Sarbatorirea inceputului un nou an reprezinta una din cele mai vechi obiceiuri la nivel planetar, izvoarele istorice atestand acest gen de ceremonie cu mai bine de 4000 de ani in urma, de catre populatiile antice ale Babilonului si nu numai.
Romanii au preluat la randul lor aceasta traditie de la stamosii lor daci si au perpetuat-o din generatie in generatie pana in zilele noastre, cu intreaga sa trena de manifestatii spectaculoase, decorative, vesele si zgomotoase.
In perioada moderna, nu putini sunt romanii care executa un slalom nebunesc in ziua de 31 decembrie a fiecarui an, printre exigenetele cumparaturilor, innoirea cu articole vestimentare menite sa le asigure intrarea in noul an gatiti cum se cuvine, prepararea de bunatati culinare si asigurarea unui mic arsenal de artificii, pocnitori si petarde.
Toate acestea dar si o serie intreaga de alte obiceiuri mostenite de la parinti si bunici s-au transformat de-a lungul timpului intr-un soi de automatism patronat de lozinca „asa se face de Anul Nou”, fara ca cineva sa se mai intrebe care sunt traditiile stravechi ce se situeaza in culisele sale.
La romani, prima zi a noului an se suprapune unei importante sarbatori religioase: cea a Sfantului Vasile cel Mare – simbol al ingemanarii entuziasmului inceputurilor cu intelepciunea varstei de aur a senectutii si prilej de a amesteca vechiul cu noul intr-o maniera spectaculoasa, care se bucura de o adanca pretuire pe meleagurile noastre.
Sub ce alte denumiri regasim Anul Nou in traditia romanilor?
In afara clasicului binom de „An Nou”, romanii au aplicat acestui eveniment special si alte denumiri, mai mult sau mai putin sugestive, in functie de zona in care traiesc, de particularitatile unor termeni arhaici, de influentele religiei ortodoxe si de alte elemente social-culturale care impun in mod firesc anumite schimbari lexicale de-a lungul timpului.
In multe regiuni ale tarii, sarbatoarea Anului Nou mai este denumita de pilda „Sanvasai” – termen care-si are originile tocmai in numele sfantului sarbatorit in aceasta zi, Sfantul Vasile (Sant + Vasile).
Folclorul popular chiar mentioneaza intr-o rima aparte, succesiunea fireasca a sarbatorilor crestin-ortodoxe din perioada corespunzatoare: „Sanvasai si Boboteaza / Tot dupa Craciun urmeaza”.
Prin alte parti, nopatea trecerii peste an mai este cunoscuta si sub denumirea de „Caraciunul Mic” – o formula menita sa sublinieze faptul ca aceasta sarbatoare speciala nu poate sa intreaca in amploare si in importanta pe cea a Nasterii Domnului – Craciunul Mare.
In realitate insa, Anul Nou nu imprumuta prea multe conotatii religioase ca sarbatoare in sine, intrucat reprezinta doar din punct de vedere calendaristic (civil) puntea dintre anul vechi si cel ce abia incepe, in timp ce anul nou din punct de vedere bisericesc incepe pe data de 1 septembrie.
In ultimii ani romanii au preluat in mod tacit un termen care desemneaza la nivel general sarbatoarea aceasta si se adreseaza unul altuia cu aceeasi formula binecunoscuta: „ce faci de Revelion?”.
Revelionul nu poate fi confundat cu nici un fel de alta sarbatoare si indica in orice zona a tarii acelasi lucru – o petrecere somptuoasa cu muzica si cina lunga; termenul provine din fraceza (Reveillon) si este acceptat si inteles pe deplin de toata lumea.
Mastile, jocul, colindatul din casa in casa si umblatul cu sorcova
In toate zonele tarii, conform traditiei, cete mai mici sau mai mari de colindatori pornesc din casa in casa, urand gazdelor sanatate, noroc si belsug pentru anul cel nou, rasplatiti fiind la randul lor cu bani, nuci, mere, vin rosu, carnati, slanina, colacei sau alte bunataturi de prin camarile gospodinelor, preparate special pentru aceasta sarbatoare.
Cea mai populara forma de colindat de Anul Nou este fara indoiala reprezentata de umblatul cu sorcova – o vergea din lemn impodobita cu flori colorate realizate din hartie creponata, ciucuri, panglici si nuci invelite in poleiala – simbol al unei ramurele inflorite vestitoare a primaverii si renasterii la cumpana dintre ani.
Umblatul cu sorcova constituie o traditie mult indragita la romani si este practicat indeosebi de copii, rasplatiti fiind la final de gazde cu banuti, dulciuri si fructe.
Versurile Sorcovei s-au transmis din generatie in generatie neschimbate pana azi:
“Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti:
Ca un mar, ca un par,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca sageata.
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
La anul si la multi ani!
Sa traiti, sa ne dati bani!”
Intr-o varianta moderna, generatia copiilor crescuti in epoca hi-tech si-ar putea imagina ca un astfel de colind ne ureaza sa devenim un nou soi de mutanti, ca rezultat al combinatiei „Stone-Flash-Iron Man-Man of Steel”, fara sa-si imagineze ca versurile acestea isi pierd originea in negura timpului.
Dar cele mai spectaculoase forme de colindat de Anul Nou sunt cele ce implica masti, instrumente muzicale, costume deosebite si ritualuri de joc si de urat desfasurate dupa un scenariu folcloristic aparte, la nivelul caruia se impletesc elemente ale traditiei noastre populare cu cele ale umorului specific de pe plaiurile romanesti.
Din aceasta categorie de colinduri fac parte Umblatul cu Capra, Umblatul cu Ursul, Caiutii, Cerbul cu Naframa, Plugusorul cu Taraf sau petrecerea ardeleneasca regasita sub denumirea de Berea, pentru a enumera doar cateva mai reprezentative.
Dar cetele de colindatori prezinta deseori un pestrit alai de personaje taranesti, protagonisti desprinsi din basmele sau baladele noastre traditionale, tineri costumati in piei de animale purtand masti sugestive, lautari si chiar calateri in anumite zone ale tarii – mandri de a-si etala nu numai tinuta in sa, ci si frumusetea caileor impodobiti cu ciucuri rosii, cu coamele impletite si cozile innodate dupa un tipic anume.
Obiceiuri la trecerea peste an in Bucovina si in Ardeal
Bucovina si Ardealul se disting in acest context printr-o serie de manifestari unice la trecerea peste an, specifice trecutului istoric al zonelor respective si traditiilor locale transmise din generatie in generatie.
Astfel, in Bucovina, in noaptea de Anul Nou exista un obicei aparte: un alai de uratori cunoscut sub denumirea de „Ceata Bungherilor”, alcatuit din cei mai aratosi tineri ai asezarilor din zona respectiva, se deplaseaza pe ulitele satelor imbracati intr-o imitatie de uniforma militara din secolul al XIX-lea, prezentand broderii aurite, epoleti de matase si esarfe colorate in diagonala, pe care sunt cusuti o multime de nasturi metalici (bunghi).
Tinerii sunt incinsi cu brau rosu si nu de putine ori poarta sabii la cingatoare, asemanand mult cu ofiterii trupelor austriece de odinioara. Ceea ce-i distinge din randurile colindatorilor traditionali din restul tarii este insa tipul de joc pe care-l incing in cerc, batand pamantul cu talpile cizmelor in ritmul tobelor si instrumentelor de suflat, cu strigaturi specifice si fluieraturi scurte, repetate la intervale regulate.
Si in Ardeal regasim un obicei cu totul si cu totul deosebit, cunoscut sub denumirea de „Vergelul” – caracteristic ideosebi bajenarilor din zona etnografica a Dornei – un ritual ce presupune organizarea in noaptea de Anul Nou a unui ceremonial destinat in exclusivitate feciorilor si fetelor de maritat, in cadrul caruia se afla ursita si norocul fiecaruia.
Obiceiul consta in pregatirea unui ciubar plin cu apa, a unei nuieluse si a unui butoi plin cu bautura la una din gospodariile stabbilite de comun acord cu cateva zile inainte: se incinge o petrecere cu muzica si joc, apoi se da semnalul sonor care invita fiecare participant – flacau sau fata – sa arunce in ciubarul cu apa un obiect anume; vergeletorul amesteca obiectele in apa cu ajutorul vergelei din lemn, rostind stihuri menite sa induplece divinitatea pentru a darui tinerilor noroc, sanatate si bunastare.
Dar prezicerile sunt deseori presarate cu glume pentru fiecare obiect in parte extras din apa, pentru a binedispune participantii si a-i indemna sa petreaca toata noaptea, cu mancaruri alese, bautura, cantec si joc pana in zori de zi.
De regula flacaii se ocupa de tocmirea lautarilor si procurarea bauturii, in timp ce fetele tinere aduc bucatele cele mai alese pe care le-au preparat special pentru anoaptea cu pricina – prilej de a demonstra tuturor abilitatile de gospodine si calitatile potrivite pentru a fi socotite numai bune de maritat.
Calendarul de Ceapa din zone Hunedoarei
Un alt obicei interesant din noaptea de Anul Nou este regasit in zona Hunedoarei, unde gospodarii incearca sa stabileasca in detaliu cum va fi vremea in anul ce urmeaza, cu ajutorul a 12 foi de ceapa rosie.
Se pregatesc mai exact, 12 servete curate care se insiruie pe un blat de lemn in corespondenta cu cele 12 luni ale anului, apoi se plaseaza in cetrul fiecarui servet o foaie de ceapa rosie si la mijlocul acesteia se pune cate o jumatate de lingurita de sare.
In dimineata Anului Nou, foile in care sarea s-a dizolvat pe deplin se socotesc corespunzatoare lunilor ploioase, iar fiole de ceapa in care sarea ramane uscata desemneaza lunile secetoase.
Varietatea traditiilor si obiceiurilor romanesti din noaptea Anului Nou este insa extrem de bogata si prezinta caracteristile zonelor observate, pornind de la aspectul costumelor populare ale colindatorilor si continuand cu toate celelalte elemente definitorii pentru comunitatile in cauza, dar toate poarta numitorul comun al veseliei si al optimismului, al dorintei de a incepe anul sub bune auspicii.
Fie in cadrul unor spectacole de proportii mari, fie la nivelul unor petreceri mai discrete, romanii se bucura din plin de momentele trecerii peste an, fiind iscusiti in a crea o atmosfera unica, plina de bucurie si entuziasm, ca pentru a realiza un important pas cu dreptul in anul ce vine.
Bibliografie:
- Caraman, Petru – „Substratul mitologic al sarbatorilor de iarna la Romani si Slavi”. contributie la studiul mitologiei crestine din orientul Europei”, 1931;
- Pop, Mihai & Zane, Rodica – „Obiceiuri traditionale romanesti”, 1999;
- Ghinoiu, Ion, Vaduva, Ofelia & Plesca, Cornelia – „Sarbatori si obiceiuri: Banat, Crisana, Maramures”, 2001;
- Bancescu, Iuliana – „Obiceiuri de iarna din Moldova”, 2018.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.