Mitologia si religia inventate de Tolkien

Lumea fantastica imaginata de Tolkien ar putea fi asociata mai degraba mitologiei decat religiei: dragoni, fantome, porti runice sau descantece sunt fara indoiala magice, fara a detine insa o semnificatie particulara in contextul legaturii cu Creatorul.

Totusi, Tolkien era catolic si puternica influenta pe care o avu religia asupra propriei sale vieti isi puse in mod indiscutabil amprenta si e opera sa: nu putine sunt referintele de natura religioasa care se regasesc in legendarium, plasate indeosebi in anii antecedenti Celei de-a Treia Ere.

In acea perioada mai mult ca oricand participau la dinamicile evenimetelor forte divine, sau mai degraba supranaturale, generand si propulsand clare interferente in istoria muritorilor de rand.

Pe de o parte Melkor (Morgoth) – cel mai puternic si mai important Ainur, orbit de stea de putere absoluta, declara razboi propriilor sai frati si Stapanului sau, in timp ce pe de alta parte, un Creator razbunator pedepseste sever nerecunoscatorii si arogantii Numenoreni – naive victime ale diabolicul plan pus la cale de Sauron.

Forta lui Tolkien se concentreaza insa pe mesajul potrivit caruia Natura e cu mult mai bogata, mai misterioasa si mai fascinanta decat poate accepta o mentalitate obtuza si materialista – un fagas ce deschide larg portile magiei in Pamantul de Mijloc si nu numai.

Iata asadar temeliile pe care el construieste o lume ce nu poate fi catusi de putin ateista, sau cel putin pentru majoritatea locuitorilor sai, acordand un loc important conceptului de Destin, superior cunostintelor si vointei individului, ca necesitate transcedentala, avand doua caracteristici bine reprezentate in contextul desfasurarii evenimentelor: este Unitara – implica si creeaza legaturi intre toate istoriile indivizilor prezenti in naratiune si este Logica – are un scop, o semnificatie ca nu conduce la un deznodamant haotic, ci la un final care poate fi inteles de indivizi, chiar daca acesta ramane de multe ori imprevizibil.

Astfel, dupa cum afirma in maniera cat se poate de convingatoare Giuseppe Sommaiuolo in lucrarea sa intitulata „Tolkien e la religione” (2022), „…cel ce e constient ca exista un Destin, o Soarta, o necesitate transcedentala, unitara si logica, nu este ateu, ci credincios…”.

Pentru personajele lui Tolkien, „Destinul” inseamna o chemare spre ceva anume, o misiune, un obiectiv ce trebuie atins, dar care nu apare clar si bine definit, ci doar genereaza acel fantastic impuls spre structurarea propriei lor vieti intr-un fel anume.

Chemarea misterioasa si experienta comuna

Silmarillion

Indiferent de natura chemarii percepute de personajele lumii fanteziste a lui Tolkien, toate sunt destinate unei experiente comune: intalnirea cu Raul Absolut si o teribila dezvaluire a faptului ca acesta nu este nicicand inlaturat cu desavarsire.

Esenta constientizarii acestei infrangeri dureroase, in mod paradoxan nu deriva din acceptarea mortii fizice a individului, ci din acceptarea acelei morti cotidiene, ori de cate ori se pierde ceva cu adevarat pretios: bucuria, linistea, frumusetea copilariei, persoanele dragi si chiar visele, nazuintele…

A imbatrani intelegand ca nu e cu putinta ca Raul sa fie eliminat pe deplin si in consecinta nu poate fi faurita acea lume idilica, plina de armonie, prietenie, adevar si iubire curata, constituie un adevar dureros, dar care continua sa fie infruntat cu incapatanare, din dorinta de a-i dobora limitele.

Iata de ce Tolkien insusi afirma la un moment dat, referindu-se la propria-i opera, ca

„…era necesar sa se introduca o asa-zisa „Eucatastrophe” in miezul tuturor evenimentelor, o intorsatura dramatica ce conduce la rezultate victorioase, pentru a fi intrezarita bucuria de dincolo de Zidurile Lumii; o bucurie la fel de acuta ca si durerea...”.

Interesanta este in acest context teoria sustinuta de Tolkien, potrivit careia insusi Iisus reprezinta un fel de Eucatastrophe pentru istoria omenirii si ca experienta Sa de invungere a mortii prin invere constituie de fapt o Eucatastrophe unica si irepetibila proprie lui Cristos.

Ierarhie divina si limitari functionale

Lumea imaginata de Tolkien a luat nastere in realitate dintr-un amestec spectaculos de background cultural si nesecata creativitate: elfi, pitici, magi sau cavaleri, reprezinta doar o micuta parte dintr-un cadru mult mai amplu si mai complex decat s-ar percepe la prima vedere.

Cand viziunea lui Eru Iluvatar – Creator Atortputernic – fu traspusa in realitate, nu era necesara specificarea unei masuri a timpului, impunandu-se din start adevarul absolut al axiomei ce stabileste ca eternitatea nu cunoaste de granite.

Temele muzicale incredintate „Ingerilor” Ainur rasunara timp indelungat si cu o magnifica rezonanta in aulele dinafara granitelor lumii, intrucat pe masura ce muzica divina continua, lumea incepea sa prinda forma, pana in momentul in care Eru decise ca spectaculosul sau proiect fu purtat la bun sfarsit.

Creatia sa intruchipa o lume sferica in miezul golului absolut, un regat viu, in continua transformare, de care Ainur se indragostira pe data, intrucat nu-si imaginasera ca muzica aceea desavarsita ar fi putut avea un alt scop in afara propriei sale frumuseti si cu atat mai putin ca aveau sa creeze prin intermediul acesteia o forma materiala.

Valarii, cei mai puternici Ainur care au luat parte la crearea acestei lumi, sunt chemati in anumite imprejurari de catre oameni drept „Zei”, dar dupa cum se desprinde din naratiune, acestia nu sunt in masura sa creeze ceva din nimic si nici nu pot decide destinul lumii si al indivizilor ce o alcatuiesc.

Ei sunt mai degraba echivalenti ingerilor din religia crestina – buni sau corupti – dar oricum mult mai puternici decat elfii si decat oamenii.

Cei buni tind sa se comporte asemenea unor „frati mai mari”, oferindu-si exemplul pozitiv si dandu-le curaj, dar fratii mai mari nu sunt parinti, asadar nu sunt perceputi ca aflandu-se la originile naturii omului, a vietii in sine si a istoriei in general.

Unicul Parinte Creator si Atotputernic este socotit doar Eru Iluvatar – „…Cel ce singur a creat Ainurii, Lumea, Elfii, Oamenii si Totul din Nimic…”.

De ce lipseste Iluvatar din „Stapanul Inelelor”?

In mod surprinzator, in „Stapanul Inelelor” nimeni nu pronunta numele lui Eru Iluvatar si nimeni nu-i inalta vreo rugaciune.

Prin paralelism cu religia crestina ar putea rezulta ca in acest context se aplica regula potrivit careia „Nu se pomeneste numele Domnului in desert”, dar in lumea lui Tolkien o astfel de restrictie nu-si are rostul.

Cum se face asadar ca nimeni nu rosteste numele lui Eru Iluvatar in vreo imprejurare: nici o mama elfica sau umana nu istoriseste copiilor lor despre minunile Creatorului, ca si cum nu i s-ar cunoaste catusi de putin existenta.

Iata deci cum ia nastere un mare semn de intrebare cu privire la tipologia in care ar putea fi incadrata religia din Pamantul de Mijloc: ce tip de religie este aceea in care un Creator divin are puteri absolute, dar nimeni nu stie ca acesta exista?

Se poate numi aceasta „religie”, sau este vorba despre o lume in care indivizii sunt mai constienti decat noi de complexele si infinitele posibilitati cu care Natura plamadeste propriile sale opere?

Este deci o lume care se apropie mai mult de ateism decat de credinta sau e chiar mai mult decat atat – o lume in care nu e nevoie de divinitati pentru a patrunde sensul intamplarilor, pentru a justifica actiuni, evenimente, ganduri si orice altceva poate lua nastere sau poate disparea in neant cat ai clipi din ochi?

In opinia lui Franco Manni, exprimata in lucrarea intitulata „La religione nelle opere di Tolkien” (2022), aceasta abordare a unui argument atat de controversat reprezinta o cale de a atrage in vartejul naratiunii orice pasionat de lectura, fie el credincios sau ateu, chiar daca in esenta se dezvaluie acelasi principiu pe care Tolkien a cladit structura lumii in Primele Ere ale existentei sale, dupa cum sustinea si Giuseppe Sommaiuolo:

Lumea lui Tolkien nu e ateista pentru ca intr-ansa se regaseste convingerea ca exista un Destin, asadar o forma a unei Necesitati Transcedentale, superioara cunostintelor si vointei indivizilor, ceea ce demonstreaza ca acestia cred in ceva anume, sunt credinciosi…”.

E credincios Gandalf cand, discutand cu Frodo, afirma ca el insusi, Inelul si Bilbo erau „destinati” sa savarseasca ceea ce au savarsit si ca el, Gandalf, nu l-a „ales” pe Bilbo, ci mai degraba a fost ales ca sa-l aleaga pe Bilbo”.

E credincios si Frodo cand manifesta compasiune pentru Gollum in calatoria spre Mordor, convins fiind, dupa cum ii marturiseste lui Sam, ca pana si Gollum, cu sau fara voia lui, fu destinat sa indeplineasca un rol decisiv in salvarea lumii.

Religia „anonima” din Pamantul de Mijloc

Spre deosebire de alte lumi fantastice precedente sau succesive, in cea inventata de Tolkien pentru Pamantul de Mijloc, nu exista nici temple si nici un cult anume pentru divinitate.

Doar in Cea de-a Doua Era si nu in Pamantul de Mijloc, ci in Numenor, a existat un cult pentru Iluvatar: in varful muntelui Meneltarma, regele si supusii sai urcau de trei ori pe an pentru a-l glorifica pe Creator.

Unicul templu construit vreodata fu cel din Numenor, pe care Sauron i-l dedica lui Morgoth si in care se faceau sacrificii umane.

Se poate afirma asadar ca „apelul biblic” al lui Tolkien tinde sa se asocieze in exclusivitate puritatii credintei in Cel Atotputernic – care salveaza pentru ca asa vrea El, El decide si nu credinciosii, prin cultul lor il constrang sa salveze ceva sau pe cineva – iata adevaratul motiv pentru care Tolkien renunta sa-l inchida pe Eru Iluvatar intr-un templu.

In intreaga sa cariera de autor, Tolkien a preferat sa trateze credinta ca un apanaj al celor ce venereaza si fac parte dintr-o Biserica Invizibila, care nu sunt ghidati de un Vechi sau un Nou Testament si nu inalta rugaciuni catre o divinitate anume, ci doar nutresc nadejdea profunda de a duce la bun sfarsit o sarcina curajoasa, facand fata tuturor neajunsurilor si dificultatilor, ba chiar infruntand cele mai injuste si mai pline de cruzime forme ale raului.

Bibliografie:

  1. Tavella, Emanuela – „Tolkien: dalla fiaba al mito: creazione e significato dell’universo fantastico de Il signore degli anelli”, 2002;

  2. Lazu, Robert – „Lumea lui Tolkien”, 2004;

  3. Lazu, Robert & Cernauti-Gorodetchi, Mihaela – „Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien”, 2007;

  4. Monda, Andrea – „J.R.R. Tolkien: L’imprevidibilità del bene”, 2021;

  5. Manni, Franco – „La religione nelle opere di Tolkien”, 2022

  6. Sommaiuolo, Giuseppe – „Tolkien e la religione”, 2022.

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 107 times, 1 visits today)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.