Magie, superstitii, vraji?
De ce folosesc vrajitorii in filme sare atunci cand vor sa se protejeze de fantome? De ce traseaza un cerc din sare practicantii magiei negre? De ce aparitiile paranormale se feresc de fier si nu pot trece de el. Elemente introduse mai mult sau mai putin de Hollywood in ultima perioada, ele au si o frantura istorica. Insa nu totul se intampla ca in filme. Unele obiceiuri coboara adanc si sunt inradacinate in constiinta noastra.
Din punct de vedere arheologic, cultura Cucuteni din tara noastra (judetul Neamt) folosea sarea extrasa din apa de izvor fiarta, pocesul ajungand in anii 6050 i.Hr. Acest procedeu si sarea in sine folosita pentru conservarea alimentelor a condus la o crestere a populatiei. Extragerea sarii de la suprafata dateaza din 6000 i.Hr si se practica la lacul Xiechi din China, cea mai veche salina din lume.
Sarea a fost inclusa printre ofrandele din mormintele egiptene din mileniul al III-lea i.Hr. Fenicienii au inceput s-o exporte, fiind adusa din Africa de Nord, iar tuaregii au mentinut adevarate caravane ale sarii. Mai tarziu, comunitati celtice din primul mileniu i.Hr au facut schimburi cu Grecia si Roma antica.
Treizeci si cinci de versete din Biblia ebraica mentioneaza sarea, inclusiv in povestea lui Lot a carui sotie e transformata in stalp de sare pentru ca s-a uitat inapoi la distrugerea cetatilor Sodoma si Gomora. Sarea mai e folosita in liturghia tridentina pentru a exorciza pamantul pe care se construieste o biserica. La romano-catolici ea este folosita in ritul apei sfintite.
In hinduism si la mahomedani ea este considerata de bun augur. In jainism, adeptii ofera sare drept ofranda. Aztecii aveau chiar un zeu pentru asta. In Wicca, sarea este un simbol al elementului Pamant. Se crede ca pentru a curata o suprafata de energii daun?toare sau negative trebuie folosita sarea. Apa si sarea sunt aproape intotdeauna prezente pe un altar. Sarea este amestecata cu apa pentru a-l consacra, producand astfel aghiasma. Acest amestec este utilizat intr-o mare varietate de ritualuri si ceremonii.
Astfel, traditiile europene vorbesc de rolul sarii in magie – ca element de protectie magica si binecuvantare. Dupa cum putem vedea, nu este decat o interpretare pervertita a sensului initial de purificare. Alte popoare folosesc piperul negru sau rosu, sulful, etc. Este folosita in general pentru a alunga piaza rea (superstitie populara iscata din necunoastere, frica si ignoranta). Taranii din Ungaria folosesc sarea, dar si usturoiul ca sa fie siguri (probabil de la vampiri).
In Edinburgh in 1586 descoperim o alta functie mult mai importanta a sarii – aceea de a sustine un juramant atunci cand este varsata. Juramantul era rostit de scotienii comercianti. Si tiganii fac acest juramant imputernicit de paine si sare, iar la evrei este sacru.
Nativii din Maroc privesc sarea ca pe un talisman impotriva raului si ca pe o amuleta pe care o poarta la gat. Taranii din regiunea Muntelui Hartz din Germania, cred ca trei boabe de sare in lapte pot tine vrajitoarele departe (obicei asemanator observat si in Scotia). In Normandia, de asemenea, taranii au obiceiul de a arunca un pic de sare intr-un vas care contine lapte, cu scopul de a proteja vaca care a dat lapte de influentele vrajilor rele.
In provincia franceza Quebec, canadienii imprastie unori sare la usile grajdurilor pentru a preveni spiridusii rautaciosi sa supere caii. In Sicilia se procedeaza la fel pentru a alunga zanele. In Bavaria si Ucraina, ca sa stabileasca daca un copil a fost victima unui farmec sau vrajitorii perfide, mama linge fruntea copilului si daca gustul e sarat atunci se stie sigur ca e vorba de deochi.
In mediile rurale, simbolismul primar de purificare s-a pierdut si a fost atras in alte obiceiuri, unele inspirate de Biserica si crestinism, altele reminescente ale unor timpuri barbare. De la aceasta consacrarea facuta de Biserica nu a lipsit mult ca popular sa apara vorba: “diavolului nu-i place carnea sarata”. Staretul Richalmus care a trait in ducatul de Franconia (in Germania de astazi) in secolul al XII-lea a inventat o poveste conform carora spiritelor rele nu le place sarea.
Diversele aspecte ale simbolismului sarii rezulta din faptul ca aceasta substanta este extrasa prin evaporare din apa marii, fiind un foc eliberat din ape, chintesenta si opozitie deopotriva. Zeul Izanagi, in mitologia japoneza, a plamadit intaia insula centrala cu ajutorul sarii extrase din apele primordiale, pe care le agitase cu lancea. Invers, grauntele de sare amestecate cu apa si topite in ea sunt un simbol tantric al resorbtiei eului in Sinele universal. Sarea este, in acelasi timp, un conservant pentru alimente si un distrugator prin coroziune. Astfel, simbolismul sau se aplica atat legii transmutarilor fizice, cat si celei a transmutarilor morale si spirituale. Ucenicii lui Hristos ca sare a pamantului (dupa Matei) sunt, fara indoiala, puterea si gustul acestui pamant, dar si pavaza impotriva degradarii. Folosirea sa ca purificator in sintoism trebuie pusa, fara indoiala, pe seama acestei proprietati: la intoarcerea sa de pe taramul mortilor, Izanagi s-a purificat in apa sarata a marii. Virtutea purificatoare si ocrotitoare a sarii este folosita si in viata cotidiana nipona, cat si in ceremoniile sintoiste: recoltarea ei face obiectul unui important ritual. Asezata in gramajoare in preajma intrarii in case, pe ghizdurile fantanilor, in colturile terenurilor de lupta sau pe tarana, dupa ceremoniile funerare, sarea are puterea de a purifica locurile si obiectele care, din nebagare de seama, ar fi fost pangarite.
Condiment esential si necesar, fiziologic, pentru hrana, sarea este evocata in liturghia botezului: sare a intelepciunii, prin insasi aceasta formula, ea este un simbol al hranei spirituale. Caracterul de pocainta care ii este uneori atribuit in aceasta situatie este, daca nu gresit, macar secundar. In aceeasi ordine de idei, sarea este un important element al ritualului ebraic: orice victima trebuie sfintita cu sare. Consumarea colectiva a sarii are uneori valoarea unei impartasanii, a unei legaturi de fratie. Sarea, ca si painea, se imparte (conform obiceiului romanesc de a intampina oaspeti).
Combinatie si, prin urmare, neutralizarea a doua substante complementare, sarea este, dincolo de produsul lor final, formata din cristale cubice: aceasta este originea simbolismului hermetic. Sarea este rezultanta si echilibrul proprietatilor componentelor ei. Ideii de mediere i se adauga cele de cristalizare, de solidificare, precum si de stabilitate.
Sarea simbolizeaza incoruptibilitatea. Iata de ce legamantul sarii desemneaza o alianta pe care Dumnezeu nu o poate sfarama. Leviticul subliniaza faptul ca sarea trebuie sa insoteasca darul de mancare facut Domnului; in calitatea de sare a legamantului, ea trebuie sa fie continuta de orice ofranda. Pentru semiti, a manca impreuna cu cineva paine si sare inseamna a lega o prietenie indestructibila. Intalnim un sens identic la Philon atunci cand descrie hrana Terapeutilor din timpul sabatului – aceasta este compusa din paine, sare si apa de izvor. Cele douasprezece paini depuse saptamanal in sanctuarul templului din Ierusalim erau insotite de sare. Din cauza caracterului sau ritual, intrebuintarea sarii va fi adoptata de crestini in timpul posturilor, botezului. Cu alte cuvinte obiceiul vechi, antic, practicat de neamurile din vechime a trecut la evrei si apoi la crestini. Sensul de purificare s-a pastrat, dar mai tarziu acesta a fost inflorit si denaturat.
Sarea poate avea insa si un cu totul alt sens simbolic, opus fertilitatii. In aceasta acceptie, pamantul sarat inseamna pamant arid, bolovanos. Romanii raspandeau sare pe tarana oraselor pe care le demolasera, astfel incat sa devina sterpe pe vecie (aduceti-va aminte cazul Cartaginei rasa de pe fata pamantului). Misticii compara uneori sufletul cu un pamant sarat sau, dimpotriva, cu un pamant fertilizat de roua harului. Pamantul nu e rodnic pentru ca este sarat (Ieremia). Tot ceea ce este sarat este amar, deci apa sarata este o apa a amaraciunii, opusa apei limpezi, fertilizatoare.
A fost remarcat faptul ca, in Japonia, sarea (shia) este considerata ca un puternic purificator, mai ales in apa de mare. In cea mai veche carte sintoista japoneza, Kojiki, sarea isi poate afla o origine mitologica. Marele Kami, intinat de faptul ca dorise sa-si revada soata aflata in Infern, s-a dus sa se purifice prin ablutiuni in apa marii. Numele sau si al sotiei sale inseamna: cei care se ispitesc reciproc. Unii japonezi raspandesc zilnic sare pe pragul casei si inauntrul ei, dupa plecarea unei persoane detestabile. Campionii de sumo – lupta japoneza traditionala – risipesc sare pe ring inaintea luptelor, in semn de purificare si astfel incat infruntarea sa se desfasoare in spiritul loialitatii.
La greci, ca si la evrei sau arabi, sarea este un simbol al prieteniei, al ospitalitatii si al cuvantului dat. Homer i-a afirmat caracterul divin. Ea este folosita in cadrul sacrificiilor.
Oare daca versi sarea te paste ghinionul? Nu va faceti griji, e doar un mit conform caruia Iuda a varsat sarea la cina pascala.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.
Pingback: Saptamana de Halloween la Mythologica | Mythologica.ro
5
Interesant. Cautam o legatura între “occidentala” Black Salt (sarea neagra) folosita în magie/ritualuri cu un corespondent de utilitate din traditia româna si am dat peste acest articol. Am aflat câteva detalii noi. Zi cu soare.