Cea mai veche civilizatie din lume: aborigenii australieni

Religii indigene: africane, americane, asiatice

Istoria culturilor arhaice subliniaza ca oamenii de atunci nu erau primitivi în sensul de necivilizati si salbatici. Chiar daca erau popoare fara scriere, ele nu erau înapoiate. Culturile lor trebuie întelese din interior si nu cu grila civilizatiilor de azi sau cu prejudecatile omului modern.

Lucien Lévy-Bruhl sustine existenta unei mentalitati prelogice la primitivi, influenta grupului asupra gândirii individului si pierderea elementului cognitiv în favoarea elementului emotional.

Claude LéviStrauss subliniaza, însa, necesitatea depasirii falsei antinomii dintre mentalitatea logica si mentalitatea prelogica. Astazi se înlocuieste termenul de „primitiv” cu acela de „arhaic” sau cu cel de „indigen”, tocmai pentru a-l elibera de semnificatia peiorativa. Pentru a exemplifica, religiile indigene se refera la popoare vechi ca:

a) bantu din Africa de Sud, cafrii din Mozambic si pigmeii din Congo (Africa);

b) eschimosii, pieile rosii, indienii din Antile, indienii din Pampas si patagonezii (America);

c) melanezienii, polinezienii, maori si papuasii (Oceania);

d) aborigenii (Australia)

e) triburile gond si dravis (Asia).

Popoarele indigene erau nomade si seminomade. Se ocupau cu vânatul, olaritul si tesaturile. Purtau tatuaje si obiecte de podoaba. Viata sociala se concentra în jurul familiei. Aceasta se definea ca monogamica sau poligamica.

Doctrinele religioase ale populatiilor indigene

În ceea ce priveste doctrinele religioase, politeismul era definitoriu pentru religiile indigene, dar se întâlneau si panteismul, monoteismul primitiv, dualismul (Asia si Oceania) si deismul (Africa). Animismul avea o mare importanta. Spiritele erau fie ale naturii (bune sau rele), fie suflete ale mortilor.

Samanismul era axat pe aducerea ploii în tinuturile secetoase, dar si pe comunicarea cu spirite din lumea cealalta.

Fetisismul, caracterizat prin portul de amulete si talismane norocoase, era larg raspândit. Se întâlnea si cultul animalelor sub forma totemismului (credinta în stramosul animal, reprezentat prin pasari, reptile sau diferite animale).

Tabuuismul era si el prezent. Avea doua semnificatii: a) lucruri sacre, consacrate si b) lucruri periculoase, interzise. Tabuurile erau adesea reguli de igiena sau prescriptii morale. Pe de alta parte, utilitarismul îsi punea amprenta asupra religiilor indigene, agonisirea hranei, supravietuirea, ca si vindecarea fiind fundamentale. Ideea de mana se regasea la melanezieni. Numai ca mana sau credinta într-o forta impersonala nu aparea în toate religiile si nu era unica forma religioasa veche. Din pacate s-a exacerbat rolul ei. La indienii din Dakota se regasea termenul wakan, care desemna divinitatile, misterele, toate puterile ascunse, în vreme ce, la indienii Iroquois, termenul orenda semnifica proprietatea tuturor fenomenelor, activitatilor si lucrurilor.

Cosmogonia sau crearea lumii la populatiile primitive

Cosmogonia avea mai multe variante, de la credintele totemice, la cele animiste (în special la amerindieni), apoi dualiste sau panteiste. În Africa, de pilda, la dogonii sudanezi se spunea ca zeul Amma a pus în miscare haosul initial, care a devenit un ou, ce s-a despicat datorita miscarii accelerate si a creat universul. Miturile cosmogonice la aceste popoare erau esentiale. De obicei exista credinta nasterii lumii dintr-o materie preexistenta, cel mai adesea apa.

Panteonul zeilor

Cu privire la pantheonul zeilor, remarcam credinta într-un zeu suprem, vazut ca personificare a fortelor naturii. În Africa de Vest el era creatorul, organizatorul, în timp ce în Africa Centrala era puternicul, stapânul. Era vazut si ca izvor al vietii, cel din cer si marele suflet. Marele zeu sau Marele spirit se numea Kitchi Manitu la pieile rosii în America, Mangundi la papuasii din Noua Guinee, Relma la polinezieni si Baiame la aborigenii australieni.

Cultul era sqvârwit de capul familiei. Scopul era îndepqrtarea primejdiilor ce amenintau familia. În ceea ce priveste locurile de cult, se observa ca în Africa nu existau temple, ritualurile si ceremoniile îndeplinindu-se în natura. Se constata o interesanta identitate între preot si medic. Mantica sau ghicitoria avea un rol predominant. Vindecatorii si ghicitorii aveau un statut aparte. Aducerea ploii, citirea viitorului si interpretarea viselor aveau o mare pondere. Se îndeplineau rituri si dansuri (de exemplu: dansul lupilor, bizonilor si ursilor), însotite de tobe, batai din palme si masti. Initierile la vârsta pubertatii erau cele mai importante si raspândite. Dintre sarbatori se distingea, la polinezieni, pae atua sau „reînnoirea zeilor”. Cu acest prilej se scoteau idolii din altare, erau curatati, scuturati de praf, unsi cu uleiuri parfumate si readusi în templu. Daca dintre mituri cel cosmogonic era cel mai important si cel mai raspândit, dintre ritualuri – trecerea la maturitate. În ceea ce priveste initierea, ea era foarte raspândita, se identifica doua semnificatii majore:

  • predarea traditiei si continuitatea acesteia;
  • punerea novicelui în relatie cu puteri supranaturale si cu personalitati superioare (de exemplu: spiritele protectoare si divinitatile tutelare ale indienilor din America de Nord, eroii mitologici la melanezieni sau tatal atotputernic la aborigenii australieni)

Ritul funerar se baza în special pe îngropare. Moartea era vazuta ca trecere în alta viata. Fericirea si nefericirea nu depindeau de fapte, ci de situatia sociala de pe pamânt. Exista si credinta în nemurire. Scriind despre aceasta, savantii spun ca „religia îl salveaza pe om de la o abdicare în fata mortii si a distrugerii”. Se poate identifica aici un scop al religiei. Exista în Africa credinta ca moartea vine de la Dumnezeu si în acest caz nu e nimic de facut, dar putea veni si de la un spirit rau, care va trebui împacat, sau de la un dusman, ce trebuie descoperit si pedepsit cu ajutorul vrajitorilor. În America era credinta întro împaratie a mortilor, spre care drumul era lung si anevoios, plin de încercari.

În ceea ce priveste sufletul, în Oceania si Australia se detasa credinta ca înfatisarea sufletelor era alba, astfel explicându-se de ce europenii au fost considerati stramosi reînviati. La melanezieni nu numai oamenii aveau suflete, ci si animalele, plantele si obiectele.

Religiile nativilor africani 

Istoria aduce argumente numeroase ca în Africa populatiile erau tribale. Se caracterizau prin agricultori, crescatori de animale (în special vite), vânatori, dar si razboinici (de exemplu zulusii condusi de celebrul Shaka, cei carora nu le lipseau niciodata sulita si scutul). Unele populatii traiau în comunitati satesti, cum ar fi Bantu în Africa de Sud, altele în ginte si triburi. Bosimanii erau oamenii tufisurilor, dar unii africani erau nomazi. Henry Callaway insista asupra urmatoarelor elemente esentiale în religia triburilor Amazulu din Africa de Sud:

  • unkulunkulu (traditia cosmogoniei);
  • amatongo (venerarea stramosilor);
  • izinyanga zokubula (divinatia)
  • abatakati (magia medicala si vrajitoria).

La fel ca în cazul lui Unkulunkulu de la Amazulu din Africa de Sud, triburile Leza si Nyambe din Zambezi au realizat identificarea între Marele Zeu si Primul Om. De asemenea, ei erau una cu cerul si ploaia. Nu era o confruntare a omului cu natura, ci o armonie cu ea. Natura era considerata casa omului. Aparitia si manifestarea fenomenelor naturale i-a determinat pe indigenii din Africa sa creada în existenta unei puteri personale mai presus ca natura.

Cosmogonia la populatia Kond era opera zeitei Lesa. Aceasta era creatoare, atotputernica si justitiara. La populatia Bantu, Leza era zeul creator. Din punctul de vedere al doctrinei religioase, observam mai multe credinte:

  • în spiritele naturii;
  • în mai multi zei, politeismul fiind larg raspândit (de pilda la populatiile Yoruba din Nigeria etc.);
  • într-o piramida a spiritelor ce stapânesc lumea (la populatia Nuer);
  • în existenta unui mesager între oameni si zei, deci a semizeilor (de exemplu: Nyikang la populatia Shilluk si, de asemenea, în Sudul Africii, Mngoma – spiritul ce facea legatura între lumea de aici si cea de dincolo);
  • fetisismul sau venerarea unui amulet, talisman ori obiect vrajit pentru casimboliza un spirit;
  • totemismul sau credinta într-un stramos animal (crocodilul, leul sau elefantul etc)
  • monoteismul primitiv sau credinta într-un mare zeu sau într-un zeu suprem (de pilda: Kaang sau seful din ceruri la Bushmen (Bosimani) sau Lesa la tribul Kond)
  • deismul – credinta într-un Dumnezeu creator care statea în ceruri, dar nu intervenea în lume, întrucât atunci când intervenea se produceau boli si nefericire (de pilda populatia Bantu sustinea ca divinitatea, dupa ce a creat omul, nu se mai preocupa de el);
  • în profeti, samani si sacerdoti.

Pantheonul zeilor era bogat. Populatiile Yoruba din Nigeria aveau pe Obatala ca zeu suprem, iar Odudua, sotia lui, era zeita neagra. Olorun era zeul cerului, Shango – zeul tunetului si al fulgerului, Oun – zeul razboiului, iar Elegba – divinitatea simbolizând falusul etc. Unkulunkulu a iesit din pamânt, dar religia la Amazulu era mai degraba uraniana ca htoniana, având în centru soarele (Ilanga). Populatia Kond din Tanganika credea în zeita Kyala sau Lesa. Divinitatea Lesa a ajuns sa fie în ape când aparea o furtuna, iar cutremurul de pamânt era pasul sau puternic. Traznetul era însusi zeul suprem, manifestat în mânia sa.

Pretutindeni în Africa aparea credinta într-un mare zeu ceresc. Locul sau a fost luat în principal de cultul stramosilor. La populatia Tshi, Njankupon era zeul suprem. El reprezenta cerul si ploaia. Leza era Fiinta suprema a triburilor Bantu din valea Kafu. Era creatorul si locuia în cer. La populatia Fang din Congo, Nzame, creator si stapân al cerului si al pamântului, juca un rol important în viata religioasa. Populatia Suk cunostea pe Tororut (cerul) si pe Ilat (ploaia). La populatiile Ewe se gasea zeul Mawu. Norii erau vesmintele sale. Lumina era uleiul cu care-si ungea corpul. La triburile Masaii aparea Ngai, zeu invizibil, ce locuia în cer. O stea cazatoare erau ochii lui când se apropia de pamânt.

Cultul avea o importanta majora. În unele cazuri sacrificiile erau aduse zeului sau zeitatilor, în altele erau aduse divinitatii sau spiritului decedatului, iar în altele – numai spiritelor si decedatilor considerati intermediari între om si divinitate. Astfel, populatia Nkole din Uganda nu aducea sacrificii zeului, socotind ca acesta nu asteapta sa primeasca vreunul. În a treia zi dupa luna plina se aduceau jertfe paznicului spiritelor (emandwa) si stramosilor (emizimu) numarati pâna la trei generat ii în urma. Amintirea spiritelor si a stramosilor includea adesea ofrande. Initierea avea o mare importanta, la fel si ritualurile de trecere la maturitate. Divinatia era si ea la mare pret. Existau sacerdoti, chiar profeti si mai ales samani, oameni care aduceau ploaia atât de necesara în tinuturile secetoase ale Africii.

Ritul funerar avea la baza îngroparea. Religiile Africii erau religii ale vietii, accentul cazând pe viata socio-cosmica. Cât priveste sufletul, exista credinta în tripartitia lui:

1) sufletul vital, care dispare dupamoarte;

2) sufletul individual, care trece în lumea stramosilor

3) sufletul transcendent, care se reîntoarce la Dumnezeu.

Religiile nativilor americani

Din unghiul istoriei, se constata ca în America de Nord se practicau pescuitul, vânatul si cultivarea pamântului. Supravietuirea si agonisirea hranei erau esentiale. Divinatia si vindecarile s-au raspândit la populatiile arhaice din America de Nord. Indienii Navajo împarteau vietuitoarele în doua clase, dupa criteriul daca erau sau nu dotate cu grai. Fiecarui animal sau planta îi corespundea un element natural. Se constata ca la indienii americani se gaseste o întreaga literatura magica, din care cele mai interesante lucrari sunt:

1) Trickster Tales (Povestile Sarlatanului) si, în cadrul lor, Manabozho’s Adventures (Aventurile lui Manabozho);

2) Journeys to the Other World (Calatorii spre lumea de dincolo), ca exemplu fiind aceea despre dorinta unei tinere de a se marita cu o stea, tema ce aminteste numaidecât de Luceafarul lui Mihai Eminescu.

Cosmogonia era fundamentala. Aileen O’Bryan analizeaza miturile de origine la indienii Navajo, creatia celor patru lumi întunecate fiind continuata cu a cincea, adica cea în care traim. Dupa credintele tribului Navajo, pamântul se numea „femeia orizontala” sau „femeia culcata”. Un mit Zuni povesteste ca la începutul timpului, in illo tempore, Gemenii razboiului, traversând un lac, au coborât în lumea subterana. Ei au adus la suprafata oameni care traiau în adâncul pamântului. Gemenii au luat nastere din Creatorul care s-a transformat în soare. Soarele a dat nastere unor fiinte inteligente, libere si puternice. În acest sens, el a însamântat spuma Pamântului Mama si din acea spuma au luat nastere gemenii. Acestia au coborât, printr-o deschizatura dintre munti, în tenebrele subterane de unde au încercat sa-i scoata la suprafatape oameni.

În miturile indienilor nativi americani erau adesea implicate animale si pasari (de pilda: miturile si legendele indienilor Sioux culese de McLaughlin), chiar cu semnificatia identificarii omului cu ele. Identificarea avea la baza armonia universala si se petrecea si cu privire la astrele ceresti. James Mooney discuta miturile la indienii Cherokee, focul si calatoria spre Soare-Rasare fiind elemente de baza în cosmogonia lor.

Cultul se desfasura în natura. Simbolistica spatiului avea o importanta deosebita. Orientarea se facea dupa susul si josul râului, dupa steaua polara sau dupa soare. Spatiul era vazut ca circular de catre indienii Sioux. Arhitectura circulara se regasea si la locuintele indienilor Navajo, numite hogan. Religia indienilor Navajo se axa pe riturile de vindecare, pe când la triburile Zuni pe vânatoare. Sarbatorile erau fie calendaristice, fie ocazionale. Existau numerosi preoti, magicieni, vraci sau samani. La eschimosi exista un zeu suprem numit Pirksoma. În America de Sud se gaseau triburi care traiau din pescuit, vânat sau fructe. Populatia Mapuche credea în mai multi zei. Soarele, luna, focul si vântul erau venerate. Religia Quecha reprezenta un amestec între inca, samanism si crestinismul catolic.

Religiile nativilor asiatici

Istoric vorbind, Asia de Sud din punctul de vedere al religiilor indigene este reprezentata în special de grupul Dravis în sudul Indiei si grupul Musta în Bihsr, Orissa si Madhya Prades. De asemenea, se întâlnea grupul tibetano-birmanez în Tibet si Nagaland. Triburile Gond aveau ca specific sivaismul si se gaseau în sudul Indiei. În Asia de SudEst (reprezentata de Birmania, Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Malaysia, Singapore, Indonezia si Philippine) se practicau vânatul si agricultura. Astazi patru dintre marile religii ale lumii convietuiesc în aceasta zona: crestinismul, islamul, buddhismul si hinduismul.

Doctrinele religioase erau reprezentate mai ales de politeism. Zeii si demonii erau conceputi antropomorfic. În Asia de Sud-Est se remarca, de asemenea, unele credinte dualiste, în Bine si Rau. Exista si o însemnata diviziune între pamânt, unde dominau barbatii si lumea launtrica, unde stapâneau femeile. Alte credinte erau animismul si cultul stramosilor.

Pantheonul zeilor nu era bogat. La triburile Gond, Sitala era zeita bolilor. O alta zeita importanta era a pamântului. Triburile Gond aveau un zeu suprem numit Bhagavan. Acesta era adesea identificat cu Siva, cultul zeului Siva fiind larg raspândit la populatiile dravidiene, care erau matriarhale si se închinau unei mari zeite – Zeita Mama. Dravidienii aveau si zeitati locale numite gra madevat si credeau în spirite ale naturii numite yak sa si yak.

Cultul avea loc în natura. Se practicau jertfe. Alte caracteristici ale religiei dravidienilor erau ascetismul, cultul aspectului feminin si creativ al divinitatii si conferirea aceluiasi statut animalelor si oamenilor. Credintele din Asia de Sud-Est se caracterizau prin aducerea a numeroase jertfe.

Ritul funerar era complex prin viziune, iar nu prin reprezentare. Cei ce mureau, calatoreau într-un tinut aflat sub pamânt, considerat lacas al fericirii. Exista credinta în fiinte supranaturale, bune sau rele, care influentau destinul oamenilor. Triburile din Asia de Sud-Est credeau în viata de dincolo de mormânt si în reîncarnare.

La triburile Gond, sufletul avea doua forme de expresie: jav si sanal. Jav reprezenta forta vitala. Cuvântul a dat ulterior termenul ja va, binecunoscut în hinduism si jainism. Sanal perpetua individualitatea omului.

Religiile aborigenilor australieni si ale popoarelor din Oceania

Mitologia aborigenilor din Australia

Daca privim istoric, observam ca în Australia aborigenii erau organizati în grupuri de 30-40 de persoane si se aflau adesea în cautare de vânat si provizii. În Oceania, melanezienii se ocupau cu tranzactii, comert si diverse planuri de viitor. Schimburile comerciale ajungeau sa formeze relatiile între oameni, fie de prietenie, fie de rudenie. Organizarea era în comunitati satesti.

Cosmogonia juca un rol primordial în religiile Oceaniei si Australiei. Despre zeii aborigenilor se stie ca au creat universul si omul, vazut ca stramosul mitic al tribului. În trecerea lor pe pamânt, au revelat misterele. Cea mai importanta cosmogonie în Noua Zeelanda se refera la Tatal Cer si Mama Pamânt. La început, cei doi erau strâns legati. Ei au nascut pe Tumata-nenga, Tanemahuta si alti zei. Acestia, dornici de lumina, au taiat tendoanele ce legau cerul de pamânt. Cerul a fost împins tot mai sus, pâna ce Rangi a fost aruncat în eter si a aparut lumina. Dar, în mitologia Maori exista si ideea unei zeitati primordiale supreme numita Io, creatorul zeilor si al universului. Creatorul fidjian al lumii este Ndengei, închipuit sub forma de sarpe. În Timor, Usi-Nemo (Domnul Soare) s-a unit cu Usi-Afu (Doamna Terra) si a dat nastere întregii lumi.

Mitologia melaniezienilor se remarca prin absenta aproape completa a miturilor cosmogonice. Exista credinta ca lumea a existat dintotdeauna în forma în care o gasim si astazi. Credinta aceasta se regasea si în Philippine. În Indonezia, Micronezia si Polinezia se întâlnea credinta în apa primordiala. Exista si credinta originii lumii dintr-o piatra aruncata din cer (în Indonezia, Philippine, Tonga, Samoa, Micronezia si Polinezia). De asemenea, în Polinezia se întâlnea si mitul originii lumii dintr-un haos primordial. Triburile din Borneo de Sud-Est credeau ca la începuturi existau cerul si marea, în care înota un mare sarpe, cu o coroana de aur pe cap. În Papua exista credinta ca omenirea la începuturi avea capacitatea de a reîntineri dupa modelul schimbarii pielii la serpi, credinta existând si în Samoa într-o forma preschimbata.

În ceea ce priveste eshatologia (sfârsitul lumii), în Indonezia mitul eshatologic este legat de simbolul sarpelui si de acela al tiparului. Doctrinele religioase cele mai raspandite în Australia si Oceania erau politeismul, tabuuismul si totemismul.

Pantheonul zeilor avea la baza politeismul. Toti zeii supremi australieni îsi manifestau vointa prin diverse fenomene naturale, cum ar fi: tunetele (Daramulun), traznetele (Pullyallana), vântul (Baiame), aurora boreala (Mungangaua) si, în sfârsit, curcubeul (Bundjil si Nurrundere). Zeii australieni pastrau legaturi concrete cu cerul. Ei erau buni. Erau numiti „Tatal nostru”. Iho, zeu ceresc în Noua Zeelanda si Tahiti, era mai degraba un concept decât un zeu propriu-zis. Tangaroa era zeul suprem al pantheonului Maori. Populatia Maori din Noua Zeelanda denumea cerul Rangi. Pamântul era Papa.

Cultul la Maori era axat pe karakia sau invocatia adresata spiritelor stramosilor. Lovirea umarului drept cu mâna stânga era unul din elementele ritualului karakia, diferentiat pe triburi. La aborigenii australieni se întâlneau ritualurile de initiere, în special cel de pubertate. Legea era în centrul vietii. Baietii învatau legea, iar femeile nu. Batrânii impuneau si vegheau legea. Vrajitorul era responsabil pentru orice boala sau moarte. Dintre ritualuri la melanezieni cele mai însemnate erau circumcizia si initierea baietilor. În acest sens, coliba barbatilor juca un rol foarte important, dar si în ceea ce prive?te planurile de viitor. Potrivit melanezienilor, ziua este eterna, iar noaptea a fost descoperita si adusa de omenire. Polinezienii erau autoritari si ierarhici. Aveau structuri sociale bine determinate, iar încalcarea tabuurilor era pedepsita cu moartea. Ei se sprijineau pe ideea de putere si pe tabuuri. Tabu este un termen provenit din aria culturala  a Polineziei (ta=sacru, sfintit si bu=foarte). El semnifica o interdictie cu caracter sacru, a carei încalcare atrage automat sanctiuni de ordin magic si social. Cuvântul va avea drept echivalent în religiile altor popoare pe: sacer la romani, aghios la greci si kodansch la evrei. Sigmund Freud, în lucrarea sa Totem und Tabu, da termenului tabu sensul de „sacru”, „consacrat”, pe de-o parte si „interzis”, „dezagreabil” si „periculos”, pe de alta. De asemenea, el numeste tabu toate localitatile, obiectele si persoanele purtatoare sau surse ale unei însusiri misterioase.

Ritul funerar la Maori avea specific ca cel mort sa fie legat de un bat pentru a fi tinut într-o postura ferma si sa fie asezat cu fata spre soare. Se cânta keka, dupa care urmau uhunga (lamentatiile). La Maori se practica îngroparea.

 

 

  • Author Posts
Editor-in-Chief Archaeologist Mythologica
Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.

 

(Visited 1,303 times, 1 visits today)

1 thought on “Religii indigene: africane, americane, asiatice”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.