Religia si mitologia difera, dar au aspecte care se suprapun. Ambii termeni se refera la sistemele de concepte, care sunt de mare importanta pentru o anumita comunitate, fiind adevarate declaratii cu privire la supranatural sau sacru. În general, mitologia este considerata o componenta sau un aspect al religiei. Religia este un termen mai larg: în afara de aspectele mitologice, aceasta include aspecte legate de ritual, moralitate, teologie si de experienta mistica. O anumita mitologie este aproape întotdeauna asociata cu o anumita religie, cum ar fi mitologia greaca cu religia greaca antica. Deconectat de la sistemul sau religios, un mit poate pierde din relevanta lui imediata pentru comunitate si sa evolueze, departe de importanta sacra, într-o legenda sau basm.
Ce este religia?
Religia este o credinta cu privire la supranatural, sacru sau divin si codurile morale, practicile, valorile si institutiile asociate cu o astfel de credinta. Credintele si practicile religioase pot include urmatoarele:
- – o zeitate sau o fiinta superioara;
- – eshatologie;
- – practicile de cult;
- – practicile etice si politice.
Unele religii nu includ toate aceste caracteristici. De exemplu, credinta într-o zeitate nu este esentiala pentru budism.
Ce este mitologia?
Termenul de mitologie, de obicei, se refera fie la un sistem de mituri sau la studiul miturilor. Cu toate acestea, cuvantul “mit” în sine are mai multe definitii (si unele contradictorii):
- 2007: Conform Merriam-Webster Dictionary, “Mit:” = o poveste de obicei traditionala a unor evenimente aparent istorice, care serveste pentru a desfasura o parte din viziunea unui popor asupra lumii sau de a explica o practica, credinta sau fenomen natural. Pilda, alegorie. O credinta populara sau traditie, care a crescut în jurul a ceva sau cineva, in special care cuprinde idealurile si institutiile unei societati sau segment al societati. O notiune nefondata sau falsa.
În ceea ce priveste studiul culturii si al religiei, acestea sunt unele dintre definitiile folosite de oamenii de stiinta:
- 1968: clasicistul Robert Graves defineste miturile ca “orice legende religioase sau eroice care sunt atat de straine de experienta unui student incat nu poate crede ca ele ar fi adevarate.”
- 1973: Un alt clasic, G.S. Kirk, respinge ideea ca toate miturile sunt religioase sau sacre. În categoria “mit” el include mai multe relatari legendare, care sunt “seculare” pentru toate scopurile practice.
- 1997: folcloristii definesc mitul ca “o naratiune sacra care explica modul în care lumea si omenirea au ajuns în forma lor actuala”.
- 2004: În studiile religioase, cuvantul “mit” este, de obicei, rezervat pentru povesti ale caror personaje principale sunt zei sau semizei.
- Tot in 2004:. clasicistul Richard Buxton defineste un mit ca “o poveste sociala puternic traditionala”
- 2004: Robert A. Segal, profesor de teoria religiei de la Universitatea din Lancaster, defineste “mitul” în linii mari ca orice poveste a carei “principale figuri sunt personalitati – divine, umane sau chiar animale. Excluse ar fi fortele impersonale.
Relatia dintre religie si mit
Relatia dintre religie si mit depinde de ce definitia a mitului se foloseste. Pentru Robert Graves, povestile traditionale ale unei religii sunt “mituri” daca si numai daca nu apartin religiei în cauza. Prin definitia lui Segal, toate povestile religioase sunt mituri, pur si simplu pentru ca aproape toate povestile sunt mituri. In viziunea folcloristilor, toate miturile sunt povesti religioase (sau “sacre”). Dar nu toate povestile religioase sunt mituri: povestiri religioase, care implica crearea lumii (de exemplu, povestirile din Geneza) sunt mituri, cu toate acestea, povestiri religioase care nu explica cum lucrurile au ajuns sa fie în forma lor actuala (de exemplu, hagiografiile de sfinti celebri) nu sunt mituri.
Trebuie remarcat faptul ca cele mai multe definitii ale mitului il limiteaza la povesti. Astfel, elemente non-narative ale religiei, cum ar fi ritualul, nu constituie mituri.
Asemanari între diferite mitologii religioase
Avand în vedere definitiile de mai sus ale mitului, miturile multor religii, atat antice si moderne, impartasesc elemente comune. Asemanarile raspandite între mitologiile religioase includ urmatoarele:
- Multe religii implica un Paradis initial precedand timpul istoric obisnuit.
- Multe religii implica povestea unui Dumnezeu care sufera, moare si învie.
- Geografia mitica a multor religii implica o axis mundi sau Centrul Cosmic.
- Multe mituri sunt “dotate” cu un potop global.
Asemanarile dintre culturi si perioade de timp pot fi utile, dar nu este, de obicei, usor sa combini credinte si istorii din diferite grupuri.
Contraste între diferite mitologii religioase
Desi exista similitudini între mitologiile religioase, exista, de asemenea, si contraste. Multe mitologii se concentreaza asupra explicatiilor privind universul, fenomene naturale, sau alte teme ale existentei umane, atribuind de multe ori responsabilitate pentru acestea uneia sau mai multor zeitati sau altor forte supranaturale. Cu toate acestea, unele religii au foarte putine povesti de acest tip despre cosmos. De exemplu, pilda budista a sagetii avertizeaza împotriva speculatiilor, cum ar fi “Este lume vesnica sau nu? Este sufletul diferit de corp? Exista viata dupa moarte sau nu?”, vazandu-le ca irelevante pentru scopul de a scapa de suferinte.
Vizualizari academice
În mediul academic, termenul de “mit” de multe ori se refera la povesti pe care culturile respective le considera adevarate. Astfel, multi cercetatori vor numi un corp de povesti “mitologie“, lasand deschisa problema daca povestile sunt adevarate sau false. Spre exemplu, în Arborele sufletelor: Mitologia iudaismului, profesorul englez Howard Schwartz scrie, “definitia de mitologie oferita aici nu încearca sa determine daca naratiunile biblice sau ulterioare sunt adevarate sau false sau daca sunt istoric relevante“
De la începutul filosofiei moderne si stiintei în secolul al XVI-lea, multi intelectuali occidentali au vazut mitul ca depasit. De fapt, unii au sustinut ca religia crestina s-ar descurca mai bine fara mitologie, sau chiar ca intregul crestinism s-ar descurca mai bine fara religie.
În secolul al XX-lea, multi cercetatori au rezistat acestei tendinte, aparand mitul de criticile moderne. Mircea Eliade, un profesor de istorie a religiilor, a declarat ca mitul nu trage religia înapoi, fiind un fundament esential al religiei, si ca eliminarea sa ar anihila o parte a psihicului uman. Eliade a sprijinit mitul într-un moment în care ganditorii religiosi au încercat sa elimine religia de elementele sale mitologice:
Eliade a scris despre “Cer si zeii cerului”, atunci cand teologia crestina era zguduita din temelii de teologia “mortii lui Dumnezeu”. El a vorbit despre “Dumnezeu acolo sus” atunci cand teologii, cum ar fi J.A.T. Robinson s-au ocupat cu stergerea limbajului mitic
Joseph Campbell credea ca oamenii nu-si puteau întelege viata lor individuala fara ajutorul mitologiei. Reamintind importanta vechilor mituri, el a încurajat constientizarea lor si crearea de mituri pentru epoca contemporana.
Vizualizari religioase
Cele mai multe religii contin un corp de povesti traditionale sacre care se crede ca exprima adevarul profund. Unele organizatii religioase si practicieni cred ca unele sau chiar toate povestile lor traditionale sunt nu numai sacre si “adevarate”, dar, de asemenea, istoric exacte si revelate de Dumnezeu, si numind astfel de povesti “mituri” nu le respectam statulul special.
Opozitia fata de clasificarea tuturor povestilor sacre ca mituri
Opozitia Moderna de azi
Unii credinciosi sunt ofensati atunci cand ceea ce ei considera a fi aspectele istorice ale credintei lor sunt etichetate ca “mituri”. Asemenea credinciosi fac distinctia între povestile religioase sau mituri. Pe de o parte, si acele naratiuni sfinte, care sunt descrise de traditia lor ca fiind istorie sau revelatii, pe de alta parte. De exemplu, preotul catolic John A. Hardon insista ca “crestinismul nu este mitologie. Ceea ce credem noi nu sunt fantezii religioase, indiferent de cat de pioase sunt.” Pe de alta parte, teologul evanghelic Carl F.H. Henry a insistat ca “Revelatia iudeo-crestina nu are nimic în comun cu categoria mitului “.
Radacinile populare ale sensului de “mit”
În special în crestinism, obiectia referitoare la cuvantul “mit” are o baza istorica. Pana la Hristos, lumea greco-romana a început sa foloseasca termenul de “mit” (grecescul mythos ) însemnand “fabula, fictiune, minciuna”. Ca urmare, teologii crestini timpurii au folosit “mitul” în acest sens. Astfel, sensul peiorativ al cuvantului “mit” este sensul traditional crestin, iar expresia “mitologie crestina”, asa cum este folosita în discursul academic ar putea ofensa crestinii pentru acest motiv.
În plus, aceasta utilizare crestina timpurie a termenului “mit” a trecut în utilizarea populara.
Lipsa opozitiei
Clerul modern si practicienii din cadrul unor miscari religioase nu au nicio problema in clasificarea povestilor sacre ca fiind “mituri”. Ei vad ca textele sacre contin într-adevar adevaruri religioase, de inspiratie divina, dar livrate în limba omenirii.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.