Pecetea era un obiect de capetenie in vechile civilizatii orientale. Ea era utilizata in multe scopuri si cu multiple imprejurari. Regele isi punea de obicei pecetea pe documentele ce-i exprima hotararile. Pecetea este asadar semnul unei puteri si al unei autoritati: pecetea inseamna semnatura. Un sigiliu autentifica un tratat public sau privat. El pazeste un document impotriva unei publicari prea timpurii (de pilda, un testament). A pecetlui inseamna a inchide, a fixa, a ascunde; pecetea este atunci simbol al unei taine.
Pecetea si sigiliul in magie si vrajitorie
Pecetea marcheaza o persoana sau un obiect ca fiind proprietatea indiscutabila a stapanului sigiliului – la a carui protectie au astfel dreptul – pecetea este deci simbolul unei apartenente legitime. Aceste diferite utilizari s-au prelungit, fireste, intr-un simbolism bogat si cuprinzator.
Astfel, apostolul Pavel isi afla in biserica din Corint legitimarea apostolatului: corintenii sunt pentru el o pecete (Corinteni 9,2). Tatal il pecetluieste pe Fiul, aratand ca il harazeste si il trimite sa dea viata vesnica (Ioan 6,27). Biblia ne mai arata ca Dumnezeu isi pecetluieste aratarile (Daniel 8,26), el isi pune pecetea asupra stelelor, impiedicandu-le sa se mai arate (Iov 9,7). El ii porunceste prorocului sa isi pecetluiasca vedeniile, adica sa le tina secrete (Daniel 12,4 si Apocalipsa 10,4). Sau, dimpotriva, ca in Apocalipsa 22,10, prorocul nu trebuie sa pecetluiasca revelatiile ce i-au fost facute, caci acestea se vor traduce de indata in fapt.
Pentru scriitorii rabinici, pecetea este simbolul circumciziei care il introduce pe individ in poporul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel continua aceasta idee, aratand insa ca adevarata circumcizie spirituala este pecetea apartenentei la poporul dreptilor (Romani 4,11) si ca Sfantul Duh este o pecete ce chezasuieste mantuirea (Corinteni si Efeseni). De aici si pana la a recunoaste pecetii divine o valoare aproape magica nu este decat un pas – pas facut adeseori, dovada, in epoci foarte indepartate una de cealalta, amuletele-peceti ce poarta Tetragrama (numele ebraic al lui Dumnezeu) si care aveau, cu siguranta, o valoare apotropaica, precum si unele texte mandeene sau gnostice.
Dumnezeu isi pune pecetea pe oameni (Iezechiel 9,4 si Apocalipsa 7,3), aratand astfel ca ii sunt in puterea si paza lui. Autorul Apocalipsei pare a se gandi aici la un semn anume, fie numele lui Dumnezeu, fie litera X, initiala numelui lui Hristos in greaca. Astfel, pecetea redobandeste un semn realist, fara insa a-si pierde incarcatura simbolica adunata intre timp. Probabil, oamenii lui Dumnezeu trebuiau sa fie identificati prin acest semn de oamenii Bestiei, marcati cu celebrul 666.
Intr-adevar, crestinismul ulterior, desi continua sa vorbeasca despre pecete in sensul sau in sensurile de mai sus, incepe sa foloseasca acest termen intr-un inteles nou, tehnic. Pecetea inseamna aici apa – anume apa botezului. Irineu, Clement din Alexandria, Tertulian cunosc aceasta interpretare care face din pecete o denumire tehnica a botezului. Nu botezul il pecetluieste pe om ca rob al lui Dumnezeu, care-l justifica si il pazeste? S-ar putea ca insasi ceremonia botezului sa fi cuprins foarte de timpuriu un rit anume de consemnare, pe care-l regasim la finele secolului al doilea in Traditia Apostolica a lui Hipolit (riturile liturghiei la botez).
Gnoza va face speculatii pe marginea acestui simbol si va privi pecetea ca pe un mijloc misterios ce-i asigura sufletului care urca spre lumina de sus, strabaterea lumilor inferioare.
Sa mentionam, in incheiere, interesantul simbolism dezvoltat de Philon: pecetea este ideea, modelul ce informeaza lumea sensibila. Pecetea primordiala este asadar lumea ideala, cuvantul lui Dumnezeu (Despre facerea lumii). De remarcat aici evidenta influenta platoniciana.
In sfarsit, exista in Apocalipsa un text ce vorbeste despre o carte pecetluita cu sapte peceti si a carei interpretare pune o serie de probleme. Pentru a determina simbolismul imaginii, trebuia ca mai intai sa dam un inteles cartii (Carte a destinului, testament dumnezeiesc, Vechi Testament ramas pana atunci neinteles…). Oricum, de remarcat ca acest document pecetluit de Dumnezeu nu poate fi deschis decat de catre o faptura investita cu intreaga autoritate dumnezeiasca: mielul, adica Hristos.
Mirele din Cantarea Cantarilor ii spune iubitei sale: “Ca pecete pe sanul tau ma poarta, poarta-ma pe mana ta ca pe o bratara! Ca iubirea ca moartea e de tare…”
Potrivit exegetilor Bibliei de la Ierusalim, pecetea ce atesta vrerea posesorului ei, desemneaza aici vrerea lui Yahve, adica Legea, iar Yahve este un dumnezeu zelos. Am putea da textului o interpretare mai profunda, considerand pecetea drept un simbol al apartenentei: mirele nu impune legea fidelitatii, el isi invita mireasca sa isi scrie in inima si pe brat, cu litere de foc pe care nimic nu le va putea sterge, semnul iubirii lor reciproce, in virtutea careia ei sunt definitiv legati, ca in moarte.
Trecand de la simbolismul primar de pecete regala in vechiul Babilon si de sigiliu in Sumer, apoi prin simbolismul biblic plin de intelesuri ascunse, apocaliptice chiar, ajungem la denaturare. In Evul Mediu si mai tarziu in Renastere, pecetile si sigiliile au fost regandite si chiar reinventate. Ele au tinut loc de dumnezeu, dar si de demon. Magii si presupusii vrajitori-circari le foloseau pentru a impresiona audienta.
Inelul lui Solomon
In unele istorisiri si legende din timpurile medievale, la evrei, crestini si musulmani, apare un obiect misterios, un inel magic, care se spune ca era posedat de insusi regele Solomon si care ii dadea puterea de a stapani demoni, djini sau de a vorbi cu animalele. Inelul avea proprietati de amuleta si talisman. De la aceasta poveste care este originara din cartea O mie si una de nopti s-a ajuns la o adevarata cautare febrila a puterilor inelului si sigiliului. Mai tarziu, apar trimiteri tot la povestile arabe in Pseudomonarchia Daemonum, iar numarul demonilor creste exponential. In unele versiuni, se spune ca este facut din fier, incrustat cu patru pietre pretioase si are numele lui Dumnezeu gravat. In versiunile mai actuale, inelul are doar reprezentata steaua lui David (hexagrama), adesea intr-un cerc. Alteori apar pentagrame sau alte figuri complicate. Se crede ca poate fi folosit in demonologie.
Grimoarul lui Solomon sau Cheia magica a lui Solomon
Cartea lui Solomon, Key of Solomon sau Clavicula Salomonis in latina si Mafteah Shelomoh in ebraica este un grimoar incorect atribuit regelui Solomon. De fapt, cartea dateaza probabil din secolul al XIV-lea sau al XV-lea al Renasterii italiene. Ea prezinta exemple tipice de magie renascentista. Probabil aceasta carte a influentat multe alte lucrari aparute in secolul al XVII-lea. Astfel de scrieri erau inspirate de kabalistii evrei, de alchimistii arabi si de invatatura greco-romana. Exista multe variante ale textului si traduceri care difera foarte mult.
Lucrarea “magica” este impartita in doua parti. Ea nu descrie asa cum s-ar crede experiente sau aparitii ale unor spirite sau demoni, ci mai degraba operatiile magice care sunt necesare acestor trucuri, anume desene, puterea lui Dumnezeu care este absolut necesar a fi invocata. Deasemenea, in acest sens, cel care face actul magic (experimentul) trebuie sa se curete de pacate, sa se lepede de rau si sa ceara protectia divinitatii. Sunt necesare pregatiri laborioase, elaborate si fiecare obiect folosit in experiment trebuie “construit” din anumite materiale special obtinute intr-o maniera aparte, speciala, la un anumit moment astrologic, marcate cu un anumit set de simboluri magice si binecuvantate cu anumite cuvinte secrete, desigur, tot magice. Mai sunt detaliate substantele necesare pentru amulete, cum pot fi curatate, preparate si purificate (exorcisme, cum se consacra obiectele, cum se sfintesc, cum se face cercul magic).
In concluzie, nu exista un astfel de tratat care sa fie scris de Solomon. Nu exista nici macar un tratat magic sau alchimic care sa fi putut fi demonstrat in fata oamenilor de stiinta. Printre falsuri, copii si traduceri mai mult sau mai putin reusite, sensul lor s-a pierdut.
Pecetea lui Solomon
Pecetea lui Solomon este formata dintr-o stea cu sase colturi compusa din doua triunghiuri echilaterale suprapuse. Aceasta figura reprezinta o adevarata suma a cunostintelor din gandirea ermetica. Ea contine mai intai cele patru elemente: triunghiul cu varful in sus reprezinta focul; cel cu varful in jos reprezinta apa; triunghiul focului taiat de baza triunghiului apei desemneaza aerul, iar opusul corespunde pamantului. Toate acestea reunite in hexagrama constituie ansamblul de elemente din Univers. Daca ati mai citit articolele noastre asemanatoare, veti intelege ca acest simbol este o explicatie simplificata a vremii pentru complexitatea legilor Universului. O metafora, frumoasa, dar mult prea simpla pentru a incerca sa inteleaga ceea ce nu puteau vedea. Ea de fapt a actionat de-a lungul timpului ca o carja pentru surzi, daca intelegeti expresia.
Daca privim cele patru varfuri laterale ale stelei, carora li se confera cele patru proprietati fundamentale ale materiei, vom putea observa cum se manifesta corespondetele intre cele patru elemente si proprietatile lor. Focul e pentru cald si uscat, pamantul uneste recele si uscatul, aerul imbina umedul si caldul. Modificarea acestor combinatii produce varietatea fiintelor materiale. Pecetea lui Solomon ne apare, astfel, ca o sinteza a opuselor si o expresie a unitatii cosmice, a carei complexitate tot ea ne-o releva.
Steaua lui Solomon mai inglobeaza, asa cum tot traditiile ermetice ne arata, cele sapte metale de baza la care se adauga si cele sapte planete. In centru se afla aurul si Soarele,in varful superior argintul si Luna, in cel inferior plumbul si Saturn, in dreapta sus cuprul si Venus, in dreapta mercurul si Mercur, in stanga sus fierul si Marte, iar in stanga jos cositorul si Jupiter. Din pacate, exista mult mai multe planete si elemente chimice in tabelul lui Mendeleev, dar in acele vremuri oamenii nu descoperisera stiinta din zilele noastre.
Pornind de la aceasta hexagrama, am putea sa multiplicam jocul de corespondente intre elemente, calitati, metale si planete si diversele lor game de simboluri. Intreaga gandire si preocupare a alchimiei consta in realizarea unei schimbari si permutari a imperfectului, care se afla la periferie, in asa fel incat sa atinga o perfectiune unica, aflata in centru si pe care o simbolizeaza aurul si Soarele. Chiar daca nu au descoperit aurul alchimic, cred ca ei ne-au invatat ca adevarata schimbare nu se face in materie, ci in sine. In pecetea lui Solomon sunt exprimate reducerea multiplului la unu si a imperfectului la perfect, visul dintotdeauna al savantilor si filosofilor.
Anumiti interpreti n-au ezitat sa patrunda din planul material in planul spiritual si sa inteleaga astfel Marea Opera a alchimiei ca o asceza si o mistica ce tind sa readuca o persoana, divizata intre multiplele sale tendinte, la uniunea cu principiul sau divin. Altii vad in cele doua triunghiuri suprapuse uniunea principiului masculin cu cel feminin.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
4.5
5