Europa. Timp de doua milioane de ani gheata a inghitit continentul. Nu doar o data, ci de mai multe ori. Apoi, acum 20.000 de ani, clima aspra a inceput sa-si slabeasca stransoarea. Continentul s-a transformat in zona cea mai inverzita a Pamantului. Acum o noua forta, de schimbare, a luat avant. Aceasta forta are un impact neobosit asupra naturii Europei, a marginilor sale si a padurilor din interior si pe intreaga suprafata a uscatului.
Aceasta e istoria luptei dintre Natura si Om si a imblanzirii naturii salbatice.
Acum 10.000 de ani, Europa era o padure virgina. Cu doar cateva milenii mai devreme era o tundra fara copaci unde rataceau turme de mamuti si reni. Acum Europa e mai blanda, iar sezoanele mai agreabile atrag valuri de noi emigranti. Cu paduri impenetrabile, cel mai usor acces e de-a lungul noilor cai de apa. Acesti vanatori-culegatori primitivi au urmat meandrele largi ale Dunarii, Rinului si Rhonului atrasi de abundenta de peste, plante si pasari de apa. E o lume total noua, complet diferita de trecutul recent. Aceste zone dense nu sunt bune pentru migratia animalelor mari.
Vanatul
Prin formarea de luminisuri primii vanatori au gasit o cale simpla de a ademeni prada. Omul nu e singurul vanator. Oamenii si pradatorii au fost mereu rivali si inamici. Dar au un interes comun, gasirea hranei. In timp ce viata animalelor si a oamenilor a inceput sa se imbine, s-a creat o noua abordare – imblanzirea animalelor salbatice. In timp ce vanatorii-culegatori rataceau prin inima verde a Europei, a aparut un nou stil de viata, complet diferit, la marginea sud-estica, unul care a transformat aproape intreg continentul.
Primii fermieri ai Europei. Acum circa 8.000 de ani, au inceput sa munceasca, exploatand tinutul fertil
din estul Mediteranei. Acesti nou-sositi au venit din insula in insula, din Estul Apropiat, ademeniti de clima blanda si solul bogat. Au adus cu ei anumite bunuri, plante cheie, unelte si animale folosite de generatii in Mesopotamia, leaganul civilizatiei. Si in Epoca de Piatra, fermierii europeni au avut un impact urias. Curand au inlocuit sute de plante salbatice cu doar cateva de-ale lor: graul, orzul, secara si maslinele. Daca vanatorii-culegatori nu ar fi devenit fermieri, padurile ar fi ramas neatinse, dar semintele schimbarii s-au raspandit. Cu suficienta hrana disponibila tot anul si destul surplus, oamenii au început sa se stabileasca. Coronamentul padurilor care altadata acopereau Creta si Malta, au facut loc ogoarelor si pasunilor. Agricultura a prosperat in dauna terenurilor salbatice. In campiile estice, primii colonisti au exploatat alta resursa revolutionara – animalele salbatice care au putu fi imblanzite cu usurinta.
Din Orientul Mijlociu au venit caprele si oile aduse de fermierii emigranti. In curand aceste animale s-au raspandit pe intregul continent si in cele din urma au contribuit la despadurirea lui. De pe tarmurile Mediteranei, agricultura s-a raspandit. Mnajdra, unul din multele temple ale soarelui de pe insula Malta, ridicat de fermierii europeni acum peste 7.000 de ani are cele mai vechi cladiri din lume ramase în picioare, calendare de piatra, marcand momentul semanatului si al culesului, altare ale civilizatiei
in perfecta sincronizare cu natura. La fel ca soarele care rasare, acest nou fel de viata s-a raspandit pe continent. In doar doua mii de ani a ajuns la Atlantic. La Carnac in Franta, aceste pietre in picioare sunt un testament al unei comunitati de fermieri care odata prosperau. Monumente lucrate cu grija, ca acesta, sunt simbolurile unor schimbari importante in peisajul Europei, ale colonizarii si proprietatii. Din miile de situri megalitice, acesta e cel mai recent si cel mai impunator dintre toate – Stonehenge – o lucrare inginereasca enorma facuta cu o precizie matematica. Peste o suta de generatii au trait in ritmul ei.
Acum 4.000 de ani, padurile primitive ale Europei au fost asaltate de o alta nevoie, mai agresiva ca niciodata si in zonele indepartate
pana atunci neatinse.
Faurirea metalului
Topirea cuprului si a bronzului s-a raspandit repede din Balcani si Cipru in intreaga Europa. Cam pe la 2.000 i.e.n, in Cipru s-a prabusit infloritoarea industrie a metalului. A esuat nu din cauza minereului imputinat, ci din lipsa de lemn. Metalul inseamna bogatie si putere. Depozitele metalifere, imprastiate pe tot continentul, au devenit stimulentul cuceririlor. Din aceste lupte au aparut
super-puterile Europei.
600 i.e.n. Imperiul Roman se extinde. Tinta lui nu e numai sa cucereasca, ci sa civilizeze Europa salbatica. “Cucereste cu sabia si harletul” e deviza acestei actiuni a armatei romane, care a devenit cel mai mare constructor de drumuri. Spuneau, “Toate drumurile duc la Roma”. Dar si reversul e adevarat. Toate drumurile pleaca de la Roma. Ca si cum ar prinde un animal salbatic, Imperiul a creat o retea de drumuri pe tot continentul, din Italia pana in Britania si din Turcia pana in Spania. “Via est vita”, spune un proverb roman. Drumul inseamna viata. Schimbul constant de vite, bunuri si idei intre Cetatea Eterna si cele mai indepartate colturi ale Imperiului va modela societatile europene, peisajul si natura salbatica pentru 1.000 de ani de acum incolo. Vitele si granele sosesc in cantitati mari in capitala. Animalele si plantele mediteraneene s-au raspandit in directia opusa in timpul uneia din cele mai calde perioade ale Europei recente. Cultura romana a calatorit pe spatele catarilor. Catarul e un hibrid intre magar si cal si nu exista in salbaticie. A fost reprodus in masa de romani, ca un fel de tot-teren, toate-scopurile. Caravane fara sfarsit transporta ulei de masline, branza, vin si arme si metal brut. Acesta e probabil singurul motiv pentru care Roma a cucerit unele din colturile cele mai reci si mai putin ospitaliere ale continentului. Minele din Cornwall, pretuite din antichitate, nu ar fi fost exploatate pana in vremurile moderne. 500 de ani de defrisari sistematice au impins frontierele salbatice ale Romei departe spre nord.
Doar dincolo de Rin si Dunare mai exista salbaticie adevarata. Dar chiar si in aceste paduri indepartate salbaticiunile nu mai sunt in siguranta. E un pret pe capul animalelor mari si prinderea lor devine o afacere la scara mare. Comertul roman se intinde pana
la marginile continentului, spre regiuni indepartate din nord precum Scotia si Siberia. Zeci de mii de ursi, lupi, si lei sunt prinsi pentru a aproviziona o industrie a divertismentului uriasa. In primul secol al erei noastre, in padurile Europei, ursul brun e aproape de disparitie. In amfiteatrele uriase din marile orase si in Coloseumul din Roma, populatia tipa dupa sange proaspat in fiecare dupa-amiaza. Chiar garnizoanele din orasele mici au propriile circuri, cel mai des intr-o arena temporara. Zi de zi, pe intreg imperiul, mii de creaturi salbatice sunt macelarite. Apoi, brusc, gloria Romei a apus.
O schimbare brutala a climei a grabit sfarsitul ei. Lipsa recoltelor au determinat triburile din nord sa-si paraseasca pamanturile. Salbaticia a cuprins ogoarele si pasunile. Parea ca soseste o noua Era Glaciara. Pentru prima data dupa cateva secole, raurile de la frontiere au inghetat si invadatorii au putut traversa Dunarea inghetata si Rinul pe picioare. Cel mai mare imperiu de pe continentul european si-a impus legile pentru aproape 1.000 de ani, dar puterea sa s-a prabusit in cateva zeci de ani… si odata cu el, palatele lui, orasele si drumurile. Totusi mostenirea Romei a ramas inscrisa in peisaje, in unele locuri, precum Zidul lui Adrian din nordul Angliei. Intre granitele Imperiului Roman, unele colturi au ramas total neexploatate, considerate niste locuri sterpe. In Spania, totul semana cu Africa de Nord, parjolita de soare si fara apa. Strajuind deasupra desertului sunt varfurile inzapezite ale lantului muntos Sierra Nevada, cele mai inalte din tinut. Acesti munti detin cheia bogatiei potentiale a regiunii – apa topita. Pe maini potrivite,
aceasta comoara face bani multi.
Dupa caderea Imperiului Roman, valuri de invadatori au venit si au plecat. Cei care au ramas au fost o armata de constructori de canale. Triburile berbere si arabe din marginea nordica a Saharei. Timp de mii de ani, au adus zapada din muntii Marocului trezind desertul la viata. Maurii, cum au ajuns sa fie numiti, sunt experti in canalizarea cursurilor de apa. Din secolul opt, au adus experienta lor în Spania. Au construit baraje, rezervoare si apeducte si retele complexe de canale, zeci de mii de kilometri de conducte, mari sau mici. Pentru a iriga, au trebuit mai inti sa teraseze terenul. La cateva secole de la sosirea lor, fiecare panta de deal avea acces la un canal. In sapte sute de ani, maurii au transformat cel mai secetos tinut al Europei intr-o livada. Noile fructe pe care le cultivau, mostenire din Africa, si-au pus amprenta asupra peisajului din Spania. Au facut adevarate miracole cu apa si maurii au creat cele mai frumoase gradini din Europa. Alhambra, resedinta regilor musulmani din Granada, e celebrarea elementului lor favorit, o fantezie de fantani si miresme, de marmura si alabastru. In timpul Evului Mediu, societatile care au urmat romanilor si-au lasat amprenta asupra pamantului. Dar pamantul, la randul lui, e reflectat în cultura oamenilor. Nicaieri acest lucru nu e mai evident decat in partile indepartate ale continentului.
Scandinavia – frigiderul de la marginea Europei. Ceturi friguroase, ierni intunecate. Nu exista sol fertil pentru fermieri. Dar marile sunt vii. Aici, Gulfstreamul intalneste apele reci bogate în nutrimente. hranind o bogaie de plancton si bancuri uriase de pesti.
Aici, departe in nord, viata de pe uscat depinde direct de cea din mare. De cand, Gulfstreamul a eliberat fiordurile de ghetarii Epocii de Gheata, au sosit colonisti pe aceste tarmuri sa culeaga din ocean. Pe masura ce comunitatile cresteau, multi au fost nevoiti sa se mute si sa descopere tarmuri înverzite, la distante mari. Aceste triburi nordice au devenit navigatori neinfricati si comercianti intreprinzatori. Corabiile lor cunoscute drept “Knorrs” sunt construite pentru incarcaturi grele. Folosind cod uscat, vikingii
au putut face calatorii de durata, din Baltica pana in Marea Neagra si din Marea Nordului pana in Mediterana. Au ajuns si in America. In Scandinavia, lemnul e din belsug. Vikingii au navigat spre sud unde pana si padurile ramase dupa romani se rarisera. Copacii stravechi ai Europei au inceput sa fie doborati pentru a face loc fermelor, pentru a construi corabii si case, si pentru foc.
Acum, in jurul anului 1.000, padurile au suferit un nou atac. Din nou Roma a aratat directia. Biserica Romana a ocupat locul
lasat liber de Imperiu. A fondat o multime de manastiri si scopul lor nu era doar spiritual. Multora li s-au dat uriase zone de padure pentru defrisare. Misiunea calugarilor era si de a imblanzi salbaticiunile. Mai ales manastirile cisterciane, precum Manastirea Tintern,
foloseau tehnici agricole avansate. Bibliotecile lor sunt adevarate baze de date pentru botanica si horticultura. Conducerea religioasa a modificat peisajul Europei. Curand, in jurul multor manastiri au aparut ferme piscicole. Desi calugarii trebuiau sa tina post
peste 150 de zile pe an, se abtineau de la carne, dar nu de la peste. Pe tot continentul, baltile manastirilor au creat mii de paradisuri pentru salbaticiuni. Totusi unele specii sufereau. Castorii si testoasele de balta traiesc in apa, asa ca biserica le-a declarat a fi pesti potriviti penru consumul din timpul postului. In curand au disparut. Misiunea civilizatoare a unei manastiri a fost si cand un luminis a devenit locul de intemeiere a unui nou oras. In secolul XIV, unul din opt oameni din centrul Europei, traia intr-un oras. Strazile oraselor europene in crestere erau pline de oportunitati si nu doar pentru oameni. Sobolanii au invadat noile centre urbane, atrasi de bogatia de hrana si resturi. Prezenta lor era insa o amenintare mortala a civilizatiei. La sfarsitul sec. XIII-XIV, s-a raspandit, ca fulgerul, o epidemie pe intreg continentul, din usa-n usa si din oras in oras. In doar trei ani, jumatate din locuitorii Europei murisera. Sobolanii sositi pe corabii din Asia au adus purici si o bacterie ucigasa, iar muscatura purecilor a transmis ciuma oamenilor. Batrani si tineri, bogati si saraci, mari si mici au decedat. Multi au crezut ca asta e apocalipsa, sfarsitul lumii. Populatiei Europei i-au trebuit 250 de ani sa revina la nivelele anterioare. Pentru salbaticiunile Europei a fost un lung respiro. Dupa ce valul terorii a trecut,
putini oameni au ramas sa semene sau sa culeaga ogoarele. Turmele de vite s-au salbaticit si marii pradatori ai Europei, aflati la limita disparitiei de secole, si-au revenit. Cand oamenii au prosperat, lupii, ursii si rasii au fost primii care au avut de suferit.
De-a lungul secolelor, doar pandemiile sau razboaiele prelungite, le-au dat sansa sa-si revina. In timpul Evului Mediu, padurile alpine cele mai inalte au fost defrisate pentru pasunat, coborand liziera padurii. Dar acum, acest atac constant a fost stopat. Clima temperata a Europei inseamna ca, lasate în pace, majoritatea regiunilor continentului revin la starea lor naturala de paduri neintrerupte.
Dupa Moartea Neagra, salbaticiunile se regenereaza. Pentru prima data in 1.000 de ani, animalele se bucura de o libertate in crestere. In timp ce ogoarele si pasunile raman necultivate an de an, padurile Europei si-au recastigat teritoriile intinse, umpland fermele cu o mare nesfarsita de copaci. Armistitiul nu dureaza. La sfarsitul sec. XVI, padurile au infruntat cel mai mare atac.
Este epoca marilor calatorii navale din Europa, a explorarii pe tot cuprinsul marilor si a spectaculoasei lupte pentru suprematia marina. Corabii mari necesita copaci inalti, copaci maturi de forme si din specii diferite. Zece mii de trunchiuri au fost doborate pentru constructia celor mai mari corabii construite vreodata, galioanele. Lemnul Europei e trimis sa lupte pe apa.
Iulie 1588. Cea mai mare invazie pe mare, Marea Armada spaniola isi intalneste adversarul – flota engleza. Depasiti numeric, englezii
trimit corabii in flacari, in deriva, peste flota inamica ancorata la Calais. Armada pierde 120 de nave, printre care 30 de galioane,
puternice dar greu de manevrat. Panica si flacarile determina flota sa iasa in larg in Marea Nordului. In timp ce inconjoara
Scotia si Irlanda o furtuna violenta din Atlantic, loveste flota spaniola, zdrobind multe corabii. In apropiere de tarmul Irlandei, cele mai frumoase paduri spaniole se scufunda pe fundul marii. Desi Armada nu a schimbat cursul istoriei, unele din epavele ei au facut-o. In Irlanda iarba de mare este adunata pentru fertilizarea solului, subtire si sarac, cu scopul obtinerii de recolte mai bune, in putinele vai aparate de vant unde graul creste bine. Dar ce a adus marea la mal in vara lui 1588, a revolutionat Irlanda si in cele din urma a stabilizat recoltele din Europa pentru totdeauna. Pentru localnici, o epava in apropierea tarmului e un noroc chior. De data asta, habar nu aveau cat de norocosi sunt. Cartofii au fost adusi prima data din Lumea noua in Spania, de Columb, acum cateva zeci de ani. S-au dovedit un aliment foarte bun pentru marinari. Pentru restul Europei erau necunoscuti. Fermierii irlandezi au descoperit curand ca aceasta planta straina, provenita de pe pantele Anzilor se potrivea de minune zilelor scurte, noptilor reci si solului saracacios
de pe insula lor, mai bine decat orice plantasera pana atunci. In curand, cartoful a prosperat acolo unde recoltele de cereale nu au reusit. Soarta irlandezilor a devenit rapid strans legata de o singura planta. In doua secole, ogoarele si campurile au crescut de zece ori. La fel si populatia, la peste opt milioane. Apoi, in iarna lui 1845, dezastrul a lovit.
Un pasager clandestin din America, o ciuperca, a putrezit depozitele de hrana din pivnitele fermierilor. In anul urmator, a facut ravagii pe ogoare si in ferme. In cateva luni, milioane de oameni si-au pierdut mijloacele de trai. Avansand de o suta de ori mai repede
decat oricare boala a cartofului, a infestat intreaga tara si s-a raspandit pe continent. A fost cea mai mare foamete din istoria Europei. In Irlanda, decesele cresteau continuu, ajungand in cele din urma la un milion. Un milion si jumatate de supravietuitori,
ajunsi in sapa de lemn, au parasit fermele lovite. Acest exod in masa a marcat schimbarea spre o noua era care incepuse deja on Anglia, una care va schimba fata Europei si mai radical si mai rapid decat pana acum. Noua economie nu se mai baza pe recolte, ci pe minerale si tehnologie.
Este epoca mecanicii. Revolutia masinilor cu aburi, care prindea viteza cum nu se mai vazuse vreodata. Masinile dictau acum ritmul vietii, miscarile corpului, rata productivitatii. Fabricile au atras mucitorii agricoli in numar mare spre noile centre industriale din jurul zacamintelor de carbune. Noi mijloace de transport ajungeau in locuri indepartate. Canalele se intindeau de pe un tarm pe altul. Carbunele era combustibilul revolutiei industriale.
Pe la 1800, 50 milioane de tone se transformau in fum in fiecare an, afumand si innegrind orasele Angliei. In cea mai evidenta schimbare a peisajului, orasele in extindere inghiteau fermele verzi. Revolutia industriala a inceput in Anglia, dar curand, in a doua jumatate a sec. XIX, fumul acoperea si partea continentala a Europei. Aici, la inceput, revolutia industriala a fost sustinuta de lemn
mai ales in jurul Alpilor, unde padurile ramase a fost taiate in masa. Raurile au devenit benzi transportoare. Zeci de mii de padurari aprovizionau industria fierului cu materie bruta pentru mangal. Dar furnalele consumau mult si pe termen lung, doar depozitele uriase de carbune puteau satisface cererea lor. Pentru ca industria sa depaseasca granitele Europei, avea nevoie de un transport eficient.
Vapoare uriase din otel si o retea extinsa de cale ferata. Anglia a exportat caile ferate in toata Europa, legand porturile de mine si fabrici, oras de oras, natiune de natiune. Pentru prima data, oamenii puteau sa calatoreasca pe distante lungi cu usurinta. Acum locuitorii oraselor acoperite de smog puteau merge la tara. Brusc, unii si-au dat seama ce le lipsea in viata – aer curat. spatii largi, libere, cerul albastru si poate, marea descoperire, linistea adevarata a salbaticiei. De cand oamenii au pus piciorul pe acest continent, varfurile muntilor au fost ceva temut si evitat. Sus aici, era prea putin de castigat. Acum insa, alpinistii, pictorii si poetii, botanistii si geologii, fotografii ambitiosi, veneau in numar mare in zona varfurilor. Acesti fii si fiice ale revolutiei industriale au descoperit comori nepretuite. Cea mai spectaculoasa din ele e salbaticia intinsa, montana, din centrul
continentului imblanzit. Au transmis un mesaj puternic:
Europa salbatica, in toata maretia ei, trebuie sa fie protejata spre binele sau. La inceputul sec. XX, acest mesaj a sosit la tanc. Pe masura ce orasele moderene se extind, populatia explodeaza, peisajele facute de om abunda si noi inventii cresc impactul omului asupra pamantului, climei si salbaticiunilor. Calatoria Europei in timp incepe sa ia o noua directie. De la consum la coexistenta cu natura.
Orasele Europei s-au transformat in noi paradisuri pentru salbaticiuni si peisajele naturii sunt protejate ca niste sanctuare. Civilizatia si natura sunt din ce in ce mai intricate. In Europa, natura salbatica e peste tot, in ferme, in padurile plantate si cele virgine, la marginea oraselor si in colturile indepartate ale continentului. Acum, in noul mileniu, sta in puterea oamenilor sa pastreze Europa salbatica.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Europa – imblanzirea naturii salbatice | Lupul Dacic