Ce e lumina fara intuneric? Greu de definit si chiar mai greu de imaginat una in lipsa alteia. Ca si binele si raul, conceptii filosofice, mistice care sunt doua aspecte ale aceluiasi principiu universal.
Lumina si intunericul ca simboluri absolute
Lumina si intunericul in mitologie si simboluri nu pot fi privite decat la modul absolut.
In numeroase cazuri, hotarele dintre lumina-simbol si lumina-metafora raman imprecise. De pilda, se poate pune intrebarea daca lumina, aspect final al materiei, deplasandu-se cu o viteza limitata si lumina despre care vorbesc misticii au ceva comun intre ele in afara de faptul de a fi o limita ideala si un capat. In schimb, ne orientam in directia simbolului considerand lumina drept un prim aspect al lumii informale. Mergand spre lumina, o luam pe un drum care sa poata duce dincolo de lumina, adica dincolo de orice forma, dar si dincolo de orice senzatie si orice notiune.
Pentru a simboliza valorile complementare sau alternative ale unei evolutii, lumina este pusa in relatie cu intunericul. Aceasta lege se adevereste in imaginile Chinei arhaice, precum si in acelea a numeroase civilizatii. Semnificatia lor este ca, intocmai ca intr-o viata umana, la toate nivelurile acesteia, o epoca intunecata este urmata – in toate planurile cosmice – de o epoca luminoasa, pura, regenerata. Simbolismul iesirii din bezna se regaseste in toate ritualurile de initiere, ca de pilda in mitologiile mortii, ale dramei vegetale (samanta ingropata in pamant, intunericul din care va rasari o planta noua, o neofita) sau in conceptia despre ciclurile istorice. Varsta intunecata Kali-Yuga, va fi urmata, dupa o destramare cosmica (mahapralaya) de o era noua, regenerata. In felul acesta pot fi valorizate epoci intunecate, spune cu profunzime Mircea Eliade, epoci de mare decadenta si descompunere: ele dobandesc o semnificatie supraistorica, desi exact in atare momente istoria se realizeaza mai deplin, deoarece echilibrele sunt aici precare, conditiile umane de o varitate infinita, libertatile incurajate de deteriorarea tuturor legilor si a tuturor cadrelor arhaice.
Expresii de felul celor de Lumina divina sau Lumina spirituala fac sa transpara continutul unui simbolism foarte bogat in Extremul Orient. Lumina inseamna cunoastere, dubla acceptie exista si in China in ceea ce priveste caracterul ming, care sintetizeaza lumina soarelui si a lunii. Pentru buddhistii chinezi are sensul de iluminare, iar in lumea islamica En-nur, lumina, este esentialmente identic cu Er-ruh, spiritul.
Potrivit Kabalei, radiatia luminii (aor) pornita din punctul primordial da nastere spiritului. Este interpretarea simbolica a lui “fiat lux” din Facerea, care inseamna si iluminare, ordonarea haosului, scrie Guenon. Astfel, insasi teoria fizica a luminii poate aparea drept simbolica. Potrivit Sf. Aposol Ioan lumina primordiala se identifica logosului, cuvantului. Aceasta exprima intr-un fel stralucirea razelor soarelui spiritual care este adevarata inima a lumii. Este lumina care lumineaza pe tot omul, care vine-n lume, alaturandu-se simbolismului luminii-cunoasterea perceputa fara mijlocire, prin intuitie directa: acesta este caracterul iluminarii initiatice. Aceasta cunoastere imediata, care este lumina solara este opusa luminii lunare, care fiind reflectata, reprezinta cunoasterea rationala.
Lumina urmeaza intunericului (post tenebras lux), atat in ordinea manifestarii cosmice, cat si in cea a iluminarii interioare. Aceasta succesiune se regaseste la Sf. Pavel, ca si in Coran, in Rig-Veda sau in textele taoiste ca si in Anguttaranikaya buddhista. Lumina este astfel asemuita zeitei Amaterasu din Japonia care iese din caverna. Lumina si intunericul constituie in genere o dualitate universala care o exprima exact pe cea a lui yang si yin. Este vorba dealtfel de aspecte inseparabile ale aceleiasi jumatati, unde yin contine urma lui yang si invers. Opozitia lumina- intuneric este in mazdeism, cea dintre Ormuzd si Ahriman, in Occident cea dintre inger si demon, in India cea dintre deva si asura, in China cea dintre influentele ceresti si cele pamantene. Pamantul indica intunericul si cerul lumina, scrie maestrul Eckhart. Din deviza societatilor secrete, cele doua principii nu sunt antagonice ci se completeaza reciproc, restaurand lumina initiatica. Dualitatea aceasta reprezinta si gnoza ismaelita, dualitatea trupului si a spiritului, simboluri ale principiilor de lumina si intuneric care coexista in aceeasi fiinta.
Atat in Facerea cat si in India si in China, operatiunea cosmogonica este o despartire a intunericului de lumina, la origine amestecate. Intoarcerea la origini poate fi deci exprimata prin desfiintarea dualitatii si reconstituirea unitatii primare. Iluminarea si ignoranta sunt doua lucruri diferite, iar oamenii intelepti stiu ca acestea sunt de aceeasi natura, ne invata taoistii,
Este un simbolism propriu anumitor experiente mistice, lumea de dincolo a luminii fiind intunericul, Esenta divina neputand fii cunoscuta cu ajutorul ratiunii umane. Musulmanii cred ca Moise a patruns pe Muntele Sinai in intunericimea divina.
Traditia celtica spuna ca lumina, sub diversele ei forme, este adesea obiectul sau punctul de pornire al unor comparatii si metafore magulitoare, iar repertoriul respectiv este deosebit de bogat. Ea simbolizeaza evident interventia zeilor din cer, ia lui Lug i se spune “zeul cu chip de soare”. Sabia lui Nuada este facuta din lumina. Tot ce este malefic sau de rau augur este zvarlit in umbra noptii. Pe de alta parte, exista o echivalenta simbolica intre lumina si ochi. Soarelui i se spune “ochiul zilei”. In Galia si Irlanda exista expresii care amintesc de lumina soarelui asociata cu lumina ochilor.
Lupta dintre lumina si intuneric in religie si mitologie
Lumina este expresia unor forte fecundatoare ceresti, dupa cum apa este adeseori expresia fortelor creatorare ale pamantului. Numeroase mituri din Asia Centrala evoca lumina drept caldura datotoare de viata, fie drept forta care patrunde in pantecele femeii. In China, mai multi eroi sau intemeietori de dinastii apar dupa ce o lumina miraculoasa umple locuinta mamei lor. Si legendarii lupi/lei/cai albastri, care ilustreaza bestiarul miraculos turco-mongol, nu sunt altceva decat epifanii ale lumii ceresti. Lumina este samanta casatoriei dintre cer si pamant.
Daca lumina solara este expresia puterii ceresti, a fricii si a sperantei omenesti, ar putea sa dispara si viata ar disparea odata cu ea. Este cunoscut cortegiul de ritualuri ce insotesc eclipsele de-a lungul intregii istorii a umanitatii si sacrificiile de sange omenesc daruite Soarelui ca sa intretina lumina. Aceste sacrificii au umplut adevarate cimitire la popoarele pre-columbiene precum aztecii si indienii chibacas din Columbia. Cultul lumii ceresti a adus in asemenea cazuri la elaborare unor adevarate civilizatii ale fricii care corespund si cu dezvoltarea ciclului agrar. La originea neamului mongol sta impreunarea unei fete cu insusi Cerul/Soarele.
In traditia crestina, porumbelul care vine la Maria si intruchipeaza Duhul Sfant a putut fi socotit ca o expresia a luminii. Lumina poate aparea nu numai ca o epifanie masculina, dar si ca una feminina. Celebra Tabula asociata lui Hermes asociata de alchimisti cu o tabla a legii leaga Lumina divina de aceleasi principii. Lumina a mai fost revelata ca Venus.
Vechiul Testament se opune acestor traditi si concepti, refuzand un dumnezeu solar si impotrivindu-se intunecimii. Lumina simbolizeaza viata, fericirea, mantuirea date de Dumnezeu care este el insusi lumina. Legea lui Dumnezeu este o lumina in calea oamenilor. Aici vedem diferenta de mentalitate intre Occident si Orient, respingerea si antagonismul fata de asumarea si contopirea celor doua jumatati. Intunericul este simbolul raului, nenorocirii, pedepsei, pierzaniei, realitati care nu au la baza o alta fiinta, ci au fost create tot de Dumnezeu. Simbolismul crestin mai spune ca Iisus este lumina lunii, de aici expresia “a umbla in lumina”. In iudaismul tardiv au mai fost inserate si idei iraniene. Manuscrisele de la Marea Moarta vorbesc despre razboiul fiilor luminii impotriva fiilor intunericului, toata istoria omenirii fiind privita ca un camp de lupta cu Dumnezeu si Satana-Belial, printul intunericului. Crestinismul, prin evanghelii, separa total lumina de intuneric, asadar poti fi alaturi de Dumnzeu-Lumina sau impotriva lui, calcand pe cai gresite.
Gnoza va largi domeniul strict moral al acestui simbolism, facand speculatii cu privire la antagonismul dintre o lumina cereasca primordiala si o forta supranaturala a intunericimilor. Lumea sensibila este impostura a tenebrelor care incearca sa fure lumina, dar nu pot decat sa retina reflexe ale acesteia in materie.
Lumina este simbolul patristic al luminii ceresti si al vesniciei. Sufletele despartite de trupul lor vor fi, spune Sf. Bernard, scufundate intr-un ocean de lumina vesnica. Polul luminii este amiaza, care, in sens simbolic, este clipa neclinitita, ora inspiratiei divine. Ora 12 noaptea, opusul sau, devine ora Diavolului, a inspiratiei luciferice si prin extensie a vrajitoarelor si a tot ceea ce este necurat.
Sensul simbolic al luminii a luat nastere ca urmare a contemplarii naturii. Persia, Egiptul (zeul Amon-Ra), toate mitologiile au atribuit divinitatii o natura luminoasa. Toata antichitatea a procedat in acelasi fel: Platon, stoicii, alexandrinii si gnosticii.
In traditiile islamice, lumina este inainte de toate simbolul divinitatii, spune Coranul. Psihologii si psihanalistii au observat ca de urcus sunt legate imaginile luminoase cu un sentiment de eforie, pe cand coborarea este legata de imagini intunecoase cu un sentiment de frica, obscuritatea si negrul reprezentand o stare depresiva, de anxietate.
In Egipt, zeul Set simbolizeaza lumina tenebrelor, raufacatoare si inspaimantatoare, iar zeul Anubis – lumina datatoare de viata, favorabila, cea din care s-a ivit universul si care introduce sufletele pe lumea cealalta. Lumina simbolizeaza forta care da si ia viata. Natura depinde de lumina. In limbajul si riturile masonice, a primi lumina inseamna a fi primit la initiere. Dupa ce a participat legat la ochi la juraminte si rituri, candidatul primeste lumina – este dezlegat la ochi. Lumina este data cu sabia de flacara, simbol al cuvantului binecunoscut. A da lumina este un ritual celebrat la deschiderea fiecarei sedinte a lojei. Lumina este altfel cunoasterea transfigurata care trebuie dobandita.
In incheierea, lumina nu poate fi separata de intuneric, nu poate fi inteleseasa si nici tranfigurata. Oricat ar fi incercat crestinismul sa schimbe conceptii si traditii milenare originare din Orient, nu va intelege pe deplin semnificatia si simbolistica acesteia. Lumina si intunericul, ying si yang, Cer si Pamant.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5
2