Coruptia in Evul Mediu: plocoane, bacsisuri, peschesuri si spaga

Forma medievala a coruptiei nu imbraca pe teritoriile romanesti straiele actiunilor rusinoase, ci s-a infiripat treptat dar sigur, la nivelul cel mai inalt, extinzandu-se cu iuteala in toate directiile si mai cu seama in profunzime, pana la patura oamenilor rand, uimiti peste masura de modul in care se pot castiga parale fara strop de munca.

Evul Mediu romanesc a facut si el cunostinta cu tot soiul de inselatorii si invarteli, de la maruntele gainarii si pana la actele scandaloase de grava coruptie, in virtutea stravechii zicale „hotul neprins e negustor cinstit”, imbogatita cu presupusele intentii bune chiar si atunci cand hotul era dat in vileag.

 

Coruptie, plocoane si bacsisuri in Evul Mediu romanesc

Gratie inventivitatii locale si a modului in care „coruptia a trebuit sa se adapteze formelor de guvernare autohtone”, dupa cum sustinea Emilian Baciu in capitolul „Coruptia in epoca fanariota” din lucrarea intitulata „Coruptia romaneasca un pericol national” (2003), romanii s-au ales de-a lungul vremurilor insa, cu tinicheaua coruptiei exacerbate legata de coada.

Dar realitatea medievala romaneasca se construia in mod mai mult sau mai putin voit, pe temeliile unor caracteristici generale la nivelul statelor Batranului Continent, intr-o perioada in care venalitatea privilegiatilor ce ocupau pozitii inalte, fie ei monarhi, domnitori, boieri, dregatori sau magistrati, precum si coruptia si birurile traditionale sau ocazionale reprezentau practici adanc impamantenite.

Mituirea, nepotismul si vicierea justitiei erau deja instalate la nivel extins inca din antichitate, cunoscand chiar forme din cele mai sofisticate si mai infame, dinaintea carora, actele de coruptie si favoritism din vremurile noastre moderne ar putea chiar sa paleasca de rusine.

In societatea medievala romaneasca, in ciuda perceptelor religioase potrivit carora meritele si pozitiile de vaza ar fi fost dobandite in directa corespondenta cu respectarea conceptului prin prisma caruia Dumnezeu indrageste dreptatea, asadar „distribuie recompense” in functie de cinstea dregatorilor, comportamentul corupt nu era tocmai o poama rara, ci dimpotriva, se prezenta asemenea unei abilitati speciale, interpretate de cei ce purtau masca falsei piosenii drept „trezvie, intelepciune si discenamant” aflate in slujba propriilor interese.

Cititi mai multe despre: INTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI

 

Structuri de coruptie medievale romanesti intrepatrunse

Analizand modul de organizare si functionare a sistemului politic medieval in teritoriile romanesti se poate remarca o particularitate autohtona a felului in care structurile politice neoficiale, constituite din familiile boieresti influente, puternice si instarite isi extindeau controlul in toate directiile, prin intermediul legaturilor de rudenie si al oamenilor de incredere de la curte.

Acest gen de organizare favoriza generarea practicilor asociate clientelismului, coruptiei, mituirii si intrigilor bine puse la cale, ca „element complementar” la puterea publica, ale carui actiuni puteau sa se manifeste in contradictie cu cele prezente la nivelul ierarhiilor oficiale.

In anumite conjuncturi, eficienta si deznodamintele initiativelo lor puteau deveni chiar mai surprinzatoare si mai temerare decat cele proiectate de catre dregatorii si conducatorii moldoveni, transilvaneni sau munteni la un loc, in ciuda straduintelor acestora din urma de a-si recruta slujbasii pe criterii reputationale.

Intr-un fel sau altul, prin casatorii aranjate, mita, santaj, manipulare, presiuni, intimidari sau chiar prin legaturi amoroase, boierii aflati vesnic in cautare de oportunitati, reuseau sa isi infiltreze tentaculele la nivel inalt, pretinzand continuu onoruri, functii importante, averi si favoruri din cele mai variate, instaurand o atmosfera propice coruptiei, aspru criticata de-a lungul vremurilor de catre anumiti observatori externi:

„Nici o descriere nu se poate apropia de adevar cand este vorba sa-i infatiseze pe slujbasii din Tara Romaneasca. Nemasurata lor imoralitate, ticalosia – acesta este cuvantul potrivit – indurereaza si umple omenirea de sila”, scria Louis Alexandre Andrault de Langeron odinioara.

In realitate insa, imoralitatea, coruptia, lacomia si josnicia actorilor prezenti in arena politica medievala romaneasca erau mult pe placul turcilor, grecilor si nu de putine ori, oricarei alte puteri ce-si manifesta intentia de a le sprijini interesele in scopul dobandirii unei influente majore asupra Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti.

Insasi indignarea lui Langeron include referinte la acest aspect mai putin abordat in rapoartele pe care le intocmea si le inainta tarului Rusiei cu o ravna, de altfel, pe masura sumei cu care era platit din vistieria imperiala:

„Mai inrauriti de catre grecii din Fanar, caci un mare numar se afla stabiliti la Bucuresti, multi boieri din Tara Romaneasca au josnicia acestora, lacomia lor, cruzimea lor si, totodata, credinta pe care o au ei fata de turci”, remarca Langeron, lasand loc interpretarilor cu privire la intorsatura pe care ar fi putut s-o ia lucrurile in cazul in care credinta boierilor romani ar fi fost orientata catre Rusia.

O serie intreaga de istorici au abordat cu acelasi spirit critic argumentele descrise in aceste rapoarte si in jurnalul personal al lui Langeron, omitand cu desavarsire faptul ca nobilul francez se afla in slujba armatei rusesti de ocupatie la vremea in care zugravea in culori deplorabile moralitatea boierilor romani.

Cititi mai multe despre: CUM S-AU FORMAT TARILE ROMANE? MITURI SI LEGENDE

 

De ce coruptia romaneasca medievala intrecea concurenta externa?

Pozitia geografica a teritoriilor romanesti – aflate la rascrucea zonelor de influenta a marilor puteri – facea astfel incat pe aceste meleaguri sa se poata obtine multe lucruri interesante in schimbul unor sume negociate cu discretie si persuasivitate, de la informatii vizand intentiile de extindere a influentei concurentilor externi si pana la initiative economice menite sa afecteze un partener sau altul.

Spre deosebire de statele occidentale, unde coruptia infesta mai degraba treburile interne, In Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova, interesele marilor puteri variau in functie de resursele la care ravneau, de posibilitatile de manipulare a dregatorilor si de oportunitatile de extindere a propriilor frontiere dincolo de limitele recunoscute oficial.

Cucerind bunavointa autoritatilor locale, se putea dobandi mult mai  mult decat incercand sa se zmulga cu de-a sila, astfel incat, aparura precum ciupercile dupa ploaie, o larga varietate de forme de mituire, de la asa-numitul „pesches” la „rusvet” si de la plocoanele cele mai alese la bacsisurile marunte, in functie de locul si persoana carora le erau destinate.

Pe de alta parte, coruptia romaneasca medievala, intrecea asteptarile strainilor si din pricina tensiunilor si invidiilor la nivel intern – patima careia-i cadeau prada vladica si opinca, deopotriva:

„Sub imperiul invidiei actionau voievozi, clerici, boieri, oameni de rand, mobilizand resurse diferite, insa cu acelasi rezultat devastator”, remarca Oana Rizescu in materialul sau intitulat „Forme ale coruptiei in Tara Romaneasca. Despre „pizmasi” sau despre limitele socio-juridice ale delatiunii in vechiul drept romanesc” (2016).

Acesta constituia un element cu veleitati de veritabil catalizator pentru intrigile si actele de coruptie din cele mai variate, inregistrate pe scara larga in societatea medievala romaneasca sau, dupa cum se mentioneaza in didahiile lui Antim Ivireanu,

„Pofta bogatiei lumii acestia este ca un foc; banii si averile-s lemne uscate. Cu cat arunca oricine lemne uscate in foc, cu atata s-aprinde valvataia mai strasnic”.

Cititi mai multe despre: EPOCA FANARIOTILOR SEAMNA FOARTE MULT CU CEA DE AZI!

 

Limbajul mestesugit al coruperii dreptei judecati

Alaturi de armele cele mai de temut ale coruptiei – banii, averile, favoritismul si promisiunile placute urechilor celor dispusi sa accepte compromisul – isi facea simtit din plin prezenta si mestesugul utilizarii unui limbaj specific, gratie caruia calomnia, uneltirile si minciuna iscusita, imbracau straie aurite.

Contextele istorice medievale romanesti mustesc de situatii in care subtila coruptie isi da mana cu tradarea si lingusirea, in ciuda straduintelor multor domnitori romani drepti de a pune stavila actelor de inselatorie, invidie si lacomie la care se dedau adesea boierii.

Intr-un document emis in 1631 de catre Leon Tomsa, domn al Tarii Romanesti intre 1629 si 1632, se preciza:

„Aflatu-se-au si se-au adevarat cum toate nevoile si saracia tarii se începe de la grecii striini, carii ameasteca domniile si vand tara fara mila si o precupetesc pre camete asuprite. Si deaca vin aici in tara, ei nu socotescu sa umble dupa obiceiul tarii, ce strica toate lucrurile bune si adaoga legi rele si asuprite si alte slujbe le-au marit si le-au radicat fara seama pre atata greime, ca sa-si plateasca ei cametile lor si sa-si imbogateasca casele lor”.

Este vorba despre un act oficial la nivelul caruia domnitorul tarii isi exprima amaraciunea si indignarea fata de influenta deplorabila a anturajului boierimii grecesti, a comportamentului celor ce alcatuiau acest segment si a intrigilor puse la cale de acestia, cu limbaj mestesugit, avand drept scop instrainarea domnului fata de propria sa tara: „instrainandu oamenii tarii de catre domnia mea cu pizme, viclenii si uneltiri”. 

Toti domnitorii si voievozii nepartinitori, care au incercat insa sa puna stavila coruptiei in perioada medievala, s-au ales cu morti violente, survenite in urma actelor de tradare din partea boierilor lor, fapt care a inscris pagini cu adevarat sumbre in istoria romanilor de-a lungul a sute si sute de ani.

Cititi mai multe despre: TOP 10 MORTI BIZARE ALE DOMNITORILOR ROMANI: ASASINATE, URZELI, COMPLOTURI BOIERESTI

 

Dimitrie Cantemir despre plocoane si judecata dreapta

In monumentala sa opera, „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir mentiona, nu fara o nota considerabila de accentuare a adoptarii unei justei masuri:

„Daca se dovedeste ca un boier a facut judecata stramba, pentru ca a luat plocoane, sau din partinire, sau fiindca nu se pricepe sa judece, atunci se pedepseste infricosat”. 

In acelasi context, se fac precizari si cu privire la alt gen de abateri grave ale boierilor de la regulile si responsabilitatile firesti ce le reveneau:

„Boierii care au luat din banii tarii sau care au uneltit cu primejdie asupra vietii domnului (lucru care se intampla adesea dupa cugetul cel nestatornic al moldovenilor) domnul poate sa-i osandeasca la moarte si pierderea mosiilor, fara sa mai intrebe pe ceilalti boieri” – lucru care nu de putine ori vine mentionat in hrisoavele cronicarilor vremii, fara sa reuseasca insa sa elimine cu desavarsire tradarea si actele de coruptie.

Dar ca pentru a intari autoritatea domnitorului Moldovei si spre a pune chezasie pentru dreptatea judecatii acestuia, Dimitrie Cantemir incheie unul din capitolele dedicate coruptiei, subliniind:

„Nu s-a auzit niciodata zicandu-se ca hotararea domnului ar fi fost dobandita prin daruri, nici ca el s-ar fi abatut de la calea dreptatii ca sa partineasca pe cineva, desi s-a vadit ca lucrul acesta s-a intamplat de mai multe ori printre boieri. Aceasta este oranduiala cu care jalbele celor asupriti ajung la judecatorul cel mai mare al Moldovei, adica la domn, si chipul in care se judeca”.

 

 

 

Bibliografie:

1. Balan, Mircea – „Istoria tradarii la romani”, vol. II, 2002;
2. Baciu, Emilian – „Coruptia Romaneasca un pericol national”, 2003;
3. Cova, Luciano – „La corruzione della natura umana nel pensiero medievale”, 2015;
4. Popa-Gorjanu, Cosmin – „Coruptia si anticoruptia medievala in istoriografia recenta”, 2016;
5. Rizescu, Oana – „Forme ale coruptiei in Tara Romaneasca. Despre „pizmasi” sau despre limitele socio-juridice ale delatiunii in vechiul drept romanesc”, 2016.