decebal cu Traian despre o cultura geto-dacica. Dar doar atunci…

      Primul autor care-i pomeneste pe daci este însusi Iulius Caesar, pe la anul 50 î.Chr. – este drept, doar ca reper într-o localizare geografica: „Padurea Hercinica începe în Tara helvetilor, nemetilor si rauracilor si, mergând paralel cu Dunarea, ajunge la granitele dacilor si anartilor“.

      Si Strabon, si alti autori ne spun ca dacii erau doar unul dintre triburile getice de la nordul Dunarii, unul dintre triburile foarte active în luptele cu romanii ce au urmat anexarii Macedoniei.

      Trogus Pompeius îi numeste pe daci o ramura a getilor. Pe de alta parte, poetul Ovidiu, exilat de Augustus la Tomis, oras grecesc, scrie doar despre getii cei teribili care locuiau pe?acolo, fara sa aiba habar de „daci“.

      Astfel, putem observa ca, pâna în veacul I d.Chr., tracii care locuiau între Dunare si Carpati erau numiti geti (laolalta cu cei din Dobrogea), vechiul nume cunoscut înca din vremea lui Herodot, în timp ce tracii din nord-vest si cei din Transilvania au început sa fie cunoscuti ca daci. Însa în veacul I d.Chr., autorii greci si latini deopotriva, care au scris dupa marile razboaie dacice ale lui Domitian si Traian contra lui Decebal, petrecute între anii 86 si 106, au impus definitiv numele de daci ca etnonim colectiv pentru toate triburile getice de la nordul Dunarii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.