Inelele Puterii – Istoria Dwarfilor

Dwarfii, sau Poporul Piticilor din universul fantezist al Inelelor Puterii, detin un rol important in desfasurarea evenimentelor istorisite, prezenta lor fiind cruciala atat pentru deznodamantul anumitor actiunii, cat si pentru stabilirea caracteristicilor deosebite ale lumii in care acestea au loc.

Dupa cum preciza Emanuela Tavella in volumul sau intitulat „Tolkien: dalla fiaba al mito: creazione e significato dell’universo fantastico de Il signore degli anelli” (2002), Dwarfii apartin unei rase carcaterizate de aspectul preponderent robust al indivizilor si cu o inaltime sub media umana, caracterizati de o serie intreaga de trasaturi care-i disting in peisajul protagonistilor seriei:

„…Puternici, rezistenti, deosebit de muncitori, iscusiti in arta mineritului si a cioplitului in piatra, ambitiosi si misteriosi totodata, Dwarfii se demonstreaza pretiosi aliati ai elfilor impotriva Fortelor Intunericului, reusind sa depaseasca toate provocarile generatoare de ostilitate, inclusiv invidia pe care o starneau pentru bogatiile pe care le detineau si pentru abilitatile lor de faurari...”.

Legenda istoriseste ca Dwarfii ar fi fost creati de catre divinitatea Valar Aule, patronul tuturor meseriilor din lume si totodata cel ce plasmui pamanturile pe ape; aceasta creatie lua nastere din dorinta arzatoare de a avea proprii sai discipoli carora sa le impartaseasca tainele artei mineritului si prelucrarii pietrelor pretioase, precum si alte aptitudini asociate indemanarii in acest domeniu.

Poporul Piticilor popula zonele muntoase din Pamantul de Mijloc, ctitorindu-si cetati impresionante in rarunchii masivelor stancoase care le asigurau protectie si le ofereau toate conditiile pentru a-si organiza activitatile lor preferate de minerit si exploatat resursele de metale si pietre pretioase intr-o maniera demna de invidiat: Khazad-dûmBelegostNogrodErebor, Gaturile de Fier, Muntii Rosii, Cavernele SclipitoareMuntii Gri si Ered Luin.

Desi reusira sa stabileasca legaturi comerciale profitabile cu aproape toate celelalte popoare, Dwarfii isi pazira cu mare grija secretele meseriei, ale culturii, traditiilor si existentei lor in general, ramanand de-a lungul secolelor unul dintre cele mai misterioase specii ale lumii in care traiau.

Pana si limba pe care o vorbeau era considerata extrem de dificil de invatat, nu atat din pricina complexitatii sale, cat din pricina ca dwarfii nu erau tocmai dispusi sa impartaseasca altora tainele acesteia.

Legendele stravechi istoriseau ca limba Dwarfilor ar fi fost creata la randul sau de catre insusi Valar Aule, chiar in momentul in care crea si piticii, atribuindu-i un sunet aspru, gutural, care pentru alte rase suna cu totul si cu totul neprietenos.

De altfel, singurele personaje non-dwarf care reusira sa invete limba piticilor de-a lungul istoriei fura Eol (supranumit Dark Elf), Elrond (un Semielf) si puternicul mag Gandalf.

 

Organizare si roluri in societatea Dwarfilor

Desi se mentioneaza ca in procesul creatie sale Valar Aule dadu viata celor Sapte Parinti ai Dwarfilor, singurul cunoscut este doar Durin I zis „Nemuritorul” – primul care deschise ochii asupra lumii si capetenia stirpei poporului din Durin, fiind supranumit Nemuritorul pentru ca-i fu ingaduit sa traiasca peste o mie de ani.

Din anumite pasaje ale naratiunii se desprinde ca piticii nutreau convingerea potrivit careia Parintii lor se raincarnau in cadrul unui proces ciclic; in linia de descendenta a regilor popoarelor din Durin fura sase pitici care purtara numele de Durin, iar la sfarsitul Celei de-a Treia Ere se astepta a saptea si ultima reincarnare sugerata de profetiile stravechi.

Poporul Piticilor includea sapte clanuri distincte, in randurile carora se distingeau trei mai importante: Barbalunga (sau Poporul din Durin), Broadbeams si Barbadefoc, care detinura un important rol in cursul istoriei Pamantului de Mijloc, luand parte la majoritatea conflictelor impotriva Puterilor Intunericului, respectiv in bataliile impotriva lui Morgoth – Lordul Obscuritatii si a succesorului acestuia, Sauron.

Celelalte patru clanuri erau: Pumndefier, Barbadura; Picioaredepiatra si Blacklocks (intr-o traducere aproximativa, „Lacatele Negre”).

Anumite legende stravechi, avandu-si radacinile infiripate in vremurile Primei Ere, istoriseau despre existenta unui alt popor de pitici, denumiti Petty-dwarves, asadar cu un diminutiv al Dwarfilor ce indica de altfel primii pitici care patrunsera in regiunea Beleriand si se stabilira in Cavernele din Narog, pe care le denumira Nulukkizdin; acestea fura preluate ulterior de catre regele elfic Finrod Felagund, care le scimba numele in Nargothrond.

Ultimii apartenenti ai acestei stirpe fu piticul Mim si cei doi fii ai sai care locuira la Amon Rudh si-l ajutara intr-o prima faza pe eroul uman Turin Turambar in aventuroasele sale actiuni, pentru ca mai apoi sa-l tradeze si sa-l dea pe mana orcilor.

Din punct de vedere demografic, populatia Dwarfilor cunoscu de-a lungul istoriei oscilatii frecvente: uneori natiunea lor prospera, alteori inregistrau perioade de declin – un aspect care era influentat in mod decisiv si de faptul ca se aflau deseori in razboaie.

Lenta crestere demografica se datora pe de alta parte si faptului ca femeile-dwarf erau mult mai putin numeroase decat barbatii (chiar mai putin de o treime), iar reprezentatii sexului tare rareori se casatoreau inainte de a implini 90 de ani, asadar de regula un cuplu nu reusea sa aduca pe lume mai mult de 3-4 copii.

Rareori femeile ieseau din propriile lor gospodarii, la nivelul carora le revenea nu numai rolul de gardian, ci si de iscusite prelucratoare ale minereurilor, la egalitate cu barbatii lor; doar in cazuri exceptionale efectuau calatorii care le sileau sa paraseasca fortaretele muntilor lor.

Totusi, femeile-dwarf nu se dadeau inapoi de la a lupta cot la cot cu barbatii in batalii: in legendele acestui popor de pitici se regaseau numeroase razboinice-dwarf care si-au castigat o faima de netagaduit gratie abilitatilor si vitejiei lor in lupta, mai cu seama atunci cand trebuiau sa-si apere familia si copiii.

Dwarfii erau monogami desavarsiti, extrem de gelosi fata de propriile consoarte, tot astfel dupa cum erau gelosi de orisicare alt drept al lor, dar in general, doar o treime din ei se casatoreau, restul dedicandu-si viata cautarii de comori in maruntaiele muntilor, imbogatirii si descoperirii unor noi metode si tehnici de exploatare/prelucrare a minereurilor.

 

Dwarfii si relatiile lor cu elfii

Inca din vremuri ancestrale, Dwarfii incheiara diferite aliante cu elfii, iar relatiile lor comerciale prosperara, in ciuda faptului ca intre cele doua rase exista o permanenta unda de neincredere.

Piticii din Belegost inventara camasa de zale fojata din cel mai rezistent otel obtinut vreodata – un pretios „articol vestimentar” pe timp de razboi, iar in timpul Primei Ere, construira Menegroth – impresionantul palat al suveranului Thingol din capitala regatului Doriath.

Si Dwarfii din Nogrod erau faimosi pentru maiestria lor in faurirea de arme si bijuterii, cel mai celebru personaj care detinea aceasta indemanare si inspiratie fiind piticul Telchar. Fura tocmai piticii din Nogrod cei care realizara faimosul colier Nauglamir, in diadema caruia regele Thingol porunci sa se monteze Silmarilul sau.

Cu aceasta maiastra creatie, fura ingemanate intr-un unic si nepretuit obiect de podoaba cele mai stralucite opere ale Dwarfilor si ale Elfilor, fara faurarii din Nogrod, orbiti de setea lor de imbogatire, il ucisera pe Thingol si furara colierul, declansand astfel un conflict teribil intre cele doua rase, care dura pana spre sfarsitul Celei de-a Treia Ere. 

Garzile lui Thingol prinsera faptasii si-i ucisera, recuperand totodata nepretuitul colier, dar relatiile dintre elfi si dwarfi continuara sa se inaspreasca intrucat piticii pretinsera razbunare pentru rudele lor pedepsite cu moartea, asadar invadara regatul Doriath si-l jefuira, furand pentru a doua oara colierul.

Elfii ii urmarira si-i atacara, masacrandu-i fara mila, iar acei putini dwarfi care reusira sa supravietuiasca acestei confruntari devenira victimele Entilor – anticii „Pastori ai Arborilor”, creati de zei pentru a proteja padurile.

 

Religia si viata de dupa moarte

Despre credintele piticilor nu se cunosc prea multe detalii, tot astfel dupa cum nu rezulta daca acestia nutreau convingerea ca ar exista o viata de dupa moarte; alte rase erau incredintate de alrfel ca Dwarfii s-ar fi nascut din piatra si ca odata ajunsi la sfarsitul vietii lor, s-ar intoarce la forma de roca initiala, dar acestea erau fara indoiala, doar povesti fara temei.

Totusi, din anumite fragmente ale fanteziei se desprinde ca piticii ar fi venerat la randul lor zeitatile Valar, avand o preferinta aparte pentru Aule, pe care-l numeau „Mahal” (Parinte/Creator), potrivit legendelor referitoare la ancestralele lor origini.

Se presupune ca sufletele dwarfilor, la fel ca si cele ale elfilor si ale oamenilor, odata ce paraseau trupul in momentul mortii, ajungeau in asa-numitele „Sali din Mandos”, unde asteptau sa li se hotarasca soarta. Totusi, spre deosebire de elfi (care dupa o perioada mai mult sau mai putin indelungata puteau alege sa se reincarneze in noi trupuri),  si de oameni (ale caror suflete petreceau o scurta vreme in Sali), sufletele piticilor ar fi ramas in asteptare in acel loc misterios pana la renasterea lumii, acordandu-li-se un rol anume in asa numitul „Dagor Dagorath” – eveniment socotit drept „Batalia Finala” sau „Marele Sfarsit”. 

Aceasta credinta se desprinde de altfel si din ultimele cuvinte rostite de Thorin in „The Hobbit”, acap al XVIII-lea, „Calatoria de intoarcere”:

Adio, bunule pungas, eu merg acum in Salile de Asteptare, sa ma asez alaturi de parintii mei, pana ce lumea nu va renaste. Si-apoi, socotind ca e timpul sa bandonez aurul si argintul si sa ma duc acolo unde acestea nu au nici o valoare, vreau sa ma despart de tine in pace si prietenie si sa retrag tot ceea ce am zis si am facut de rau cu ceva timp in urma…”.

 

Bibliografie:

  1. Tolkien, J.R.R. – „Il Silmarillion”, 1989;
  2. Duriez, Colin & Respinti, M. – „Tolkien e il Signore degli Anelli. Guida alla terra di mezzo”, 2001;
  3. Tavella, Emanuela – „Tolkien: dalla fiaba al mito: creazione e significato dell’universo fantastico de Il signore degli anelli”, 2002;
  4. Lazu, Robert – „Lumea lui Tolkien”, 2004;
  5. Lazu, Robert & Cernauti-Gorodetchi, Mihaela – „Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien”, 2007;
  6. Monda, Andrea – „J.R.R. Tolkien: L’imprevidibilità del bene”, 2021.

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 114 times, 1 visits today)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.