Bisericile fortificate ale sasilor din Transilvania raman unul dintre cele mai importante repere cultural-istorice ale Romaniei. Si unele dintre cele mai vizitate obiective turistice.

Cum au ajuns sasii sa populeze ample zone din Transilvania – iata un argument asupra caruia istoricii evita deseori sa-si exprime opinia detaliata, ca si cum s-ar aduce in prim-plan un proces a carui esenta ascunde amanunte intrucatva stanjenitoare.

Documentele istorice nu ofera informatii satisfacatoare in masura sa ajute la stabilirea unei date exacte a demararii procesului de colonizare a sasilor in Romania, intrucat vechile hrisoave care ar fi putut releva astfel de detalii au fost distruse in timpul invaziei tatarilor din 1241.

 

Istoria sasilor din Romania. Cele mai frumoase biserici fortificate

Ceea ce poate fi insa demonstrat in acest context, pe baza izvoarelor scrise si nescrise, in legatura cu „infuzia” de sasi pe teritoriul transilvanean, este legat de obictivele economico-strategice ale stramutarii lor pe aceste meleaguri.

De origini germane, provenind in buna parte din regiunea mijlocie a Rinului sau din Luxemburg, dar si din anumite zone ale Flandrei si din alte teritorii aflate in imediata vecinatate a Marii Nordului, sasii au fost implicati in procesul colonizarii in scopul asigurarii influentei asupra granitei Regatului Maghiar din sudul Transilvaniei.

Colonizarea si-a demarat cursul incepand cu miezul secolului al XII-lea si pana spre sfarsitul secolului al XIII-lea, la timona strategiei maghiare aflandu-se la vremea respectiva regele Geza al II-lea, a carei initiativa fu continuata si de regele Andrei al II-lea al Ungariei.

Acesta din urma a fost cel ce a decis sa acorde sasilor stramutati privilegii deosebite, asigurandu-le un statut juridic propriu in Transilvania, facilitandu-le autoguvernarea atat in sudul si in nordul podisului transilvanean, cat si in Tara Barsei.

Pentru a-i motiva sa se stabileasca in aceste zone cu hotarare, li se acorda drept de stapanire a pamanturilor si fura stimulati sa se implice puternic in dezvoltarea economica a teritoriului colonizat, asa dupa cum rezulta din faimosul act cunoscut sub denumirea de „Adreanum”, emis in anul 1224 de catre regele Andrei al II-lea al Ungariei.

Documentul preciza ca sasii colonisti vor fi scutiti de taxe vamale, vor putea organiza targuri fara obligatia platii sumei cuvenite in acest scop, vor avea dreptul sa utilizeze pamantul colonizat fara nici un fel de restrictie, atat in ceea ce priveste resursele obtinute la nivelul solului cat si al celor din subsol si dobandeau acces ilimitat la exploatarile de sare locale.

Ulterior au obtinut si dreptul de a lansa pripria lor moneda, impusa ca reper de schimburi economice cu Tara Romaneasca, iar in 1376 si-au adjudecat si dreptul de organizare a mestesugurilor in bresle specifice.

Toate acestea aveau insa la randul lor un pret pe masura: in schimbul privilegiilor administrative, judecatoresti si religioase acordate, sasii se angajau sa respecte prevederile ce vizau obligatiile militare si fiscale fata de coroana maghiara.

 

 

Cititi mai multe despre:

 

Histria, Tomis si Callatis vechile colonii-cetati grecesti din Dobrogea 

Cetatile dacilor din Muntii Orastiri, fortificatii si ruine

Cele mai frumoase manastiri din Romania

 

 

Dupa un debut in forta, pierderea privilegiilor

Acest „debut in forta” fu considerat de sasi un soi de afacere profitabila fara data de scadenta, asadar se straduira sa intemeieze asezari urbane si satesti, cetati trainice si biserici alese, care stau si azi marturie a unei darze hotarari de a prinde radacini puternice in Transilvania.

Este ceea ce s-a si intamplat de altfel, teritoriile colonizate capatand treptat caracteristicile etniei lor de origine, sasii constituind cu timpul organisme administrativ-teritoriale cunoscute sub denumirea de scaune, la :

  • Orastie,
  • Sebes,
  • Miercurea,
  • Sibiu,
  • Nocrish,
  • Cincu
  • Rupea,
  • carora li s-au adaugat ulterior Seica
  • si Sighisoara.

 

Alaturi de acestea, in secolul al XV-lea, Brasovul si Bistrita au contribuit la randul lor la formarea Universitas Saxorum – entitate administrativa cu autoritate asupra tuturor comunitatilor sasesti din fundus regius.

Istoria demonstreaza insa de mii si mii de ani, ca tot ceea ce inregistreaza suisuri in societatea omeneasca, e urmat de coborasuri – lucru care a afectat si infloritoarea situatie a sasilor colonizatori din Transilvania.

Dupa decenii de prosperitate si belsug, odata cu instalarea regimului dualist austro-ungar, a fost desfiintata institutia care se afla la baza administrativ-teritoriala saseasca – Universitas Saxorumunica structura reprezentativa pentru sasi ramanand dupa 1867, Biserica Luterana, care a preluat si administrarea invatamantului – sarcina dificil de indeplinit cu propriile resurse.

Lucrurile s-au inasprit pentru sasi dupa unirea din 1918, cand Transilvania s-a integrat Romaniei Mari, drepturile corporative ale minoritatilor nefiind recunoscute de catre statul roman, situatie care a durat pana in 1940, cand a intervenit o schimbare majora in acest context. Invatamantul sasesc a fost preluat de Grupul Etnic German din Romania – unica entitate in masura sa indeplineasca aceasta sarcina, potrivit decretului-lege emis in 28 noiembrie de catre Ion Antonescu.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a cutremurat si minoritatea sasilor din Romania, mii de germani facand cale-ntoarsa catre taramurile originilor lor, capitularea Romaniei din august 1944 generand un veritabil exod al sasilor din Transilvania, Banat si Satu Mare.

Cei ramasi in Romania au fost nevoiti sa se confrunte cu dificultatile deceniilor urmatoare, in care presiunile asimilarii le-au incovoiat umerii precum un tavalug, impingandu-i nu de putine ori la tentative de emigrare mai mult sau mai putin hazardate, din pricina lipsurilor si conditiilor economice precare din tara.

Mii si mii de sasi au preferat sa pornesca in cautarea unei noi vieti in Germania, statisticile mentionand faptul ca intre anii 1970-1980, au fost peste 14.000 cei care au parasit Romania, pentru ca, dupa epoca ceausista, numarul acestora sa urce vertiginos catre 100.000.

 

Tipicul salasurilor de cult sasesti – bisericile fortificate si splendorile lor

Potrivit datelor ce se regasesc la nivelul site-ului oficial al Institutului National al Patrimoniului, bisericile fortificate ctitorite in regiunea transilvaneana incepand cu secolul al XII-lea, constituie  un autentic fenomen arhitectural tipic salasurilor de cult sasesti.

Este vorba despre un model aparte de construire a unor astfel de obiective, menit sa indeplineasca atat rol de asigurare a continuitatii si coerentei spirituale, cat si cel de aparare, prin fortificarea asezamantului, pentru a face fata atacurilor tatare si turcesti.

In interiorul fortificatiilor au fost amenajate structuri ce au permis continuarea vietii cotidiene in aspectele sale esentiale, chiar in caz de asediu – de la locuri de depozitare a proviziilor, fantani, moara, cuptor de paine si pana la scoal?. Vreme de peste doua secole bisericile fortificate, devenite veritabil simbol al comunitatilor, au fost continuu adaptate la evolutia armelor si tehnicilor de atac. Au fost create astfel opere arhitecturale de exceptie, datorita folosirii adecvate a repertoriului de forme de arhitectura defensiva ale evului mediu european tarziu”, se precizeaza in descrierea publicata la nivelul portalului.

Cele mai semnificative astfel de biserici-fortarete se regasesc la:

  • Calnic,
  • Prejmer,
  • Viscri,
  • Darjiu,
  • Saschiz,
  • Biertan
  • Valea Viilor,

 

Dar lista este mult mai lunga, cuprinzand localitati in care construirea unei biserici fortificate reprezenta o prioritate indiscutabila pentru coloniile de sasi.

Fiecare din acestea adopta un profil defensiv cu identitate proprie, dar din punct de vedere al caracteristicilor generale, planurile de constructie erau adaptate la particulatotatile geografice si de relief ale zonei in care se aflau. Cele din podisurile Tarii Barsei detineau incinte fortificate, in timp ce bisericile din zonele de deal prezentau fortificatii atat la interior cat si la exterior.

Biserici fortificate sasesti se regasesc si la Baia Mare, Sighisoara, Medias, Sibiu, Hunedoara, Sebes sau Brasov – desi cu timpul rolul lor defensiv a devenit nesemnificativ, nimic nu le-a impiedicat sa focalizeze continuu viata comunitatilor, atragand in jurul lor celelalte edificii cu destinatie speciala, de la primarie la scoli si de la casa parohiala la monumente si muzee.

Din punct de vedere al splendidelor repere ce se regasesc la nivelul acestor asezaminte, se disting tipicele bazilici romanice cu trei nave, laturile rotunjite si decorate usor in relief, capela cu tribune si turnurile de locuit, coridoarele de aparare si caile de acces catre nivelele superioare.

 

Biserica fortificata saseasca de la Viscri, Biertan si Valea Viilor

Una din cele mai admirate astfel de biserici fortificate este cea de la Viscri – obiectiv inclus in Patrimoniul UNESCO si recent restaurat de Fundatia „Mihai Eminescu”, patronata de printul Charles al Marii Britanii – un veritabil fan al meleagurilor noastre transilvanene si al siturilor din Crit, mesendorf, Malancrav si Saschiz.

Biserica Viscri si-a adjudecat un loc binemeritat in topul celor mai frumoase conci biserici din lume – unicul salas de acest gen din tara noastra care a reusit sa patrunda intr-un astfel de clasament, gratie aprecierilor specialistilor in domeniu.

Ansamblul constituie o veritabila nestemata pentru zestrea culturala, arhitecturala si istorica a Romaniei, servind drept marturie pentru vremurile in care sasii isi defineau identitatea intr-un areal ce le-a servit drept leagan de definire a unor valori arhaice dar curate, simple si pline de viata precum intr-un un colt de rai.

La randul sau, biserica fortificata Biertan, se remarca prin dimensiunile sale impunatoare, cele trei ziduri de aparare si cele sapte bastioane solide, dar si gratie poartii impodobite cu intarsii si inzestrata cu un ingenios sistem de inchizatori, care reuseste sa-i uimeasca pana si pe cei mai experti ingineri mecanici contemporani.

Biserica fortificata din Valea Viilor prezinta si ea o remarcabila complexitate a amenajarilor defensive, cu o unica incinta de forma ovala, avand acces printr-un coridor boltit, a carui intrare putea fi blocata cu ajutorul unei grile metalice de tip hersa, asemenea cetatilor medievale dotate cu bariere auxiliare din fier batut.

E dificil de stabilit care din bisericile fortificate sasesti detine cele mai numeroase elemente de interes pentru ochiul insetat de frumos al calatorului, dar ceea ce poate fi afirmat cu certitudine, este ca aceste edificii si ansamblurile constructiilor asociate lor, alcatuiesc un soi de matrice unica si coerenta, cu o impresionanta valoare de identitate istorica. 

 

 

Bibliografie:

  1. Csaki, Michael – „Inventarul monumentelor si obiectivelor istorice sasesti din Transilvania”, 1923;
  2. Pascu, Stefan – „Probleme fundamentale ale istoriei Romaniei”, 1987;
  3. Nagler, Thomas – „Asezarea sasilor in Transilvania”, 1992;
  4. Ernst, Wagner – „Istoria sasilor ardeleni”, 2000;
  5. Ciobanu, Vasile – „Contributii la cunosterea istoriei sasilor transilvaneni 1918-1944”, 2001;
  6. Zsolt, Jakab Albert & Lehel, Peti – „Procese si contexte social-identitare la minoritatile din Romania”, 2009.

 

 

 

 

(Visited 93 times, 1 visits today)