Dupa batalia de la Rovine, cand Mircea cel Batran se retrase strategic in Transilvania pentru a-si pregati revenirea pe tronul Tarii Romanesti, incredintat de turci lui Vlad I Uzurpatorul, cu sustinere din partea coroanei poloneze, nu multi credeau in abilitatea domnului roman de a-si recastiga pozitia pierduta.
In realitate desfasurarea evenimentelor ce s-au succedat confruntarii de la Rovine, precum si aspectele detaliate ale bataliei in sine, constituie si azi argument de studiu pentru specialisti, intrucat modul in care a reusit Mircea sa hartuiasca si sa infranga in final efectivele impresionante ale lui Baiazid Fulgerul avand la dispozitie numai 12.000 de osteni, i-a atras admiratia a numerosi conducatori insemnati ai vremurilor respective si nu numai.
Dar daca ostirile valahilor conduse de Mircea cel Batran au fost atat de iscusite in lupta, cum se face ca domnitorul a fost silit sa se retraga in Transilvania pierzandu-si tronul?
Ei bine, raspunsul se afla in atitudinea manifestata de cele doua mari puteri europene – Polonia si Ungaria – care s-au multumit sa ramana pe pozitii de observatoare in aceasta crancena confruntare, intorcandu-i spatele domnitorului roman.
Ba chiar mai mult decat atat: Polonia sustinu ulterior inscaunarea lui Vlad Uzurpatorul pe tronul Tarii Romanesti la sugestia Inaltei Porti, in timp ce coroana maghiara se multumi sa ingaduie retragerea lui Mircea in Transilvania, acordandu-i protectie ca vasal al regelui Ungariei.
Toate cel trei mari puteri obtinura avantaje de pe urma acestor schimbari: turcii inscaunara pe tronul valahilor un domn-marioneta, Polonia se declara favorabila politicii pro-otomane promovate de acesta obtinand o vasta zona-tampon intre propriile teritorii si posibila ofensiva a sultanului, iar Ungaria dobandi vasalitatea unuia din cei mai puternici principi romani oferindu-i doar un adapost temporar in perspectiva utilizarii ostilor sale ca resursa miltara aliata in viitoarele campanii indreptate impotriva turcilor.
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ
Toate planurile celor mari trei puteri avura insa parte de modificari substantiale intrucat Mircea nu se lasa coplesit de situatia nefavorabila in care se afla dupa pierderea tronului, ci isi intari ostile si se pregati pentru a lovi crancen in 1397 trupele fidele ale lui Vlad Uzurpatorul, recapatandu-si in acest mod sceptrul Tarii Romanesti.
Pe de alta parte, cruciada anti-otomana planificata si demarata de coroana maghiara, se solda cu un esec dezastruos la Nicopole, in 1396, cand principele crestin Mircea si efectivele sale de cavalerie usoara nu fura chemati sa ia parte la batalie, ci facura cale intoarsa, in timp ce ostirile cruciatilor suferira o umilitoare infrangere, spre marea amaraciune a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care era convins ca va avea parte de o victorie rasunatoare.
Dar dupa numai un an, pe cursul Ialomitei, turcii fura spulberati de trupele lui Mircea, in timp ce se intorceau dintr-o expeditie de jefuire a teritoriilor transilvanene, la fel ca si in 1400, cand avura o initiativa similara.
Pentru otomani insa, dezastrul avea sa poarte chipul lui Timur Lenk (sau Tamerlan, 1336-1405) – conducatorul hoardelor de mongoli care lovira naprasnic turcii la Ankara, in anul 1402.
Situaria nou creata fu favorabila planurilor lui Mircea, intrucat Baiazid fu prins si incarcerat de mongoli, iar fiii sai dadura startul unei perioade de anarhie in sanul Imperiului, luptandu-se intre ei pentru succesiunea la tron.
Aceasta conjunctura fu prielnica unor organizarii unei campanii militare de proportii, alaturi de aliata coroana maghiara, in vederea alungarii turcilor din teritoriile romanesti – oportunitate pe care Mircea o exploata din plin, adjudecandu-si din nou Dobrogea si sprijinindu-l pe Musa Celebi (zis Cel Frumos) sa devina sultan, ce-i drept pentru scurta vreme.
Forta lui Mircea, abilitatile diplomatice si cele politico-strategice au contribuit in acea perioada la mentinerea independentei Tarii Romanesti si consolidarii granitelor sale, astfel incat dupa moartea lui Musa, domnitorul roman incerca din rasputeri sa sustina noi pretendenti pe placul sau in fruntea Imperiului Otoman.
In buna masura planurile-i reusira, dar toti cei pe care-i sustinu avura parte de infrangeri umilitoare din partea lui Mahomed I, care se infurie nespus din pricina comportamentului domnitorului roman, hotarand ca odata devenit sultan, sa-i dea o lectie aspra pentru viitor.
Initiative ale lui Mircea cel Batran care au marcat cursul istoriei
Prin initiativele sale indraznete, Mircea cel Batran avu darul de a schimba efectiv cursul istoriei, mai cu seama avand in vedere ca acorda o atentie deosebita atat chestiunilor interne cat si celor externe care i-ar fi putut influenta in viitor planurile.
Astfel, Mircea nu se multumi doar sa sustina anumiti pretendenti pe gustul sau pentru a fi inscaunati drept sultani ai Imperiului Otoman, ci veghe cu luare aminte si in imediata vecinatate a granitelor sale, strangand o alianta trainica si durabila cu Petru Musat (1375-1391), voievodul Moldovei.
Ulterior, in anul 1401 interveni din nou cu hotarare in Moldova, alungandu-l de pe scaunul domniei pe Iuga Ologul, pentru a sustine urcarea pe tronul tarii a unuia din cei mai insemnati carmuitori ai sai: Alexandru cel Bun, care avea sa domeasca nu mai putin de 32 de ani, cu o impresionanta iscusinta, gratie careia Moldova capata o noua infatisare, inflorind in multiple planuri, de la organizarea politica si administrativa si pana la profilul sau ecleziastic.
Din punct de vedere al ctitoriilor sfintelor lacasuri Mircea cel Batran s-a inscris in cartea de aur a domnitorilor fauritori de importante manastiri, lui datorandu-i-se inaltarea pe Valea Oltului a frumoasei Manastiri Cozia in anul 1388.
Dar aceasta intitiva avea sa-si puna in mod indirect amprenta pe cursul istoriei si culturii romanilor intrucat la nivelul acestui lacas de cult a fost infiintata cea dintai scoala de caligrafi si copisti din Tara Romaneasca – un pas deosebit de important pentru patrimoniul spiritual si cultural al neamului nostru.
O alta nepretuita nestemata din coroana celor mai frumoase ctitorii sfinte pe care o datoram cestui domnitor este si Manastirea Snagov, amplasat pe insula din partea de nord a lacului Snagov, atestata documentar inca din anul 1408, desi putine persoane-i cunosc azi povestea.
Sfarsitul domniei lui Mircea cel Batran
La scurta vreme dupa ce-si intari tronul, sultanul Mohamed I isi indrepta mania asupra domnitorului roman, care indraznise sa ofere sprijin unor rivali ai sai in trecut, punand la cale o ampla campanie militara cu scopul invadarii teritoriilor valahe.
In jurul anului 1415, Mircea cel Batran fu constrans sa recurga la o stratagema menita sa asigure pacea in zona si sa garanteze totodata independenta Tarii Romanesti, impiedicand initiativele razboinice ale otomanilor.
Pretul fu insa destul de piperat pentru domnitorul roman, intrucat nu implica numai plata unui tribut de 3000 de galbeni pe an, ci si predarea unuia din fiii sai turcilor, ca ostatec si garantie menita sa stavileasca o eventuala schimbare de opinie pe viitor.
Anumiti autori de specialitate sustin ca aceste evenimente ar fi avut loc insa in anul 1417 si nu in 1415, cert este insa ca acest tratat de pace a fost semnat cu putin timp inainte ca Mircea sa-si dea ultima suflare, in 31 ianuarie 1418.
Succesele sale miltare, abilitatile diplomatice si modul in care a reusit sa conduca Tara Romaneasca pentru o perioada atat de indelungata, au atras admiratia multor figuri importante contemporane siesi, dar si din partea cronicarilor si istoricilor la nivel international.
Astfel, istoricul german Johannes Leunclavius (1533-1593) il numea pe Mircea in scrierile sale drept „principe intre crestini cel mai viteaz si mai ager”, in timp ce in operele lui Axinte Uricariul, domnitorul roman apare zugravit ca drept „…indelung chibzuitor, cu putinta de a planui lucruri pentru tara dinlauntru si dinafara siesi in mai multe chipuri, ca pentru a avea chezasie de izbanda orisicum ar fi luat intorsatura faptele”.
La randul sau, Petre P. Panaitescu remarca in operele sale ca „Mircea a purtat un titlu maret, infatisandu-se ca un mare stapanitor ortodox din rasaritul Europei, constient si mandru de puterea sa”.
Pentru faptele sale si pentru domnia indelungata, Mircea cel Batran deveni peste secole un personaj bine reprezentat in literatura romana, dar si in sectorul filmografic, dupa cum remarca prof. Irina Armega in lucrarea sa intitulata „Mircea cel Batran in literatura si cinematografie”:
„… voievodul muntean, personalitate proemineta a istoriei poporului nostru, a fost evocat de-a lungul vremii la nivelul unui important numar de lucrari: in poezia Grigore Alexandrescu si a lui Dimitrie Bolintineanu, in opera lui Mihai Eminescu, dar si in muzica – Imnul lui Mircea cel Batran, de Ioan Alenadru de pilda, sau in teatru – „Io, Mircea Voievod”, de Dan Tarchila, in numeroase sculpturi, picturi, fresce si nu in ultimul rand, pe marile ecrane, in filmul „Mircea”, realizat sub bagheta regizorala a lui Sergiu Nicolaescu, fara a ne limita insa la acestea…”.
Mircea cel Batran fu inmormantat la Manastirea Cozia in 4 februarie 1418, dupa cum el insusi a poruncit; in prezent, piatra funerara asezata la 15 mai 1938 pe mormantul sau de catre membrii Comisiei Monumentelor Istorice, poarta inscriptia: „Aici odihnesc ramasitele lui Mircea, Domnul Tarii Romanesti, adormit in anul 1418”.
Pe tronul Tarii Romanesti urca fiul sau, Mihail I al Valahiei (1418-1420), care se stradui sa continue politica tatalui sau in toate chestiunile domnesti, demonstrand aceleasi calitati ale acestuia, dar muri in batalia impotriva expeditiei otomane din 1420, impreuna cu cei doi fii ai sai, Radu si Mihail.
Bibliografie:
- Petriceicu Hasdeu, Bogdan – „Istoria critica a romanilor”, 1875;
- Giurescu, Constantin C. – „Istoria romanilor”, Vol. I, 1938;
- Patroiu, Ion – „Marele Mircea Voievod”, 1987;
- Serbanescu, Niculae & Stoicescu, Nicolae – „Mircea cel Mare (1386-1418): 600 de ani de la urcarea pe tronul Tarii Romanesti”, 1987;
- Razachievici, Constantin – „Cronologia critica a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova a. 1324-1881”, 2001;
- Neagu, Fanus, Dita, Alexandru V. & Joita, Virgil – „Mircea cel Mare: scutul Europei”, 2009.
- Biography
Catalin Stanculescu Ph.D. is an independent researcher and historian specializing in mythology, ancient history, sacred sites, comparative religion, and ancient philosophy. Catalin is the author of numerous articles on sites like www.mythologica.ro or www.descopera.org based on mythology in romanian language.