Indiana Jones: Templul blestemat este continuarea seriei aparuta dupa doar 3 ani. Imediat dupa succesul spectaculos al filmului „Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute”, Steven Spielberg si George Lucas se intrebara, desigur, cum ar putea sa inventeze ceva si mai interesant, mai captivant si mai atragator pentru public.
O intrebare la care nu era tocmai simplu sa-si raspunda, indeosebi din pricina faptului ca Spielberg era din start refractar la conceptul de sequel, convins fiind ca o continuare la un film bun ar fi echivalenta cu sabotarea filmului in sine.
„Pericolul in realizarea unei continuari este legat de faptul ca oricum nu poti sa multumesti pe toata lumea; daca oferi publicului acelasi film cu scene diferite multi iti vor spune ca nu esti suficient de original, iar daca le dai acelasi personaj fascinant implicat intr-o alta aventura fantastica, prezentata cu un ton schimbat, risti sa-i dezamagesti pe toti ceilalti care erau dispusi sa-ti ofere credibilitate…”, sustinea Spielberg.
Iata de ce „Indiana Jones si templul mortii” (sau „Templul blestemat” in anumite variante lingvistice) constituie un caz particular in peisajul filmografic al anilor ’80, demonstrandu-se pe de-o parte un sequel dar in acelasi timp si un reper de sine statator, atat din punct de vedere al abordarii artistice, cat si din cel al altor caracteristici precum umorismul, dinamicile, intrigile si nu in ultimul rand, temeritatea proiectului.
In alta ordine de idei, George Lucas afirma intr-un interviu acordat posturilor de televiziune americane ca
„Il consideram un reper original pentru ca nu vroiam ca Indy sa se confrunte din nou cu nazistii (…); nu reuseam cu niciun chip sa gasim ceva pe masura „Arcei pierdute” pana ce nu ne veni indeea de a apela la ceva obscur si misterios pe care sa-l putem plasa in miezul unei trilogii, desi inca habar n-aveam despre ce o sa filmam pentru o a treia aventura (…). Ramase sa inventam ceva potrivit dupa…”.
Indiana Jones: Templul mortii – un templu blestemat pentru un film pe masura
Intr-o prima faza, Lucas intentiona sa-l plaseze pe Indiana Jones intr-un „taram aflat la capatul lumii”, mai exact intr-o regiune prapastioasa din China, care ar fi fost inca populata de dinozauri, agitand apele istorisirii si cu o goana nebuna pe motocicleta, pe buza Marelui Zid Chinezesc.
Nu de aceeasi paraere fu insa si Guvernul din China, care dupa ce analiza scenariul lui Lucas, ii refuza fara prea multe menjamente acordarea autorizatiei pentru filmari.
Betele in roate nu se limitara insa doar la acest aspect: ideea unei aventuri legate de existenta unui templu blestemat isi avu radacinile adanc infiripate in vietile personale ale lui George Lucas si Steven Spielberg, intrucat cel dintai tocmai se confrunta cu un divort devastator (Marcia Griffin), in timp ce pe al doilea il parasea iubita (Amy Irving).
Ambii traversau asadar o perioada dificila, care-si puse amprenta si pe profilul filmului la care lucrau:
„…eram amandoi deprimati, nervosi si incarcati cu o energie negativa care se proiecta in mod inevitabil si asupra muncii noastre”.
Tonul intunecat pe care-l imprumuta filmul sfarsi prin a-l irita pe Spielberg in cele din urma, astfel incat incerca din rasputeri sa introduca o serie de elemente umoristice la nivelul scenelor ce permiteau un astfel de artificiu, dar eforturile sale nu fura incununate de prea mult succes:
„Nu sunt incantat catusi de putin de „Indiana Jones si templul mortii” – e filmul care-mi place cel mai putin din trilogia pe care o planificasem cu George Lucas; ne-a iesit prea intunecat, posedat parca de forte obscure, ca un soi de Poltergeist ce nu se potriveste absolut deloc firii mele”, declara ulterior Spielberg.
In ciuda acestei afirmatii insa, platoul de filmare nu se demonstra totusi nefast pentru Steven, intrucat avu ocazia de a o cunoaste aici pe Kate Capshaw, care deveni de altfel cea de-a doua sa sotie, dupa perioada sentimentala turbulenta pe care o avu cu actrita Amy Irving (pe care o lua in casatorie in 1985 pentru a divorta de ea in 1989).
Indiana Jones: Templul mortii – cum se cucereste interesul publicului?
In cele din urma, atat George Lucas cat si Steven Spielberg ajunsera la concluzia ca cea mai importanta parte a intregului proiect este aceea de a cuceri interesul publicului: pentru realizarea acestui deziderat isi concentrara atentia asupra exploatarii depline a contextului scenic exotic pentru acest film.
Decisera sa apeleze la detalii care la vremea respectiva aveau darul de a produce un impact vizual puternic, precum scena unei cine in cadrul careia se mancau insecte, creiere de maimute, serpi crocanti, supa de ochi de oaie si nu in ultimul rand, se dadeau pe gat cupe pline cu sange in loc de vin.
Lucrurile nu fura insa catusi de putin simple, dupa cum declara ulterior producatorul Frank Marshall:
„Initial, scenele ar fi trebuit sa fie filmate intr-un palat fantasctic din India, dar si Guvernul acestei tari ezita sa ne acorde autorizatia necesara, asa ca ne vazuram siliti sa apelam la bunavointa autoritatilor din Sri Lanka pentru filmarile in aer liber, iar pentru cele de interior ne organizaram in Studiourile Elstree”.
Adevaratele probleme incepura insa abia cand Harrison Ford, dupa ce se antrena intens timp de doua luni pentru a dobandi forma atletica nesara unui Indiana Jones convingator, se capatui cu o hernie de disc in timpul filmarii unei scene de lupta corp la corp, avand nevoie de o interventie chirurgicala urgenta.
Totul se demonstra la un moment dat echivalent cu un salt in gol care solicita un nivel de creativitate extrem de elevat in toate planurile, nu doar din punct de vedere scenaristic si regizoral.
„Ne straduiram sa inventam solutii spectaculoase pentru orice impas cu care ne confruntam, dar ideea de „templu blestemat” parea sa ne tarasca pe toti intr-un vartej din care cu greu aveam sa castigam interesul publicului”, reflecta Sielberg la un moment dat, ingrijorat pentru faptul ca filmul nu oferea nimic atragator pentru cei tineri, rezumandu-si temerile in trei cuvinte apasatoare: „unde e distractia?!?”.
Indiana Jones: Templul mortii: distractia sosi in cele din urma cu putin noroc
In ciuda cohortei de neajunsuri care urmari acest film precum un blestem, distractia sosi pentru Spielberg si Lucas ulterior, gratie unui strop de noroc ce se strecura in destinul sau.
In mod ironic, „Indiana Jones si templul mortii” nu fu primul film inclus in celebrul „PG-13” (Parental Guidance) – sistemul de evaluare a scenelor nepotrivite pentru copii cu varste sub 13 ani nesupravegheati de parinti, pentru ca ratingul respectiv intra in vigoare abia dupa doua luni de la lansarea sa.
Pedeapsa cazu peste „The Flamingo Kid” (in regia lui Garry Marshall), „Red Dawn” (in regia lui John Milius), „The Woman in Red” (in regia lui Gene Wilder), „Dreamscape” (in regia lui Joseph Ruben) si „Dune” (in regia lui David Lynch”, in timp ce „Indiana Jones si templul mortii” scapa ca prin urechile acului la lansarea din 1984, desi fu inclus dupa circa un an si el in aceeasi supa acidulata.
„Prea multe urlete in filmul asta”, avea sa remarce la randul sau si Kate Capshow, care fu nevoita sa ia lectii pe platourile de filmare despre cum sa tipe cat mai convingator in peste 70 de reprize!
Una peste alta insa, filmul reusi sa-si atraga propriul succes financiar, desi nu putine fura recenziile care-l biciuira fara mila din pricina intenselor scene de violenta cu care era presarat si care-l plasau intr-o lumina evident nefavorabila.
Anumite critici fura lansate si de cei ce sustineau ca filmul denatureaza adevarurile culturale si traditiile din India, precum si Hinduismul in sine.
La polul opus se situara insa cei dispusi sa aprecieze la justa lor valoare creativitatea, dinamismul si fantezia ce se impletesc in tesatura acestui film de actiune.
Indiana Jones: Templul mortii: adevarul din spatele pietrelor sacre
Cele cinci pietre magice de Sankara la care se refera Indiana Jones in film, socotite purtatoare de succes si bogatie sfarsesc prin a intra in posesia aventurosului arheolog, caruia-i revine sarcina de a le decide soarta.
Numele de „Sankara” provine de fapt de la un personaj real care a trait in India intr-o perioada cuprinsa cu aproximatie intre anii 788-820 e.n. (teologul si filozoful Shankara), un intelept deosebit de onorat si pretuit in sanul natiunii sale, fondator de altfel al scolii „Advaita Vedanta”.
Aceasta doctrina sustine ideea potrivit careia unica realitate si esenta a lumii ar fi Spiritul, in timp ce elementele palpabile, senzoriale si concrete n-ar fi decat iluzorii, concluzionand ca sufletul omului apartine Inaltei Realitati, deci Spiritului.
Indicand o cale de-a lungul careia sufletul poate dobandi libertatea deplina, doctrina lui Shankara afirma ca atata vreme cat omul nu accepta acest adevar fundamental, ramane blocat intr-un stadiu inferior al existentei, in care are doar de suferit.
Plecand de la aceasta idee, realizatorii filmului inventara pietrele „Sankara” in masura sa savarseasca minuni, dar numai pentru anumite persoane, nu pentru toata lumea – cele care reusesc sa inalte o rugaciune fierbinte, cu sufletul curat, catre zeul Shiva.
Este solutia la care apeleaza in film si Indiana Jones: Shiva face ca pietrele sa se infierbante si sa stralucesca, unele pierzandu-se in apele pline de crocodili ale unui rau, o alta arzand mainile personajului negativ Mola Ram si doar una ramanand in posesia lui Indy, pentru a fi restituita in final locuitorilor unui catun saracacios din nordul Indiei, care o venerau cu adevarat.
Revazand filmul dupa ani si ani de la lansarea sa, putem sa remarcam si alte surprinzatoare referinte care la vremea respectiva aveau darul de a impresiona publicul din plin, dar care astazi nu ne mai apar atat de neverosimile, pornind de la mancatul insectelor si terminand cu doctrinele care ne infatiseaza chipul ipotetic al adevarului absolut.
Bobliografie:
-
Kahn, James – „Indiana Jones and the Temple of Doom”, 1984;
-
French, Michael – „Indiana Jones and the Temple of Doom: The Storybook Based on the Movie”, 1984;
-
Pallavi, Gogoi – „Banned Films Arround the World: Indiana Jones and the Temple of Doom”, 2006;
-
Rinzler, J.W. & Bouzereau, Laurent – „The Complete Making of Indiana Jones”, 2008;
-
Firenzani, Matteo – „Indiana Jones – Cronologia completa di tutte le avventure”, 2021.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.