In urma consolidarii procesului de formare si dezvoltare a lumii dacice, in perioada cuprinsa intre secolele II i.e.n. si I e.n., izvoarele istorice indica o infloritoare civilizatie in spatiul Nord-Dunarean, pe teritoriul Romaniei de azi – fapt confirmat de siturile arheologice ale cetatilor de odinioara.

Sub autoritatea lui Decebal, formatiunile statale din epoca post-Burebista, au fost reunite, evoluand neabatut pe o curba ce indica robustetea si statornicia unui stat de sine statator, cu moneda proprie si cu o identitate bine definita, ce excludea cu darzenie alternativa stapanirii Imperiului Roman.

 

Cetatile dacice – periplu in istoria glorioasa a stramosilor

Amenintarea tavalugului expansionist al romanilor nu fu insa ignorat de regele dacilor, iscusit strateg, luptator si conducator, care destina serioase resurse construirii de fortificatii si cetati menite sa tina piept invadatorilor.

Acestea erau proiectate in functie de scopul practic pe care si-l asumau in contextul realitatilor socio-economice ale vremii:

  • Fortificatii cu destinatie de uz permanent, pentru populatie si pentru zestrea in animale a acesteia, cu suprafete extinse, in masura sa cuprinda in bacinul lor un numar insemnat de oameni cu tot ceea ce le asigura existenta;
  • Fortificatii cu destinatie de uz in vremuri de restriste, pentru refugiu, cu importanta militar-strategica, prezentand structuri concentrate pe arii restranse, amplasate strategic in puncte situate la cote inalte si cu evidente elemente menite sa asigure supravegherea unei vaste regiuni.

Dacii erau buni constructuri. Cetatile lor din Muntii Orastiei au fost cu greu cucerite de cate romani. Secretul rezistentei acestora se afla intr-un procedeu anume de construire a zidurilor, ce implica legarea celor doua fete ale zidului cu barne latite la capete, sub forma de „coada de randunica”, umplandu-se cu pamant spatiul ramas liber – un mod ingenios de a realiza ziduri cu o inaltime impresionanta si foare late, cu cheltuieli minime”, analiza Ion Turcanu specificul contructiilor dacice de odinioara, in lucrarea sa intitulata „Istoria romanilor: Cu o privire mai larga asupra culturii” (2007).

 

Sisteme de aparare dacice si amplasamente specifice

Sistemele de aparare dacice erau proiectate pentru a stavili patrunderea dusmaniilor in teritoriile bogate in resurse naturale, atat de ravnite de-a lungul veacurilor, de multimea popoarelor interesate sa-si impuna stapanirea pe zone cat mai extinse si mai generoase.

Amplasarea cetatilor in puncte strategice, dificil de accesat si organizarea lucrarilor de ranforsare a fortificatiilor constituiau actiuni ce aveau drept obiectiv permanenta supraveghere a cailor de acces, a drumurilor si a unor extinse zone inconjuratoare, spre a zadarnici eforturile inamicului de inaintare, atac si asediu.

Zidurile cu care erau imprejmuite catatile dacice puteau masura chiar si trei metri latime, cele mai strasnice fiind construite din blocuri masive de piatra, la acestea adaugandu-se turnurile de veghe, santurile de aparare si movilele de pamant inzestrate cu obstacole de tip palisade.

Palisadele erau realizate cu ajutorul unor pari grosi infipti in pamant, uniti intre ei cu impletituri de nuiele, franghii sau cu blana de lemn de salcam – mai dur si mai rezistent decat alte esente regasite in padurile locului.

Aceste particularitati au definit asa-numitul stil murus dacicus, ce a impus respect vreme indelungata tuturor celor ce tanjeau dupa aurul dacic, izvoarele cu ape cristaline si muntii impaduriti ai regatului lui Decebal.

 

Cele sase fortarete dacice din Muntii Orastiei

Complexul fortificat din Muntii Orastiei a fost construit in perioada cuprinsa intre sec. I i.e.n. si sec. I e.n., pentru a descuraja atacurile romanilor, cuprinzand un ansamblu de sase cetati dotate cu toate cele de trebuinta pentru a dobandi o imagine viguroasa si inovativa pentru vremea respectiva.

Cele sase perle ale complexului alcatuiau un impresionant sistem defensiv, conceput de Decebal spre a impiedica orice tentativa de inaintare in terenul propriu, fiind bine cunoscute si azi, atat gratie scrierilor vremii, cat si reperelor lor extinse, care au rezistat peste vremuri:

  • Sarmizegetusa Regia;
  • Luncani – Piatra Rosie;
  • Costesti – Blidaru;
  • Costesti – Cetatuie;
  • Capalna;
  • Banita.

 

Sarmizegetusa – capitala regatului Daciei

Potrivit documentelor istorice, constructia cetatii Sarmizegetusei ar data aproximativ pe la jumatatea secolului I i.e.n., perioada in care a prins contur un perimetru amplu, ce includea atat cetatea in sine, cat si o arie sacra si o suprafata destinata asezarilor civile.

Zidurile impunatoare ale catatii imprejmuiau un pisc situat la o mie de metri inaltime, cu respectarea configuratiei naturale a terenului, prezentand la exterior, in zona de rasarit, la aproximativ o suta de metri distanta, doua terase destinate asa-numitei zone sacre, la care se avea acces gratie drumului pavat cu lespezi de calcar.

In centrul zonei sacre se afla o arie cu aspect de piateta, spatiu in care erau situate sanctuare cu forme rectangulare si circulare, realizate la randul lor din andezit si din piatra de calcar.

Zona destinata asezarilor civile acoperea o suprafata terasata cu zeci de nivele, ceea ce-i conferi Sarmizegetusei privilegiul de a fi considerata cel mai amplu complex dacic de acest tip, cu sute de locuinte, soproane mestesugaresti, spatii de depozitare, hambare, suri si spatii ingradite pentru animale si conducte din lut ars pentru sistemul de distribuire a apei poatbile, dar si canale pentru cel de evacuare a reziduurilor.

Impresionant este faptul ca dupa mai bine de doua mii de ani, segmente de conducte din lut ars s-au pastrat pana azi intacte si perfect functionale, cu exceptia fisurilor dobandite pe durata efectuarii sapaturilor arheologice din anii ’50. 

La Sarmizegetusa se afla nucleul spiritualitatii dacilor, materializat in aria sacra, cu aliniamentele sale de lespezi si sanctuare, stalpi din piatra dispusi circular, avand semnificatii speciale din punct de vedere ritualic, dar si astronomic.

Cel mai intrigant element in acest context este constituit insa de faimosul „disc solar” – supranumit si Soarele de andezit – realizat din lespezi imbinate sub forma unor raze dispuse in jurul unui nucleu – o platforma care era utilizata pentru sacrificarea animalelor in cadrul ritualurilor specifice, dar si cu functia de cadran solar, la marginea caruia se remarca o prelungire din blocuri de piatra, ce indica Nordul cu o precizie iesita din comun.

Nu putini sunt expertii care sustin teoria existentei in vechime, in centrul discului, a unui stalp cu rol de „gnomon” – instrument antic pentru stabilirea orei, a carui umbra se suprapunea prelungirii pietruite la ora amiezii, asociat fiind rolului „calendaristic” al lespezilor ce intra in componenta discului.

 

Enigmatica cetate Piatra Rosie din Muntii Sureanu

Desi nu la fel de extinsa precum Sarmizegetusa, cetatea dacica Piatra Rosie este invaluita si azi intr-o aura de mister, pe de o parte datorita amplasarii sale intr-un punct aproape inaccesibil, izolat si marginit pe trei laturi de prapastii ametitoare, iar pe de alta parte, din pricina gradului de deteriorare a ruinelor, care lasa spatiu supozitiilor de orice fel.

Vestigiile pastrate peste timp in acest loc dezvaluie existenta unui drum pavat, cu adevarat monumental, strabatand padurea si urcand in trepte pana la punctul de acces in cetate, situat pe o clume stancoasa, de la nivelul careia se poate admira o spectaculoasa priveliste a vaii.

„Cetatea este alcatuita din doua incinte fortificate, cu o suprafata de 1,2 ha si a fost probabil sediul unor personaje de rang inalt. Numeroase terase antropice cu urme de locuire segmenteaza coasta estica si cea nordica a dealului, dar si dealurile din imprejurimi, demonstrand o intensa locuire a zonei in Antichitate”, se precizeaza pe site-ul oficial al obiectivului.

 

Cetatea de pe culmea Blidaru

Facea parte la randul sau din principalul nucleu al sistemului defensiv dacic existent in Muntii Orastiei, cuprinzand doua zone distincte, care comunicau intre ele, ansamblul dispunand de sase turnuri de observatie, pe cat de robuste, pe atat de semete.

Este vorba despre una din cele mai bine conservate fortificatii de acest gen, amplasata pe un versant abrupt de peste raul Orastie si construita din blocuri masive de calcar, transportate pana aici de daci, din cariera antica de la Magura Calanului.

Si aici se remarca ingeniozitatea si rigoarea planurilor arhitectonice de tip strategic, intrarea realizandu-se doar prin primul turn, astfel incat sa poata fi impiedicata patrunderea masiva a dusmanilor, silindu-i sa-si expuna flancul aparatorilor cetatii.

Dar unul din cele mai interesante repere din cadrul vestigiilor este constituit de enorma cisterna de apa (aproximativ 200 metri cubi), care asigura odinioara alimentarea asezarii, in forma de paralelipiped, realizata din piatra si tencuita la interior cu nisip, caramida si var, alimentata cu ajutorul unei conducte de lut ars din matca unui izvor cristalin. In imediata vecinatate a acesteia se remarca prezenta unei alte cisterne, mai mici, sapate in stanca si captusita cu scanduri.

 

Cetatuia – un obiectiv al carui nume din vechime nu este cunoscut

Vestigiile fortificatiei de la Costesti-Cetatuia, pe cat de puternice si de bine reprezentate, sunt inca invaluite in mister, intrucat nu s-au identificat pana in prezent izvoare istorice care sa dezvaluie numele din vechime al cetatii ce-si adjudeca in trecut rolul de principal avanpost al Sarmizegetusei.

Cetatea a fost distrusa in intregime de romani in anul 106 e.n., intr-un val de manie furibunda, din pricina faptului ca nu fusese descoperit aici aurul ascuns de daci, asa dupa cum banuiau iscoadele cuceritorilor, ci doar incaperi destinate depozitarii proviziilor si armelor.

Nici cele doua turnuri construite din blocuri de calcar conchilic nu s-au demonstrat incarcate cu averi, asa cum sperau romanii, astfel incat nu-i de mirare ca au decis sa treaca prin foc si para aceste repere ce ar fi putut constitui peste vremuri, marturii ale atacului soldat cu o victorie inutila si dezamagitoare.

 

Capalna – ruinele cetatii dacice din Alba

Din cetatea dacica de la Capalna azi se mai pot vedea ruinele zidurilor impresionante care sugereaza forma ovala a obiectivului, precum si cele ale unuia din turnurile de aparare.

Atractia turistica a locului este constituita insa de un coridor boltit, care servea drept cale de acces catre creneluri si catre turn, construit din blocuri de calcar ecarisat.

In cadrul sitului arheologic de la Capalna a fost descoperit un splandid colier din aur si o pereche de cercei din acelasi material pretios, lucrate cu maiestrie dupa tehnici antice – bijuterii care au avut parte de o aventuroasa istorie, dupa ce au fost furate in 2002 de catre membrii unei retele de vanatori de comori, dand astfel startul celebrului dosar „Aurul dacic”, judecat la Curtea de Apel de la Alba Iulia.

 

Cetatea Banita, ascunsa in varf de munte, la intrarea in Valea Jiului

Vestigiile cetatii dacice Banita, aflate in imediata vecinatate a orasului Petrosani, a ramas in istorie cunoscuta drept cea mai darza cetate din sistemul defensiv al Sarmizegetusei – cea pe care romanii nu au reusit s-o cucereasca prin atac direct, ci doar prin infometarea celor ce o populau.

Potrivit scrierilor istoricului latin Lucius Florus,

dacii au construit edificiul de la Banita ca pe un cuib de vulturi, pe o stanca sihastra, cu trei pereti abrupti, inca din vremea lui Burebista, cu turnuri, val de aparare, platforme de lupta si murus dacicus, cu neputinta de penetrat”.

 

Toate siturile arheologice ale cetatilor dacice au atras cautatorii de comori precum un cantec de sirena, fiind pradate in repetate randuri, desi complexul din Muntii Orastiei constituie un obiectiv ce face parte din patrimoniul UNESCO si, cel putin in teorie, ar fi trebuit sa fie protejat pe masura valorii sale istorice, arheologice si culturale.

 

 

Bibliografie: 

  1. Glodariu, Ioan – „Arhitectura dacilor: civila si militara (sec. II i.e.n. – I e.n.)”, 1983;
  2. Glodariu, Ioan, Iaraslovschi, Eugen & Rusu, Adriana – „Cetati si asezari dacice in Muntii Orastiei”, 1988;
  3. Turcu, Mioara – „Dictionarul cetatilor si fortificatiilor geto-dacice”, 2002;
  4. Turcanu, Ion – „Istoria romanilor. Cu o privire mai larga asupra culturii”, 2007;
  5. Iscru, Gheorghe D. – „Stramosii nostri reali: Getii-Dacii-Tracii-Ilirii: natiunea matca din vatra vechii Europe”, 2010;
  6. Moraru, Viorel – „Religia geto-dacilor. Miturile antice si miturile moderne”, 2019.

 

 

 

(Visited 142 times, 1 visits today)