Pe intreg cuprinsul Romaniei, colindatul constituie o traditie de iarna care cunoaste o raspandire impresionanta si o diversitate ampla, ca parte din ritualurile sarbatoressti care antreneaza pe deplin comunitatea.
In constientul colectiv neprimirea colindatorilor este echivalenta cu un pacat mare, astfel incat gazdelor le revine datoria crestineasca de a deschide larg portile celor ce le ureaza sanatate, noroc si camari imbelsugate pentru anul ce urmeaza.
In lucrarea sa intitulata „Cararuia varului nestins: insemnari, eseuri si studii de psihologie sociala clinica, etnografie romaneasca si sociologia vietii cotidiene rurale” (2012), Corneliu Dragomir amintea o credinta adanc inradacinata in traditia romaneasca:
„Pentru a-i scapa de pacate, Dumnezeu a lasat colindele pe pamant ca in fiecare an, de Craciun, numele celui Nou Nascut sa aline durerile oamenilor si astfel acestia sa se abata din calea rautatilor”.
Dar in panoplia colindelor romanesti se distinge cu precadere o tipologie aparte de uratori, grupati in cete, care se opresc din casa in casa pentru a da glas urarilor in versuri atat de dragi poporului nostru din cele mai vechi timpuri.
Este vorba despre asa-numitul „colindat in cete fecioresti” – o manifestare ce se concretizeaza intr-un element importantd in categoria celor ce definesc identitatea folcloristica si traditionala romaneasca, inclus inca din 2013 in lista patrimoniului imaterial al UNESCO.
Caracteristicile colindatului in cete fecioresti
Principalele caracteristici ale acestei forme de colindat sunt legate indeosebi de faptul ca grupul este alcatuit in exclusivitate din barbati tineri, cu precadere neinsurati si de aici decurg o suita de elemente complementare ce confera unicitate intregului ceremonial.
„Colindatul de noapte apartine cetelor de feciori si de maturi; in trecut se constituiau doua, teri cete ce colindau mai ales casele unde erau fete de maritat si casele familiilor apropiatiatilor”, scria Corneliu Dragomir, subliniind faptul ca „…noaptea, cand se lasa intunericul si dadea ger napraznic, erau invitati in tinda sau chiar in odaia de la drum”.
Pregatirile pentru acest tip de colind erau demarate cu multa vreme inainte de Craciun, chiar din luna noiembrie, cand se vota un conducator al cetei, care se remarca printr-o temeinica instruire in materie de obiceiuri locale si in ceea ce priveste repertoriul de colinde.
Acesta era de altfel responsabil cu purtatul Icoanei Nasterii Domnului, care trebuia sa fie sfintita de catre preotul asezarii respective si se imprumuta doar pe durata colindatului, pentru ca ulterior sa fie restituita Bisericii cu prilejul sarbatorii de Boboteaza.
Celorlalti membii ai cetei le revenea sarcina de a invata bine versurile colindului, de a-si pregati straie curate pentru noaptea reapectiva si a le impodobi cu panglici, ciucuri rosii, crengute de brad si de busuioc la cingatoare si la caciula.
Nu erau admisi in cete flacaii care nu se prezentau cu o tinuta bine pusa la punct, ingrijita si randuita dupa cum se cuvine, intrucat puteau compromite imaginea intregului grup, „facandu-l de rusine in sat”.
In mod invariabil, cu cat ceata era mai prezentabila si mai bine pusa la puct, cu atat rasplata din partea gazdelor era mai consistenta, lucru care se transforma intr-o fapta buna ulterior, intrucat banii stransi pe aceasta cale erau utilizati fie la construirea unei fantani pentru comunitate, fie pentru a cumpara un dar bisericii din localitate.
Colindatul in cete fecioresti, ca produs al culturii orale de tip folcloric
Asimiland treptat un mesaj spiritual crestin-ortodox, colindul in cete fecioresti s-a impamantenit la romani ca traditie si ritual calendarisic hibernal, materializandu-se intr-o forma unica de produs al culturii orale de tip folcloric.
Documente din vechime atesta existenta unui ritual de colind inca din vremea Romei antice, cand romanii obisnuiau sa praznuiasca solstitiul de iarna, dar pe meleagurile noastre, primele forme de colindat in ceata fecioreasca sunt semnalate etnografic pe la inceputul secolului al XVII-lea.
In prezent, repertoriul colidatorilor in ceata este destul de variat, imprumutand elemente specifice zonei geografice in care se canta, dar pretutindeni se caracterizeaza printr-un acompaniament instrumental redus, iar in anumite regiuni implica si anumite scheme coregrafice ce se disting prin manuirea unor bastoane din lemn impodobite cu ciucuri rosii, clopotei si franjuri din piele – accesorii regasite si la nivelul binecunoscutelor grupuri de calusari.
Din punct de vedere folcloristic, pe meleagurile noastre, colindatul in ceata fecioreasca a constituit de sute de ani un gen de manifestare ce a luat nastere sub semnul bucuriei, cu efect benefic asupra oamenilor si naturii, deopotriva, incununat fiind in acelasi timp de un soi de sfintenie misterioasa.
Versurile colindatorilor sunt inchinate indeosebi Nasterii Domnului, dar includ componente ce se doresc prevestitoare de rodnicie a campurilor pentru anul ce urmeaza, spor in casa, sanatate familiei si animalelor din gospodarie, pace, armonie, prosperitate si implinire celor tineri si tihna celor varstnici, ca pentru a influenta in maniera pozitiva viata oamenilor in general.
„… Pe intreg teritoriul populat de romani ortodocsi, tema este aceeasi, dar poetica si linia melodica difera de la o regiune la alta, in functie de felul oamenilor de a fi, unii cu vorba mai domoala, altii altfel”, scria Corneliu Dragomir, subliniind faptul ca pretutindeni gospodarii primesc colindatorii cu bucuriie, incredintati fiind ca „atunci cand pe pamant nu se vor mai auzi colinde, mana necuratului se va vara intre oameni”.
La randul sau, Mircea Eliade specifica in volumul sau intitulat „Istoria credintelor si ideilor religioase” modul in care „…Colindatorii aduc sanatate si bogatie, reprezentate de o ramurica de brad pusa intr-un vas plin cu mere si pere mici. Exceptand familiile cele mai sarace, de la celelalte primesc daruri: colaci, placinte, fructe, carne, bautura etc. Dupa ce au strabatut intreg satul, grupul colindatorilor organizeaza o serbare la care iau parte toti tinerii”.
Componenta grupului de colindatori in ceata fecioreasca
Din punct de vedere structural, grupul de colindatori in ceata fecioreasca przinta anumite particularitati, intrucat se compune din membri cu roluri bine definite, carora le revin atributii specifice si responsabilitati pe masura.
Astfel distingem:
- Vataful Mare – liderul cetei, care este ales din timp de catre toti barbatii tineri neinsurati din localitate, prin vot liber exprimat; rolul acesta presupune pe langa calitati deosebite ca infatisare, demnitate, abilitati oratorice si de conducator al grupului si o responsabilitate considerabila vizand componenta cetei, comportamentul membrilor acesteia si modul sau de prezentare;
- Vataful Mic – este „asistentul” numit de Vataful Mare din randurile celor mai vrednici feciori ai grupului;
- Samesul Mare – are rolul de casier si trezorier al cetei, pastrand cu sfintenie evidenta sumelor adunate si a cheltuielilor facute, responsabilitatile sale vizand indeosebi orice aspect financiar asociat activitatii colindatorilor cetei;
- Samesul Mic – este la randul sau un fel de secretar al Samesului Mare, care aduna rasplata de la gazdele colindate, intrucat ceata nu primeste numai bani, ci si alte bunataturi de prin camarile celor colindati;
- Strigator – este flacaul insarcinat cu anuntarrea apropierii cetei, asemenea unui sol menit sa vesteasca gazdelor ca e momentul sa se pregateasca pentru primirea colindatorilor, sa deschida portile si sa aprinda lumini, sa pregateasca daruri si sa astepte ceata cu drag;
- Locotenenti – flacai ce marginesc ceata, purtand bastoane din lemn impodobite cu panglici si zurgalai, agitandu-le deasupra capului pentru a anunta apropierea cetei de gospodaria gazdelor;
- Cetasi – membrii cetei carora le revine exclusiv sarcina de a canta versurile colindului.
Organizarea cetelor fecioresti urmeaza asadar in buna masura tipicul militaresc al unei formatiuni de lupta din vechime, avand insa ca fundament un mesaj de pace si de armonie, o initiativa benefica pentru intreaga comunitate, gratie careia se distribuie la nivel general bunadispozitie, veselie si pozitivitate in ajunul puntii de peste an.
Costumatiile lor pastreaza tipicul popular al zonei de obarsie, cu cojocele, caciuli de astrahan, braie rosii la cingatoare, pantaloni albi tesuti din in si cizma din piele cu caramb inalt.
Deplasarea pe ulitele satelor se realizeaza intr-o formatie compacta, avand dinainte Vataful Mare, iar la dreapta acestuia, Vataful Mic; in spatele acestora se afla Samesul Mare si Samesul Mic, iar dupa acestia se plaseaza cetasii, marginiti de locotenenti.
Doar Strigatorul merge inaintea cetei cu circa 50-100 de pasi, pentru a anunta apropierea acesteia cu strigaturi specifice si sunete de zurgalai:
„Sariti, gazde, la ferestri / Ca va vin flacai alesi, / Vine ceata de feciori / Si strasnici colindatori!…”.
Colindatorii in ceata fecioreasca ureaza tuturor satenilor cele bune pe toata durata noptii dinsre Craciun, de multe ori pana in zori de zi, dupa care se pregatesc sa mearga la biserica, la slujba speciala din Ziua Nasterii Domnului si abia dupa slujba ceata se dizolva, fiecare membru al acesteia retragandu-se acasa.
Cetele de feciori care colinda in noaptea de Craciun isi prelungesc deseori misiunea si de Anul Nou, mergand cam in aceeasi componenta si cu Capra si cu Plugusorul, doar ca in aceste cazuri repertoriul lor este mult mai variat si sunt deseori insotiti de taraf, copii – fete si baieti – si strabat ulitele satului intreaga zi, pe lumina, pentru ca spectacolul lor zgomotos sa fie pe deplin vizibil si apreciat la justa sa valoare.
Intreaga suita de manifestari de acest gen se incheie cu o petrecere de amploare, la care iau parte toti flacaii cetelor, alaturi de fetele tinere de maritat, adunandu-se in grupuri pentru a dansa si a gusta din bucatele delicioase preparate de familiile lor in acest scop, stropite din belsug cu vin rosu si tuica fiarta.
Bibliografie:
- Herseni, Traian – „Forme stravechi de cultura poporana romaneasca”, 1977;
- Caraman, Petru & Ciubotaru, Silvia – „Colindatul la romani, slavi si la alte popoare: studiu de folclor comparat”, 1983;
- Herseni, Traian & Dunare, Nicolae – „Colinde si obiceiuri de craciun: cetele de feciori din Tara Oltului (Fagaras)”, 1997;
- Ghinoiu, Ion – „Sarbatori si obiceiuri Romanesti”, 2002;
- Dragomir, Corneliu – „Cararuia varului nestins: insemnari, eseuri si studii de psihologie sociala clinica, etnografie romaneasca si sociologia vietii cotidiene rurale”, 2012.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.