Cosmogonia este o istorisire despre facerea lumii, bogata in simboluri. Fiecare religie, fiecare arie culturala isi are teoriile si miturile proprii cu privire la originea universului sau nasterea lumii. Iruperea fiintei din neant sau aparitia brusca a cosmosului nu poate face obiectul unei istorii, deoarece prin definitie nu are martori. Singura realitate perceptibila este rodul creatiei, creatura, si nu creatia insasi. Orice origine este sacra, originea absoluta. Descrierea sa trebuie ca atare sa ia forma unui mit, imaginat de om sau revelat de Creatorul insusi. Dar aceste mituri temporalizeaza, prin necesitatea insasi a expresiei, ceea ce scapa timpului prin necesitatea insasi a existentei. Ele umanizeaza ceea ce este supraomenesc. Nu pot fi decat inselatoare, si totusi nu sunt lipsite de sens si nici de adevar. Informeaza despre om si despre felul sau de a concepe aparitia fiintei si a vietii. Cosmogoniile redau un sentiment universal al transcedentalului, adica atribuirea originilor cosmosului unuia sau mai multor fiinte extracosmice. Este doar un mod de a transforma problema originilor intr-o alta, a transcendentei. De aceea se poate spune ca miturile vorbesc esentialmente limbajul intern al simbolurilor, care nu au o traducere univoca, dictata de logica.
Unele cosmogonii pornesc de altfel nu de la neant, ci de la haos. Apele, pamantul, tenebrele exista inainte de inceputul veacurilor. Intervine insa o energie din care tasnesc ordinea si lumina. Problema care se pune insa nu este atat cea a originilor, cat cea a principiului organizator. Cel mai adesea acest principiu este identificat cu suflarea, cu spiritul sau cuvantul, dar nu putem face aici analiza tuturor cosmogoniilor.
Din punctul de vedere general al simbolismului lor, semnalam numai ca ele corespund unei scheme umane de actiune. Ele constituie un model conform caruia oamenii concep desfasurarea energiei si in raport cu care se straduiesc sa-si indeplineasca propriile proiecte: Cosmogonia, scria Mircea Eliade, este modelul exemplar al oricarei modalitati de actiune: nu numai fiindca cosmosul este arhetipul ideal atat al oricarei situatii creatoare, cat si al oricarei creatii – ci si pentru ca el este o opera divina; ca atare, el este sanctificat in insasi structura sa. Prin extensie, tot ce este perfect, implinit, armonios, fertil, intr-un cuvant, tot ce este “cosmogenizat”, tot ce seamana cu un cosmos este sacru. Cand faci bine ceva, cand fauresti, construiesti, creezi, structurezi, conferi o forma, informezi, formezi, inseamna ca aduci ceva din nefiinta in existenta, ca ii dai viata si, in ultima instanta, il faci sa semene cu un organism armonios prin excelenta, cosmosul. Iar cosmosul, repetam, este opera exemplara a zeilor, capodopera lor.
Carl Jung semnaleaza, pe de alta parte, ca orice cosmogonie implica o anumita notiune de sacrificiu: a da forma unei materii inseamna a participa la energia primordiala pentru a o modifica. Ceea ce nu se petrece in mod pasnic. Cosmogoniile sunt insotite intotdeauna de teomahii (lupte intre zei), gigantomahii, in care zei si eroi se ciopartesc, se doboara si se omoara unii pe altii, ridica lanturi de munti si prabusesc oceanele in prapastie. Ordinea si viata nu se nasc decat din haos si moarte: aceste contrarii sunt cupluri gemene, cele doua fete, diurna si nocturna, ale fiintei contingente. Orice progres se bazeaza pe o distrugere. A schimba inseamna totodata a se naste si a muri. Un alt aspect al comogoniilor este aceasta lege generala: sacrificiul regenereaza. Sub o forma adeseori cruda, barbara si monstruoasa, cosmogoniile simbolizeaza aceasta lege energetica.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
5