Daca va intrebati ce au in comun un lider carismatic si un barbat ce-si umileste in mod sistematic sotia, sau ce similitudini sunt intre un egocentrist si un timid functionar care se viseaza super erou, ei bine, raspunsul este unul singur: fac toti parte din ampla familie a spectrului narcisist.

Narcisismul nu este asadar o categorie simplu de definit, ci cuprinde un larg spectru de faze, caracteristici si comportamente, ce pot varia de la un soi de „narcisism sanatos” – inofensiv si constructiv – pana la „narcisismul malefic” – cel aducator de necazuri din cele mai serioase.

Mitul lui Narcis si florile iubirii disperate

In mitologia greaca, Narcis era un tanar vanator, de o frumusete deosebita – fiul ninfei Liriope si al zeului fluvial Cefis – dar de o mandrie fara seaman, care-l impingea sa umileasca orice muritor ce se indragostea de el.

De remarcat faptul ca in istorisirile aezilor se punea un accent deosebit pe valenta bisexuala a iubirii pe care o inspira, in sensul ca Narcis facea victime atat in randurile femeilor, cat si al barbatilor, demonstrand un comportament lipsit de compasiune si de minima intelegere pentru sentimentele celorlalti.

Trasaturile lui Narcis erau atat de incantatoare, incat oamenii nu reuseau sa nu-si exprime admiratia, ceea ce alimenta si mai mult ingamfarea tanarului, stimulandu-l sa raspunda cu obraznicie si dispret oricarui comportament curtenitor ce-l viza.

Trufia si insensibilitatea acestui tanar erau descrise asemenea unor trasaturi ce contrastau profund cu frumusetea chipului sau, motiv pentru care zeii au decis sa-i dea o lectie aspra, atunci cand Narcis il lua peste picior pe unul din admiratorii sai, pe nume Aminia, inmanandu-i propria-i spada pentru a se sinucide.

Mahnit peste masura de un astfel de gest, Aminia decise ca nu poate trai atata vreme cat Narcis il dispretuieste, astfel incat se sinucise chiar in fata casei acestuia din urma, implorand insa mai intai zeii ca sa-l razbune, dandu-i o lectie binemeritata celui ce si-a batut joc de sentimentele sale fara pic de mila.

Pedeapsa pusa la cale de zei s-a demonstrat pe masura cruzimii lui Narcis: intr-una din expeditiile sale vanatoresti, tanarul este ispitit sa-si potoleasca setea dintr-un ochi de apa cristalina, pentru a-si putea vedea propriul chip in oglinda acesteia si a se indragosti de sine insusi.

Aceasta fu chiar ceea ce se intampla in clipa in care Narcis isi apleca fruntea deasupra apei: cutremurat de frumusetea trasaturilor sale oglindite in apa, tanarul simti cum inima i se umple de o iubire dublata de disperare, intrucat intelese ca nu se va putea bucura nicicand de prezenta in carne si oase a persoanei pe care o vedea in apa.

Daca vi se pare absurda acesta pretentie, cu siguranta nu aveti cea mai palida idee despre cat de intortocheate sunt rationamentele generate de comportamentul narcisist: in opinia celui afectat este vorba despre o pedeapsa cumplita – daca ar exista o unitate de masura pentru a evalua suferinta acestui gen de „dragoste imposibila”, intr-un context in care Narcis isi regasea de fapt expresia innascuta a propriului egoism paroxistic.

Legenda spune ca tanarul isi pierdu mintile de disperare si intr-un final isi puse capat zilelor cu aceeasi spada cu care se sinucise Aminia, din picaturile sangelui sau rasarind o floare care s-a raspandit rapid pretutindeni in lume, pentru a aminti oamenilor de pretul ce se plateste cand iubirea de sine depaseste limitele bunului simt: narcisa.

 

Dar cine este cu adevarat narcisistul astazi?

Oricat ar parea de bizar, iubirea de sine nu mai este considerata in zilele noastre un pacat atat de cumplit, intrucat o serie intreaga de teorii motivationale sustin faptul ca „atata vreme cat nu te iubesti pe tine, nu esti capabil sa iubesti pe altcineva”, dar conceptul este oricum, discutabil: in religia crestina, potrivit invataturilor duhovnicesti, omul are datoria de a-si iubi aproapele precum pe sine insusi.

Ultima editie a „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders” (DSM) – „Biblia” psihologilor si psihiatrilor din lumea intreaga, a adus de curand o serie intreaga de modificari la textele de specialitate ce trateaza narcisismul, fata de versiunile precedente, in tentativa de a defini cat mai corect cu putinta complexitatea tulburarilor comportamentale de acest tip.

Criteriile diagnostice necesare pentru a stabili cu exactitate cazul in care un subiect este afectat de tulburari de personalitate narcisiste, potrivit specialistilor, graviteaza vesnic in jurul aceluiasi concept de vanitate si grandomanie.

Dar formula cea mai recenta adoptata de DSM, merge ceva mai departe cu analiza, aducand in prim-plan pentru prima data in istoria medicinei, paradoxurile narcisismului: gigantica vulnerabilitate ce se ascunde in spatele mastii vanitoase si singuratatea profunda ce macina sufletul auto-exaltatului.

Este vorba despre un element ignorat pana nu de multa vreme, diagnosticienii limitandu-se de regula sa-si indrepte degetul acuzator asupra manifestarilor negative specifice.

In societatea moderna, cand factori diagnostici suplimentari precum consumul de droguri, tutunul si abuzul de alcool completeaza tabloul narcisistic, tentativele de adoptare a unei scheme de tratament se demonstreaza extrem de sumare daca nu cu totul ineficiente.

In general, terapiile specifice se focalizeaza asupra manifestarilor exteriorizate de subiectul afectat, cu propunerea unor solutii de natura compensativa, asadar tratandu-se segmentul auto-exaltant – cel mai vizibil si mai activ la nivel comportamental sau teribila sa masca de „default”.

Dar tulburarile narcisiste constituie un subiect complex, care pare sa se extinda in mod ingrijorator la nivel general, odata cu proliferarea in ambientul social-tehnologic a fenomenului numit „selfie” si a postarilor in universul online a versiunilor „imbunatatite” ale propriei imagini, in conditiile in care putini sunt cei dispusi sa accepte realitatea, cu micile (sau mai consistentele) ei imperfectiuni.

 

Cum se manifesta un „narcisism sanatos”

 

In mod paradoxal, se poate vorbi si despre o forma de „narcisism sanatos” – cel dublat de carisma, incredere in fortele proprii si care, stimulat din cand in cand de complimente, reuseste sa conduca la o serie intreaga de realizari si actiuni pozitiv-constructive intr-o comunitate ben definita.

Exista femei sau barbati cu un caracter puternic, stapani pe ceea ce fac si capabili de lidership empatic si implicativ, motivant si aducator de beneficii atat pentru ei insisi cat si pentru cei din jur – de multe ori, aceste persoane devin astfel dupa ce au trait experiente dure sau tulburatoare. Nu atat de frecvente sunt cazurile in care se obtine un astfel de rezultat gratie educatiei primite din partea unui invatator, prieten sau mentor, dar exista si aceste situatii.

Anumiti oameni de succes intra asadar in categoria „narcisistilor sanatosi”, spre deosebire de ambitiosii patologici, care nu se dau in laturi de la a calca peste cadavre pentru a-si atinge obiectivele, sub stindardul ce poarta amprenta unui dicton pseudo-malefic: „scopul scuza mijloacele”.

 

Narcisismul distructiv si consecintele sale

La extrema cealalta se plaseaza ceea ce psihiatrul si psihanalistul austriac Otto Kernberg defineste drept „narcisism distructiv” (1992), cel ce caracterizeaza personalitatea psihopatica si paranoica descrisa de Alexander Lowen (1910-2008) in lucrarile sale de specialitate.

Aceasta forma patologica reprezinta un soi de hibrid ce se situeaza intr-o zona alaturata tulburarilor de personalitate de tip antisocial, aplicand celor afectati emblema unui grad maxim de expresivitate a megalomaniei, lipsei de sentimente si chiar a pierderii contactului cu realitatea palpabila.

Omnipotenta in acest caz e dublata de neincrederea in cei din jur, iar nervozitatea excesiva e insotita de sadism si de cruzime.

Specialistii concorda in ceea ce priveste faptul ca in mare parte, narcisistii provin din familii in care le-au fost administrate inca de la varste fragede, pedepse aspre de catre unul sau ambii parinti, ceea ce-i determina sa se identifice in mod gradual cu personajul opresiv al copilariei lor (de regula este vorba despre un tata despotic si/sau alcoolic).

La varsta adulta, devine intruchiparea celui convins ca poate face tot ce vrea si ca nimeni nu-l mai poate rani, dar in realitate narcisistul este vulnerabil, inhibat si hipersensibil la critici, se teme de refuzuri, se simte deoseori rusinat sau stanjenit si creeaza in mod mai mult sau mai putin constient, bariere de netrecut intre sine si cei din jurul sau.

Vad adesea cum ceilalti se afla in spatele unui scut de oglinda, cumva, departe, ca si cum as fi un soi de extraterestru, spunea Enzo Barillà in „Incursiune in regatul infernal” –  o analiza ancorata in taramul astropsihologic Plutonian, in care narcisistul este surprins in ipostaza unui vesnic nemultumit, care nu-si gaseste locul in lumea in care se vede silit sa-si petreaca existenta.

Lowen sublinia la randul sau, modul in care narcisistul se raporteaza la lumea exterioara: „In timp ce pasesc, am senzatia ca lumea se da la o parte ca sa-mi faca loc sa trec, asemenea modului in care Marea Rosie s-a despicat odinioara pentru a ingadui exodul evreilor. Sunt incantat peste masura!…

Ca si cum admiratia fata de sine insusi ar actiona asemenea unui drog, narcisistul pare sa manifeste o dependenta fata de autoevaluarea excesiva, fara de care viata sa nu ar avea sens – o iluzie cumplita si chinuitoare deopotriva, care-i marcheaza gandurile si actiunile non-stop, alimentand proiecte din cele mai egocentrice.

 

Sapte semnale care ne ajuta sa identificam un narcisist

Printe manifestarile in masura sa ne avertizeze in legatura cu faptul ca avem de-a face cu un narcisist, se evidentiaza o serie de particularitati, dupa cum urmeaza:

  1. Narcisistul adora sa vorbeasca despre sine insusi – dialogul este mai mult un monolog, sau mai degraba, inchide portile incropirii unei conversatii bidirectionale;
  2. Isi exprima constant dispretul fata de ceilalti, fara a se scuza sau a incerca sa-si mascheze atitudinea critica exagerata, convins fiind de superioritatea sa;
  3. Se straduiesc sa impresioneze asistenta si sa-si atraga admiratia celor din jur cu orice pret, actionand asemenea unui exhibitionist ce exceleaza in orice: frumusetea, romantismul, sexualitatea, domeniul social, religios, profesional sau cultural – nimic nu pare sa contina secrete pentru el;
  4. Manifesta un interes efemer pentru orice alta persoana – doar in masura in care acest lucru-i poate aduce un „supliment” de automultumire;
  5. Nutresc satisfactie in momentul in care provoaca altora suferinta sub forma de vinovatie sau tristete – intr-un cuvant emotii negative – ca mijloc de obtinere a unei cote maxime de atentie asupra propriei persoane;
  6. Isi atribuie o personalitate grandioasa, considerandu-se speciali, dotati cu calitati unice, de netagaduit, considerandu-se cu adevarat de neinlocuit;
  7. Tind sa manipuleze persoanele din jur, folosindu-le asemenea unor extensii ale propriei fiinte si mai ales proiectand asupra altora esecurile personale sau reprosandu-le celorlalti lipsa de recunostinta pentru ceva ce nu le-au oferit nicicand: un minim de consideratie.

 

Bibliografie:

  1. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5), American Psychiatric Association (APA), 2013;
  2. http://www.stateofmind.it/2016/01/narcisismo-personalita/;
  3. http://www.donnamoderna.com/salute/narcisisismo-come-riconoscere-un-narcisista;
  4. Barillà, Enzo – Incursione nei regni inferi, analisi astropsicologica di Plutone, 2016.
(Visited 181 times, 3 visits today)